Spete pretentii comerciale. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 88

Ședința publică de la 17 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Morina Napa

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare apelul promovat de apelanta - reclamantă T împotriva sentinței civile nr. 535 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații B și - SUC B, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1481/2008 la Tribunalul Neamț, reclamanta - - a solicitat în contradictoriu cu pârâta - --SUCURSALA B obligarea acesteia la plata sumei de 16624,39 lei reprezentând ultima tranșă de restituit din garanția de bună execuție constituită în temeiul contractului de furnizare de produse 36/2003, la plata penalităților de întârziere în valoare de 11 704 lei,precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că temeiul raporturilor contractuale dintre părți îl constituie contractul de furnizare de produse, potrivit căruia reclamanta s-a obligat să proiecteze, să furnizeze, să asigure asistență tehnică și să repare în perioada de garanție anumite instalații hidrotehnice aferente barajului,aflat în exploatarea i, în calitate de achizitor. Reclamanta a precizat că toate aceste obligații au fost îndeplinite, respectivele instalații fiind proiectate și livrate către beneficiar. Potrivit art. 10-3 al 2 din contract, ultima tranșă în valoare de 30% din garanția de bună execuție care trebuie restituită de către achizitor se va elibera în max. 14 zile de la data recepției finale dar nu mai mult de 835 zile de la livrarea produselor.

Astfel, in anexa 2 s-a atașat situația facturilor ce au fost emise pentru fiecare livrare efectuată de reclamantă și care dovedesc de fapt aceste livrări. Se poate lua act de faptul că prima livrare a fost făcută in data de 19.04.2005, iar ultima in data de 24.11.2005 (factura nr.-). Printr-un calcul simplu - susține reclamanta - se constată că de la data ultimei livrări și până in prezent s-au scurs mai mult de 865 de zile, deci obligația i de plată a ultimei tranșe in valoare de 30% din garanția de bună execuție a devenit exigibilă.

Conform datelor din alineatul precedent,cele 865 de zile de la data ultimei livrări (24.11.2005) au expirat la data de 7 aprilie 2008. De la această din urmă dată, la care a devenit scadentă obligația i de a achita suma de 169.624,39 lei, si până la data formulării prezentei acțiuni adică data de 23.05.2008, s-au scurs 46 de zile.

In situația in care reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile ce îi reveneau in temeiul contractului nr. 36/29.01.2003, dovada fiind achitarea de către pârâtă a tuturor facturilor aferente livrărilor (anexa 3), a solicitat i să își îndeplinească la rândul ei obligația de eliberare a ultimei tranșe din garanția de bună execuție, dar aceste demersurile sale în acest sens au rămas fără obiect.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 969,970 și 1073 Cod civil. În sprijinul acțiunii reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri,depunând la dosar contractul menționat și facturi fiscale. Pârâta - - a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, solicitând totodată introducerea în cauză a sucursalei B. Pârâta a arătat că în ceea ce privește garanția de bună execuție, aceasta este depusă într-un cont bancar, la o bancă agreată de ambele parți contractante, aceasta fiind purtătoare de dobânda în favoarea Furnizorului și nu poate fi eliberată (restituită) decât cu acceptul scris al care este, conform contractului, Sucursala B din P Restituirea garanției de bună execuție se face in baza unui accept scris al achizitorului si nicidecum in baza unor facturi emise de Furnizor. De altfel, garanția de bună execuție se eliberează numai in cazurile in care Furnizorul își îndeplinește integral si in mod corespunzător obligațiile contractuale in condițiile de calitate și la termenele contractuale stipulate. - - B nu are calitate si nu poate fi obligată să dispună restituirea integrală a garanției de bună execuție, in cazul in care Furnizorul - - T nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale. In acest caz pretinderea de penalități contractuale de întârziere pentru neeliberarea ultimei tranșe din garanția de bună execuție este total neîntemeiată si vădit nelegală.

Reclamanta a depus precizări arătând că lucrările sunt fie finalizate, fie nu se poate pretinde executarea lor, neexistând temei in acest sens.

Se face astfel referire la nepunerea in funcțiune a unor limitatori de subsarcină aferenți instalațiilor hidrotehnice de la Barajul, imputându-i-se acest aspect.

Mai arată că punerea in funcțiune a acestor limitatori nu era o obligație contractuală a societății reclamante, căci aceasta a încheiat cu pârâta un contract de furnizare produse, iar la art. 2.1 din acest contract se prevede clar că obligația societății reclamante era de a proiecta și furniza anumite produse.

și punerea in funcțiune a acestor limitatori, precum si a altor instalații a fost contractată de pârâtă cu alte societăți, neexistând temei pentru solicitarea adresată reclamantei in acest sens, si cu atât mai puțin pentru reținerea garanției de bună execuție in legătură cu acest aspect.

Parata - -- Bam ai arătat ca nu s-a refăcut protecția anticorozivă la vopseaua unor stavile, imputându-se și acest fapt reclamantei.

Precizează că aceste stavile au fost fabricate la o societate din grupul de firme "" din care face parte subscrisa societate, si anume - -, fiind livrate i care le-a recepționat ca fiind conforme cu cerințele sale, dovadă in acest sens stând acceptarea si plata tuturor facturilor emise de reclamantă in urma livrărilor făcute de către pârâtă.

Ulterior, aceste stavile au fost manipulate si montate de către alte firme, cărora li s-a încredințat montajul stavilelor, iar cu prilejul acestor operațiuni vopseaua stavilelor s-a deteriorat.

Drept urmare, în data de 26.05.2006 reprezentanții i au făcut presiuni asupra unui angajat al societății reclamante - inginer - prezent la Barajul pentru executarea altor lucrări și l-au determinat să semneze un proces verbal care prevede că societatea - - se angajează să refacă protecția anticorozivă a stavilelor respective.

- -, Sucursala B, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

Datorită faptului că furnizorul nu si-a îndeplinit corespunzător o parte din obligațiile contractuale, referitoare la punerea in funcțiune a limitatorilor de subsarcină, protecția anticorozivă la vopseaua stavilelor 1 si 3, precum si furnizarea si punerea in funcțiune a traductorilor -, achizitorul nu a fost de acord cu eliberarea ultimei tranșe din garanția de bună execuție, făcând aplicarea dispozițiilor art. 10.4 din contract, care prevede că: " defecțiunilor constatate pe șantier ca fiind din vina Furnizorului se efectuează de către Furnizor, pe cheltuiala sa, astfel încât să nu fie afectat termenul de finalizare a contractului". Cu toate ca s-a purtat o voluminoasă corespondență cu privire la aceste lucruri între cele două parți contractante, furnizorul a refuzat categoric să remedieze defecțiunile constatate pe șantier, a refuzat să-și trimită reprezentanții la comandamentele operative de analiză de pe șantier revendicând fără niciun temei legal suma de 169.624,39 lei ce reprezintă ultima tranșă de restituit din garanția de bună execuție cu toate ca nu și-a îndeplinit corespunzător, integral si la termen obligațiile contractului. La cererea reclamantei în cauză s-a administrat proba cu interogatoriul i - filele - 239/241.

Prin sentința comercială nr. 535/14.05.2009, Tribunalul Neamța respins acțiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: prin contractul de furnizare de produse nr. 36/2003 reclamanta, în calitatea de furnizor s-a obligat: - să proiecteze, să furnizeze, să asigure asistență tehnică, și să repare în perioada de garanție produsele precizate în anexa 1 detaliate de subansamble în anexa 2 în perioadele convenite în anexa 3

- să presteze și servicii aferente, transport,asigurare, asistență tehnică, reparații în perioada de garanție -art. 16.1 (Potrivit art. 4.1 prin servicii se înțeleg acele servicii aferente livrării produselor, respectiv produse legate de furnizarea acestora cum ar fi: transportul, asigurarea, instalarea, punerea în funcțiune, asistență tehnică.) - de a garanta că nici unul din produsele furnizate prin contract nu va avea nici un defect ca urmare a proiectului, materialelor sau manoperei. (Potrivit art. 4.1 prin produs se înțelege: echipamente, mașini, utilaje și orice alte bunuri cuprinse în anexele contractului,) Potrivit art. 10 din contract cuantumul garanției de bună execuție a contractului este de 7% din prețul contractului și se eliberează în condițiile stipulate la punctul 3.

În speță, pârâta semnalează în mai 2006 primele deficiențe privind exfolieri ale vopselei de protecție ale echipamentelor stavile segment și clapet - constatate prin procesul verbal încheiat între reprezentanții celor 2 societăți - fila 69; la data de 5-02-2007 pârâta a solicitat remedierea unor deficiențe constatate la sistemul de măsură a poziției vanelor rapide, reglarea traductorului de poziție gravitațional ulterior la data de 9-07-2007 s-au solicitat remedierea unor deficiențe constate la echipamentul hidromecanic. Instanța de fond reține că problemele de natură tehnică au generat între cele 2 societăți o bogată corespondență, adresele aflate la dosar în copie probând acest aspect; potrivit acestora o serie de deficiențe se datorau nefiabilității soluției privind sistemul de urmărire a pozițieice a fost propusă de către proiectant-filele162-167.

Restituirea garanției de bună execuție depinde de condițiile de derulare a contractului de execuție de lucrări și de îndeplinirea corespunzătoare, în acord cu obligațiile statuate prin contract, a sarcinilor asumate de antreprenor. Ori, în speța de față, pârâta a constatat nereguli în execuția lucrării contractate, acestea nefiind corespunzătoare - deficiențe de proiectare sau reparare, sarcini ce reveneau reclamantei potrivit contractului, aspecte care îndreptățesc pe beneficiar să rețină sumele solicitate prin acțiune

Pentru aceste motive instanța de fond respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - -, care, după ce expus parcursul cauzei la instanța de fond, susținerile părților și probele administrate, a criticat sentința sub următoarele aspecte:

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii; se arată că hotărârea primei instanțe nu face referire la probele din dosar, nu arată de ce reține anumite înscrisuri și de ce le înlătură pe altele, că nu precizează dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile art. 10 alin. 3 din Contractul de furnizare de produse nr. 36/29.01.2003, pe care se întemeiază acțiunea;

- hotărârea este lipsită de temei legal; se susține că prima instanță nu a examinat contractul încheiat între părți și întregul grup de contracte dintre părți;

- instanța de fond nu a avut rol activ, potrivit art. 129 al.(5) Cod procedură civilă, întrucât față de complexitatea cauzei se impunea efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care să lămurească toate aspectele tehnice în cauză.

La prima zi de înfățișare, instanța din oficiu, a pus în discuție natura căii de atac declarate în cauză și, având în vedere dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă și valoarea obiectului litigiului a dispus recalificarea căii de atac promovate, ca fiind apel.

Analizând sentința apelată, sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 295 al. 1 Cod procedură civilă și de probatoriul administrat în cauză, curtea constată neîntemeiat apelul de față, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Principala critică a apelantei se referă la faptul că instanța de fond nu a interpretat corect clauzele contractului de furnizare produse nr. 36/2003 și nu analizat acest act în ansamblul relațiilor contractuale ale părților.

Susținerile apelantei nu sunt fondate.

Potrivit art.2.1. din Contractul de furnizare produse nr. 36/29.01.2003, apelanta - reclamantă s-a obligat " să proiecteze, să furnizeze, să asigure asistența tehnică și să repare în perioada de garanție produsele precizate în Anexa 1 și detaliate pe subansamble în Anexa 2, în perioadele convenite prin Anexa 3 și în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul contract".

La art. 10.2 se precizează că: " achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună - execuție a contractului, în limita prejudiciului creat,dacă furnizorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin prezentul contract".

Art. 10.4 din contract prevede că: " remedierea defecțiunilor constatate pe șantier ca fiind din vina furnizorului se efectuează de către furnizor, pe cheltuiala sa, astfel încât să nu fie afectat termenul de finalizare a contractului".

În speță, pârâta a refuzat să elibereze reclamantului garanția de bună - execuție, prevalându-se de aceste dispoziții contractuale.

Pârâta a făcut cunoscute reclamantei neconformitățile constatate în derularea contractului, după cum urmează:

- prin scrisoarea nr. 7161/30.05.2006 și procesul verbal nr. 228/26.05.2006 ( fila 68 - 70), prin care îi solicită reclamantei refacerea protecției anticorozive la stavilele segment și clapet și înlocuirea garniturilor pentru primul set de batadouri livrat;

- Scrisoarea nr. 10427/9.07.2007 / 71), prin care pârâta solicită reclamantei remedierea defecțiunilor constatate la echipamentul hidromecanic;

- Scrisoarea nr. 1970/5.02.2007 și nota de constatare din 26.01.2007 ( contrasemnată de reprezentanții furnizorului)( fila 72-73), prin care se solicită remedierea altor deficiențe.

Deși reclamanta a susținut că și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin Contractul nr. 36/29.01.2003, arătând că dovada este chiar achitarea de către pârâtă a tuturor facturilor aferente livrărilor, instanța nu poate reține această susținere ca exprimând realitatea raporturilor juridice dintre părți.

Împrejurarea că pârâta a achitat facturile pentru produsele livrate demonstrează doar că pârâta a recunoscut livrarea acestor produse, pe care le-a achitat.

Însă, din actele mai sus arătate, rezultă că reclamanta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale, în sensul că bunurile livrate prezentau deficiențe ce au fost constatate ulterior montării lor.

Aceste împrejurări, interpretate prin prisma dispozițiilor art.10.1 - 10.5 din contract, justifică refuzul i de eliberare a garanției de bună execuție.

Reclamantul nu a contestat aceste deficiențe, ci a arătat prin răspunsul la întâmpinare ( 97 -99) că produsele la care au fost reclamate deficiențe au fost livrate de alte societăți.

Curtea observă că, potrivit actelor de la dosar, coroborate cu contractul părților, - - a proiectat și livrat i ansambluri unitare mecanice, ( pe care au sosit preinstalați din fabrică traductorii de subsarcină stavile și traductorii ), ansambluri unitare electrice, cabluri electrice.

Faptul că anumite părți din aceste produse au fost obținute de reclamantă de la alte societăți( în urma subcontractării) nu o exonerează de obligația contractuală de a livra produse corespunzătoare și în stare de funcționare.

În ce privește protecția anticorozivă la vopseaua unor stavile, prin procesul-verbal din 26.05.2006 (106) s- stabilit că responsabilitatea remedierii revine reclamantei, reprezentantul acesteia semnând procesul - verbal.

Reclamanta nu poate invoca lipsa calității de reprezentant inginerului care a semnat acest proces-verbal, deoarece nu a susținut că acesta nu ar fi angajatul său, ori, în condițiile în care era în discuție problemă tehnică, persoana care a semnat procesul - verbal avea calitatea să facă acest lucru.

Pentru traductorii, reclamanta a încheiat un contract cu producătorul, -, așa cum recunoaște reclamanta, iar faptul că aceștia nu au funcționat corespunzător poate fi imputat tot reclamantei, întrucât pârâta nu se putea adresa subcontractanților reclamantei, ci direct acesteia, în baza relațiilor contractuale.

Ori, față de această situație de fapt, concluzia ce se impune este că reclamanta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale,( de livrare a unor produse funcționale și de remediere a defecțiunilor constatate) astfel că reținerea garanției de bună execuție este justificată și în acord cu dispozițiile art.969 Cod civil.

În ce privește necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, curtea reține că în apel reclamanta a precizat că nu mai consideră necesară această probă, astfel că nu mai are relevanță critica din apel privind neadministrarea probei cu expertiză.

Față de considerentele expuse, constatând nefondate criticile apelantei și apreciind că sentința apelată este legală și temeinică, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul promovat de apelanta - reclamantă cu sediul în T,-, județul, împotriva sentinței civile nr. 535 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații B cu sediul în B, sector 2,- și - SUC B cu sediul în P N, str. -.- nr. 13, județul N, având ca obiect pretenții.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Red./11.01.2010

Tehnored./14.01.2010

Ex.5

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Vera Stănișor

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Bacau