Spete pretentii comerciale. Decizia 891/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.891R

Ședința publică de la 04 iunie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE I -

JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean

JUDECĂTOR 2: Aurică Avram

GREFIER

.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL prin reprezentant, împotriva deciziei comerciale nr.55A / 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul, reprezentat de consilier juridic, cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta nu a precizat suma contestată în lei pentru stabilirea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Apărătorul recurentei învederează instanței faptul că recurenta critică sentința numai pe soluția privind evacuarea.

Reprezentantul intimatului depune la dosar o cerere de renunțare la evacuare având în vedere că recurenta a achitat debitul.

Apărătorul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei aferente cererii de recurs.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta, având în vedere faptul că intimatul a renunțat la capătul de cerere privind evacuarea, iar debitul principal a fost achitat de către recurentă, consideră recursul ca rămas fără obiect, în ceea ce privește pretențiile și solicită să se ia act de renunțarea la capătul de cerere privind evacuarea; fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei solicită să se ia act că a renunțat la capătul doi din cerere privind evacuarea recurentei, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin cererea formulată în data de 22.08.2002, la Tribunalul București - Secția Comercială, reclamantul Municipiul B prin Primarul General a chemat în judecată pârâta - SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la plata sumei de 19.960,06 USD, reprezentând cota de profit în cuantum de 236 USD aferentă lunii mai 2002 și penalități de întârziere în cuantum de 19.724,06 USD, calculate pe perioada iunie 1996 - 31 mai 2002, în lei la cursul oficial al BNR de la data efectuării plății și, de asemenea, să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul deținut în B,-, sector 2.

Prin sentința comercială nr.15320 pronunțată la 11.12.2002 în dosarul nr.15049/2002 Tribunalul București - Secția Comercială a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe comerciale reclamantul Municipiul B prin Primarul General a declarat recurs.

Prin decizia comercială nr.1360 pronunțată la 23.09.2003 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială a admis recursul și a casat sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2

La termenul de la 04.02.2004 reclamantul și-a precizat cuantumul pretențiilor la suma totală de 20.647,57 USD, reprezentând debit la cota de profit în cuantum de 737 USD aferent perioadei 01.06.1996 - 31.12.2003 și penalizări de întârziere la plata cotei de profit în cuantum de 19.910,57 USD aferente aceleiași perioade.

Prin sentința civilă nr.1585 pronunțată la 03.03.2004 în dosarul nr.10327/2003 Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata echivalentului în lei a sumei de 737 USD la data plății, a respins cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii penalităților de întârziere pe perioada iunie 1996 - iulie 1999, constatând prescris dreptul material la acțiune, a obligat pârâta la plata echivalentului în lei a sumei de 1.397,84 USD, la data plății, reprezentând penalități de întârziere pe perioada august 1999 - decembrie 2003, dispus evacuarea pârâtei din imobilul în cauză și a obligat pârâta la 76.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe civile reclamantul Municipiul B prin Primarul General a declarat apel.

Prin decizia comercială nr.737 pronunțată la 08.12.2004 în dosarul nr.876/2004 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii comerciale reclamantul-apelant Municipiul B, a declarat recurs. Prin decizia nr.2327 pronunțată la 22.06.2006 în dosarul nr- (număr vechi 1111/2005) Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul București.

Prin cererea formulată la termenul de la 10.09.2007 apelantul-reclamant și-a precizat capătul de cerere constând în pretenții la suma de 19.479,91 USD, penalități de întârziere aferente perioadei 01.06.1996 - 31.07.1999.

Prin cererea formulată la termenul din 24.09.2007 - SRL a aderat la apelul reclamantului-apelant solicitând admiterea apelului, cu consecința schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Prin încheierea dată la 22.10.2007 în dosarul nr.-/2006 Tribunalul București - Secția Comercială a respins, pe cale de excepție cererea de aderare la apel formulată de intimată, ca fiind tardivă.

Prin decizia comercială nr.55A pronunțată la 19.12.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 25.303 USD în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând penalități pentru debitul achitat cu întârziere în perioada 01.06.1996 - 31.07.1999 și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în B,-, sector 2.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut, în raport cu dispozițiile art.969 Cod civil, că potrivit art.9 din contractul de asociere nr.108/06.05.1994 încheiat de părți, sumele datorate de asociatul pârât trebuiau plătite cel mai târziu la data de 10 ale fiecărei luni, pentru luna în curs. Potrivit art.13 din același contract în cazul neplății la timp, pârâtul datorează penalități de întârziere de 1% pe zi de întârziere pe perioada primelor 30 de zile și de 2% pe perioada următoare.

Intimata-pârâtă a achitat cu întârziere cotele de profit în perioada 01.06.1996 - 31.07.1999 astfel că datorează apelantului penalități în sumă de 29.817 USD, din care a achitat în cursul judecății suma de 4.514 USD.

Referitor la spațiul din care în cauză s-a cerut evacuarea, noua adresă a acestuia este-, sector 2.

Împotriva acestei decizii comerciale intimata-pârâtă - SRL, prin reprezentant, a declarat recurs, timbrat și în termen legal, criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală și solicitând casarea acesteia.

În motivarea apelului s-a arătat, mai întâi în raport cu art.304 pct.6 Cod procedură civilă că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut. Reclamantul-apelant a cerut obligarea pârâtei la 19.960,06 USD și nu și-a precizat cuantumul pretențiilor după întocmirea raportului de expertiză în cauză în care s-au stabilit penalități în sumă de 25.303 USD, neachitând nici taxa de timbru corespunzătoare.

S-a mai arătat, în raport cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă, că recurentul deține un contract de închiriere valabil și nu are vreo datorie față de reclamant astfel că nu se justifică evacuarea din spațiul în discuție.

Recurentul a depus la dosarul cauzei OP nr.1 pe care l-a emis la 26.05.2009 dovedind plata către - a sumei de 75.527 lei, echivalentul sumei de 25.303 USD la care a fost obligat prin decizia comercială recurată, adeverința nr.10707/29.05.2009 emisă de - prin care se adeverește că recurentul este la zi cu plata obligațiilor contractuale la data de 31.05.2009, și adeverința nr.10708/29.05.2009 emisă de - în sensul că recurentul nu mai figurează cu debite neachitate pentru spațiul situat în-, sector 2, deținut în baza contractului de asociere nr.108/06.05.1994 urmare a plății sumei de 75.527 lei reprezentând echivalentul sumei de 25.303 USD la care a fost obligat la plată cu titlu de penalități prin decizia comercială nr.55A/19.12.2008.

Prin Notele de ședință depuse la dosar la termenul de la 04.06.2009 intimatul-reclamant Municipiul B prin Primarul General a renunțat la judecata capătului de cerere privind evacuarea societății recurente din spațiul în discuție, solicitând să se ia act de renunțare și, de asemenea, să se constate că pe capătul de cerere privind pretențiile litigiul a rămas fără obiect.

Față de acestea, Curtea constată că în ceea ce privește efectuarea de către pârâtul-recurent a plății sumei de 25.303 USD în echivalentul în lei de 75.527 lei, la data plății, la care a fost obligat prin decizia nr.55A/19.12.2008, acest aspect privește executarea benevolă de către debitor a deciziei menționate sub aspectul respectiv, iar nu un motiv privind netemeinicia sau nelegalitatea acesteia, astfel că nu se poate constata că în privința capătului de cerere privind pretențiile acesta ar fi rămas fără obiect.

În ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea reclamantului privind evacuarea pârâtului din spațiul în discuție în cauză, Curtea constată că prin cererea expresă formulată în cauză reclamantul-intimat a renunțat la judecata acestui capăt de cerere, iar potrivit art.246 alin.1 Cod procedură civilă renunțarea la judecată poate interveni oricând, cu învoirea celeilalte părți, exprimată expres, de altfel, în cauză.

În consecință, Curtea va admite recursul și va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va lua act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu, menținând însă, celelalte dispoziții din decizia respectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta - SRL prin reprezentant, împotriva deciziei comerciale nr.55A / 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL B prin Primarul General.

Modifică în parte decizia comercială recurată în sensul că ia act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind evacuarea pârâtei din spațiul situat în B,-, sector 2.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia

I

Grefier,

Red.Jud.

Tehnored.

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Judecător:

Președinte:Iulia Prelipcean
Judecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Cosmin Horia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 891/2009. Curtea de Apel Bucuresti