Spete pretentii comerciale. Decizia 899/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 955/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 899

Ședința publică de la 05 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 3: Alecsandrina

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - SRL împotriva încheierii de ședință din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.- din 31.07.2008, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Recurenta, prin avocat, învederează instanței că sediul social al societății recurente este în B, Calea nr. 278,. 20 bis,.8,.31, sector 2 depunând cerere scrisă în acest sens și arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.

Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea încheierii recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare a judecății cauzei și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

CURTEA

Prin încheierea pronunțată în data de 31.03.2009 de către Tribunalul București - Secția a VI a Comercială s-a dispus, în temeiul art.1551pr.civ. suspendarea judecății întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit integral obligațiile stabilite în sarcina sa la primirea cererii de chemare în judecată, respectiv a omis să depună procesele-verbale încheiate cu ocazia finalizării lucrărilor la 26.03.2007 și 13.04.2007, deși în lămuririle depuse la cererea de chemare în judecată indică anexarea acestora, apreciind că până la îndeplinirea acestei obligații judecata nu poate continua din culpa reclamantei.

Se mai reține că reclamanta a omis să atașeze hotărârile judecătorești indicate în lămuririle la cererea de chemare în judecată, respectiv sentința comercială nr.2880 din 28.02.2008 a Tribunalului București și decizia comercială nr.499/3.XI.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Împotriva acestei încheieri formulează recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, desființarea încheierii atacate și obligarea instanței de fond să continue judecata.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Potrivit art.114(2) și art.1551pr.civ. instanța, înainte de a decide suspendarea trebuia să pună în vedere, așa cum a procedat prin citație, necesitatea depunerii actelor, ceea ce nu s-a întâmplat. În nici un caz "desfășurarea normală a procesului" nu a putut fi împiedicată de lipsa celor două hotărâri de la dosar în condițiile în care, potrivit art.132 pr.civ. la prima zi de înfățișare era îndreptățit să solicite probe. Mai mult, hotărârile confirmă procesele verbale din 26.03.2007 și 13.04.2007.

În opinia recurentei, termenul acordat potrivit art.114 alin.2 pr.civ. pentru completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată nu este un termen de judecată pentru ca aceasta ar presupune citarea pârâtului și comunicarea cererii în forma prezentată de reclamant, ci este un termen administrativ.

Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Suspendarea judecății cauzei în temeiul art.1551pr.civ. se poate dispune atunci când se constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății.

În speță, la momentul primirii cererii de chemare în judecată judecătorul, prin rezoluție, dispune citarea doar a reclamantului punându- în vedere să dispună lămuriri ale cererii de chemare în judecată sub aspectul situației de fapt invocate, indicând cum anume și la ce dată pârâta a solicitat efectuarea de noi lucrări, ce procese-verbale de acceptare a lucrărilor au fost încheiate și ce procese-verbale de finalizare au fost întocmite și procesele-verbale de predare-primire din 26.03.2007 și 13.04.2007.

Judecătorul a solicitat reclamantului precizări ale cererii de chemare în judecată sub aspectul situației de fapt, nedepunerea acestor precizări nefiind de natură să împiedice desfășurarea normală a procesului, consecințele nedepunerii acestor lămuriri putând avea eventual consecințe sub aspectul soluției ce se va pronunța.

Mai mult, judecătorul a trecut într-o altă etapă a procesului, aceea a discutării probelor, fază procesuală ce presupune contradictorialitate, principiu nerespectat în cauză, pârâta nefiind citată.

Deși măsura dispusă de către judecător prin rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată este excesivă în mod evident, puțin lipsind ca prin aceeași rezoluție să fie soluționată și cauza, reclamantul își îndeplinește totuși obligația, la termenul stabilit depune lămuririle solicitate, precum și cele două procese-verbale și, cu toate acestea, se face aplicarea disp.art.1551pr.civ.

De reținut este și faptul că în încheierea de suspendare se arată că nu au fost depuse de către reclamantă două hotărâri judecătorești care au fost indicate în cererea precizatoare, obligație care nu a fost stabilită în sarcina reclamantei, și, în orice caz, și în orice caz, și în lipsa acestor înscrisuri desfășurarea normală a procesului nu era afectată.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art.304 pct.9 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul, să modifice în tot încheierea atacată în sensul respingerii cererii de suspendare, ca nefondată, trimițând cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite recursul declarat de recurenta - SRL împotriva încheierii de ședință din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata

Modifică încheierea atacată în sensul că respinge ca nefondată, cererea de suspendare a judecății cauzei și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr.I-

GREFIER,

-

Red.Jud. -16.06.2009

Tehnored. - 25.06.2009

2 ex.

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Președinte:

Președinte:Rodica Zaharia
Judecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 899/2009. Curtea de Apel Bucuresti