Spete pretentii comerciale. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 9/A/COM
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta - SRL Chișineu împotriva sentinței comerciale nr. 1706 din 01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - Internațional SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru reclamanta apelantă și avocat în reprezentarea pârâtei intimate.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei apelante depune la dosar dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în sumă de 767,30 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Reprezentantul reclamantului apelant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, cu cheltuieli de judecată
Reprezentanta pârâtei intimate pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Constată că prin sentința comercială nr. 1706 din 01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta - SRL Chișinău C, în contradictoriu cu pârâta - Internațional SRL, având ca obiect reziliere contract de prestări servicii, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 3 din 1 noiembrie 2006 având ca și obiect prestarea de servicii care constă în organizarea și supravegherea de șantier pentru îndeplinirea lucrărilor de decopertare, mișcare și săpare a terenului în vederea realizării de clădiri, fundații stradă, esplanade, șanțuri pentru instalarea de utilități, conform solicitării beneficiarului, prestator fiind reclamanta iar beneficiar fiind pârâta, iar la pct. 1.2 există mențiunea că prestatorul va efectua lucrările de organizare și supraveghere legate numai de activitatea de decopertare, mișcare și săpare a terenului, folosind forța de muncă și utilajele beneficiarului.
Reclamanta a solicitat rezilierea acestui contract pe motiv că pârâta i-a propus să desfășoare prestări de servicii într-o locație nouă, într-o altă țară, Italia, și a invocat că, prestările servicii într-o asemenea locație nu se încadrează în cadrul contractului stabilit de părți.
Analizând contractul dintre părți, se constată că acesta nu conține nici o clauză contractuală de unde să rezulte că desfășurarea contractului dintre părți poate avea loc doar pe teritoriul României, iar în aceste condiții față de prevederile exprese ale contractului inserate la art. 1.1 rezultă că obiectul contractului îl reprezintă prestarea de servicii de către reclamantă conform solicitării beneficiarului, pârâta.
Prin adresa de la fila 19 dosar, pârâta a învederat reclamantei că, întrucât la solicitarea acesteia nu s-a prezentat începând cu 20 iunie 2008 în Italia la Fermi 10-25024 Di, unde firma avea alte lucrări fiind necesară prezența acestuia, consideră reziliat contractul de prestări servicii încheiat între acestea.
Reținând așadar incidența în cauză a prev. art. 977 civil care statuează că interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, și prevederile art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante și pentru că, contractul nu a prevăzut expres prestarea de servicii doar pe teritoriului țării, va aprecia că acțiunea reclamantei nu este întemeiată.
Față de aceste considerente, văzând și prevederile art. 1020, 1021 Cod civil, în condițiile în care acțiunea în rezoluțiunea unui contract poate fi solicitată doar de partea care a executat sau care s-a declarat să-și execute obligațiile contractuale, instanța a respins acțiunea civilă exercitată de reclamantă împotriva pârâtei, neexistând culpa acesteia din urmă în neexecutarea obligațiilor contractuale.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care invocând art. 970, 981, 983 cod civil și art. 59 din Codul comercial, a solicitat casarea hotărârii ca netemeinică și nelegală, admiterea acțiunii pentru reziliere contract din cupla pârâtei, obligarea la plata penalităților și a cheltuielilor de judecată.
În motivele de fapt și de drept, reclamanta apelantă arată că deși instanța de fond a reținut in mod corect faptul ca părțile nu au stabilit în cadrul contractului locul de executare al acestuia iar în aceste condiții se apreciază că, contractul este incomplet iar pentru completarea sa instanța investita cu judecarea cauzei este în măsură să determine pe cale de interpretare care a fost voința tacită a părților ținând cont și de legislația civilă și comercială în vigoare cu privire la regulile de interpretare, aceasta consideră în mod eronat, că în lipsa unor prevederi exprese care să limiteze executarea contractului doar pe teritoriul României și raportat la obiectul contractului unde se prevede ca prestatorul respectiv va executa prestări de servicii la solicitarea beneficiarului, există posibilitatea ca locul de execuție al contractului să fie în orice locație din orice tara din aceasta lume.
Învederează instanțe faptul că, la art. 1.1, se detaliază obiectul contractului și nu locul de desfășurare a contractului, iar sintagma "conform solicitărilor beneficiarului" se referă în mod exclusiv la stabilirea uneia sau mai multor activități pe care ar trebui să le execute prestatorul, și care sunt enumerate expres în prezentul articol, precum și totalitatea detaliilor tehnice care să descrie modalitățile prin care să fie efectuată lucrarea, vezi art. 4.3 din contract. Învederează instanței că adresa comunicată reclamantei apelante în 18.06.2008 de către pârâtă nu cuprinde nici măcar în genere lucrările care se dorește a fi efectuate, așa cum sunt ele enumerate la art. 1.1 din contract, cu atât mai puțin descrierea lor "în mod clar și neechivoc" așa cum rezultă din art. 4.3 din contract, ceea ce ne conduce la ideea că această notificare este doar una de formă, survenind ca urmare a insistențelor reclamantei cu privire la continuarea contractului, atâta vreme cât din data de 03.06.2008 reclamantei i-a fost refuzat accesul în șantierele pârâtei.
Din lecturarea contractului, inclusiv al art. 1.1 invocat de pârâtă, și menționat și de reclamantă în cele de mai sus, instanța poate să observe că nu există nici o prevedere expresă cu privire la locul de desfășurare a contractului de prestări servicii, și cu atât mai mult nici o mențiune cu privire la un element de extraneitate. Astfel, deși nu se prevede în mod clar că lucrările se vor desfășura exclusiv în România, nu se prevede nici posibilitatea ca acestea să se desfășoare într-o altă țară. Aplicând teoria reducerii la absurd, daca intr-un contract de prestări servicii de șantier încheiat intre doua persoane juridice romane din același județ, contract încheiat în România, nu se specifică în mod expres ca locul de desfășurare al contractului de prestări servicii de șantier este doar în România, una dintre părți în speță beneficiarul lucrărilor poate decide unilateral să-i solicite beneficiarului să presteze aceleași servicii contractate în România pe un alt continent, de exemplu.
Aplicarea acestui raționament al reducerii la absurd este în măsură să probeze din punct de vedere al echitabilității ca o astfel de interpretare a voinței părților realizată de prima instanță este injustă și este contrara voinței părților, fiind în defavoarea netă doar a uneia dintre părți, respectiv a prestatorului de servicii care nu ar fi încheiat niciodată un astfel de contract întrucât este vădit împotriva oricăror principii comerciale pe care oricine le are în vedere la încheierea unui contract comercial.
Pe lângă elementele de echitate ce trebuie avute în vedere de instanța de judecată când este chemată să interpreteze un contract, legiuitorul a consacrat două articole de lege, respectiv art. 981. civ. din care rezultă că clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, chiar dacă nu sunt stabilite expres de părțile contractante, și art. 970, alin. 2. civ. conform căruia contractele obligă părțile contractante "nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa."
Din cele două articole prezentate mai sus consideră că instanța de judecată poate și chiar are obligația să completeze contractul cu acele elemente sau clauze pe care obiceiul, echitatea și legea le includ în anumite contracte, și pe care părțile se prezumă a le fi acceptat tacit.
În plus de cele prevăzute mai sus, chiar dacă ar rămâne o îndoială cu privire la locul desfășurării contractului, orice îndoială se interpretează în favoarea celui care se obligă, conform art. 983. civ.
De asemenea, cu privire la urmările pe care uzanțele comerciale și chiar legea le dă obligației, legiuitorul a prevăzut în art. 59 Cod comercial că orice obligațiune comercială trebuie să fie executată în locul arătat prin contract [.], în lipsă de clauză expresă, contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s-a obligat își avea stabilimentul său comercial [.] la formarea contractului. Consideră că textul de lege amintit mai sus face o referire clară și neechivocă la situația contractuală care face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, lămurind pe deplin orice neînțelegere care putea apărea cu privire la locul de desfășurare al contractului.
Cu privire la ilustrarea intenției formale a pârâtei de continua contractul în Italia, atrage atenția instanței că pentru a-și susține adresa trimisă în data de 18.06.2008, pârâta a prezentat un contract de prestări servicii cu o societate având o denumire identică cu cea a pârâtei, legăturile dintre acestea fiind evidente, având același acționariat.
De asemenea, nu i s-a solicitat prezentarea la șantierul așa-zisului client din, ci i s-a cerut să se prezinte la sediul societății omonime din di, pentru o serie de lucrări care nu au fost identificate conform contractului.
În plus, pentru a dovedi încă o dată intenția de a nu mai continua contractul de prestări servicii, beneficiarul a refuzat să achite ultima factură, fiind obligată reclamanta să ceară achitarea acesteia pe calea somației de plată, fiind emisă ordonanța care i-a dat câștig de cauză în dos-.
Astfel, pe lângă închiderea șantierului, neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtă se extinde și la refuzarea plății contravalorii serviciilor efectuate, ambele fiind motive temeinice pentru a solicita rezilierea contractului din culpa exclusivă a pârâtei, cu plata de daune-interese stabilite contractual de către părți printr-o clauză penală.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare (fila 6 dosar) prin care cere respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței, în raport de prevederile contractului părților și art. 977 Cod civil.
Pentru soluționarea căii de atac nu s-au depus înscrisuri noi și nu s-au administrat alte probe, astfel încât examinând apelul reclamantei prin prisma motivelor invocate și înscrisurilor de la dosar, Curtea, apreciază ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Reclamanta apelantă solicită în principal rezilierea unui contract al părților, cu efecte de lege între acestea, că motivul că pârâta nu și-a executat culpabil obligațiile la care s- îndatorat.
Cu toate acestea, partea nu precizează care sunt aceste obligații neexecutate de pârâtă, încadrarea lor în dispoziții ale contractului, indicarea corectă a articolelor din actul juridic nerespectate de pârâtă.
Mai mult, în limitele prevederilor din art. 1.1 și art. 1.2 din contract, ce stabilesc obiectul acestuia, din derularea faptelor reiese că la solicitarea pârâtei, reclamanta în calitate de prestator de servicii, nu a înțeles a efectua lucrările solicitate.
Ca atare, sub nici un motiv nu rezultă o culpă exclusivă a pârâtei care să ducă la reziliere și daune interese conform art. 5.3 din contract.
Apelanta invocă în ce privește starea de fapt aspecte referitoare la solicitarea efectuării lucrărilor în Italia, deși contractul părților nu prevede o limitare geografică a acestora, mai ales că potrivit art. 3.4 din contract cheltuielile ar fi căzut în sarcina pârâtei, neexistând dovezi că a refuzat plata lor; prin urmare argumentele apelantei în această privință sunt neîntemeiate.
Contractul dintre părți poate fi supus interpretării, însă nu se poate adăuga la acesta în sensul agreat de o parte, respectiv intenția reclamantei de a accepta lucrările doar într-o anumită limită teritorială.
Apelanta trebuie să efectueze lucrările " Conform solicitărilor beneficiarului", iar în speță nu a dorita aceasta, chiar dacă, așa cum s-a arătat executarea obligației la cererea din 18.06.2008 nu ar fi îngreunat situația părții, cheltuielile urmând a fi suportate de pârâtă.
Obligația instanței de a completa un contract al părților conform art. 970 (2) și art. 981 Cod civil o posibilitate nu este o posibilitate nelimitată în acest sens, și mai ales nu se poate face în detrimentul unei părți pentru a se putea apoi invoca culpa acesteia, dacă cărțile nu au prevăzut locul expres al desfășurării lucrărilor, și implicit al executării obligației, instanța nu poate impune un astfel de loc peste voința părților, în lipsa unor elemente concrete din care să se deducă intenția lor.
Articolul 59 Cod comercial nu este aplicabil speței, în sensul cerut de apelantă, și pentru că prin natura lucrărilor la care s-a obligat reclamanta nu se poate limita doar la locul unde își are "stabilimentul său comercial".
Pe cale de consecință, nu se poate reține culpa exclusivă a pârâtei și văzând art. 295, 296 Cod procedură civilă, se va respinge apelul reclamantei ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată apelanta la 800 lei cheltuieli de judecată în apel, echivalentul onorariului de avocat solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta - SRL Chișineu C împotriva sentinței comerciale nr. 1706 din 01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă pe reclamantă la 800 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din, 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE JUDECĂTOR- - - - - -
GREFIER,
- -
Red../20.01.2010
Dact. /22.01.2010
Prima instanță - Trib.
Judecător sindic -
4 ex. / 2 com.
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Dorin Ilie Țiroga
