Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 8/A/COM

Ședința publică din 14 ianuarie 2010

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul formulat de pârâta - SRL, prin administrator, împotriva sentinței civile nr. 317/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată reclamanta intimată - SRL M Nouă, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru reclamanta intimată, lipsă fiind pârâta apelantă.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității de reprezentare pentru pârâta apelantă, având în vedere că lichidatorul judiciar nu și-a însușit apelul formulat.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită admiterea excepției.

CURTEA

Prin sentința comercială nr. 317/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL M Nouă, împotriva pârâtei - SRL M Nouă și s-a dispus evacuarea necondiționată a societății pârâte din imobilul situat administrativ în M Nouă, Oraș, -, -. 2 - cabană, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1436 alin. 1 Cod civil, locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine, odată cu trecerea termenului, fără a avea nevoie de o prealabilă înștiințare.

În cauză nu s-a făcut dovada tacitei relocațiuni, conform art. 1437 Cod civil, întrucât așa cum rezultă din conținutul împuternicirii avocațiale nr. 30/24.07.2008 (fila 18 dosar fond) reprezentanta reclamantei - SRL, s-a adresat avocatului pentru ca în baza contractului de asistență juridică nr. 30/16.07.2008 să formuleze acțiune în evacuare împotriva pârâtei DC SRL M Nouă.

Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat apel pârâta - SRL M Nouă, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței ca netemeinică și nelegală, iar pe fond să se respingă acțiunea reclamantei.

În motivare, se arată că, prin sentința civilă nr. 317/2009 Tribunalul C-S, ca instanță de fond, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul în litigiu, în natură spațiu comercial, fără însă a cerceta fondul cauzei.

Situația de fapt reținută este parțial adevărată, între pârâtă și reclamantă fiind încheiat contractul de închiriere pe care reclamanta își bazează acțiunea, dar finalitatea reală era aceea de cumpărare a spațiului în cauză. Acest lucru rezultă chiar din conținutul contractului, în sensul că s-a plătit avans de 3.500 Euro, prețul de vânzare fiind de 13.000 Euro.

Instanța de fond a pronunțat hotărârea criticată fără a ține cont de apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare. Arată faptul că în baza promisiunii de vânzare a reclamantei a făcut la spațiul comercial în litigiu investiții majore constând atât în modernizarea celui existent la data preluării, cât și extinderi care au făcut ca în prezent acest spațiu să fie modificat în proporție foarte mare, existând un spor de valoare de 80 %.

Principala motivare a instanței de fond, la admiterea acțiunii sunt prevederile din contractul de închiriere de la capitolul alte clauze și anume aceea că la expirarea contractului de închiriere, dacă părțile contractante nu cad de acord în privința vânzării cumpărării spațiului, pârâta ar renunța la investițiile făcute anterior.

Învederează instanței făptui că rezultă expres că această clauză se aplică doar în situația în care părțile nu cad de acord, dar în cazul de față nu a fost vorba de o cădere de acord ce nu s-a mai realizat, ci de o imposibilitate a perfectării vânzării din culpa locatorului - promitent.

Pârâta a căzut de acord cu cumpărarea spațiului comercial a acceptat prețul și a achitat avansul, cea care nu și-a îndeplinit obligația asumată a fost reclamanta, care nu are acte de proprietate pe imobil.

Conform extrasului CF. 3051 M Veche, există doar terenul ce este proprietatea statului, însă construcția în cauză nu există.

Pentru acest motiv, nu a fost încheiată vânzarea cumpărarea, deși s-a prezentat la notarul public, iar nu din culpa pârâtei.

Consideră că reclamanta nu poate să își invoce propria culpă pentru a solicita evacuarea pârâtei.

De altfel, clauza la care a făcut referire anterior, așa cum a fost interpretată de instanță, este ilicită într-un contract sinalagmatic și imorală, deoarece ar duce la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei, raportat la disp. art. 968.civ.

Art 970 civ. prevede că convențiile trebuie executate cu bună credință, ele obligă nu numai la ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.

După cum se poate observa, convenția încheiată între părți cuprinde și o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, ce nu s-a realizat din vina reclamantei.

Conform doctrinei și practicii judiciare, sancțiunea ce se aplică în astfel de situații este executarea în natură a obligației asumate prin convenție.

Din acest motiv a promovat la Judecătoria Moldova Nouao acțiune civilă pentru realizarea acestui drept, sub nr-.

Dreptul de proprietate garantat de Constituție și de art. 480. civil, invocat de instanța de fond în favoarea reclamantei consideră că o apară și pe pârâtă și dreptul ei de proprietate asupra extinderilor și modernizărilor făcute pe cheltuiala sa.

Solicită să i se aplice disp. art. 481. civ. în sensul că nimeni nu poate fi silit să cedeze proprietatea sa, dreptul pârâtei de proprietate fiind la fel de legitim ca și al reclamantei, deoarece dreptul reclamantei nu este înscris în CF. Și dreptul pârâtei de proprietate este apărat de art. 1 din Protocolul adițional 1 al CEDO, nu doar al reclamantei, așa cum a apreciat instanța de fond,

Prin admiterea acțiunii în evacuare, se încalcă dreptul pârâtei de proprietate asupra investiției, precum și dreptul pârâtei de proprietate constând într-o speranță legitimă de a devenii proprietari, care este apărat de aceeași legislație CEDO.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că pârâta apelantă - SRL se află în procedura insolvenței, declanșată în dosarul cu nr- al Tribunalului C-S, fiind numit în cauză lichidator judiciar Reșița.

În procedura insolvenței, reprezentantul societății supuse acestei proceduri nu mai este administratorul social, ci administratorul judiciar. Având în vedere că, încă de la data promovării prezentului apel, pârâta apelantă se afla deja în procedura insolvenței, iar apelul nu a fost formulat sau însușit de administratorul judiciar, Curtea i-a solicitat acestuia să opteze dacă își însușește sau nu apelul.

Întrucât apelul nu a fost însușit de administratorul judiciar Reșița, acesta apare ca fiind formulat de o persoană care nu are calitatea de aor eprezenta pe pârâta - SRL, motiv pentru care, în baza art. 161, alin. 2.proc.civ. va fi anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează apelul formulat de pârâta - SRL împotriva sentinței civile nr. 317/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din, 14 ianuarie 2010

PREȘEDINTE JUDECĂTOR- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /12.02.2010

Dact. /12.02.2010

Prima instanță - Tribunalul C-

Judecător sindic -

4 ex./2 com.

Președinte:Cătălin Nicolae Șerban
Judecători:Cătălin Nicolae Șerban, Dorin Ilie Țiroga

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Timisoara