Spete pretentii comerciale. Decizia 929/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Decizia nr. 929/2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

- - - - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Asociația de proprietari nr. M1 - R împotriva sentinței civile nr. 5 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, pentru intimata-reclamantă R, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar, prin intermediul compartimentului arhivă al acestei instanțe, într-un singur exemplar, precizări scrise formulate de recurenta-pârâtă, precum și întâmpinare.

Reprezentanta intimatei-reclamante arată că nu are alte cereri prealabile.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părții prezente pe fondul cauzei.

Avocat, pentru intimata-reclamantă R, solicită respingerea recursului ca inadmisibil întrucât în cauză s-a promovat recurs împotriva unei hotărâri irevocabile. Precizează că solicită cheltuieli de judecată, depunând în acest sens la dosar chitanță onorariu avocat.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului declarat de pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr. M1 - R, județul N, împotriva deciziei civile nr. 5/2009, pronunțată de Tribunalul Neamț se reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 5 din 12 ianuarie 2009, Tribunalul Neamța admis recursul declarat de L R; a modificat în tot sentința civilă nr. 1372 din 22 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Roman; a respins acțiunea ca inadmisibilă.

S-a reținut de instanța de recurs că prin sentința civilă nr.1732 din 22.05.2008 a Judecătoriei Romans -a respins excepția prematurității acțiunii și excepția prescripției extinctive invocate de pârâta SC SRL R, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRITARI NR.M1 împotriva pârâtei SC SRL și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.122 lei penalități de întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: pârâta este membră a Asociației de Proprietari nr. M1 prin semnarea acordului de asociere.

Aceasta a achitat sumele datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, peste termenul prevăzut de lege, acumulând astfel penalități de întârziere în sumă de totală de 4 122 lei, conform fișelor de debit. În acest sens, a emis factura nr. -/18 iunie 2007, inițial pentru suma de 4 999 lei.

În urma obiecțiunilor pârâtei, reclamanta a procedat la recalcularea penalităților, rezultând în final suma de 4 122 lei.

Penalitățile de întârziere au fost calculate potrivit dispozițiilor Lg. 51/2006, art. 5 alin. 4 din Convenția nr. 3 din 10. 01. 2007 precum și potrivit Hotărârii Adunării Generale. Astfel, potrivit art. 5 alin. 4 din Convenția nr. 3 din 10. 01. 2007, penalitățile sunt cele calculate conform Hotărârii Adunării Generale.

Sub aspectul excepțiilor invocate de pârâtă a reținut că pretențiile în cauză nu decurg dintr-un contract ce vizează fapte de comerț, în sensul art. 5 Cod comercial, situație în care, prezentul litigiu este de natură comercială. Prin urmare, nu este necesară îndeplinirea procedurii concilierii prealabile, potrivit art. 7201Cod procedură civilă.

De asemenea, cum pârâta a recunoscut debitul principal, pe care l- și achitat și a fost întrerupt cursul prescripției extinctive pentru acesta, nici debitul accesoriu nu poate fi prescris. De altfel, reclamanta a procedat la somarea pârâtei în mai multe rânduri, ceea ce a dus, de asemenea, la întreruperea cursului prescripției.

În consecință, instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, într-adevăr, pârâta datorează penalități în cuantum de 0, 2 % pe fiecare zi de întârziere, stabilite prin hotărârea adunării generale, situație în care instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 4122 lei, cu titlu de penalități de întârziere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta.

A arătat pârâta că sentința atacată este netemeinică și nelegală, că reclamanta nu a îndeplinit procedura imperativă prevăzută de art.7201Cod procedură civilă, că în cauză sunt incidente dispozițiile Decretului nr.167/1958, acțiunea reclamantei fiind prescrisă.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta Asociația de Proprietari nr.M1 Rac hemat în judecată pârâta SC SRL pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 4122 lei reprezentând penalități aferente facturilor de utilități achitate cu întârziere.

pretenții în contradictoriu cu o societate comercială, reclamantei îi sunt incidente dispozițiile privind procedura concilierii directe prevăzută de art.7201Cod procedură civilă, calitatea de parte în raportul juridic a societății comerciale impunând litigiului caracter comercial.

În aceste condiții, în mod greșit prima instanță a apreciat că litigiul nu este comercial și a respins excepția invocată în acest sens de către pârâtă, această excepție fiind întemeiată,

Cum art. 7201Cod procedură civilă prevede în mod imperativ obligația reclamantului de a încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte și cum în cauză nu rezultă că anterior sesizării instanței reclamanta a convocat partea adversă și i-a comunicat acesteia pretenții sale și temeiul legal, acțiunea reclamantei este inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate, pârâta a declarat recurs, înregistrat la Curtea de APEL BACĂU sub nr-; la termenul din data de 22 septembrie 2009 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului.

Astfel, Tribunalul Neamț, prin decizia civilă 5/2009 s-a pronunțat ca instanță de recurs, hotărârea fiind irevocabilă; față de cele mai sus menționate și prevederile Codului d e procedură civilă ce prevăd folosirea de către o parte o singură dată a unei căi de atac (art. 299 și urm.) - instanța - Curtea de APEL BACĂU va respinge recursul declarat de pârâtă, ca fiind inadmisibil, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obligat recurentul să plătească intimatei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil recursul comercial promovat de recurenta-pârâtă Asociația de Proprietari nr. M1 - R împotriva sentinței civile nr. 5 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă L

Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 octombrie 2009.

Pt. PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc

-plecat din instanță

PREȘEDINTE INSTANȚĂ

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu

Grefier,

Red. / /

Red. Cl.

tehnored. 4 ex.

13 nov. 2009

Președinte:Aurelia Saftiuc
Judecători:Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 929/2009. Curtea de Apel Bacau