Spete pretentii comerciale. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 94/A-
Ședința publică din 07 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta - - 98 SA cu sediul în Curtea de A,-, județul A, și de pârâtul Spitalul Municipal Curtea de A cu sediul în Curtea de A,--8, județul A, împotriva sentinței nr.403/C din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul reclamantei legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 1.341 lei achitată cu chitanța nr.17182/2009 și cu timbru judiciar de 5,00 lei și apelul pârâtului legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 1.666, 28 lei, achitată conform extrasului de cont aflat la dosar-fila 16 și timbre judiciare în valoare de 5,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la 18 mai 2007, reclamanta - 98 a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Municipal Curtea de A pentru a fi obligat să-i plătească suma de 176.728,82 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
În motivare s-a arătat că între părți a intervenit un contract de prestare de servicii la 27 mai 2003, în temeiul căreia reclamanta a asigurat pârâtei alimentarea cu apă și canalizarea, însă aceasta din urmă nu și-a achitat obligațiile de plata prețului la scadență, ceea ce a determinat curgerea penalităților de întârziere.
La data de 28 iunie 2004, s-a încheiat un grafic de eșalonare a datoriei ce revenea pârâtului și cu această ocazie s-a recunoscut valoarea daunelor interese de 71.735,62 lei daune ce au continuat însă să curgă.
La 27 iunie 2007, pârâtul a formulat cerere reconvențională solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului dintre părți, cerere ce a fost disjunsă la 19 septembrie 2007, dispunându-se și suspendarea judecății acțiunii principale până la pronunțarea irevocabilă asupra valabilității contractului.
După repunerea cauzei pe rol Tribunalul Comercial Argeșa pronunțat sentința nr.403/C/2009, prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata sumei de 104.268 lei cu titlu de majorări de întârziere și 3.305 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit clauzei contractuale, neachitarea facturii în 30 zile de la data emiterii ei atrage obligarea debitoarei la plata majorărilor de întârziere a căror valoare este egală cu cele utilizate la neplata obligațiilor bugetare, fără însă a depăși valoarea debitului.
În funcție de raportul de expertiză întocmit în cauză, prin care s-a stabilit că pârâtul datorează o sumă mai mare decât cea din graficul de eșalonare, instanța a apreciat că valoarea totală a debitului neachitat este de 104.268 lei a cărui calificare este aceea de majorări de întârziere și nu de penalități, așa cum din eroare s-au cerut.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Reclamanta a susținut netemeinicia hotărârii, motivat de faptul că valoarea majorărilor determinate de expert privește o perioadă ulterioară graficului de eșalonare, așa încât instanța avea datoria să adiționeze cele două sume, reținând că suma de 71.735,62 lei era calculată până la 28 iunie 2004, când s-a și recunoscut această datorie.
Diferența de 104.268 lei este reprezentată de majorările de întârziere curse în perioada 28 iunie 2004 și data introducerii acțiunii, 18 mai 2007.
În apelul pârâtului, sentința a fost criticată sub următoarele aspecte:
- suma pretinsă de reclamantă nu este justificată, deoarece așa cum rezultă din cel de-al doilea raport de expertiză debitul restant a fost achitat integral de la această dată facturile s-au plătit la scadență, reclamanta nu a emis factură separată pentru aceste majorări și nici nu le-a înregistrat ca restanțe în contabilitate;
- se impunea să se facă aplicarea dispozițiilor art.12 din contract, potrivit cărora forța majoră exonerează partea de răspundere, forță majoră care în cauză este reprezentată de lipsa resurselor financiare, a numeroaselor datorii față de toți furnizorii de medicamente, pe fondul unui număr mic de pacienți internați, ceea ce ilustrează o îmbunătățire a stării de sănătate, care astfel devine o în activitatea spitalului;
- majorările de întârziere nu sunt datorate întrucât nu au fost stabilite printr-un înscris însușit de părți și în absența unei facturi ele nu sunt nici exigibile, cu atât mai mult nu a avut loc o punere în întârziere, în condițiile art.1079 din Codul civil;
- nu sunt datorate nici cheltuieli de judecată, atâta timp cât debitul restant de 405.677,17 lei a fost achitat la 15 mai 2007, deci anterior primei zile de înfățișare, devenind astfel operante prevederile art.275 Cod procedură civilă.
Examinând criticile se constată că sunt fondate cele formulate de reclamantă și nefondate cele ale pârâtului.
Prin contractul nr.143/27 mai 2003, părțile au convenit ca reclamanta să asigure pârâtului servicii publice de alimentare cu apă și canalizare, aceasta din urmă obligându-se să achite facturile în termen de 30 zile de la emiterea lor, în caz contrar datorând majorări de întârziere egale cu cele de utilizare pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, dar fără a depăși valoarea debitului.
La 28 iunie 2004, între părți a intervenit o nouă înțelegere "proces verbal de eșalonare a datoriilor" (fila 7) în care se recunoștea de către pârât existența unor datorii de 217.118,91 lei, din care sold apă-canal - 145.383,30 lei și penalități - 71.735,61 lei, și se stabilea un grafic de plată a acestora.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, obiectivul fixat de instanță a fost rezolvat în sensul că s-a concluzionat că majorările de întârziere pe care le datorează pârâtul în perioada 3 august 2004 și până la data efectuării expertizei sunt de 104.268 lei, precizându-se și că la nici una dintre facturi daunele interese nu depășesc nivelul debitului asupra căruia se calculează (filele 143-152).
Răspunzând obiecțiunilor formulate de reclamantă, expertul a subliniat această concluzie, arătând expres că nu a avut în vedere suma de 71.735,61 lei întrucât obiectivul fixat de instanță privea calculul începând cu luna iulie 2004 și până la momentul efectuării expertizei.
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art.8 din contractul părților (fila 5) și recunoașterea pârâtului din 28 iunie 2004, potrivit căreia la această dată datora penalități de 71.735,61 lei, raportată la dispozițiile art.1204 Cod civil, se apreciază că pârâtul datorează majorări de întârziere în valoare totală de 176.728 lei, pentru perioada 31 decembrie 2002 - martie 2007 (filele 10-11).
În această ordine de idei, urmează a se observa și că nu se poate vorbi de o prescripție extinctivă parțială întrucât recunoașterea din procesul-verbal de eșalonare face operante dispozițiile art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958.
În ceea ce privește apelul pârâtului se apreciază că el este nefondat, așa cum se va arăta mai jos:
Potrivit convenției părților din contractul depus în copie la fila 3, curgerea majorărilor de întârziere nu a fost condiționată nici de emiterea unei facturi, nici de înregistrarea debitelor în contabilitate, ci numai de depășirea scadenței.
Faptul că s-a achitat debitul principal nu a avut ca efect stingerea daunelor interese moratorii ce curseseră până la acest moment pentru că, așa cum chiar pârâtul recunoaște, datoria principală a fost achitată cu întârziere până la 15 mai 2007. Efectul unei astfel de plăți se produce și în planul majorărilor de întârziere, în sensul că ele nu se mai calculează după momentul stingerii debitului principal, fără nici o consecință însă, asupra celor deja acumulate.
Este adevărat că potrivit art.12 din contract, părțile au convenit ca fiind o clauză exoneratoare de răspundere forța majoră, însă elementele invocate de acest apelant ca fiind caracteristice unui astfel de fapt juridic, nu pot fi reținute ca având o astfel de semnificație. Forța majoră constituie acea împrejurare de fapt imprevizibilă și de neînlăturat care îmE. în mod obiectiv debitorul să-și execute obligația contractuală.
Lipsa resurselor financiare și acumularea unor datorii la mai mulți furnizori nu pot fi caracterizate drept fapte imprevizibile și de neînlăturat, iar pretinsa îmbunătățire a stării de sănătate a populației, cu consecința că nu se mai apelează la serviciile prestate de pârât, trebuie să producă efecte și în planul cheltuielilor pe care acesta le face.
Majorările de întârziere calculate de expert și cele recunoscute de către pârât, sunt exigibile, așa cum s-a arătat, chiar în lipsa unei facturi și ele sunt datorate chiar dacă nu a avut loc o punere în întârziere în condițiile art.1079 din Codul civil. O astfel de apreciere este determinată de dispozițiile art.43 din Codul comercial, care stabilește de principiu că datoriile comerciale plătibile în bani produc fructe civile din ziua ajungerii la scadență.
Așadar, în materie comercială nu este nevoie de o punere în întârziere pentru a curge daunele interese, iar în cauză trebuie reținută convenția părților, potrivit căreia scadența facturii este la 30 de zile de la data emiterii ei și de la acel moment curg majorări de întârziere calculate în modalitatea stabilită de părți.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, ele sunt datorate de către pârâtul-apelant în temeiul art.274 Cod procedură civilă, nefiind incidente dispozițiile articolului următor, întrucât pretinsa recunoaștere prin plată are ca obiect o altă datorie decât cea din prezentul litigiu.
Pentru toate aceste considerente în baza art.296 Cod procedură civilă se impune admiterea apelului formulat de reclamantă cu consecința schimbării sentinței și obligării pârâtului nu numai la plata sumei de 104.268 lei, dar și a sumei de 71.735,62 lei, și respingerea apelului declarat de pârât.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanta - 98 cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței nr.403/C/8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința, în sensul că admite în tot acțiunea și îl obligă pe pârât și la plata sumei de 71.735,62 lei.
Respinge, ca nefondat, apelul pârâtului SPITALUL MUNICIPAL CURTEA DE A cu sediul în Curtea de A,--8, județul A, declarat împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe pârât la plata sumei de 1.346 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./20.10.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță
