Spete pretentii comerciale. Decizia 960/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1259/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 960
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 3: Cosmin Mihăianu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICARE ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 5115 din data de 09.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin consilier juridic și intimata prin avocat, cu delegații la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta prin consilier juridic, depune la dosar contractul de vânzare cumpărare de acțiuni, solicitat de instanță la termenul anterior.
Intimata prin avocat, arată că deține acest contract și nu se impune comunicarea lui.
Recurenta prin consilier juridic, depune la dosar, în cadrul probei cu înscrisuri, o decizie de speță cu privire la un litigiu asemănător.
Intimata prin avocat, arată că nu mai are alte probe de administrat în afara celor aflate la dosar.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de suspendare a sentinței recurate.
Recurenta prin consilier juridic, arată că această cerere a rămas fără obiect.
Intimata prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de suspendare a sentinței ca fiind rămasă fără obiect.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cuantumul despăgubirilor arătate prin întâmpinare și un alt motiv îl constituie excepția prescripției. Pe fond, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Intimata prin avocat, arată că instanța de fond s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului la acțiune. Acțiunile au fost vândute anterior apariției Legii, respectiv în anul 1999, de aceea ne încadrăm se întemeiază pe Legea 37/2002 art. 30 alin. 3 și nu la alin. 1. Prescripția invocată de recurentă este neîntemeiată; terenul din litigiu a fost subevaluat și mai mult decât atât, face parte din patrimoniu de stat. În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 5115/09.04.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și a obligat pârâtă să plătească reclamantei suma de 65.199 lei reprezentând contravaloare despăgubiri pentru recuperarea prejudiciului.
În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că în conformitate cu certificatul de atestare nr. 1171/2003 terenul aferent din-, cunoscut sub denumirea 1 - a rămas neacoperit din punct de vedere juridic, prin hotărârea definitivă și irevocabilă nr. 159/16.10.2003 a Curții de Apel Pitești, această și 650 mp din totalul de 800,56 mp teren au fost retrocedate către foștii proprietari, diferența de 150,56 mp rămânând în proprietatea reclamantei. Ulterior, a fost anulat din nou certificatul de atestare menționat, fiind retrocedată și această suprafață foștilor proprietari. În consecință, a fost apreciată ca întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la despăgubiri pentru această suprafață, fiind evident prejudiciul suferit de reclamantă prin ieșirea din patrimoniul său a suprafeței menționate.
A fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că despăgubirea trebuie acordată în raport de valoarea contabilă, fiind apreciat că despăgubirea trebuie raportată la prețul real, stabilit prin expertiza efectuată în cauză. S-a reținut și atitudinea culpabilă a pârâtei care nu a procedat la reevaluarea patrimoniului societății, pentru aducerea valorii contabile la nivelul valorii reale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului și în principal, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea excepțiilor invocate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea cererii, recurenta a arătat se impune casarea sentinței, raportat la faptul că în mod greșit a fost stabilită valoarea despăgubirii, potrivit art. 30 din Legea nr. 137/2002 cuantumul despăgubirilor fiind limitat la 50 % din prețul plătit de cumpărător în baza contractului de vânzare cumpărare acțiuni. Or, judecătorul fondului nu a analizat această apărare, reținând că despăgubirea trebuie acordată la nivelul valorii reale a bunului.
Se mai susține că în mod greșit a fost respinsă excepția prescrierii dreptului material la acțiune, recurenta apreciind că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3228din OUG nr. 88/1999 care prevede un termen special de prescripție de 3 luni. În speță, recurenta apreciază că se valorifică un drept conferit de legislația din domeniul privatizării, fapt ce impune aplicarea termenul special de prescripție.
Se invocă, totodată și prevederea art. 39 din Legea nr. 137/2002, care reduce termenul special de prescripție la o lună.
În raport de aceste texte legale, recurenta apreciază că este prescris dreptul material la acțiune al intimatei reclamante.
Recurenta mai susține că judecătorul fondului a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, nefiind probat că există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se fi restituit în natură imobilului față de care se solicită despăgubirea, fiind invocată doar decizia de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Se mai arată că nu putea proceda la reevaluarea patrimoniului societății, recurenta nemaiavând calitatea de acționar, în urma vânzării pachetului de acțiuni.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect a fost stabilită valoarea despăgubirilor la nivelul valorii reale a bunului, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 30 alin. 3 din Legea nr. 137/2002, iar nu cele ale art. 30 alin. 1 din același act normativ, așa cum susține apelanta.
În ce privește celelalte motive de recurs, intimata a arătat că termenul de prescripție nu este cel special menționat de apelantă, ci cel general de 3 ani, conform Decretului nr. 167/1958; probele administrate au relevat realitatea restituirii către foștii proprietari și a suprafeței de 150,56 mp, în urma anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Critica referitoare la persoana ce trebuia să reevalueze patrimoniul societății nu are relevanță asupra obligației de despăgubire.
Părțile au administrat proba cu înscrisuri.
Recurenta a solicitat, prin cerere, și suspendarea executării sentinței atacate, la termenul din data de 24.09.2008 învederând că această cerere a rămas fără obiect, ca urmare a executării silite declanșate de intimata reclamantă.
Analizând actele și lucrările în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Astfel, nu poate fi reținut primul motiv de casare invocat de recurentă, sentința pronunțată de judecătorul fondului cuprinzând considerentele care au determinat acordarea despăgubirii în raport de valoarea reală a imobilului. În consecință, nu se poate aprecia că sentința de fond ar fi lovită de nulitate ca urmare a necuprinderii considerentelor care au format convingerea judecătorului și care au fundamentat soluția pronunțată în cauză.
În mod corect a soluționat judecătorul fondului excepția prescrierii dreptului material la acțiune, cererea formulată de reclamanta intimată de reparare a prejudiciului cauzat societății ca urmare a restituirii unor imobile către foștii proprietari neputând fi încadrată în operațiunile care derivă din procesul de privatizare, astfel cum este definit prin OUG nr. 88/1997 și Legea nr. 137/2002. în consecință, termenul de prescripție al dreptului material la acțiune este cel general de 3 ani, acesta nefiind împlinit la data formulării cererii de chemare în judecată.
Nu poate fi reținută nici critica inexistenței unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se fi retrocedat imobilul către foștii proprietari. În speță, există o asemenea hotărâre, inițial vizând clădirea și suprafața de teren aferentă de 650 mp. Ulterior, însă, întrucât din măsurători a rezultat o suprafață de teren de 150,56 mp, foștii proprietari au acționat în judecată pe intimată, obținând prin hotărâre irevocabilă, anularea în întregime a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pentru societate. În consecință, și suprafața de teren de 150,56 mp a ieșit din proprietatea intimatei, fiind consfințit, prin hotărârea judecătorească amintită că dreptul de proprietate aparține celor care au revendicat imobilul.
În ce privește cuantumul despăgubirilor, se reține că în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 30 alin. 3 din Legea nr. 137/2002 care menționează expres că pentru contractele de privatizare încheiate anterior intrării în vigoare a legii, rămân aplicabile dispozițiile art. 324din OUG nr. 88/1997, astfel cum au fost reglementate prin Legea nr. 99/1999; concret dispoziția legală menționează că instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Deci, în mod corect judecătorul fondului a stabilit cuantumul despăgubirilor în raport de valoarea reală a bunului retrocedat, nefiind aplicabilă în speță dispoziția art. 30 alin. 1 din Legea nr. 137/2002, invocată de recurentă, contractul dintre părți fiind încheiat și finalizat anterior intrării în vigoare a legii menționate.
Afirmațiile recurentei cu privire la confuzia judecătorului fondului referitoare la persoana care avea obligația de reevaluare a patrimoniului societății, deși corectă, nu poate conduce la modificarea soluției pe fondul cauzei.
Având în vedere cele reținute și constatând că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art. 312.pr.civ. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274.pr.civ. va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimată, constând în onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinței recurate, formulată de recurentă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu - - împotriva sentinței comerciale nr. 5115/09.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi. 24.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. RP/2ex.
23.10.2008.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Cosmin Mihăianu
