Spete pretentii comerciale. Sentința 98/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 816/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 98
Ședința publică de la 06 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
GREFIER ---
Pe rol soluționarea cauzei comerciale privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, pârâta prin consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Pârâta prin consilier juridic arată că înțelege să susțină excepțiile invocate prin întâmpinare - respectiv excepția prematurității și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Curtea acordă părților cuvântul pe excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, respectiv excepția prematurității și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pârâta prin consilier juridic arată că în ceea ce privește excepția prematurității aceasta vizează neîndeplinirea procedurii prealabile, față de dispozițiile art.46 alin.1 din nr.OUG51/1998, aprobată prin Legea 409/2001 rep. modificată prin OUG nr.23/2004. Se arată că reclamantul trebuia să comunice cererea si actele prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora la instanța de judecată, sens în care solicită admiterea excepției prematurității și respingerea acțiunii ca prematur formulată.
Reclamantul prin avocat solicită respingerea excepției prematurității. Se arată că i s-a creat o pagubă care a fost din vina pârâtei, nefiind într-o relație contractuală cu aceasta.
Curtea, deliberând, în temeiul art.137 alin.1 proc.civilă rap. la art.46 din nr.OUG 51/1998, respinge excepția prematurității ca nefondată, având în vedere că textul de lege special nu prevede nici o sancțiune juridică pentru nerespectarea obligației de comunicare a cererii și a actelor anexă către pârâta, singura sancțiune fiind neprimirea cererii, moment care a fost deja depășit, astfel încât Curtea se consideră legal investită.
Pârâta prin consilier juridic arată că în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de dispozițiile art.49 alin.1 din nr.OUG 51/1998, solicită admiterea acesteia, motivat de faptul că dreptul reclamantului de a formula prezenta acțiune s-a prescris la data de 18.10.2006, iar aceasta a introdus actiune la 20.03.2007, deci cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni.
Reclamantul prin avocat solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, motivat de faptul că pârâta nu a respectat prevederile legale referitoare la licitație, aceasta fiind de acord cu plata prețului adjudecării și nefiind de acord să plătească cheltuielile de judecată și dobânda legală efectuate cu ocazia adjudecării, neexistând un titlu în acest sens. Se mai arată că pârâta recunoaște că trebuie să plătească aceste sume, dar să prezinte un titlu, o hotărâre judecătorească.
Pârâta prin consilier juridic, în replică, arată că prin scrisoarea VP 1/1268 din 01.02.2007 se recunoaște plata prețului adjudecării, dar nu se poate reține și plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu există o hotărâre judecătorească în acest sens.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția prescripției dreptului material la acțiune și acordă părților cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul prin avocat solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta prin consilier juridic solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, iar în ceea ce privește plata dobânzii legale arată că nu cunoaște modalitatea de calcul a acestora.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 23.03.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 14.682 RON, reprezentând: 13.027 RON dobândă legală, calculată în funcție de cursul de referință al BNR, 1.155 RON - taxă pentru intabularea proprietății, și 500 RON - onorariul pentru executorul judecătoresc, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea procesului.
În motivarea acțiunii formulate, reclamantul a arătat că la data de 05.05.2005 a participat la licitația publică organizată de pârâtă, iar prin procesul-verbal de licitație nr.189/05.05.2005 a adjudecat la licitație imobilul situat în B,str. - cel M, nr.10,.E,.3,.7, proprietatea garanților și, ipotecat în garantarea creditului debitoarei Com Reclamantul a arătat că prețul de adjudecare a fost de 36.000 USD, preț achitat integral cu chitanțele nr.208/04.05.2005 și nr.293/03.06.2005.
Întrucât pârâta nu l-a înștiințat cu privire la admiterea contestației la executare silită, reclamantul a efectuat cadastrul imobilului adjudecat, iar la data de 04.08.2005 a depus cerere de înscriere a dreptului de proprietate pe numele reclamantului, în cartea funciară, achitând taxele de publicitate imobiliară. Totodată, a arătat reclamantul, a făcut cerere de evacuare, achitând onorariul executorului judecătoresc.
Reclamantul a mai arătat că dacă la data de 17.04.2006 a fost încunoștiințat de executorul judecătoresc că procesul-verbal de licitație a fost anulat prin sentința comercială nr.153/18.11.2005, sentință rămasă irevocabilă, fiind astfel prejudiciat prin lipsa de profesionalism făcând deja cerere de despăgubire adresată pârâtei, în urma căreia pârâta i-a restituit prețul de adjudecare.
În dovedirea acțiunii formulate, reclamantul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de licitație din 05.05.2005, chitanțele nr.208/04.05.2005 și nr.293/03.06.2005, încheierea nr.20993/04.08.2005 eliberată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B, chitanța nr.-/04.08.2005, chitanța nr.-/29.03.2006, cererea din 13.04.2006 adresată executorului judecătoresc de către, sentința comercială nr.153/18.11.2005, cererea adresată AVAS în 18.12.2005, alte înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale, excepția prematurității și excepția prescripției extinctive conform art.49 din OUG nr.51/1998, republicată.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât sumele solicitate nu se încadrează în dispozițiile art.1337 Cod civil.
Prin sentința civilă nr.6726/27.04.2007, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția netimbrării acțiunii și a anulat acțiunea formulată ca netimbrată.
Prin decizia nr.1639/01.11.2007, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis recursul formulat de reclamant, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin sentința civilă nr.320/11.01.2008, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 10.03.2008.
Prin încheierea din 21.04.2008, cauza a fost scoasă de pe rolul Secției a III-a Civilă a Curții de Apel București și înaintată la 24.04.2008 Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială.
Examinând cu prioritate excepția prescripție extinctive conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.49 din OUG nr.51/1998, republicată, Curtea apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Conform art.49 din OUG nr.51/1998, republicată: "Termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva AVAS este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt".
Examinând textul de lege arătat, Curtea reține că legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție al cărui început se raportează la situația de fapt: cunoașterea faptului prejudiciabil și un termen de decădere de 1 an care se calculează de la data producerii faptului prejudiciabil.
În speță, termenul de decădere de 1 an se calculează de la data rămânerii irevocabile a sentinței prin care s-a admis contestația la executare și s-a anulat procesul-verbal de licitație - titlul reclamantului, moment ce se plasează după data depunerii recursului de către AVAS, respectiv la 17.04.2006. Or, acțiunea a fost pronunțată înainte de împlinirea termenului de 1 an, la 23.03.2007.
Cât privește termenul de 6 luni de prescripție extinctivă, Curtea nu poate reține susținerea pârâtei în sensul că termenul de prescripție s-a împlinit la 18.10.2006, pe motiv că la 18.04.2006 s-a dat hotărârea de fond de anulare a licitației, întrucât față de cele arătate anterior, pronunțarea hotărârii irevocabile de anulare a licitației reprezintă dovadaproducerii faptului prejudiciabilși ca atare, conform art.49 din OUG nr.51/1998, republicată, este începutul termenului de decăderede 1 anprevăzut de lege specială.
Totodată, se poate ca în practică, momentul producerii faptului prejudiciabil să fie și data la care s-a cunoscut faptul prejudiciabil sau trebuia să se cunoască, conform art.49 alin.1 teza I din menționatul act normativ, și, deci, începutul termenului de prescripție extinctivă de 6 luni, însă acest lucru trebuie dovedit în fața instanței, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a fost parte în procesul finalizat cu pronunțarea deciziei din 17.04.2006, iar hotărârile judecătorești au efect declarativ de drepturi.
Ca atare, era necesar ca pârâta să dovedească faptul că reclamantul a cunoscut la un moment anterior existența faptului prejudiciabil, de exemplu la data anunțării executorului judecătoresc despre existența procedurii, de către numitul sau la orice alt moment, însă o atare probă nu a fost făcută în fața instanței, conform art.1169 Cod civil.
Față de cele arătate anterior, neputând fi stabilit momentul la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască actul pe care se întemeiază, Curtea apreciază că în speță se poate calcula doar termenul de 12 luni, de la data producerii faptului prejudiciabil, respectiv 17.04.2006, astfel încât acțiunea introdusă la 27.03.2007 este în termenul prevăzut de art.49 alin.1 din OUG nr.51/1998, republicată.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.137 Cod procedură civilă raportat la art. 49 din OUG nr.51/1998, republicată, Curtea va respinge excepția prescripției extinctive ca nefondată.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că acțiunea este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Conform art.1337 și următoarele Cod civil, vânzătorul este obligatde dreptsă răspundă de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, descărcarea vânzătorului de o atare obligație fiind considerată nulă de drept.
Potrivit art.1341 Cod civil, în cazul în carecumpărătorul este evins, are dreptul să solicite de la vânzător: restituirea prețului, fructele - dacă trebuie să le întoarcă la proprietar, daunele-interese și spezele contractului de vindere.
Din examinarea petitului cererii de chemare în judecată prin raportare la acest text de lege, Curtea reține că prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat daunele-interese și cheltuielile legate de contractul de vânzare, conform art.1341 pct.4 Cod civil, învederând că a obținut restituirea prețului conform art.1341 pct.1 Cod civil.
Analizând motivele acțiuni de fond și probele administrate, Curtea reține că sumele reprezentând taxa pentru intabulare și onorariul executorului judecătoresc sunt datorate de către pârâtă conform art.1341 pct.4 teza finală, fiind cheltuieli legate de vânzare și care au fost făcute de către reclamant la data de 04.08.2005 și 29.03.2006 (conform chitanțelor de la filele 10-11 din primul dosar) ca urmare a omisiunii pârâtei-vânzător - parte în procesul de anulare a licitației, de a-l încunoștiința cu privire la existența acestui fapt de evingere încă din data de 03.06.2008, conform sentinței nr.153/18.11.2005 (filele 13-16 din primul dosar).
În ceea ce privește capătul de cerere relativ la plata dobânzilor legale, Curtea reține că, în speță, acestea nu au fost probate în fața instanței, nefiind depus model de calcul, valoarea dobânzii la care se raportează și mai alesperioada pentru care s-a solicitat această sumă.
Cât privește apărarea pârâtei în sensul că nu datorează sumele solicitate întrucât nu există un titlu care să le fundamenteze, respectiv, o hotărâre judecătorească, Curtea reține că aceasta este nefondată, față de aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.1337-1341 Cod civil. În plus, Curtea reține că pârâta a restituit prețul achitat la licitație, tocmai în baza art.1341 pct.1 Cod civil.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.1337-1341 Cod civil, Curtea va admite în parte acțiunea formulată și va obliga pârâta la plata sumei de 1.655 lei, reprezentând taxă de intabulare și onorariul executorului judecătoresc și va respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, conform art.1169 cod civil raportat la principiulidem est non esse non probare.
În baza art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției extinctive ca nefondată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul în B,-, -2,.1,.6,.32, sector 6, și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat în B,-, -4,.A,.2,.11, sector 2, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul ales în B,--11, sector 1.
Obligă intimata la plata sumei de 1.655 lei reprezentând taxă de intabulare și onorariu de executor judecătoresc.
Respinge capătul de cerere privind plata dobânzilor legale ca nefondat.
Obligă intimata la plata sumei de 1.138,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.06.2008.
Președinte,
Dr. I-- -
Grefier,
---
Red.Jud. -10.06.2008
Tehnored. - 11.06.2008
Nr.ex.: 5
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu