Spete procedura insolventei. Decizia 1162/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 1005/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1162

Ședința publică de la 12.10.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Gabriela

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, în contradictoriu cu intimata SC 2002 SRL, împotriva sentinței comerciale nr.23/3.02.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin administrator care depune împuternicire la dosar, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, intimata prin reprezentant depune întâmpinare, solicitând acordarea unui termen pentru a depune acte, respectiv pentru a mai achita din datorii și a depune dovezile.

Curtea deliberând, apreciază că nu se impune acordarea unui alt termen, respingând cererea intimatei de amânare și nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Intimata prin reprezentant solicită respingerea recursului.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr.23/3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, instanța a respins cererea formulată de creditoarea G în contradictoriu cu debitoarea SC 2002 SRL având drept obiect deschiderea procedurii insolvenței pentru creanța de 24.443 lei stabilită prin titlurile executorii nr. 5649-5655/2007; 1189 - 1197/2006; 3585-3595/2006 și decizia nr. 1431/2007.

Pentru a se pronunța astfel judecătorul - sindic a reținut faptul că din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că debitoarea ar datora suma pretinsă, că debitoarea a achitat suma de 8400 lei astfel încât nemaiexistând certitudinea creanței, soluția de respingere a cererii creditoarei se impunea.

Împotriva acestei sentințe comerciale, creditoarea în termenul legal prevăzut de articolul 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006 a declarat recurs, pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială la data de 29.04.2009 a fost înregistrat Dosarul nr-.

Recurenta consideră că sentința atacată este nelegală deoarece, instanța de fond în mod greșit a considerat că suma pretinsă cu titlu de creanță nu este certă, deoarece titlurile executorii nu au fost contestate de debitoare și nici desființate, astfel încât erau incidente dispozițiile articolului 3 punctul 1 din Legea nr.85/2006 măsura deschiderii procedurii insolvenței impunându-se în baza dispozițiilor articolului 1 alineat 2 litera e din Legea nr.85/2006.

Chiar dacă societatea debitoare era dizolvată, debitele scadente din 2002 trebuiesc recuperate.

Intimata legal citată a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Nu au fost administrate probe noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.

Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor articolului 6 din Legea nr.85/2006 "prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărei creanță împotriva debitorului estecertă, lichidă și exigibilăde mai mult de 30 de zile".

Creanța este certă atunci când existența acesteia este neîndoielnică și exigibilă atunci când cuantumul este precis determinat.

În cauza de față, analizând înscrisurile existente la filele 7-27; 31-39 care cuprind titlurile executorii pentru sumele datorate de debitoare respectiv 21619 lei (pentru titlurile de la filele 7-27) și 11518 lei (pentru titlurile de la filele 31-39) în total suma de 33.137 lei și somațiile făcute de către recurentă pentru sumele de 4802 lei (fila 5 somația nr. -/4802); 13.198 lei (fila 18 - somația nr. -/313 și 5759 lei (fila 31 - somația nr.-) în total pentru suma de 23759 lei, precum și înscrisurile de la fila 80 (5500 lei); fila 86 (2000 lei); fila 97(1000 lei); fila 101-2000 lei) care atestă plata de către intimata debitoare a sumei de 10.500 lei, Curtea constatând că suma pretinsă de recurenta-creditoare cu titlu de creanță neavând corespondent în documentele menționate, va menține soluția judecătorului - sindic de respingere a cererii de deschidere a procedurii falimentului, deoarece creanței îi lipsește una dintre condițiile fundamentale impuse de articolul 6 din Legea nr.85/2006 și anume caracterul cert.

În consecință, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, în contradictoriu cu intimata SC 2002 SRL, împotriva sentinței comerciale nr.23/3.02.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi12.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

21.10.2009

Tribunalul Giurgiu

Judecător fond: -

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 1162/2009. Curtea de Apel Bucuresti