Spete procedura insolventei. Decizia 123/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2221/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 123
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Eugenia Alina Pănescu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ȘI ASOCIAȚII împotriva sentinței comerciale nr. 2567 din data de 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin avocat cu delegație la fila 17 din dosar și intimata prin avocat cu delegație la fila 15 din dosar,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta prin avocat, depune la dosar motivele de recurs și împuternicirea avocațială semnate de administratorul judiciar.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă părților cuvântul pe probe.
Recurenta prin avocat solicită proba cu înscrisurile din dosar.
Intimata prin avocat, nu are probe noi de administrat, solicită proba cu înscrisurile din dosar.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, consideră că în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. Factura din 28.05.2004 (fila 35 din dosarul de fond) a fost înregistrată în fișa de cont, consideră că această înscriere în fișa de cont a operat o întrerupere a prescripției. Prin înscrisurile anexate cauzei a demonstrat că este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Intimata prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. În cauză s-a efectuat o expertiză din care rezultă că debitul nu mai există în contabilitatea societății. Debitul nu este dovedit și nu există nici un act care să ateste existența acelui beneficiu, apreciază că termenul prescripției s-a împlinit, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 2567/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost admisă contestația formulată de și a fost respinsă cererea formulată de creditoarea prin administrator judiciar și Asociații în contradictoriu cu debitoarea
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 23.04.2007 a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de, arătând că are față de aceasta o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 495.468,97 lei compusă din: 11.338,20 lei cu titlu de rest de plată reprezentând contravaloare confecții ce trebuiau livrate în conformitate cu prevederile Contractului cadru nr. 1056/20.05.1999, 6.918, 78 lei cu titlu de rest de plată reprezentând contravaloarea confecțiilor livrate în conformitate cu prevederile contractului de consignație nr. 141/15.03.2004, suma de 477.211,99 lei reprezentând beneficiul anual net nerealizat de către ca efect al nerealizării obligațiilor de către debitoare. Cererea a fost motivată în sensul că în anul 1999 a încheiat cu contractul cadru nr. 1056/20.05.1999 prin care părțile s-au obligat să realizeze un program de confecții damă, până la data de 15.07.1999, părțile convenind ca, pentru plata contravalorii manoperei prestate de către pârâta-debitoare, să-i livreze acesteia, la prețurile din facturi, confecții din depozitul său ori din cele realizate de către aceasta. Astfel, cu facturile enunțate au fost livrate pârâtei confecții în valoare totală de 220.088.000 lei. Termenul de livrare a compleurilor de damă nu a fost respectat, astfel că, la data de 10.12.1999, a fost nevoită să impute pârâtei aceste compleuri și a emis factura nr. -/10.12.1999 în valoare de 10.816,52 lei. La data de 24.04.2002 pârâta a înaintat reclamantei o adresă prin care îi face cunoscut faptul că produsele se află în gestiunea sa și că factura în cauză nu a fost cuprinsă în anexa 1 din aceeași dată, momentul recunoașterii din această dată întrerupând prescripția. La data de 12.03.2004 pârâta înaintează două adrese cu privire la situația financiară- contabilă a și care cuprind facturi emise de acestea. Adresa nr. 225/15.03.2004 este apreciată că întrerupe din nou prescripția deoarece pârâta recunoaște faptul că este datoare cu suma de 11.338,20 lei. De asemenea, prin recunoașterile făcute de către contabila pârâtei în dosarul penal nr. 171/2005, respectiv a faptului că factura nr. -/10.12.1999 în sumă de 10816,52 lei a fost introdusă în evidența contabilă a pârâtei numai din data de 31.12.2003 prin nota contabilă nr. 995, conform dispozițiilor date de directorul general, se înregistrează o nouă întrerupere a prescripției. S-a mai susținut că la suma de 11.338,20 le i urmează a se adăuga și suma de 477.211,99 lei reprezentând profitul anual net nerealizat, și datorat pentru neexecutarea nici în prezent a contractului, profit calculat începând cu data de 10.12.1999 și până la data de 31.03.2007. După negocieri, la data de 15.03.2004 între societatea pârâtă-debitoare și s-a încheiat contractul de consignație nr. 141/15.03.2004, în baza căruia a livrat pârâtei confecții, pe care aceasta, potrivit obligațiilor asumate, trebuia să le vândă prin intermediul magazinului propriu. Pârâta avea obligația să transmită vânzările săptămânale, urmând ca invest să emită facturi și să încaseze suma rezultată din vânzare. La data de 16.08.2004, C. mai avea în regim de consignație produse în valoare de 6.918,78 lei. De la această dată pârâta, încălcând obligația contractuală asumată, nu a mai transmis nici o situație săptămânală privind vânzările produselor și la data de 09.03.2005 reprezentanții au constatat că magazinul unde se afla pârâta nu mai aparținea debitoarei.
a formulat contestație solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de, deoarece nu se află în stare de insolvență, achitându-și în mod curent datoriile față de furnizori și parteneri contractuali, iar creanța invocată nu este certă, lichidă și exigibilă.
S-a mai arătat că prin încheierea de ședință din data de 02.10.2007 instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiective să se stabilească dacă debitele invocate de se regăsesc în contabilitatea și dacă au existat compensări. Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a stabilit că debitul de 11338,20 lei reprezentând rest de plată datorat reclamantei ca urmare a derulării relațiilor comerciale în baza contractului nr. 1056/20.05.1999, nu mai figurează în evidențele contabile ale debitoarei la data introducerii cererii de chemare în judecată, fiind scos din evidențe din dispoziția Consiliului de Administrație și a Comisiei de cenzori a societății pârâte. La aceeași dată, debitul de 6918,78 lei reprezentând rest de plată din valoarea confecțiilor livrate pârâtei debitoare, în conformitate cu Contractul de consignație nr. 141/15.03.2004, de asemenea nu este evidențiat în contabilitatea pârâtei. Evidența bunurilor care fac obiectul acestui contract a fost condusă în baza avizelor de expediție, fiind reflectată extrabilanțier. Pe parcursul derulării relațiilor comerciale, între părțile din dosar au avut loc compensări ale sumelor reciproc datorate. În urma acestor compensări rezultă ca fiind datorată de pârâtă la data de 10.12.2009 suma de 9443 lei, în legătură cu care instanța a reținut că trebuie să aprecieze și să se pronunțe cu privire la prescripția extinctivă.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a constatat ca fiind întemeiată contestația și ca fiind neîntemeiată cererea formulată de În acest sens, a reținut că nu este certă, lichidă și exigibilă creanța invocată de, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, s-a arătat că, în baza contractului nr. 1056/20.05.1999, și au desfășurat raporturi comerciale, reclamanta -creditoare livrând materie primă, auxiliare și documentația tehnică necesară, iar a executat diverse confecții de îmbrăcăminte. Pentru plata manoperei, a emis facturi care se compensau cu facturile emise de reclamantă pentru anumite confecții livrate. susține prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței că deține împotriva o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 20.004,8 lei reprezentând contravaloare facturi nr. -/29.04.1998, -/14.07.1999, -/30.07.1999, -/10.12.1999 și -/10.12.1999. În baza aceluiași contract, a emis facturile nr. A-/30.06.1999, -/30.06.1999, -/07.07.1999, -/30.07.1999, -/30.07.1999 și -/22.10.1999, în cuantum de 10.111,78 lei reprezentând contravaloare manoperă.
Cu privire la factura nr. -/29.04.1998 emisă de, anterior încheierii contractului cadru nr. 1056/20.05.1999 și rămasă parțial neachitată ( 1900 lei) s-a considerat că este prescrisă. În acest sens, s-a arătat că: în acțiunea comercială introdusă de creditoare la Judecătoria Sectorului 6 B în dosar nr- susține că nu solicită contravaloarea acestei facturi întrucât s-a prescris, de la ultima recunoaștere (adresa nr. 225/12.03.2004 a au trecut mai mult de 3 ani care reprezintă termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, prin declarațiile date în dosarul penal nr. 171/2005 al Judecătoriei Sectorului 6 B, dosar finalizat cu soluția neînceperii urmăririi penale, angajații nu recunosc factura nr. -/1998, mai mult expertul arată în răspunsul la obiecțiunile la expertiză depus la 20.01.2009, că suma de 1900 lei reprezentând rest factură nr. -/1998 nu poate fi luată în considerare întrucât este emisă anterior încheierii contractului nr. 1056/20.05.1999 și excede cadrului stabilit prin expertiză.
S-a mai reținut că facturile nr. -/14.07.1999, -/30.07.1999, -/10.12.1999 în cuantum de 7288 lei au fost achitate prin compensare cu facturile nr. 4-/30.06.1999, -/30.06.1999, -/07.07.1999, -/30.07.1999, -/30.07.1999 și -/22.10.1999, în cuantum de 10.111,78 lei. recunoaște compensarea chiar prin cererea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară și de faliment. Și prin suplimentul la expertiză s-a arătat că între părți s-au efectuat compensări. Chiar dacă instanța nu ar reține vreo compensare în ceea ce privește facturile menționate, acestea s-au prescris întrucât de la data recunoașterii datoriei consemnate în ele, prin adresa nr. 225/12.03.2004 au trecut mai mult de 3 ani, cererea ce a făcut obiectul dosarului nr- pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B fiind perimată.
Referitor la factura nr. -/10.12.1999, aceasta a fost recunoscută de la data de 12.03.2004 prin adresa nr. 225, când deja se împlinise termenul de prescripție și nu mai poate opera efectul întreruperii prescripției prevăzut de art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Adresa din data de 24.04.2002 a nu reprezintă o recunoaștere a datoriei, deoarece se menționează că aceasta nu recunoaște factura, declarațiile date în dosarul nr. 171/2005 al Judecătoriei Sectorului 6 B nu întrerup prescripția, deoarece nu emană de la, ci de la persoane fizice și în cuprinsul lor nu se vorbește despre nici o factură nr. -/10.12.1999.
În ceea ce privește creanța aferentă contractului de consignație nr. 141/15.03.2004, potrivit acestui contract, în cazul în care timp de două luni un produs nu s-a vândut, acesta va fi retras de către Prin adresa nr. 502/16.07.2004 și adresa din martie 2005, a solicitat reclamantei să ridice mărfurile aflate în consignație, pentru că nu au fost vândute, însă ele nu au fost ridicate. Deoarece doar pentru mărfurile vândute au fost emise facturi, pentru cele nevândute dovada creanței făcându-se prin avize de expediție, s-a concluzionat că această creanță nu este exigibilă, nu este scadentă la plată. Mai mult, s-a precizat că, întrucât expertul a arătat că avizele aferente contractului de consignație nr. 14115.03.2004 figurează în evidența extrabalanțieră, înseamnă că sumele consemnate în aceste avize nu reprezintă debite, bunurile expediate cu aceste avize nu reprezintă proprietatea
În consecință, a fost admisă contestația și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Împotriva sentinței comerciale nr. 2567/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a declarat recurs recurenta Aceasta a criticat sentința invocând următoarele motive de recurs:
1) Are față de debitoarea o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 495.468,97 lei. Astfel, în temeiul contractului nr. 1056/20.05.1999, debitoarea are o creanță față de recurentă în sumă de 10075,7984 lei, conform următoarelor facturi emise pentru plata contravalorii manoperei: nr. -/30.06.1999 - 1841,4518 lei, nr. 4-/30.06.1999- 1748,8282 lei, nr. -/07.07.1999 - 2599,1939 lei, nr. -/30.07.1999- 70,1911 lei, nr. -/30.07.1999- 250,1032 lei, nr. -/22.10.1999- 3.566,0322 lei. Conform înțelegerii dintre părți, recurenta a achitat contravaloarea manoperei cu produse confecții, emițând următoarele facturi fiscale: nr. -/29.04.1998- rest de plată 1900 lei, nr. -/14.07.1999- 2570,50 lei, nr. -/30.07.1999- 4512,78 lei, nr. -/10.12.1999 - 204,96 lei. Deoarece debitoarea nu a livrat în termen un număr de 286 compleuri de damă, recurenta a emis factura nr. -/10.12.1999 în cuantum de 1081, 652 lei, factură ce a fost înregistrată în contabilitatea debitoarei conform fișei de cont din data de 12.03.2003. În total creanța se ridică la suma de 20.004, 8 lei. Acesta a mai achitai suma de 1450 lei din debitul reprezentând contravaloare manoperă, conform nr. 118/23.07.1999, și chitanțelor nr. -/23.07.1999 și nr. -/03.07.1999, operând compensarea legală între creanțele celor două părți. Beneficiul nerealizat este de 477.211,99 lei, iar potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat un debit principal de 9443 lei și un debit accesoriu de 15.789,16 lei dobândă legală.
2) În mod greșit instanța a reținut că a intervenit prescripția, deoarece debitul este recunoscut de către pârâtă prin: adresa din iulie 1999 prin care se propune un proiect de compensare a datoriilor reciproce, adresa din 15.04.2002, prin care pârâta recunoaște debitul de 19.000.000 lei (ROL) reprezentând rest de plată la factura nr. -/04.1998, adresa nr. 225/12.03.2004 prin care pârâta recunoaște debitul de 19.000.000 lei reprezentând rest de plată la factura nr. -/04.1998, adresa din 15.03.2004 prin care pârâta recunoaște debitul de 19.000.000 lei reprezentând rest de plată la factura nr. -/04.1998 și declarația de inculpat din 28.01.2005 a directorului general al debitoarei Mai mult decât atât, factura nr. -/29.04.1998 a fost înregistrată în contabilitatea debitoarei, conform fișei de cont a C. din data de 12.03.2003, iar prin menținerea în contabilitate a debitului pretins debitoarea l-a recunoscut. Debitul a fost scos din contabilitate abia în luna iunie 2004, fapt confirmat și de către raportul de expertiză efectuat, iar prezenta acțiune a fost introdusă la Tribunalul București - Secția a VII-a pe data de 23.04.2007. adică înainte de a interveni prescripția de 3 ani.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului, combătând cu argumente cele invocate în cererea de recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse, și care se referă la dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. se constată că nu este fondat.
Prin primul motiv de recurs, recurenta a invocat faptul că judecătorul sindic nu a ținut cont de situația de fapt dedusă judecății și că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 495.468,97 lei față de intimata-debitoare
Cu privire caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, la instanța de fond s-a efectuat o expertiză contabilă care a concluzionat că suma de 11.338,20 lei reprezentând rest de plată datorat reclamantei ca urmare a derulării relațiilor comerciale în baza contractului nr. 1056/20.02.1999 nu mai figurează în evidențele contabile ale debitoarei la data introducerii cererii de chemare în judecată. Cu privire la aceasta, expertul contabil a arătat că în temeiul contractului nr. 1056/20.05.1999 privind realizarea unor confecții în regim de lohn, pârâta a executat o comandă de 268 compleuri pentru femei, produse care au fost predate în gestiunea societății pârâte conform notei de predare nr. 7442/30.08.1999 și pentru care a fost emisă factura nr. -/22.10.1999 pentru suma de 35.- lei (ROL) datorată de către reclamantă ca reprezentând contravaloarea manoperei aferente confecționării acestor produse. La data de 10.12.1999 reclamanta a emis la rândul ei factura nr. - în sumă de 108.165.200 lei reprezentând contravaloarea celor 286 compleuri de femei, care, nefiind ridicate de către reprezentanții reclamantei, s-a considerat că urmează a fi valorificate de către pârâtă prin magazinele sale proprii. Privitor la factura nr. -/10.12.1999, emisă de, fostul director general al a refuzat să fie de acord cu valorificarea acestor produse prin magazinul propriu, făcând precizarea pe factură "refuz- nu se plătește". În aceste condiții, prin neplata de către reclamantă a sumei de 35.660.322 lei (ROL) reprezentând manopera, concomitent cu neplata de către pârâtă a sumei de 108.165.200 lei (ROL) reprezentând contravaloarea celor 286 produse finite executate pentru reclamantă dar nerecepționate de către aceasta, s-a ajuns la situația în care părțile, acceptând compensarea reciprocă a obligațiilor de plată conform art. 10 din contract, să constate în urma punctajului efectuat la data de 24.02.2002 că pârâta datora reclamantei suma totală de 21.313.922 lei (ROL), în condițiile în care nu au fost luate în calcul cele două sume precizate mai sus. La 31.12.2003, cu ocazia inventarierii în vederea închiderii exercițiului financiar s-a dispus înregistrarea în contabilitatea pârâtei a acestei facturi, așa cum rezultă din nota contabilă nr. 995/31.12.2003. Noua conducere a societății pârâte a constatat, conform adreselor nr. 225/12.03.2004 și nr. 234/16.03.2004 transmise creditoarei că debitul înregistrat față de reclamantă totaliza suma de 51.190.967 lei (ROL). Așa cum rezultă din adresa nr. 251/19.03.2004 Consiliul de Administrație al a constatat că aceste obligații de plată erau născute anterior anului 2000 și că "din punct de vedere juridic, pretențiile de încasare sunt prescrise". Tot cu privire la acest debit, reclamanta, prin adresa nr. 1287/09.03.2005 aflată la dosarul cauzei a notificat pârâta în vederea concilierii prealabile pentru suma de 19.554,8 lei (RON) notificare la care nu a dat curs. Cu privire la debitul în sumă de 6.918,78 lei (RON) pretins de către reclamantă ca fiind datorat de pârâtă cu titlu de rest de plată reprezentând valoarea confecțiilor livrate pârâtei debitoare în conformitate cu contractul de consignație nr. 141/15.03.2004, s-a arătat că acest debit nu este evidențiat în contabilitatea debitoarei deoarece evidența bunurilor derulate și valorificate în cadrul acestui contract era ținută în baza avizelor de expediție. Produsele la care se face de referire sunt înregistrate în evidența extrabilanțieră, cu precizarea că cele 137 de produse din stoc sunt depozitate la sediul pârâtei unde stau la dispoziția reclamantei. Pârâta consideră că nu datorează suma de 6.918,78 lei invocând prevederile contractului de consignație potrivit cărora "în cazul în care timp de două luni un produs nu s-a vândut, acesta va fi retras de " și adresele nr. 502/2004 și cea din martie 2005 prin care s-a solicitat reclamantei inventarierea și ridicarea produselor nevândute.
Expertul contabil a mai constatat că, în perioada supusă expertizării, între părți au avut loc compensări ale obligațiilor reciproce dintre părți și că, în urma acestor compensări, în cazul în care creanța reclamantei nu ar fi prescrisă, pârâta ar datora suma reprezentând echivalentul sumei de 9443 lei (RON).
Din conținutul raportului de expertiză contabilă și din faptul că intimata-debitoare a contestat că ar datora suma solicitată de către recurenta-creditoare, se apreciază că în mod întemeiat a considerat judecătorul sindic că s-a invocat o creanță care nu este certă.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, acesta nu este nici el întemeiat. Așa cum a stabilit și judecătorul sindic, factura nr.-/29.04.1998 rămasă parțial neachitată (1900 lei) este emisă anterior încheierii contractului nr. 1056/20.05.1999 și este prescrisă, de la ultima recunoaștere a acesteia prin adresa nr. 225/12.03.2004 a trecând mai mult de 3 ani cât este termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Facturile nr.-/14.07.1999, nr.-/30.07.1999 și nr.-/10.12.1999 în cuantum de 7288 lei au fost achitate prin compensare cu facturile nr.4-/30.06.1999, -/30.06.1999, -/07.07.1999, -/30.07.1999, -/30.07.1999 și -/22.10.1999 în cuantum de 10.111, 78 lei, iar factura nr. -/10.12.1999 a fost recunoscută când deja termenul de prescripție se împlinise.
Față de cele arătate, se constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, astfel că, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 316, 298 și 274.pr.civ. va fi obligată recurenta să plătească intimatei suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ȘI ASOCIAȚII împotriva sentinței comerciale nr. 2567 din data de 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - -.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /2 ex./26.02.2010
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Eugenia Alina Pănescu, Maria
