Spete procedura insolventei. Decizia 127/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.127/COM

Ședința publică de la 25 februarie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Erol Geli

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial d eclarat de recurenta, cu sediul în-, C, număr matricol 0263 conform Certificatului de înregistrare emis de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - lichidator judiciar al debitoarei - cu sediul în localitatea, județul C, cod poștal 8655, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței civile nr.5242/COM din 15 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr- (nr. în format vechi - 2133/COM/2003), intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în localitatea C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic, în baza delegației nr.210/25.02.2008, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită, conform art.8 din Legea 85/2006, privind procedura insolvenței.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul deședință, după care;

Reprezentanta recurentei arată că potrivit art. 77 din legea insolvenței, toate acțiunile introduse de lichidator, sunt scutite de taxa de timbru.

Instanța având în vedere prevederile art.77 din Legea 85/2006, privind procedura insolvenței, revine asupra măsurii timbrajului, și constată că prezenta acțiune este scutită de taxa de timbru.

Reprezentanta recurentei arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanța, socotindu-se lămurită în conformitate cu disp. art. 150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul, consilier juridic critică hotărârea instanței de fond prin prisma motivelor de recurs în raport cu care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, și pe cale de consecință admiterea cererii prin care a solicitat virarea sumei de 57,044, 15 lei, sumă ce este consemnată în contul averii debitoarei deschis la Banca Credit Bank - Sucursala C, în fondul de lichidare deschis conform art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

Instanța lasă dosarul în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

, în calitate de fost lichidator judiciar la debitoarei SC SA, a solicitat virarea sumei de 57.191 lei rămasă în contul deschis pe numele averii debitoarei în contul fondului de lichidare prevăzut de art. 4 alin 4 din Legea 85/2006.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, prin sentința civilă nr. 1644/10.04.2006, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, judecătorul-sindic a aprobat raportul final pe care l-a întocmit și a dispus închiderea procedurii.

În raportul final a arătat că toate creanțele înregistrate la masa credală au fost acoperite și că în contul debitoarei rămânând disponibilități care, în termen de 90 de zile de la aprobarea raportului final, puteau fi reclamate de persoanele îndreptățite.

Cum o asemenea cerere nu a fost formulată, potrivit art 130 din lege, fondurile nereclamate vor fi consemnate de lichidator la bancă, în contul averii debitoarei, și vor putea fi folosite în condițiile art. 4 alin 4 din Legea 85/2006.

Prin sentința civilă nr.5242/com/15 octombrie 2007, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalul Constanța - secția comercială, a respins ca nefondată, cererea formulată de - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei., CUI -, J-.

Pentru a pronunța în acest sens, judecătorul-sindic reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1644/10.04.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a aprobat raportul final întocmit de în calitate de lichidator judiciar al debitoarei și, în temeiul art. 132 din Legea 64/1995 (în vigoare la data respectivă), s-a dispus închiderea procedurii.

Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia nr 1104/com/11.06.2007 a Curții de APEL CONSTANȚA.

Art. 135 din Legea 64/1995, aplicabil în speță în raport de data închiderii procedurii, text care are același conținut cu art. 136 din Legea 85/2006, prevede că "prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați."

Din interpretarea textului legal enunțat rezultă că, după finalizarea procedurii, atât judecătorul-sindic, cât și lichidatorul judiciar nu mai au nici o îndatorire în ceea ce privește averea debitoarei, iar din această perspectivă cererea formulată de privind virarea unor sume din contul falitei după închiderea procedurii este neîntemeiată.

În sprijinul acestei concluzii sunt și normele legale invocate drept temei juridic al cererii, respectiv dispozițiile art 130 din Legea 85/2006, cuprinse în subsecțiunea "distribuirea sumelor realizate în urma lichidării (" După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate în termen de 90 de zile de către cei îndreptățiți la acestea vor fi depuse de către lichidator la bancă, în contul averii debitorului, iar extrasul de cont, la tribunal. Acestea vor putea fi folosite în condițiile art. 4 alin. (4)") și cele ale art 132 alin 2 din Legea 85/2006 (" procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora").

S-a reținut că lichidatorul judiciar nu s-a adresat judecătorului-sindic cu o asemenea cerere anterior momentului închiderii procedurii și nu a declarat recurs împotriva sentinței prin care s-a dispus închiderea procedurii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, reținerea cauzei pe rol, și pe fondul cauzei a se dispune admiterea cererii prin care s-a solicitat virarea sumei în cuantum de 57,044.15 lei, sumă ce este consemnată în contul averii debitoarei deschis la Banca Bank - Sucursala C, în fondul de lichidare deschis conform art.4 alin.4 din lege.

Recurenta critică sentința civilă nr.5242 /2007, pentru netemeinicie și nelegalitate sub incidența dispozițiilor art.304 pct. 8, 9 și 3041Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:

- față de momentul formulării cererii prin care a solicitat virarea sumei de bani învederează mai sus, arată că împotriva sentinței civile nr.1644/10.04.2006 în dosarul nr. 2133/COM/2003 prin care s-a aprobat raportul final și s-a dispus și închiderea procedurii s-a formulat recurs, cauza ce a făcut obiectul dosarului nr- pe rol la Curtea de Apel, recurs prin care se solicită admiterea obiecțiunilor formulate la raportul final, pe calea cărora se contestă toată procedura efectuată de lichidatorul judiciar inclusiv vânzarea activelor;

- formularea cererii înainte de soluționarea recursului nu ar fi fost admisibilă câtă vreme sentința prin care s-a aprobat raportul final nu era irevocabilă, ea devenind irevocabilă prin Decizia civilă nr.1104/2007 Curții de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- prin care instanța a dispus respingerea recursului ca nefondat.

- mai mult formularea cererii nu a fost posibilă nici după aprobarea raportului final întrucât judecătorul-sindic prin aceeași hotărâre a aprobat pe de o parte raportul final iar pe de altă parte a dispus și închiderea procedurii;

- se arată de către instanța de fond în motivarea respingerii cererii că lichidatorul judiciar nu a formulat recurs împotriva sentinței prin care s-a aprobat raportul final și s-a dispus închiderea procedurii.

Recursul formulat ar fi fost lipsit de interes întrucât, la acel moment,lichidatorul judiciar nu putea solicita transferul sumelor în contul averii debitoarei până ce nu se epuizau cele 90 de zile prevăzute de dispozițiile art.130 din Legea 85/2006 care curg de la momentul aprobării raportului final, fonduri care puteau fi reclamate de persoanele îndreptățite.

- judecătorul-sindic reține în motivarea hotărârii, că lichidatorul judiciar nu a formulat această cerere înainte de momentul închiderii procedurii. Această susținere nu are fundament legal, textul art.130 din lege prevede în mod clar că după aprobarea raportului final în termen de 90 de zile cei îndreptățiți pot reclama sumele rămase. Formularea cererii înainte de aprobarea raportului final ar fi fost inadmisibilă, câtă vreme acest raport nu era aprobat;

- de altfel, legiuitorul, prin dispozițiile Legii nr.85/2006, nici nu a reglementat un termen pe care lichidatorul judiciar ar fi trebuit să îl respecte în formularea unei astfel de cereri, singurul termen care trebuie respectat în formularea cererii este cele de 90 de zile de la aprobarea raportului final, perioadă în care persoanele îndreptățite puteau solicita aceste sume rămase în averea debitoarei.

Verificând criticile aduse, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Criticile formulate în motivarea recursului inițiat și care se referă la momentul formulării cererii de către lichidator și eventualitatea ca cererea să-i fie respinsă ca inadmisibilă, anterior rămănerii irevocabile a sentinței civile nr.1644/10.04.2006 în dosarul nr. 2133/COM/2003 prin care s-a aprobat raportul final și s-a dispus și închiderea procedurii nu au nici o relevanță.

Recurenta nu-și poate invoca propria culpă pentru a justifica pasivitatea sa în ceea ce privește nesesizarea judecătorului sindic cu cererea de virare a sumei de bani vizate anterior momentului constatării închiderii procedurii și raportat la soluția acestuia,cenzurarea hotărării prin sesizarea instanței de control judiciar.

In acest context în mod corect instanța de fond a reținut faptul că potrivit art. 135 din Legea 64/1995, aplicabil în speță în raport de data închiderii procedurii, text care are același conținut cu art. 136 din Legea 85/2006, prevede că "prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați."

Textele de lege vizate în celelalte critici ca și argumente în motivarea recursului de către recurentă sunt interpretate într-o manieră subiectiv alta decăt aceea pe care a avut-o în vedere Legiuitorul respectiv de stabili fără echivoc faptul că după finalizarea procedurii, atât judecătorul-sindic, cât și lichidatorul judiciar nu mai au nici o îndatorire în ceea ce privește averea debitoarei, în aceste condiții,judecătorul sindic a concluzionat corect faptul că solicitarea recurentei în calitate de lichidatoare pentru virarea unor sume din contul debitoarei falite după închiderea procedurii este neîntemeiată.

Raportat la considerentele mai sus expuse, urmează a constata că sentința civilă recurată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de recurenta, cu sediul în-, C, număr matricol 0263 conform Certificatului de înregistrare emis de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - lichidator judiciar al debitoarei SC SA - cu sediul în localitatea, județul C, cod poștal 8655, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței civile nr.5242/COM din 15 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr- (nr. în format vechi - 2133/COM/2003), intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în localitatea C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

29 februarie 2008

jud.fond. -jud.-sindic

red.dec.jud.

2ex/25.03.2008

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Adriana Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 127/2008. Curtea de Apel Constanta