Spete procedura insolventei. Decizia 15/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Operator date - 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 15 /
Ședința publică de la data de 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
Judecător - -
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea REȘIȚA REȘIȚA, împotriva Sentinței civile nr. 461/JS/27.08.2009 pronunțată de Tribunalul C- în dosarul nr- având ca obiect - procedura insolvenței, în contradictoriu cu intimatele SRL, T, SC. SRL, SC. SRL, .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsind părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la 12 ianuarie 2010, numitul în calitate de director general al creditoarei intimate Reșița a depus prin registratura instanței un înscris prin care aduce la cunoștința instanței faptul că cererea sa pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății debitoare a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, întrucât debitoarea a achitat suma datorată, după care:
Curtea reține cauza în pronunțare asupra chestiunii netimbrării recursului.
CURTEA
Constatând că, prin Sentința civilă nr. 461/JS/27.08.2009 pronunțată de Tribunalul C- în dosarul nr- s-a anulat ca netimbrată cererea introductivă formulată de către reclamanta creditoare Reșița, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei debitoare REȘIȚA Reșița; s-a respins ca rămasă fără obiect cererea introductivă formulată de reclamanta creditoare " " Reșița, împotriva pârâtei debitoare Societatea comercială " REȘIȚA"; s-au admis cererile introductive formulate de către reclamantele creditoare Societatea comercială "" și " " Reșița, cu sediul în municipiul Reșița,-, județul C-S pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei debitoare Societatea comercială " REȘIȚA";
Că, pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut:
"cererea introductivă formulată de către reclamantele creditoare Societatea comercială "", T, județul T și " " Reșița, județul C-S, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței au fost comunicate pârâtei debitoare Societatea comercială " REȘIȚA", Reșița, județul C-S, la data de 06 mai 2009 (42 dos.nr- al trib.) și respectiv la data de 05 iunie 2009, (18 dos.conexat nr-). Se mai constată că, în termenul de 10 zile de la primirea copiei cererii introductive, astfel cum este prevăzut la art.33 alin.(2) din Legea nr.85/2006, pârâta debitoare Societatea comercială " REȘIȚA", Reșița, județul C-S, nu a contestat că ar fi în stare de insolvență și nici nu a recunoscut existența stării de insolvență în sensul prevederilor art.3 pct.1 din aceiași lege, pentru creanțele în sumă de 29.528,60 lei și respectiv 22.707,50 lei, neachitate, la termenul scadent.
Se constată că pârâta debitoare se află în încetare de plăți, stare de fapt care este dovedită prin împrejurarea că pârâta debitoare nu a făcut plata sumelor de 29.528,60 lei și respectiv 22.707,50 lei către reclamantele creditoare în termen de 30 de zile de la data scadenței plăților, aflându-se astfel în starea de insolvență prezumată prevăzută la art.3 pct.1 lit.b) din Legea nr.85/2006.
Se constată că cererea introductivă formulată de către creditoarea " " Reșița, județul C-S, în dosarul conexat nr-, a fost contestată de către pârâta debitoare societate comercială în sensul că este sub valoarea prag, dar judecătorul sindic contată că cererea este și netimbrată, iar reprezentantul acesteia nu timbrat-o, deși a fost citat cu această mențiune.
Față de cererea introductivă formulată de reclamanta creditoare " " Reșița, județul C-S, din dosarul conexat nr-, judecătorul sindic o va respinge ca rămasă fără obiect, în urma achitării de către pârâta debitoare societate comercială a sumei de 27.302,77 lei către reclamanta creditoare, astfel cum de astfel este menționat și în cererea depusă în ședința publică din data de 20.08.2009.
Astfel fiind, se constată că pârâta debitoare societate comercială, se află în stare de insolvență în sensul prevederilor art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, că reclamantele creditoare Societatea comercială "", T, județul T și " " Reșița, județul C-S fac parte din categoria creditorilor îndreptățiți să solicite deschiderea procedurii insolvenței, astfel cum sunt prevăzuți la pct.6 al art.3, precum că este întrunită și valoarea prag prevăzută la pct.12 al art.3 în raport de care poate fi introdusă o cerere de către un creditor, se va admite cererea introductivă formulată de către reclamanta creditoare și, în consecință, în temeiul art.33 alin. 6 din Legea nr.85/2006, se va dispune deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei debitoare."
Având în vedere că debitoarea REȘIȚA REȘIȚA, declarând recurs, a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței și rejudecând pe fond, să se respingă cererile;
Văzând că, la înregistrare cererea de recurs nu a fost timbrată corespunzător dispozițiilor art. 6 combinat cu art. 11 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, la termenul de judecată din data de 24.11.2009 s-a stabilit potrivit art. 20 alin. 2 din lege obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei, plus 0,15 lei, timbru judiciar și s-a pus în vederea recurentei debitoare REȘIȚA REȘIȚA să facă dovada plății, sub sancțiunea anulării recursului, fiind citată în acest sens, inclusiv la termenul de astăzi, 12 ianuarie 2010, fără ca aceasta să își îndeplinească obligația,
Având în vedere că potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii, sancțiune prevăzută și de art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, întrucât recurenta nu a depus în termenul stabilit dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, urmează a se dispune anularea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul debitoarei REȘIȚA REȘIȚA, împotriva Sentinței Civile nr. 461/JS/27.08.2009 pronunțată de TRIBUNALUL C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații SRL, T, SC. SRL, SC. SRL, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
GREFIER, |
Red. - 22.01.2010
Thred. -2 ex - 25.01.2010
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL CARAȘ-SEVERIN
Judecător: deteșan daniela
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz