Spete procedura insolventei. Decizia 1745/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 2188/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1745
Ședința publică de la 11 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Cîrnu Manuela Iulia
JUDECĂTOR 3: Rădulescu
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta TRANS împotriva sentinței comerciale nr. 157 din 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Sindic în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații prin ADMINISTRATOR JUDICIAR, &, LEASING, -, COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR FLUVIALE, INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL SUB ȘI DE și.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă lichidatorul judiciar, lipsă fiind recurenta și ceilalți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Serviciul Registratură s-a depus din partea recurentei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul legal datorat, timbrul judiciar aferent precum și exemplare suficiente ale motivelor de recurs pentru a fi comunicate părților litigante în proces.
Lichidatorul judiciar învederează instanței faptul că a avut loc prima Adunarea Generală a Creditorilor care a dispus înlocuirea sa, alegând un alt administrator judiciar. Arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe recurs.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Lichidatorul judiciar al intimatei debitoare solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.157/2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu au fost admise cererile creditorilor SC Leasing SA, SC SRL, SC -, Compania Națională Administrația Porturilor Fluviale SA G, SC SRL, Inspectoratul de Stat pentru Controlul sub și de; dispunându-se în temeiul art.33 alin.6 din Legea 85/2006 deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL; a fost respinsă contestația debitoarei; a fost numit administrator judiciar societatea profesională.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătorul sindic a reținut, în esență, următoarele:
Din actele aflate la dosar a rezultat că sunt îndeplinite condițiile prev. de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței, creanțele invocate de creditorii ce au formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței fiind certe, lichide și exigibile, starea de insolvență a debitorului prezumată de lege fiind vădită.
Referitor la numirea ca administrator judiciar a Cabinetului Individual de Insolvență -, judecătorul sindic a ținut seama de experiența acestuia, de disponibilitatea de timp și resurse umane, de necesitatea asigurării unei bune administrări a cauzei și de asigurarea principiului celerității soluționării cauzelor de insolvență; s-a avut în vedere și faptul că acest administrator judiciar are sediul în Municipiul G, asigurându-se astfel o participare efectivă permanentă la desfășurarea procedurii, principiul celerității soluționării cauzei neputând fi asigurat prin numirea unui administrator dintr-o zonă geografică foarte îndepărtată, putându-se crea numeroase impedimente procedurale în astfel de cazuri.
Împotriva acestei sentințe formulează recurs creditoarea SC SRL, exclusiv cu privire la cererea privind numirea administratorului judiciar, solicitând numirea în această calitate a & cu sediul în C
Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
Numirea în calitate de administrator judiciar a practicianului în insolvență s-a făcut de către Judecătorul sindic cu încălcarea prevederilor Lg.85/2006, mai precis cu depășirea atribuțiilor cu care a fost investit de către art.11 din Legea 85/2006.
În opinia recurentei, judecătorul sindic nu a ținut cont, la desemnarea administratorului judiciar de propunerea făcută de către creditori, având în vedere că această procedură de insolvență a fost instituită pentru apărarea în principal a intereselor creditorilor.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.11 alin.1 lit.c) din Legea 85/2006 una dintre principalele atribuții ale judecătorului sindic constă în desemnarea motivată, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei a administratorului judiciar provizoriu. Desemnarea unui anume administrator judiciar provizoriu se va face la cererea creditorului care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi aparține, iar în cazul în care se solicită numirea unei anumite persoane, desemnarea este lăsată la aprecierea judecătorului sindic.
În speță, recurenta are calitatea de creditor, în procedura insolvenței, însă nu la cererea acestuia s-a deschis procedura, astfel încât judecătorul sindic nu era obligat să numească administrator judiciar solicitat de către aceasta.
Judecătorul sindic și-a motivat în detaliu desemnarea administratorului judiciar, argumentând totodată de ce nu a numit administratorul judiciar solicitat de către creditoarea recurentă.
În orice caz, administratorul judiciar numit în cauză este provizoriu, urmând ca la prima adunare a creditorilor aceștia putând fie să-l confirme, fie să solicite înlocuirea acestuia cu un alt practician în insolvență.
De altfel, se pare că acest lucru s-a și întâmplat astfel cum rezultă din susținerile orale ale administratorului judiciar, care prezent în ședință publică a confirmat faptul că adunarea creditorilor a hotărât înlocuirea sa, neputând însă produce dovezi în acest sens.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta TRANS împotriva sentinței comerciale nr.157 din 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Sindic în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații prin ADMINISTRATOR JUDICIAR, &, LEASING, -, COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR FLUVIALE, INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL SUB ȘI DE și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11.12.2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,
dr.I
GREFIER,
-
Red.Jud. - 16.12.2009
Tehnored. - 07.01.2010
2 ex.
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Cîrnu Manuela Iulia, Rădulescu