Spete procedura insolventei. Decizia 187/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosarul nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 187
Ședința publică de la 04 Martie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu
Judecător Mateucă
Grefier Raluca
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DGFP O împotriva sentinței nr.591 din 26 noiembrie 2007 pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SOCIETATEA AGRICOLĂ prin lichidator INSOLVENȚA 2007 C și intimatul administrator social.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 pct. 2 din Legea 64/1995 R, că recurenta este scutită de plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile art. 17 din Legea 146/1997, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin. 2 civ.
Cod PenalAvând în vedere că SC SRL și PRIMĂRIA COMUNEI sunt creditori ai debitoarei SOCIETATEA AGRICOLĂ, fiind citați în dosarul nr- al Tribunalului O l t, urmează a se proceda la conceptarea acestora în cauză în calitate de intimați creditori.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.591 din 26 noiembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SOCIETATEA AGRICOLĂ și radierea acesteia din registrul societăților agricole. S-a dispus descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități. S-a încuviințat plata către lichidatorul INSOLVENȚA 2007 Cas umei de 12.000 lei din fondul de lichidare.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că raportul final de lichidare și bilanțul general întocmite de către lichidator și afișate la sediul instanței la data de 30.10.2007 nu au fost contestate, prin obiecțiuni. Ca urmare, se impune aplicarea dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006 referitoare la închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs creditoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DGFP O, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia, potrivit art.304 pct.9 și 3041civ.Cod Penal și a susținut că nu este suficient raportul lichidatorului pentru a se stabili lipsa bunurilor și, oricum era necesară o examinare a activității debitorului. Pe de altă parte, raportul final trebuia să cuprindă o sinteză a întregii proceduri, inclusiv identificarea persoanelor răspunzătoare pentru ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Examinând actele și lucrările cauzei, Curtea găsește recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Cerințele referitoare la examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, precum și asupra existenței premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art.138, sunt prevăzute de lege pentru primul raport, ce trebuie întocmit de către administratorul judiciar în cel mult 60 de zile de la desemnarea sa, potrivit art.20 alin. 1 lit. b, sau de către lichidator, în cazul în care s-a inițiat procedura simplificată, conform art.25 lit. a din Legea nr.85/2006.
Ca urmare, aceste cerințe nu vizează etapele ulterioare ale procedurii. De altfel, art.129 din Legea nr.85/2006 stabilește obligația lichidatorului de a supune aprobării judecătorului sindic un raport final, însoțit de situațiile financiare finale și se referă doar la condiția ca toate bunurile din averea debitorului supus procedurii să fi fost lichidate.
Totodată, Curtea constată că recurenta critică în mod nejustificat concluziile lichidatorului, în condițiile în care nu contrazice în concret constatările privind epuizarea bunurilor din averea debitoarei și nu face referire la existența vreunui indiciu despre bunuri ce ar putea face obiectul lichidării și, respectiv, satisfacerii creanțelor. De altfel, în cauză se reține că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că judecătorul sindic a apreciat în mod corect că se impune închiderea procedurii, potrivit dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, astfel încât se va respinge recursul ca nefondat, potrivit art.312 alin. 1 civ.
Cod PenalPENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DGFP O cu sediul în S,-, jud. O, împotriva sentinței nr.591 din 26 noiembrie 2007 pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SOCIETATEA AGRICOLĂ prin lichidator INSOLVENȚA 2007 C, cu sediul în str. - B,.23 D,.1,.3, jud. D, intimatul administrator social cu domiciliul în comuna, jud. O și intimații creditori SC SRL cu sediul în comuna, jud. O și PRIMĂRIA COMUNEI, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 martie 2008.
PREȘEDINTE: Carmen Popescu | JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu | JUDECĂTOR 3: Radu Mateucă Mateucă |
Grefier, Raluca |
06 Martie 2008
Red.5 ex./ Jud.
Tehnored. / 26.03.2008
Președinte:Carmen PopescuJudecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu, Radu Mateucă