Spete procedura insolventei. Decizia 270/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2118/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 270

Ședința publică de la 20 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 3: Iulia Manuela I--

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentele - -, - - și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva încheierii de ședință din data de 21.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele - IMPORT EXPORT SRL, - SRL - prin LICHIDATOR JUDICIAR ȘI ASOCIAȚII, și .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta - - prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte recurente și intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Recurenta, prin consilier juridic, solicită proba cu înscrisuri, respectiv actele de la dosar.

Curtea, deliberând, încuviințează recurentei - - proba cu înscrisuri constând în actele aflate la dosarul cauzei. Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.

Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii formulată de către Comitetul Creditorilor, cerere privind avansarea sumelor de bani din fondul de lichidare, raportat la prevederile art.4 pct.4 din Legea 85/2006, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința, respectiv încheierea din 21.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială s-a respins cererea formulată de Comitetul creditorilor privind avansarea unor sume de bani din fondul de lichidare pentru dezafectarea și transportul a 120 suporturi publicitare, cu anexe, situate în spațiile creditoarei - -, bunuri ce aparțin patrimoniului debitoarei - SRL, ce deține dreptul de proprietate și de dispoziție asupra acestora, care în prezent nu mai sunt funcționale și în plus prezintă și un risc de accidente prin amplasarea lor în incinta tunelului de metrou.

S-a pus în vedere Comitetului creditorilor și lichidatorului judiciar să continue demersurile cu privire la modalitatea de dezafectare a bunurilor aparținând debitorului. S-a acordat termen pentru continuarea procedurii.

În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit art.24 raportat laart.23 din Legea nr.85/2006 administratorul judiciar în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, poate desemna persoane de specialitate, cu condiția ca remunerațiile acestora să fie supuse aprobării Comitetului creditorilor, cu excepția cazurilor în care acestea vor fi achitate din fondul constituit conform art.4 din lege.

Comitetul creditorilor a numit persoana de specialitate ca fiind - SRL, a stabilit remunerația la suma de 90.000 lei ce urmează să fie achitată din fondul prevăzut de art.4 alin.4 din lege, contrar dispozițiilor art.23 și 24 menționate.

Pe de altă parte siguranța circulației la metrou nu este în sarcina debitorului, ci a creditorului -.

S-a pronunțat astfel sentința de mai sus.

Împotriva încheierii din 21.10.2008 au declarat recurs creditorii - -, - - și Administrația Finanțelor Publice ector 3, care critică sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală deoarece între debitoarea - SRL și creditoarea - - s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr.78/18.10.2004 ce avea ca obiect asocierea în vederea exploatării în comun a unor zone de tunel de metrou pentru desfășurarea unor activități de reclamă și publicitate. Ori, conform contractului, a venit în asociație cu spoturile publicitare și anexele aferente funcționării acestora, ea asumându-și obligația de a asigura funcționarea acestora, integritatea lor pe cheltuiala proprie.

A considera că sarcina aceasta îi revine, ar duce la dezinteresul, și ar cauza bunului mers al activității în stațiile de metrou, accidente, etc.

Deci lichidatorul judiciar a luat în calcul posibilitatea afectării siguranței circulației și a considerat în rapoartele sale de activitate că sunt absolut necesare măsurile de dezafectare cu ajutorul societății propuse și cu costuri cât mai mici, nefiind vorba de o dublă și nejustificată prejudiciere a societăților creditoare,mai ales că niciun creditor nu a avansat nicio sumă și că potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 sumele necesare dezafectării pot fi solicitate din fondul de lichidare. În final Comitetul creditorilor a fost de acord cu suma cerută de - SRL în baza devizului prezentat de aceasta, și cum art.4 alin.4 din lege nu distinge categorii de bunuri pentru care pot fi avansate sume de bani, consideră că judecătorul sindic a adăugat la lege.

Față de toate cele arătate, având în vedere pericolul social privind siguranța circulației care poate rezulta din nedezafectarea în timp util a panourilor sus menționate aflate în patrimoniul debitoarei - SRL, care le are în proprietate și dispoziție, consideră cererea Comitetului creditorilor legală și în consecință cere admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii atacate și pe fond admiterea cererii Comitetului creditorilor privind avansarea sumelor de bani din fondul de lichidare raportat la art.4 pct.4 din Legea nr.85/2006 până la cuantumul cotității de 89.794,2 lei.

Nu s-au formulat întâmpinări din partea intimaților.

Recursul este nefondat.

Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține următoarele:

Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, este o lege specială ale cărei dispoziții trebuie respectate întocmai.

Ori așa cum a reținut și instanța de fond, utilizarea fondului de lichidare prevăzut la art.4 pct.4 din Legea nr.85/2006 nu se poate face decât în condiții stricte și bine analizate de judecătorul sindic, ceea ce acesta a și făcut în cauză.

De altfel și lichidatorul judiciar a avut rezerve în ce privește punerea la dispoziția creditorilor a lichidităților bănești din acest fond, în condițiile în care creditorii interesați în procesul de dezafectare a panourilor în vederea valorificării lor și aducerii la masa credală, au refuzat să avanseze vreo sumă și aceasta cu atât mai mult creditorul - - prin atribuțiile sale are obligația de a asigura circulația trenurilor și călătorilor din metrou în cele mai bune condiții.

Mai mult, Curtea constată că atâta timp cât contractul de asociere în participațiune nr.78/18.10.2004 a încetat la data de 31.10.2007, lucru ce rezultă din actul adițional nr.3 la contract (pag.25), în prezent - SRL nu mai are nici o răspundere contractuală, astfel că apărarea recurenților pe acest aspect nu mai are suport legal, răspunderea pentru producerea unui eveniment nedorit, accident feroviar, etc. din cauza acestor panouri, revine - -.

Astfel și cum cheltuielile necesare dezafectării panourilor în discuție nu intră în categoria cheltuielilor aferente procedurii instituite de Legea nr.85/2006 în sensul dispozițiilor art.123 alin.1 din lege, așa cum în mod corect a reținut în motivarea sentinței și judecătorul sindic, ele nu pot fi avansate din fondul prevăzut la art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

Astfel fiind, față de cele reținute, Curtea respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorii - -, - - și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, împotriva încheierii de ședință din data de 21.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - IMPORT EXPORT SRL, - SRL prin Lichidator Judiciar ȘI ASOCIAȚII, și .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Dr. I-

Grefier,

-

Red.Jud. - 4.03.2009

Tehnored. - 5.03.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Alecsandrina Rădulescu
Judecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia, Iulia Manuela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 270/2009. Curtea de Apel Bucuresti