Spete procedura insolventei. Decizia 29/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 29

Ședința publică din 15 ianuarie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr. 1999/08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SRL, prin lichidator judiciar IT management A, creditorii intimați SC Com SRL A, Inspectoratul Teritorial d e Muncă A, SC Distribution SRL P, SC Part Com SRL P, SC Distribution SRL T, SC SRL A și SC SRL A, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către creditoarea recurentă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.. 1999/08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a închis procedura insolvenței debitorului SC SRL, radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin sentința civilă nr. 988/04.04.2007 s-a admis cererea formulată de către creditorul SC Com SRL A, s-a deschis procedura simplificată de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006 față de debitorul SC SRL și s-a numit administrator judiciar IT Management

Având în vedere că toate demersurile făcute de lichidatorul judiciar privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, au rămas fără rezultat, cum rezultă din raportul final prezentat de către lichidatorul judiciar în ședința din data de 08.10.2008. Văzând de asemenea că, cei doi administratori societari și au fost obligați prin sentința civilă irevocabilă nr. 2216/19.09.2007 pronunțată în dosarul nr- să suporte suma de 510.485,93 lei, parte din pasivul debitorului SC SRL, iar creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, în baza art. 131 din legea nr. 85/2006 a închis procedura insolvenței debitorului SC SRL.

Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul continuării procedurii.

În motivare se arată că, sentința este netemeinică, invocând prevederile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia o procedura de faliment va fi închisa atunci când judecătorul - sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.

Având în vedere conținutul dispozițiilor exprese arătate mai sus, consideră că nu suntem în situația prevăzută de lege, care ar justifica închiderea procedurii de lichidare.

De asemenea, consideră că nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul SRL.

Având în vedere faptul că instanța a dispus închiderea procedurii falimentului conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, consideră că nu sunt incidente dispozițiile acestui articol, coroborat cu prevederile art. 132 din același act normativ.

Singurul argument al primei instanțe este acela că nici unul dintre creditori nu a avansat sume pentru continuarea procedurii. Această motivare nu poate fi luată în considerare, procedura putând continua din fondurile de lichidare puse la dispoziția tribunalului.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, și din oficiu pentru cele de ordine publică, Curtea constată conform considerentelor de se vor expune mai jos că recursul declarat nu este fondat.

Judecătorul sindic a stabilit în mod corect starea de fapt și a aplicat tot astfel dispozițiile Legii nr. 85/2006, în speță nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, invocat de recurentă.

Față de raportul prin care lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii declanșată în conformitatea cu prevederile Legii nr. 85/2006, întrucât în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii nu au înțeles să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, în mod corect judecătorul sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea nr. 85/2006, dispunând închiderea procedurii.

Acest text de lege statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, dacă constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Prin urmare, dispozițiile art. 132 alin. 2 la care face referire recurenta, nu sunt incidente în cauză, critica acesteia fiind neîntemeiată. Textul citat se aplică numai în situațiile în care judecătorul sindic aprobă raportul final, fiind vândute toate bunurile și distribuite toate fondurile, condiții care nu se regăsesc în speța de față.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea recurentei potrivită căreia nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor, întrucât actele și lucrările dosarului confirmă că lichidatorul judiciar a întreprins toate demersurile pentru identificarea bunurilor debitoarei, însă aceste demersuri au rămas fără rezultat.

Având în vedere considerentele de mai sus, hotărârea judecătorului sindic apare ca legală și temeinică, recursul creditoarei urmând a fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr. 1999/08.10.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Arad nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 15.01.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Dr. - - Dr. - - - -

GREFIER,

Red./26.01.2009

Tehnored /26.01.2009

Instanță fond: Tribunal UL Arad

Judecător -

2 ex.

Președinte:Magdalena Mălescu
Judecători:Magdalena Mălescu, Marian Bratiș, Dorin Ilie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 29/2009. Curtea de Apel Timisoara