Spete procedura insolventei. Decizia 433/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția Comercială operator nr.2928
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.433/R
Ședința publică din 19 mai 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea SC SA împotriva sentinței civile nr.749/08.11.2007, pronunțată în dosar nr.- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoare intimată avocat, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta debitoarei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, potrivit motivelor arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilănr.749/08.11.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Timiș cu nr.-, judecătorul sindic a admis contestația formulată de debitoarea SC SRL și a respins cererea formulată de creditoarea SC SA având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea formulată de creditoarea SC SA aceasta a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL cu motivarea că aceasta îi datorează suma de 10.959,69 lei, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, reprezentând penalități de întârziere, penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii convenite prin contractul de abonament și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza contractului de abonament seria C nr.10971 s-a obligat să presteze servicii de telecomunicații, iar debitoarea s-a obligat să achite contravaloarea facturilor emise, iar această obligație a fost îndeplinită la scadență sau cu întârziere, fiind astfel recunoscute serviciile prestate și, implicit, contractul dintre părți și facturile emise. Ultima factură emisă a fost achitată cu o întârziere de 65 de zile, iar conform art.11.2 din contractul menționat, a intervenit încetarea de drept a acestuia, situație în care abonatul este obligat la despăgubiri în condițiile prevăzute în contract. Creditoarea a mai arăta că, urmare a depășirii scadenței facturilor, debitoarea datorează penalități de întârziere, precum și penalități de nerespectare a duratei contractuale obligatorii.
Judecătorul sindic reține că debitoarea SC SRL a formulat contestație prin care a solicitat respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.3 pct.6 și 12 din Legea nr.85/2006.
În motivarea contestației, debitoarea a arătat că penalitățile de întârziere pretinse de creditoare nu constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar penalitatea de încetare înainte de termen a contractului nefiind datorată.
Astfel, conform art.9.2 din Condițiile generale, penalitatea de 200 dolari se datorează numai în cazul în care contractul este denunțat înainte de expirarea duratei minime obligatorii, care a fost de 12 luni, expirând la 01.10.2003 și care trebuie deosebit de durata contractului. Programul " " a modificat doar durata contractului și nu se referă la durata minimă obligatorie, astfel, creanța creditoarei nu poate să includă suma de 2.400 USD, reducându-se mult sub valoarea prag.
Debitoarea a contestat și obligația de plată a penalităților, deoarece, conform art.5.1 alin.3 și 4 din Condițiile generale, se consideră asumate de către abonat numai acele sume înscrise în facturi, iar furnizorul de servicii nu s-a conformat obligației prevăzută de art.5.1 alin.2, de a factura lunar, odată cu contravaloarea serviciilor prestate, cuantumul eventualelor penalități.
În plus, încălcând dispozițiile art.9.1 din contract, creditoarea a raportat calculul penalităților de întârziere la valoarea în lei a facturilor și nu a echivalentul în dolari al facturilor întârziate la plată, astfel că, și pentru acest motiv, penalitățile de întârziere pretinse nu constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, aptă să determine deschiderea procedurii insolvenței.
Analizând cererea creditoarei, prin prisma înscrisurilor depuse la dosar și apărărilor formulate de debitoare, judecătorul sindic a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În cauză nu s-a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în condițiile în care raporturile juridice dintre părți sunt complexe, care presupun o analiză detaliată, întemeiată pe un probatoriu mai amplu, ce nu se poate face pe calea unei acțiuni de deschidere a procedurii insolvenței.
Creanța pretinsă, raportat la convenția încheiată de părți, nu poate fi considerată în acest moment ca fiind certă, lichidă și exigibilă, în accepțiunea art.379 Cod procedură civilă, în lipsa înscrisurilor care să probeze acest lucru. Creditoarea invocă existența unor clauze din diverse convenții ale părților, însă incidența acestora trebuie discutată într-un alt cadrul procesual și prin interpretări de fapt și de drept ce nu sunt permise pe calea procedurală prevăzută de Legea nr.-.
Debitoarea refuză achitarea sumelor pretinse pe considerentul că nu le datorează, nu din lipsa fondurilor bănești necesare pentru plata datoriilor pe care le are, ea neaflându-se în insolvență.
Legea nr.85/2006 instituie o procedură concursuală având ca scop plata pasivului debitorului aflat în stare de insolvență și nu o alternativă la îndemâna creditorilor care solicită direct deschiderea procedurii, bazându-se pe prezumția de încetare a plăților de către debitorii lor, ocolind calea de drept comun privind judecata pentru stabilirea creanței certe, lichide și exigibile și cea a executării silite pentru executarea pretențiilor. Măsura deschiderii acestei proceduri este una extremă și nu poate fi luată cât timp societatea nu este într-o stare evidentă de încetare de plăți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea SC SA solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că societatea creditoare nu ar deține o creanță certă, lichidă și exigibilă sub motivul că "raporturile juridice între părți sunt complexe" și, ca atare, nu sunt incidente dispozițiile art.379 Cod procedură civilă.
Se arată că este de neînțeles concluzia instanței de fond, atâta timp cât natura creanței este reprezentantă doar de penalități de întârziere și penalitate de nerespectare a duratei minime obligatorii, acestea fiind accesorii ale debitului principal, reprezentat de serviciile de telefonie mobilă, care au fost recunoscute și achitate înainte de introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Penalitățile de întârziere solicitate sunt datorate ca urmare a achitării cu întârziere a facturilor fiscale emise pentru serviciile debitoarei. Cuantumul penalităților de întârziere a fost stabilit anticipat de părți prin clauza penală inserată la art.9.1 din contractul semnat și ștampilat de către debitoare.
De asemenea, întrucât prin achitarea facturilor fiscale, debitoarea a recunoscut expres existența debitului principal, aceasta datorează penalitățile de întârziere pentru neîndeplinirea obligației la termenul stabilit, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă. Penalitățile de întârziere sunt accesorii obligației principale, iar debitorul, acceptând datoria principală, recunoaște executarea contractului de către creditor și neexecutarea propriilor obligații la scadență și, în consecință, este obligată să plătească penalitățile în cuantumul stabilit în contract.
Se arată că penalitățile de întârziere constituie accesorii ale creanței principale, care este valoarea facturilor fiscale și urmează soarta acestora, potrivit principiului de drept accesorium sequitur principale, invocându-se și dispozițiile art.1087 Cod civil.
Așadar, creditoarea învederează că, deoarece părțile au stabilit prin contract obligații reciproce, precum și sancțiunile în caz de neexecutare, instanța este obligată a se conform acestora. Această clauză este o convenție accesorie care exprimă voința părților și nu poate fi cenzurată de către instanță și, mai mult, nu poate fi eliminată de către judecător în cazul în care este stipulată pentru simpla întârziere a executării obligației. Se arată că sunt îndeplinite prevederile art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002 privind disciplina contractuală, astfel că, clauza inserată la art.9.1 din contractele semnate atât de creditoare, cât și de debitoare prevede expres și faptul că totalul penalizărilor de întârziere poate depăși cuantum sumei asupra căreia sunt calculate.
În ceea ce privește penalitatea de nerespectare a perioadei contractuale, recurenta arată că, inițial, contractul a fost încheiat pe o perioadă minimă obligatorie d 12 luni și că, ulterior, SC SA a făcut clienților săi o ofertă prin care a urmărit fidelizarea acestora, scop în care a trimis abonaților un cupon de înscriere la programul de fidelitate, pe care era înscrisă și declarația abonatului că a luat la cunoștință de prevederile Regulamentului de participare al programului, cu care este de acord.
Debitoarea SC SRL a fost și ea de acord să intre în acest program de fidelitate, semnând în acest sens cuponul de înscriere, asumându-și astfel și declarându-se de acord cu prevederile Regulamentului de participare. Această manifestare de voință are natura juridică a unui act adițional la contractele de abonament, act adiționare care, prin semnare, a dus la modificarea duratei contractuale și a preavizului de denunțare a contractului.
Drept urmare, contractul seria C nr.10971 s-a reînnoit pe perioade succesive de un an, în aceleași condiții și putea fi denunțat de către debitoare fără a datora penalitatea de 200 USD/telefon numai dacă denunțarea se făcea cu 60 de zile înainte de expirarea perioadei inițiale sau prelungite.
Prin urmare, nerespectând perioada contractuală, în temeiul clauzei penale prevăzute la art.9.2 din contract, raportat la prevederile art.1 din regulamentul de participare la programul de fidelitate, debitoarea datorează penalitatea de nerespectare a perioadei contractuale în valoare totală de 2400 USD.
Față de aceste considerente, creanța creditoarei, constând în penalitățile datorate de debitoare ca urmare a achitării cu întârziere a facturilor emise sau pentru nerespectarea duratei contractuale agreate, îndeplinește condiția de a fi certă, prevăzută de Legea nr.85/2006.
În consecință, recurenta arată că ceea ce trebuia ă verifice instanța de fond era doar existența clauzelor penale la care s-a făcut referire din contractul d abonament, care constituia actul creditoarei de creanță, aspect pe care l-a considerat "prea complex", deși s-a arătat în cererea introductivă, cât și în concluziile scrise, atât temeiul, cât și modul lor de calcul.
Acest probatoriu pe care l-a administrat la instanța de fond, demonstrează fără dubiu incidența dispozițiilor art.379 alin.3 Cod procedură civilă, care definesc noțiunea de creanță, fiind lesne de înțeles că o clauză penală înscrisă într-un contract semnat și însușit de debitoare, reprezintă o creanță certă, noțiunea de creanță lichidă fiind definită de alineatul 4 al articolul mai sus arătat.
Se mai arată că raporturile juridice complexe se reduceau la două articole din contractul de abonament care nu au fost niciodată contestate de intimata debitoare și care se încadrează cu prisosință în accepțiunea dispozițiilor art.379 alin.3 și 4 din Codul d e procedură civilă.
Cea ce-a doua critică adusă hotărârii instanței de fond se referă la interpretarealato sensua Legii nr.85/2006 pe care judecătorul sindic o face la finele hotărârii, considerând că "măsura deschiderii acestei proceduri este una extremă și nu poate fi luată atâta timp cât societatea nu este într-o stare evidentă de încetare de plăți", interpretare pe care creditoarea o socotește excedentară legii, deoarece legiuitorul a înțeles să definească, chiar în cuprinsul legii, conceptul de "insolvență comercială", în acest sens fiind dispozițiile art.3 pct.1 lit.a, lăsând judecătorul posibilitatea să verifice doar existența unei creanțe și termenul de 30 de zile de la scadență.
Analizând recursul din prisma criticilor formulate și din oficiu, raportat la disp. art. 304/1 Cpc, Curtea constată, față de criticile aduse sentinței atacate și de probele din dosar că acesta este nefondat.
În mod temeinic și corect a apreciat prima instanță apărările formulate de debitoare prin contestația depusă la dosar, respingând astfel cererea introductivă, reținând ca neîndeplinite condițiile prevăzute de art.3 pct.6 și 12 din Legea nr.85/2006.
Așa cum a susținut la fond, debitoarea a arătat că penalitățile de întârziere pretinse de creditoare nu constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar penalitatea de încetare înainte de termen a contractului nefiind datorată.
Astfel, conform art.9.2 din Condițiile generale, penalitatea de 200 dolari se datorează numai în cazul în care contractul este denunțat înainte de expirarea duratei minime obligatorii, care a fost de 12 luni, expirând la 01.10.2003 și care trebuie deosebit de durata contractului. Programul " " a modificat doar durata contractului și nu se referă la durata minimă obligatorie, astfel, creanța creditoarei nu poate să includă suma de 2.400 USD, reducându-se mult sub valoarea prag.
Debitoarea a contestat și obligația de plată a penalităților, deoarece, conform art.5.1 alin.3 și 4 din Condițiile generale, se consideră asumate de către abonat numai acele sume înscrise în facturi, iar furnizorul de servicii nu s-a conformat obligației prevăzută de art.5.1 alin.2, de a factura lunar, odată cu contravaloarea serviciilor prestate, cuantumul eventualelor penalități.
Încălcând dispozițiile art.9.1 din contract, creditoarea a raportat calculul penalităților de întârziere la valoarea în lei a facturilor și nu a echivalentul în dolari al facturilor întârziate la plată, astfel că, și pentru acest motiv, penalitățile de întârziere pretinse nu constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, aptă să determine deschiderea procedurii insolvenței.
Analizând susținerile recurentei, raportat la cererea introductivă și la susținereile formulate în recurs, prin prisma înscrisurilor depuse la dosar și apărărilor formulate de debitoare, judecătorul sindic a constatat că aceasta este neîntemeiată, în cauză nu s-a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în condițiile în care raporturile juridice dintre părți sunt complexe, care presupun o analiză detaliată, întemeiată pe un probatoriu mai amplu, ce nu se poate face pe calea unei acțiuni de deschidere a procedurii insolvenței.
Creanța pretinsă, raportat la convenția încheiată de părți, nu poate fi considerată în acest moment ca fiind certă, lichidă și exigibilă, în accepțiunea art.379 Cod procedură civilă, în lipsa înscrisurilor care să probeze acest lucru. Creditoarea invocă existența unor clauze din diverse convenții ale părților, însă incidența acestora trebuie discutată într-un alt cadrul procesual și prin interpretări de fapt și de drept ce nu sunt permise pe calea procedurală prevăzută de Legea nr.-.
Societatea debitoarea refuză achitarea sumelor pretinse pe considerentul că nu le datorează, nu din lipsa fondurilor bănești necesare pentru plata datoriilor pe care le are, ea neaflându-se în insolvență.
Legea nr.85/2006 instituie o procedură concursuală având ca scop plata pasivului debitorului aflat în stare de insolvență și nu o alternativă la îndemâna creditorilor care solicită direct deschiderea procedurii, bazându-se pe prezumția de încetare a plăților de către debitorii lor, ocolind calea de drept comun privind judecata pentru stabilirea creanței certe, lichide și exigibile și cea a executării silite pentru executarea pretențiilor. Măsura deschiderii acestei proceduri este una extremă și nu poate fi luată cât timp societatea nu este într-o stare evidentă de încetare de plăți, fapt care în speță nu a fost dovedit de creditoare.
Legea prezumă starea de insolvență, în condițiile art. 3 din nr. 85/2006, însă aceasta poate fi răsturnată, proba fiind făcută, în speță de către intimată.
Fără a mai aprecia malițiozitatea aprecierilor făcute de reprezentanta recurentei cu privire la greșita interpretare a legii, a stării de fapt și a probelor cauzei de către judecătorul sindic, și fără a mai lua în considerare împovărarea excesivă pe care contractul invocat de părți o prevede numai în sarcina debitorului, văzând că nu sunt invocate și dovedite în cauză aspecte care să ducă la modificarea ori casarea hotărârii atacate, raportat la disp. art. 312 Cpc, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea SC SA împotriva sentinței civile nr.749/08.11.2007, pronunțată în dosar nr.- al Tribunalului Timiș.
Raportat la dis part. 274 Cpc, va obliga recurenta să plătească debitoarei intimate SC SRL cheltuieli de judecată în sumă de 1190 RON onorariu de avocat, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea SC SA împotriva sentinței civile nr.749/08.11.2007, pronunțată în dosar nr.- al Tribunalului Timiș.
Obligă recurenta să plătească debitoarei intimate SC SRL cheltuieli de judecată în sumă de 1190 RON onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./23.05.2008
Dact./23.05.2008
2 ex/
Primă instanță: Tribunalul Timiș -judecător
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
