Spete procedura insolventei. Decizia 464/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR:464
Sedința publică din 16 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 3: Dana Arjoca
GREFIER - - -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta lichidator judiciar al debitoarei SC ELECTRIC GRUP SRL B împotriva sentinței comerciale nr.135/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata prin consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Intimata prin consilier juridic, depune la dosar întâmpinare.
Curtea din oficiu, pune în discuție potrivit dispozițiilor art.328 al.1 pr.civ. cu referire la art.8 din Legea 85/2006, tardivitatea cererii.
Intimata prin consilier juridic, solicită admiterea excepției tardivității și respingerea recursului ca tardiv declarat.
Curtea reține cauza în pronunțare pe acest aspect.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 135 din 16.01.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, s-a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire și s-a respins cererea de revizuire formulată de, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, ca tardivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, -Practician în Insolvență, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta -Practician în Insolvență a arătat că, la data de 06.09.2007, a introdus, pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială - Cerere de Revizuire a Sentinței Comerciale nr. 111/24.01.2005 și a Încheierii, pronunțate în ședința publică de la data de 07.11.2005, prin care s-a dispus trecerea la procedura falimentului, ambele pronunțate de Tribunalul București - Secția a -a Comercială - în dosarul nr-, privind debitorul ELECTRIC GRUP L.
În motivarea Cererii de Revizuire, am arătat faptul că:
Deschiderea procedurii generale, a insolvenței, s-a făcut pe baza Procesului-Verbal de Control, întocmit la data de 10.11.2003, de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A, act de control care a fost desființat, prin Decizia nr. 13/10.03.2005, emisă de Biroul Soluționare Contestații din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului
La data de 25.11.2004. Administrația Finanțelor Publice Sector 2 formulat Cerere de în drepturile și obligațiile procesuale ale Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului
La termenul din 21.03.2005, creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 2 solicitat, instanței, acordarea unui termen, pentru a lua la cunoștință despre cuprinsul Deciziei nr. 13/1 0.03.2005.
La termenul din 16.05.2005, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 informează instanța asupra faptului că se află în imposibilitatea de a depune - la dosarul cauzei, în original Decizia nr. 13/10.03.2005, motivând faptul că, în cauză, s-a dispus efectuarea unui control de durată și, solicitând un termen mai, pentru finalizarea acestui control.
La termenul din 05.09.2005, administratorul judiciar învederează instanței faptul că, având în vedere Decizia nr. 13/1 0.03.2005, este pusă în discuție, certitudinea creanței, reclamate, de Administrația Finanțelor Publice Sector 2.
La același termen, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 solicită acordarea unui nou termen, motivând lunga durată a controlului, aflat în derulare.
La data de 07.11.2005, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială- a dispus trecerea la procedura falimentului, având în vedere faptul că, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 nu a procedat la finalizarea controlului.
La data de 20.12.2005, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 formulează Cerere de Completare a Creanței, până la concurența sumei de 125.462 lei, pentru ca, la data de 12.05.2006, să-și precizeze cuantumul creanței, la suma de 21.322 lei, fără a explica, motivele reducerii, atât de importante, a câtimii creanței sale.
La data de 27.09.2006, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A - prin Adresa nr. 12875 - solicită Administrației Finanțelor Publice Sector 2 să dispună scăderea, din fișa sintetică a contribuabilui, a sumei de 55.889 lei, reprezentând TV A și accesorii impuse, de două ori, în fișa sintetică, transmisă către Administrația Finanțelor Publice Sector 2.
Întrucât, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 nu proceda la scăderea sumei de 55.889 lei din fișa sintetică pe plătitor, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Aap rocedat la scăderea sumei impuse, eronat, comunicând Administrației Finanțelor Publice Sector 2 fișa sintetică pe plătitor, după scăderea sumei în cauză.
La data de 10.04.2007, a fost emisă Fișa pe, așa cum a fost aceasta modificată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A, iar la data de 06.08.2007, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 emis o nouă pe - sub nr. - - cuprinzând toate modificările operate în evidențele acestei instituții, cu privire la situația contribuabilului ELECTRIC GRUP
Prin Întâmpinarea depusă la termenul din 17.10.2007, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 invocat excepția de decădere, susținând faptul că, Cererea de Revizuire a fost tardiv introdusă.
Prin Sentința Comercială nr. 135/16.01.2008, Tribunalul București -- Secția a VII-a Comercială -- a admis excepția de decădere invocată de către intimată, respingând, în consecință, Cererea de Revizuire introdusă de recurentă.
Recurenta consideră că, măsura de respingere, dispusă de instanța de fond, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, atâta vreme cât, termenul de revizuire stabilit de dispozițiile art. 324 pct. 4 este de o lună de la data descoperirii înscrisurilor ce se invocă, ultimul înscris invocat fiind Fișa pe, emisă chiar de către creditor la data de 06.08.2007, iar Cererea de Revizuire fiind introdusă la data de 06.09.2007.
Astfel, trebuie observat faptul că, de la intervenirea subrogației procesuale a Administrației Finanțelor Publice Sector 2, această instituție a refuzat să opereze modificările survenite în situația fiscală a contribuabilului ELECTRIC GRUP L, apreciind necesar ca, acestea să fie efectuate de către titularul inițial al drepturilor de creanță -- respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului In consecință, s-a produs în mod inevitabil, nu numai tergiversarea procedurii ci și, efectul neîntemeiat, al deschiderii procedurii de faliment, împotriva unei persoane juridice de drept privat, ce nu avea- și nu are nici acum datorii la bugetul de stat. Deci, pe de o parte, procedura este lipsită de obiect, iar pe de altă parte, culpa, pentru această situație, revine unicului creditor. Dificultatea situației constă tocmai în faptul că, procedura falimentului este ireversibilă, astfel că, singura soluție este aceea a revizuirii - cel puțin a hotărârii privind trecerea la procedura falimentului.
Se naște, în mod firesc, întrebarea: De ce instanța de fond a dispus trecerea la procedura falimentului, în condițiile în care, la dosarul cauzei, a fost depusă Decizia nr. 13/10.03.2005, prin care a fost desființat titlul de creanță, pe baza căruia s-a deschis procedura. Explicația constă, pe de o parte, în faptul că, așa cum a arătat mai -sus, Decizia nr. 13/10.03.2005 a fost emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A, iar în cauză a operat o subrogație, creditor fiind Administrația Finanțelor Publice Sector 2, care a susținut că se află în imposibilitatea de a prezenta decizia, în original, având în vedere desfășurarea unui control, pe de altă parte, în faptul că, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. 3 Cod.Proc. așa cum era în vigoare la acea dată, Decizia nr. 13/1 0.03.2005 impunea emiterea unui nou act de control, pe baza considerentelor din cuprinsul acesteia, astfel că, instanța se afla în imposibilitatea de a dispune închiderea procedurii, pentru lipsă de obiect, atâta vreme cât, noul act administrativ nu fusese emis.
Recurenta citează textul de lege menționat, așa cum era acesta în vigoare la data emiterii deciziei: art. 185 alin. 3 Cod.Proc.- "prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare".
Precizăm că acest act nu a fost, nici până la această dată, emis nici de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A, nici de către Administrația Finanțelor Publice Sector 2.
Mai mult decât atât, pe lângă concluziile eronate cuprinse în Procesul-Verbal de Control, întocmit la 10.11.2003, contribuabilului i-a fost, iar eronat, impusă, de două ori, suma de 55.889 lei, situație ce a fost parțial soluționată, la data de 27.09.2006, când Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Aas olicitat Administrației Finanțelor Publice Sector 2 să procedeze la scăderea sumei din evidențele fiscale, și integral soluționată, abia la data de 06.08.2007, când, finalmente, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 emis Fișa pe, cuprinzând atât perioada în care societatea și-a desfășurat activitatea pe raza județului A, cât și perioada în care societatea și-a desfășurat activitatea pe raza Sectorului 2.
Aspectul este dovedit chiar de actele procedurale întocmite de Administrația Finanțelor Publice Sector 2 în dosarul cauzei, atâta vreme cât, la data de 12.05.2006, acest unic creditor înregistrează la dosarul cauzei, Cerere solicitând, în mod inexplicabil, înscrierea la masa credală numai cu suma de 21.322 lei, în condițiile în care, cuantumul total al pretențiilor sale, calculate până la deschiderea procedurii -- Cerere de Completare depusă la 20.12.2005 -- se ridica la suma de 125.462 lei.
Refuzul emiterii noului act de control - contrar dispozițiilor cuprinse în Decizia nr. 13/10.03.2005 - precum și refuzul operării modificării pe cu sumele impuse eronat - 55.889 Lei - până la data de 06.08.2007, nu pot fi reținute în culpa ELECTRIC GRUP, ceea ce se produce, prin invocarea excepției de decădere, pentru tardiva înregistrare a Cererii de Revizuire, întrucât, această situație s-a petrecut pe parcursul unei proceduri judiciare, din culpa, exclusivă a creditorului!
Se impune, aici, a preciza faptul că, spre deosebire de procedurile judiciare de drept comun, procedura specială a insolvenței - prevăzută de Legea nr. 64/1995 sau de Legea nr. 85/2006 - are o natură continuă, hotărârile pronunțate fiind succesive și nefinalizând procesul, cum se întâmplă în toate celelalte cazuri. Mai mult decât atât, este de notorietate faptul că, pe parcursul acestor proceduri, evidențele contabile ale debitorului se confruntă cu cele ale creditorului bugetar, prin așa numita procedură de punctaj, procedură a cărei finalitate este reglarea pe, ocazie cu care, adesea, se constată diferențe în plus sau în minus, față de valoarea calculată a creanțelor, de către creditorul bugetar.
O altă particularitate a procedurii speciale a insolvenței este aceea că, odată pronunțată deschiderea procedurii de faliment, societatea comercială supusă acestei proceduri, este dizolvată și mandatul administratorilor este retras, efectul producându-se la nivelul capacității de exercițiu a acestei persoane juridice, care va fi, din acest moment, reprezentată prin lichidatorul judiciar.
Astfel, consideră că invocarea excepției de decădere din termenul de introducere a Cererii de Revizuire, este o gravă încălcare a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, atâta vreme cât, singurul vinovat pentru introducerea în insolvență a unei persoane juridice, fără debite, și singurul vinovat pentru menținerea în această procedură și introducerea în procedura ireversibilă a falimentului, este creditorul însuși. Dacă, însă, deschiderea procedurii s-a făcut pe baza unui act ce a fost ulterior desființat, în urma constatării netemeiniciei sale, continuarea procedurii și deschiderea falimentului, s-au produs din pricina refuzului -- nejustificat și nelegal - al creditorului de a proceda la remedierea situației în evidențele sale fiscale, refuz ce s-a manifestat, prin solicitarea de termene, succesive, cu chiar motivația soluționării situației.
În consecință, apreciază că, soluția instanței este netemeinică, atâta vreme cât, din documentele depuse la dosarul cauzei, reiese clar, faptul că ultimul act doveditor, în sensul articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă, este fisa sintetica pe plătitor, editata la data de 06.08.2007, sub numărul -, astfel cum a arătat mai sus, acest document dovedește, inexistenta debitelor societății, la data deschiderii proceduri și la data deschiderii procedurii de faliment, fiind emis chiar de către creditor. În acest sens, consideră că, în soluționarea cauzei, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere, pe de o parte, practic, pluralitățile unei proceduri judiciare speciale, cum este aceea a insolventei, iar pe de altă parte, faptul că, fișa sintetica, editată la 06.08.2007, atesta inexistența datoriilor, ținându-se întocmai, cont că, toate celelalte acte emise succesiv -. desființarea titlului de creanța, reducerea sumei eronat impuse etc.
Susținerea conform căreia, respectiva fișă pe plătitor, nu se constituie în titlu de creanță, este netemeinică, pe de o parte, față de aspectul de notorietate al faptului că, se deschid proceduri în temeiul acestui act, iar pe de altă parte, față de faptul că, la dosar, creditorul a formulat, în deschiderea procedurii de faliment, două cereri precizatoare ale căror temeiuri sunt constituite fiecare data de câte o fișă sintetică; mai mult decât atât, susținerea instanței este o contradictio terminis, atâta vreme cât, aceasta înțelege să acorde valența de act, doveditor fișei sintetice - număr - editate la 10.04.2007, procedând în consecință, în raport de acest act la respingerea cererii revizuire, pentru motivul tardivei introduceri. De altfel instanța susține, tot în mod eronat, faptul că fișa sintetică de la 06.08.2007 nu ar fi decât un act ce conține" obligații la care au fost calculate majorări și penalități de întârziere". Argumentul este cât se poate de neîntemeiat,din moment ce, fișa sintetică, de la 06.08.2007, precizează inexistența debitelor principale, neputând decât exista accesorii calculate.
În susținerea recursului s-a solicitat proba cu înscrisuri, iar cererea, întemeiată pe dispozițiile articolului 304 punctul 5 și 9 Cod procedură civilă, nu a fost timbrată, această parte fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit prevederilor legale în materie, în vigoare.
Recursul este tardiv declarat.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu probele existente la dosar și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, potrivit articolului 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006, termenul de recurs este de 10 zile, de la comunicarea hotărârii atacate.
În speță, Curtea constată, potrivit dovezii de comunicare a sentinței comerciale atacate, aflate la fila 218, din dosarul de fond, că aceasta a fost primită de recurentă, la data de 13.02.2008, iar recursul a fost declarat, conform ștampilei Poștei, aplicată pe plicul de expediere a acestuia, la data de 29.02.2008.
De asemenea, Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile articolului 103 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac sau neîndeplinirea oricărui act de procedură, în termenul legal, atrage decăderea.
În cauză, Curtea constată că, termenul de 10 zile, pentru declararea recursului, calculat potrivit dispozițiilor articolului 101 Cod procedură civilă, s-a împlinit la data de 25.02.2008, astfel că, depunerea sa, după această dată, atrage sancțiunea legală menționată mai sus.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea urmează să respingă recursul, formulat de recurentă, împotriva sentinței comerciale atacate, ca tardiv declarat, în temeiul articolului 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006, coroborat cu dispozițiile articolelor 101 și 103 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurenta lichidator judiciar al debitoarei SC ELECTRIC GRUP SRL, împotriva sentinței comerciale nr.135 din 16.01.2008 a Tribunalului București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi - 16.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
5.05.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu, Dana Arjoca