Spete procedura insolventei. Decizia 467/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:467

Sedința publică din 18 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Guranda

JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 3: Ana Maria

GREFIER -

****************

Pe rol judecarea cererii de revizuire, formulată de revizuenta SC EXPORT SA B, împotriva deciziei comerciale nr.1799/11.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE I, SC AUTO SA prin lichidator judiciar SC și, G, -, BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - GENERALE SA, SRL, PRIMĂRIA și intimat administrator special al debitoarei E DE.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă revizuenta prin avocat cu împuternicire avocațială colectivă la fila 32 dosar și intimata BRD prin avocat care depune împuternicire avocațială colectivă la dosar, intimații intervenienți prin avocat cu împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 82 dosar și intimat administrator special al debitoarei E DE prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte intimate.

Procedura nelegal îndeplinită cu intimata SC SRL.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează Curții lipsa de procedură cu intimata SC, în sensul restituirii citației cu mențiunea "mutat de la adresă" și faptul că, s-au depus la dosar, întâmpinare formulată de intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE I, transmisă prin fax într-un exemplar la termenul anterior, copii ale cererii de revizuire cu acte anexe și cerere de intervenție în interes propriu formulată de intimații G, -, prin avocat cu împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 82 dosar.

Curtea face aplicarea dispozițiilor art.98 pr.civ. și constată procedura legal îndeplinită, după care, comunică părților prezente, cererea de intervenție depusă la dosar și pune în discuție calitatea procesuală a intimatei, față de împrejurarea că acesta nu face parte din dispozitivul deciziei atacate.

Revizuenta prin apărător, apreciază că are calitate procesuală pasivă și din acest motiv a înțeles să se judece în contradictoriu cu acesta.

Intimatul administrator special prin apărător, apreciază că numita nu are calitate procesuală pasivă.

Intimata BRD prin apărător, arată că nu are calitate procesuală pasivă.

Intimatul administrator special prin apărător, invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Curtea acordă cuvântul părților pe cererea de intervenție în interes propriu și pe excepția inadmisibilității.

Revizuenta prin apărător, solicită admiterea cererii de intervenție în interes propriu astfel cum a fost formulată pentru motivele expuse în cerere și cu privire la excepția invocată de intimatul administrator special prin avocat, solicită respingerea acesteia, apreciind că cererea este admisibilă.

Intimatul administrator special prin apărător, solicită respingerea cererii de intervenție în interes propriu, apreciind că o astfel de cerere nu se poate formula decât în fața primei instanțe, solicită admiterea excepției și respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă nefiind îndeplinite dispozițiile art.322 pct.5 pr.civ.

Intimata BRD prin apărător, solicită respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă față de obiectul cauzei.

Curtea deliberând, respinge cererea de intervenție în interes propriu, ca inadmisibilă, după care, acordă cuvântul părților pe excepția inadmisibilității, pe excepția tardivității cererii de revizuire.

Intimatul administrator special prin apărător, solicită admiterea excepției și respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Intimata BRD prin apărător, învederează că nu mai susține excepția tardivității cererii și solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii și respingerea revizuirii ca inadmisibilă. oral concluziile scrise depuse la dosar.

Revizuenta prin apărător, solicită respingerea excepției și admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive față de intimata și pe revizuire.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire.

Prin sentința comercială nr.2624/28.06.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis excepția de decădere și din dreptul de repunere în termen, invocate de creditoarea D și administratorul special al debitoarei, respingând ca tardiv formulată cererea aparținând EXPORT privind înscrierea la masa credală cu un număr de - acțiuni, cu o valoare nominală de 25.000 lei vechi și repunerea în termenul de depune declarație de creanță.

Prin aceeași sentință a fost admisă și excepția lipsei calității procesuale de participanți în cadrul procedurii falimentului privind pe debitoarea SC Auto ia SA, a SC EXPORT SA și a petenților, G, cu referire la cererile privind obligarea lichidatorului judiciar la provizionarea sumelor datorate societății Lines. într-un cont special de depozit și aducerea sumelor de bani din contul de escrow în contul de lichidare; a obiecțiunilor la raportul final de activitate privind închiderea procedurii împotriva debitoarei formulate de EXPORT și a contestației aceleiași societăți la creanța distribuită către Lines. în cuantum de 17.072.272,45 Ron.

Prin hotărâre au fost admise cererile creditorilor și a lichidatorului judiciar și s-a dispus închiderea procedurii împotriva debitoarei SC Auto ia SA, în temeiul dispozițiilor art.133 pct.a din Legea nr.85/2006 precum și comunicarea sentinței conform art.135 din lege.

Pentru a pronunța soluția respingerii ca tardiv formulată a cererii de declarație de creanță și a excepției decăderii din dreptul de repunere în termen, cu privire la cererea de înscriere la masa credală a EXPORT, instanța fondului a reținut în esență că petenta, nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.103 alineatele 1 și 2 Cod pr.civilă, privind "împrejurările exterioare voinței părților", care au împiedicat formularea cererii, în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, fiind avute în vedere și prevederile art.76 alin.1 din Legea nr.85/2006.

În adoptarea hotărârii cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale de participanți în cadrul procedurii falimentului debitoarei, a EXPORT și a petenților persoane fizice indicați în dispozitiv, prima instanță a reținut în esență că petiționarii prin cererile formulate, nu au investit judecătorul sindic cu un incident procedural privind lichidarea averii falitului în scopul satisfacerii masei credale, ele referindu-se la litigiul purtat de aceștia cu Lines. într-un proces de drept comun, care excede procedura falimentului, precum și faptul că inițiatorii cererilor nu au calitatea de creditori pentru a fi părți în procedura falimentului, conform dispozițiilor art.3 pct.7 din Legea nr.85/2006 și că, din relațiile comunicate de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București, nu rezultă calitatea acestora de acționari, iar sintagma folosită de persoană interesată de a formula cereri în cauză, uzitată de EXPORT nu se regăsește în dispozițiile Legii nr.85/2006.

Pentru a hotărî închiderea procedurii, instanța fondului a constatat, urmare analizării raportului final depus de către lichidatorul judiciar că, în urma distribuirilor efectuate au fost achitate integral creanțele înscrise în tabelul definitiv consolidat al obligațiilor debitorului, rămânând în contul de lichidare suma de 70.805,91 ron reprezentând rezerva de provizionare conform art.127 alin.4 din Legea nr.85/2006, fiind aplicabile prevederile art.133 lit.a din aceeași lege, în baza cărora s-a dispus ca bunurile lichidate din averea debitorului să treacă în proprietatea indiviză a asociaților, corespunzător cotelor de participări.

Împotriva sentinței în termen legal au formulat recurs EXPORT și petenții G în nume propriu precum și în calitate de procurist al numiților, și pe care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele înscrise în conținutul cererilor de recurs înregistrate de EXPORT la grefa primei instanțe la data de 5.07.2007 iar de către recurenții persoane fizice la data de 9.07.2007, au fost invocate aceleași critici.

Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, prin decizia comercială nr. 1799R/11.12.2007, a respins ca nefondate, recursurile formulate de recurenta EXPORT și recurenții G, - și.

Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere faptul că, motivele de recurs privind admiterea neîntemeiată a excepțiilor privind decăderea din termen și a tardivității depunerii declarației de creanță, sunt nefondate, în condițiile în care, nici în timpul fazelor procesuale parcurse și nici prin cererea de repunere în termen, nu au fost indicate și nici dovedite, împrejurările mai presus de voința părții, care au condus la împiedicarea depunerii în termenul reglementat prin art.64 și următoarele din Legea nr.85/2006 a cererii de admitere a creanței asupra averii debitoarei, conform condițiilor reglementate prin prevederile art.103 alin.1 Cod pr.civilă și nici a îndeplinirii respectivului act de procedură în 15 zile de la încetarea împiedicării, astfel cum în mod justificat a constatat și prima instanță.

Din relațiile comunicate prin certificatul constatator nr.-/27.06.2007 emis de Oficiul Registrului Comerțului din dosarul tribunalului, nu rezultă calitatea recurentei persoană juridică și nici a recurenților persoane fizice, de acționari ai societății debitoare, derivată din contractele de cesiune acțiuni evocate de aceștia, recurenții neprocedând la înscrierea în Registrul acționarilor, conform clauzei înscrisă la punctul 3 din contractele respective și nici în evidența registrului comerțului, a mențiunii respectivei calități, astfel încât s-a considerat neîntemeiată critica privind lipsa notificării recurenților, în legătură cu deschiderea procedurii din partea lichidatorului/ administratorului judiciar, această notificare trebuind a fi emisă creditorilor specificați prin art.61 și 62 din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC EXPORT SA.

În motivarea cererii, s-a arătat că, la 7.03.2003 acționarii SC SA au decis transmiterea tuturor acțiunilor companiei cu titlu gratuit către un număr de 20 acționari ai SC în termen de 60 de zile de la ședința AGA.

Această decizie a fost pusă în aplicare la 8 septembrie 2003 prin încheierea contractelor de cesiune de acțiuni.

Ulterior acestei incheierii la data de 12 ianuarie 2004, aceasi actionari ai A (devenita AUTO A) au decis in unanimitate transmiterea tuturor actiunilor companiei cu titlu oneros catre LINES, companie infiintata in baza legilor din statul, A, aceasta devenind astfel actionar unic al AUTO A

Valoarea totala a cesiunilor incheiate la data de 20 ianuarie 2004 se ridica la suma de 1.876.670 dolari A, fiind achitata integral de compania americana cesionara la data semnarii contractelor.

Desi s-a contestat permanent modul de instrumentare a lucrarilor dosarului care a avut ca obiect insolvența AUTO A, instantele de fond si recurs i-au respins pretentiile, pe considerentul ca nu are calitate de participant la procedura.

Abia in data de 18 iunie 2008 fost in masura sa procure înscrisurile care dovedesc înstrăinarea frauduloasa a actiunilor sale catre LINES, la aceasta data procedura de insolventa fiind deja închisa.

Tot in aceasta perioada i-a fost adus la cunostinta si un raport al CONT, societate înregistrata in Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania, document prin care se dovedeste faptul ca Iap articipat in mod nelegal la distributia activului insolventei in calitate de creditor, primind suma de 11.298.339 lei.

Astfel, daca instantele de fond si de recurs ar fi avut cunostinta de maniera frauduloasa in care LINES a devenit actionar unic al companiei debitoare, ar fi dispus continuarea procedurii cu actionarii legali.

In ceea ce priveste raportul intocmit de CONT, societate inregistrata in Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania, acesta conchide ca obligatiile cuprinse in declaratia de creanta, intocmita de - I in data de 22 martie 2007, in calitate de creditor bugetar, trebuiesc reanalizate, deoarece nu au fost stabilite in baza unor titluri de creanta devenite executorii.

Revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă și a solicitat prin cererea precizatoare din 30.10.2008 (fila 40) admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei în contradictoriu cu I, SC AUTO SA, societate comercială dizolvată prin lichidator judiciar SC și doamna.

La 10.03.2009, și -, moștenitori legali ai defunctului, -, moștenitor al autorului, G și, au formulat, prin apărător ales, cerere de intervenție în interes propriu solicitând în temeiul articolului 49 și urmă. coroborat cu articolul 322 punctul 5 Cod procedură civilă, revizuirea deciziei comerciale nr. 1799R/11.12.2007 prin care s-a închis procedura de insolvență pornită de debitoarea SC AUTO SA.

În ședința din 18.03.2009 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu, întrucât potrivit articolul 50 alineat 1 ea se poate face, numai în fața primei instanței și înainte de închiderea dezbaterilor și nu într-o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres stabilite de lege.

Pe fondul cererii de revizuire intimații au invocat excepția inadmisibilității deoarece nu sunt îndeplinite condițiile impuse de articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a analiza calitatea procesuală pasivă a intimatei și admisibilitatea cererii de revizuire.

În ceea ce privește pe intimata, Curtea urmează a admite excepția lipsei calității procesuale pasive în cererea de revizuire întrucât, aceasta, nu a fost parte, la fondul recursului, când s-a pronunțat decizia nr. 1799/R/11.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, și ca atare nu poate interveni direct într-o cale extraordinară de atac. Așa fiind, Curtea a respins cererea de revizuire față de ca fiind pornită împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.

În ceea ce privește cererea de revizuire formulată în cauză, Curtea o va respinge ca inadmisibilă întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de articolul 322 punctul 5 Cod procedură civilă invocate.

Potrivit articolului 322 revizuirea unei hotărâri rămase definite în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evoca fondul se poate cere în cazurile de la punctele 1-9.

În cauză, decizia pronunțată de instanța de recurs prin care recursul a fost respins fără a se evoca și prin care s-a menținut situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost recurată nu poate forma obiect al cererii de revizuire și ca atare Curtea va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive față de intimata și în consecință respinge cererea ca atare.

Respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de SC EXPORT SA, împotriva deciziei comerciale nr.1799/11.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE I, SC AUTO SA prin lichidator judiciar SC, G, -, și BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - GENERALE SA, SRL, PRIMĂRIA și intimat administrator special al debitoarei E DE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./1.04.2009

Președinte:Georgeta Guranda
Judecători:Georgeta Guranda, Minodora Condoiu, Ana Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 467/2009. Curtea de Apel Bucuresti