Spete procedura insolventei. Decizia 472/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 472/
Ședința publică din data de 09 iunie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Magdalena Mălescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea - SRL I împotriva sentinței civile nr. 284/27.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Arad nr-, în contradictoriu cu creditoarea intimată - SRL și lichidatorul judiciar SP, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditoarea intimată numitul, pentru debitoarea recurentă avocat G, lipsă fiind lichidatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentantul debitoarei recurente depune la dosar concluzii scrise și copia chitanței nr. 10/07.05.2008 reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentantul creditoarei intimate depune la dosar împuternicire.
Reprezentanții părților prezente arată că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul debitoarei recurente - SRL solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii Tribunalului Arad, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei, arătând că în speță creanța nu este certă și exigibilă, iar în subsidiar, admiterea recursului pentru motivul că debitoarea nu a fost legal citată și în aceste condiții, solicită casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată. Arată că în cererea de deschidere a procedurii au fost invocate 11 facturi, iar din acestea nu se mai regăsesc în întâmpinarea la recurs decât 4 din cele invocate inițial și care au stat la baza deschiderii procedurii insolvenței. Solicită să se ia act de faptul că o facturile care au stat la baza deschiderii procedurii insolvenței nu poartă semnătura reprezentantului legal al societății și ștampila societății debitoare, astfel că nu sunt înscrisuri care să poată fi considerate probe în înțelesul legii comerciale, constituind o încălcare a prevederilor ar. 4 din lege. Pe de altă parte, penalitățile de întârziere trebuie să fie prevăzute în contract și nu pot fi mai mari decât valoarea asupra căreia au fost calculate. Arată că în speță, doar împreună cu penalitățile greșit calculate a fost depășit pragul minim pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Reprezentantul creditoarei intimate solicită respingerea recursului, iar cu privire la invocarea de către recurentă a faptului că nu a fost legal citată, arată că citațiile au fost primite de către mama și băiatul reprezentantului legal al societății, care locuiesc la aceeași adresă. Menționează că pârâta debitoare că ar fi primit marfa, motivând că nu are punct de lucru la nr. 17-19, dar pe facturi este indicată această adresă, arătând că marfa a fost descărcată la adresa indicată. Arată că cele 4 facturi sunt niște diferențe de prețuri și marfă restituită, că creditoarea a mers pe buna-credință a debitoarei, că nu există ștampila pe facturi întrucât acestea au mers pe procedură electronică, iar marfa a fost dirijată la un punct de lucru unde nu exista ștampilă, diferențele au fost trimise la sediul societății și de aceea acestea sunt ștampilate. Arată că în fapt, comanda debitoarei este pe calculator, dar precizează că nu o poate prezenta instanței, chiar dacă s-ar acorda un termen în acest sens.
Reprezentantul recurentei invocă faptul că probabil adresa a fost trecută intenționat în mod greșit, aceasta fiind- și nu 17-19, arătând că în speță nu s-a făcut nici recepția produselor, că pe facturi nu există semnătura administratorului societății, singura persoană capabilă să antreneze răspunderea patrimonială a societății comerciale. Față de cele 11 facturi, arată că în susținerea întâmpinării au mai fost depuse alte 4 facturi rezultate din alte raporturi juridice între cele două societăți. Arată că recurenta nu a achitat nici o factură, deoarece nu le-a recunoscut, că nu au primit marfa, că o parte dintre acele produse nici nu se regăsesc în obiectul de activitate al recurentei și că au luat la cunoștință de acestea la comunicarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței. Arată că nu are cunoștință dacă societatea recurentă mai are sau nu și alți creditori neachitați.
Reprezentantul creditoarei intimate, în replică arată că o parte dintre facturi au fost achitate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 284/27.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Arad nr-, s-a admis cererea formulată de creditoarea - SRL împotriva debitoarei - SRL I și s-a deschis procedura insolvenței prevăzută de Legea 85/2006 față de debitoare, fiind desemnat administrator judiciar al acesteia,
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea introductivă, creditoarea - SRL a solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea 85/2006 împotriva debitoarei - SRL, cu motivarea că între părți au existat relații comerciale, creditoarea emițând facturi, care au fost acceptate de debitoare, în sumă de 4013,13 lei, debitoarea nu a achitat aceste facturi la termenul scadent, sens în care creditoarea a solicitat și obligarea ei la plata majorărilor calculate de la data expirării termenului și până la data de 31 noiembrie 2007, în sumă de 8618,26 lei.
S-a mai reținut de către instanța de fond că debitoarea nu s-a prezentat și nici nu a formulat contestație în condițiile art. 33 din legea 85/2006, nici apărări ori cereri de probațiune.
Judecătorul sindic a reținut astfel, din probele existente la dosar, că debitoarea datorează creditoarei suma pentru care s-a formulat cererea de declanșare a procedurii, sumă ce depășește valoarea prag de 10.000 lei și reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, și că această datorie și-a depășit scadența la plată stabilită prin factura fiscală, astfel că starea de insolvență a debitoarei este prezumată în condițiile art. 3 pct. 1 lit. a din Legea 85/2006.
Având în vedere această stare de fapt necontestată de către debitoare s-a apreciat de prima instanță că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 1 lit. a, pct. 6 și pct. 12 din Legea 85/2006 republicată, debitoarea fiind prezumată ca aflându-se în stare de insolvență, motiv pentru care în temeiul art. 33 din aceeași lege, s-a admis cererea creditoarei și s-a dispus deschiderea procedurii față de debitoare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea - SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca nelegală și netemeinică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în temeiul art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, pentru administrarea de noi probe și pentru că soluționarea cauzei s-a făcut în lipsa debitoarei, aceasta nefiind citată nici la administrarea probelor și nici la dezbaterea fondului. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
motivele recursului, debitoarea - SRL a arătat că cele reținute de către judecătorul sindic referitor la aprecierea că debitoarea nu a contestat starea de fapt, nu corespund realității, iar starea de fapt nu este imputabilă debitoarei, întrucât acesteia nu i s-a comunicat cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței. Se susține că dovada de îndeplinire a procedurii de citare din data de 03.12.2007 a fost semnată de mama fostului administrator și asociat unic, fără a fi însoțită de cererea de deschidere a procedurii insolvenței și de actele doveditoare aferente, fapt ce se coroborează cu lipsa ștampilei debitoarei. Se mai arată că dovezile de îndeplinire a procedurii de citare din datele de 07.01.2008, 11.01.2008, 21.01.2008, 22.02.2008, 27.02.2008, când s-a dezbătut fondul cauzei, au fost comunicate prin afișare, iar raportat la dovada din 18.02.2008 s-a reținut lipsă de procedură cu debitoarea.
Debitoarea susține că facturile invocate ca fiind izvorul obligației sale nu au fost semnate de reprezentantul legal al societății, solicitând înscrierea în fals, fiind vorba despre un fals material constând în imitarea semnăturii reprezentantului debitoarei. Se mai arată că nici o factură nu poartă ștampila debitoarei, deși creditoarea, în înscrisul prin care trebuia să dovedească faptul că părțile cu convenit asupra clauzei penale, susținea că "b) produsele cuprinse în factură sunt expediate prin șoferul distribuitor cu mijloacele furnizorului la beneficiar, care face recepția produselor, semnează factura și o ștampilează". Se invocă faptul că toate facturile au adresa--19, debitoarea având un punct de lucru situat în I str. -, dar nr. 26, așa cum rezultă din adresa ORC nr. 12.557/04.04.2008.
Debitoarea recurentă - SRL arată că majorările sau penalitățile de întârziere au fost calculate până în data de 30.11.2007, deși acțiunea a fost înregistrată la grefa tribunalului la data de 27.11.2007. Invocă faptul că a luat la cunoștință de starea de fapt în momentul în care i s-a comunicat sentința civilă nr. 284/27.02.2008, adică în data de 26.03.2008.
Se invocă de către recurentă faptul că hotărârea atacată este nelegală, fiind lipsită de temei legal, pentru că a fost dată cu încălcare și cu aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Arată că s-au încălcat prevederile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, atrăgând nulitatea actului procedural astfel îndeplinit, recurenta referindu-se la citarea debitoare, respectiv la faptul că citația nu cuprinde calitatea semnatarului și nici ștampila persoanei juridice, cu consecința nulității actului juridic din data de 03.12.2007 și a actelor procedurale subsecvente.
S-a mai invocat încălcarea prevederilor art. 7 alin. 3 din Legea 85/2006 republicată, coroborate cu cele ale art. 86 alin. 3, art. 87 alin. 2, art. 90 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel că hotărârea atacată a fost dată pe fondul unei citări neregulate a debitoarei, atât pentru administrarea probelor, cât și pentru dezbaterea fondului, intrând sub incidența art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă. Consideră că deși clauza penală nu putea fi considerată validă, pentru a se fi realizat "valoarea prag de 10.000 lei", instanța a încuviințat ca majorările / penalitățile să depășească de 2,5 ori valoarea asupra căreia au fost calculate, menționând că nu s-a depus la dosarul cauzei nici un model de calcul al acestora.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, 304, 105 alin. 2, art. 86 alin. 3, art. 87 alin. 2, art. 90 alin. 1, art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Creditoarea intimată - SRL a formulat întâmpinare - filele 19-21 - prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că s-a respectat legea de către instanța din A în ceea ce privește procedura de citare cu debitoarea, că dl. are sediul în aceeași clădire cu mama lui, că cele două firme au punct de desfacere în I,-, fiind în legătură permanentă.
Referitor la afirmațiile debitoarei că nu a luat produse de la creditoare, că nu-i aparține semnătura, că facturile nu au ștampilă și că nu are punct de lucru de - nr. 17-19, aceasta din urmă arată că pentru primele patru facturi din desfășurător, neștampilate, s-a emis bilet la ordin pentru suma de 2076,88 lei, care a fost refuzată la plată de către Banca Transilvania din lipsă de disponibil (facturile -, -, -, -), deși debitoarea a afirmat că nu are datorii la creditoare. Se mai arată că pe o factură de diferență în minus la marfă, cu nr. -, factura -, a aplicat ștampila lângă semnătură, recunoscând că a primit marfa pe--19. Arată că biletul la ordin la care a făcut referire a fost investit prin încheierea nr. 1693 Judecătoriei Arad, că factura de diferență nr. -/05.12.2005 este semnată și ștampilată și face referire la diferența din factura nr. -/03.12.2005, apreciind că nu este posibil să recunoască semnătura și factura ștampilată pentru diferența la o factură la care nu recunoaște semnătura, cu aceeași adresă la care s-a descărcat marfa,--19.
Creditoarea susține că cele 3 facturi: -, -, - au fost achitate cu ordinul de plată nr. 11/12.12.2005, că 2 dintre acestea sunt semnate și ștampilate, iar una este doar semnată, aceste facturi având aceeași adresă:--19.
Creditoarea arată că nu a pus la îndoiala buna-credință a clienților și nu a pretins ca facturile să fie și ștampilate, întrucât distribuitorii duc marfă la mai multe societăți pe aceeași și nu pot aștepta sosirea ștampile, care uneori se găsește la bancă sau la patron, iar marfa se duce la punctul de lucru unde se face recepția și apoi se semnează factura. Se mai arată că modelul cu regim special din 2005, ca sistem unitar de înscriere și numerotare, asigurat de Ministerul Finanțelor Publice și CN "Imprimeria Națională", conform HG 831/1997 și 989/2002 și 1849/2003, nu prevăd decât semnătura de primire.
De asemenea, s-a invocat faptul că modul de calcul al majorărilor este expus în tabelul prezentat în cererea introductivă, iar procentul de 0,3 % pentru fiecare zi de întârziere este trecut prin programul informat pe fiecare factură și acceptat de debitoare prin semnarea și ștampilarea facturilor. Consideră că debitoarea este rău platnic, ceea ce rezultă și din faptul că în tabelul preliminar al creditorilor, s-au înscris și ANAF prin DGFP A cu suma de 54.450 lei, precum și alții. Se mai arată că debitorul a plătit o parte dintre datorii și a emis bilet la ordin fără acoperire bancară pentru o parte dintre facturi, iar procedura de preluare electronică de către creditoare a comenzilor de la clienți face ca datele înregistrate pe calculatorul de buzunar să fie transferate în baza de date a societății, rămânând aceeași adresă până la modificarea ei de către client.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate de către debitoare, Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos, că sunt motive temeinice în sensul dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, recursul declarat urmând a fi admis, casată sentința și trimisă cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.
Actele dosarului, confirmă neregulata procedură de citare cu societatea debitoare. Astfel, pentru termenul de judecată din 7 ianuarie 2008 când s-a făcut comunicarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței și actelor anexe, citația a fost înmânată mamei administratorului social.
De asemenea, după repunerea cauzei pe rol, urmată de dezbaterea fondului, citația a fost înmânată debitoarei cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 89 alin. 1 Cod procedură civilă, care sancționează cu nulitatea înmânarea citației sub termenul de 5 zile înaintea termenului de judecată.
Curtea constată astfel, că judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată, motiv pentru care casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, care pentru a lămuri latura faptică a procesului, va administra probe referitoare la acceptarea facturilor și existența clauzei penale.
Față de aspectele invocate, recursul debitoarei urmează a fi admis în modul arătat mai sus.
Având în vedere soluția instanței, cheltuielile de judecată solicitate de recurentă urmează a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea - SRL I împotriva sentinței civile nr. 284/27.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Arad nr-.
Casează sentința și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.06.2008.
PRESEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Aflată în concediu de odihnă
Semnează Președinte Secție,
GREFIER,
- -
Red./03.07.2008
Tehn./04.07.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Magdalena Mălescu
