Spete procedura insolventei. Decizia 525/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 525/
Ședința publică din 06 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 1918/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 03.04.2009, întâmpinare formulată de către lichidatorul debitoarei și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1918/23.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa dispus: închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL și radierea acesteia din registrul comerțului; descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, precum și notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 23.10.2008, lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei - SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei; că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 1115/29.05.2008; că s-au întocmit și comunicat notificările conform art. 61 din Legea 85/2006; că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin. 3 din Legea 85/2006.
De asemenea, judecătorul sindic a constatat că nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative, sens în care în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea aspectelor arătate în motivele de recurs.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă).
Creditoarea consideră că închiderea procedurii s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea 85/2006, potrivit căruia: "După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării." Față de comunicarea raportului final după închiderea procedurii, respectiv la data de 24.10.2008, AVAS a formulat obiecțiuni la raportul final în condițiile în care închiderea procedurii s-a realizat la data de 23.10.2008. Astfel, judecătorul sindic s-a pronunțat pe închiderea procedurii ce se derula, fără a se pronunța în prealabil asupra obiecțiunilor la raportul final, așa cum prevede art. 129 alin. 2 din Legea 85/2006 și fără a convoca adunarea creditorilor, conform art. 129 alin. 1 teza finală din Legea 85/2006.
AVAS susține că nerespectarea procedurii cade sub incidența prevederilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit cărora întocmirea de acte procedurale cu neobservarea formelor legale atrage după sine nulitatea respectivelor acte, dacă prin aceasta s-a produs părților o vătămare.
Creditoarea recurentă arată că potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006 - dispoziții aplicabile în speță, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Se mai arată că potrivit aceluiași text normativ, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că în fapt cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS A către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Lichidatorul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că la termenul de judecata din data de 23.10.2008, odată cu raportul final, lichidatorul a depus si o nota la raportul final in care a arătat creditorii cărora le-a fost comunicat raportul final (AVAS B si T), precum si dovada publicării conținutului raportului final in Buletinul Insolvenței. Arată că recurenta a fost convocata în data de 19.09.2008, la sediul lichidatorului cu ocazia adunării creditorilor, in vederea discutării tuturor aspectelor cu privire la situația societății debitoare si în vederea votării comitetului creditorilor. Astfel, deși a fost convocata cu respectarea termenelor si celorlalte condiții impuse de lege, recurenta nu s-a prezentat la adunarea creditorilor si nici nu a comunicat lichidatorului un vot prin corespondență care să se conformeze dispozițiilor art. 14 alin. 4.
În ceea ce privește atragerea răspunderii organelor de conducere așa cum a fost enunțata înainte de modificarea Legii 85/2006, lichidatorul arată că sub aspect obiectiv, răspunderea juridica poate fi angajata, in general, atunci când a fost săvârșita o fapta ilicita, adică prin care s-a încălcat o dispoziție legala, un drept sau un interes protejat legal al altei persoane, iar fapta a avut un rezultat păgubitor pentru o alta persoana, in sensul ca a produs un prejudiciu sau o stare prejudiciabila, intre fapta si rezultatul păgubitor existând un raport de cauzalitate. Cu privire la motivarea cererii de recurs referitor la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății falite prin aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006, consideră că legiuitorul a avut in vedere săvârșirea faptei ilicite prin trei modalități limitativ prevăzute si anume: ținerea unei contabilități fictive, ascunderea sau distrugerea unor documente contabile si neținerea contabilității in conformitate cu legea.
Lichidatorul mai arată că prezumția creditoarei recurente cu privire la săvârșirea faptei ilicite, având ca și consecința directa ajungerea debitoarei in stare de insolvența, nu trebuie reținuta in sensul unei prezumții de culpa, deoarece răspunderea patrimoniala nu poate fi angajata fără a exista o legătura de cauzalitate intre fapta săvârșita de persoanele vizate si prejudiciul produs, respectiv ajungerea societății in stare de insolvența. Din analiza situației societății debitoare raportata la valoarea a creanțelor - 180,43 lei AVAS B si la modificările aduse art. 138 din legea 85/2006, consideră ca nu se impune atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere deoarece nu sunt întrunite nici una din condițiile prevăzute de dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 in acest sens.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic. Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei și că nu a avut posibilitatea formulării unei cereri de autorizare a introducerii unei acțiuni în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
În plus față de aspectele generale arătate, Curtea reține că obiecțiunile formulate de creditoare au fost depuse la 10 zile după pronunțarea instanței asupra fondului, astfel că ele nu au mai putut fi analizate în cadrul procedurii.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1918/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.04.2009.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -Aflată în
Semnează Președinte Secție,
GREFIER,
- -
Red. /10.04.2009
Tehnored. /2 ex./10.04.2009
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
