Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 524/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 524/
Ședința publică din 06 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 1765/02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1765/02.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a administratorului debitoarei,; a dispus: închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL și radierea acesteia din registrul comerțului; notificarea acestei sentințe debitoare, administratorului acesteia, creditoarei AVAS B, Direcției Generale a Finanțelor Publice T și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvență; precum și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin încheierea nr. 1050/2008 pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL, fiind numit lichidator, care în îndeplinirea atribuțiilor sale, a procedat la emiterea notificărilor prevăzute de lege și la publicarea anunțului privind deschiderea procedurii, a întocmit tabelul preliminar și definitiv de creanțe, în care figurează un număr de 2 creditori, cu un cuantum total al creanțelor admise de 87,34 lei, a notificat administratorul debitoarei cu mențiunea de a preda actele contabile ale societății debitoare, a constatat, prin verificări efectuate pe teren, că debitoarea nu mai desfășoară activitate la sediul declarat și a arătat că în lipsa actelor contabile nu se pot determina cauzele și împrejurările insolvenței, astfel încât a solicitat antrenarea răspunderii administratorului unic, în baza art. 138 lit. d din Legea 85/2006.
Judecătorul sindic a constatat că cererea lichidatorului este neîntemeiată, motivat de faptul că faptele prevăzute de lit. daa rt. 138 din legea insolvenței, pe care se întemeiază cererea, nu reprezintă în principiu activități direct producătoare de prejudiciu, ci pot doar favoriza starea de insolvență, prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ce generează dobânzi sau penalități.
S-a considerat că se impune probarea, mai întâi a faptului că nu s-a întocmit evidența contabilă, apoi a legăturii între neținerea contabilității și starea de insolvență a debitoarei, precum și a împrejurării că fapta a fost săvârșită cu intenție, neexistând o prezumție de culpă în cazul acestui motiv de atragere a răspunderii. Astfel, s-a apreciat de către judecătorul sindic că trebuia ca lichidatorul să dovedească faptul că administratorul societății debitoare a intenționat ca prin presupusa neîntocmire a evidențelor contabile, să eludeze obligațiile fiscale ale debitoarei, pentru recuperarea cărora a formulat cererea întemeiată pe art. 1387 din lege și neexistând nicio dovadă în acest sens, judecătorul sindic a constatat că în cauză nu se poate face aplicarea art. 138 lit. d din Legea 85/2006, motiv pentru care a respins cererea lichidatorului.
Văzând că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, judecătorul sindic a constatat incidente în cauză dispozițiile art. 131 din legea 85/2006, sens în care a dispus închiderea procedurii insolvenței cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiteri cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când hotărârea dată a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă); când hotărâre este dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Creditoarea arată că potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006 - dispoziții aplicabile în speță, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Se mai arată că potrivit aceluiași text normativ, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că în fapt cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Invocă faptul că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Prin recursul declarat, creditoarea recurentă AVAS B s-a referit la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006, în baza cărora, în opinia recurentei, se impune antrenarea răspunderii personale patrimoniale a administratorului debitoarei, cu trimitere și la alte acte normative decât legea specială în domeniu, și anume Legea insolvenței, nr. 85/2006, apreciindu-se în esență că în mod netemeinic și nelegal nu s-a dispus atragerea răspunderii administratorului.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1765 din 02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /21.04.2009
Tehnored. /2 ex./21.04.2009
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
