Spete procedura insolventei. Decizia 568/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 568/R-

Ședința publică din 30 Mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

- -, președinte secție

- -, judecător

, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL, cu sediul în Pitești, str. - -, -.6, județul A, împotriva deciziei nr. 477/R-C din 25 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în Pitești, str. -.-, nr.42,județul A.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns contestatoarea - SRL prin administrator, în baza delegației de la dosar, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

Contestația în anulare este legal timbrată prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr. 10790/2008, emisă de Primăria Mun. Pitești, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentantul contestatoarei arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea, constatând contestația în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul contestatoarei - SRL Pitești, având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea deciziei și rejudecarea recursului, având în vedere că societatea nu a fost legal citată și nu a avut cunoștință de termen.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față, deliberând:

Constată că la data de 21 mai 2008 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL PITEȘTI contestația în anulare formulată de - SRL Pitești, împotriva deciziei nr. 477/R-C/25.04.2008 pronunțată de aceeași curte în dosarul -, intimat fiind, lichidatorul societății comerciale.

În motivarea contestației s-a susținut că nu a fost citată la termenul la care s-a soluționat recursul său, ce face obiectul deciziei menționate, așa cum cer dispozițiile art. 85 Cod proc. civilă. La fila 34 din dosarul Curții de APEL PITEȘTI există o citație care însă nu corespunde cerințelor art. 88 Cod proc. civilă, pentru că nu poartă parafa șefului instanței, situație de natură a atrage nulitatea sa, în conformitate cu prevederile art.88 alin. 2 Cod proc. civilă.

Examinând prezenta contestație în anulare prin prisma motivului invocat, ce se încadrează în prevederile art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civilă, curtea constată următoarele:

Prin decizia contestată, nr. 477/R-C/25 aprilie 2008, fost anulat ca netimbrat recursul declarat de debitoarea - SRL Pitești împotriva sentinței nr. 91/F/28.01.2008 a Tribunalului Comercial Argeș.

Contestatoarea din prezenta cauză susține, nefondat, că pentru acel termen de judecată ar fi existat o lipsă de procedură cu recurenta și că, astfel, sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 317 alin.1 pct. 1 Cod proc. civilă, care reglementează posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești atunci când se constată încălcarea normelor ce țin de legala citare a părții.

Raportat la actele dosarului în care s-a pronunțat decizia susmenționată, se constată că la fila 35 există dovada de îndeplinire a procedurii prin publicare în Buletinul Procedurilor de insolvență a citației pentru termenul din 25 aprilie 2008 pentru recurenta - SRL Pitești, cu mențiunea de a se achita taxa de timbru corespunzătoare, de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Or, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 - act normativ aplicabil cauzei - s-a prevăzut citarea părților - exclusiv prin Buletinul procedurilor de insolvență, cu excepția situației avută în vedere de alin. 3, care se referă strict la comunicarea actelor anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii acesteia. În dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată nu se identifică o asemenea situație de excepție, care ar fi impus citarea în condițiile Codului d e procedură civilă, cu aplicarea corespunzătoare a regulilor de sub art. 85 și urm. Cod proc. civilă, pentru că nu era vorba de comunicarea unor acte anterioare deschiderii sau despre notificarea deschiderii procedurii. Curtea fusese investită cu soluționarea unui recurs la sentința prin care a fost deschisă procedura simplificată a procedurii, ipoteză în care citarea se realizează doar în condițiile stipulate de art. 7 alin. 1 din Legea insolvenței, respectiv prin publicarea în Buletin. Prin decizia nr. 1137/2007 a Curții Constituționale au fost declarate ca neconstituționale prevederile textului de lege precitat, doar în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează prin Buletin, iar nu și prin intermediul Codului d e procedură civilă. Decizia Curții privește o altă situație, nu și cazul în care s-a promovat recursul împotriva sentinței de deschidere a procedurii simplificate de insolvență, când citarea se realizează strict prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvență. Drept urmare, publicarea citației în buletin respectă integral normele de procedură prevăzute de legea specială aplicabilă în materie, cu caracter prioritar și derogator de la normele de procedură de drept comun. Faptul că exemplarul citației rămas la dosar, după înaintarea originalului către Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, nu are parafa și semnătura conducătorului instanței este lipsit de relevanță, cât timp nu aceasta era cea se comunica părților. Procedura de citare s-a realizat, efectiv, prin publicarea în Buletin, astfel încât trimiterea la prevederile art.88 Cod proc. civilă excede cauzei.

Pentru considerentele de fapt și de drept redate anterior, constatându-se că la termenul din 25 aprilie 2008 procedura de citare a recurentei - contestatoarea din prezentul dosar - a fost realizată în condiții de deplină legalitate, în conformitate cu dispozițiile derogatorii și speciale ale art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, curtea va respinge, ca nefondată, contestația în anulare, nefiind îndeplinite cerințele reglementate de art. 317 alin.1 pct.1 Cod proc. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL, cu sediul în Pitești, str. - -, -.6, județul A, împotriva deciziei nr. 477/R-C din 25 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în Pitești, str. -.-, nr.42,județul A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță

- - -

Grefier,

Red.

2 ex./11.06.2008

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 568/2008. Curtea de Apel Pitesti