Spete procedura insolventei. Decizia 611/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 405/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.611

Ședința publică de la 13.04.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul, în contradictoriu cu intimata SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5106/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul personal și asistat de avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și intimata prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, recurentul personal legitimat cu CI seria - nr.-/26.02.2002/Secția 3, învederează că îl mandatează pe dl. avocat, să îl reprezinte în prezenta cauză.

Intimata prin avocat învederează că dl. avocat nu este avocat din Baroul București, motiv pentru care nu îi recunoaște calitatea, invocând excepția lipsei calității de reprezentant. Depune înscrisuri la dosar.

Recurentul prin avocat solicită respingerea excepției ca nefondată în temeiul art. 64 și 68 civ.

Curtea deliberând, respinge excepția lipsei calității de reprezentant față de disp.art. 68 al.2 civ. având în vedere că legea permite reprezentarea unei părți de o persoană cu studii juridice, având și declarația verbală expresă a recurentului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Recurentul prin avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.

Intimata prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și neîntemeiat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 5106/25.11.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic în baza dispozițiilor articolului 33 alineat 5 din Legea nr.85/2006 a respins ca nefondată cererea creditorului în contradictoriu cu debitorul SC SRL, reținând faptul că reclamantul nu a anexat documentele justificative ale creanței în cuantum de 78.000 lei.

Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamantul, în termenul legal prevăzut de dispozițiile articolului 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006 a declarat recurs, pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială la data de 13.02.2009 a fost înregistrat dosarul nr-.

Recurentul - reclamant consideră că sentința atacată este nelegală deoarece, judecătorul - sindic a încălcat prevederile legii insolvenței (articolul 33 alineat 2) și nu a observat faptul că debitorul nu a contestat în scris cererea creditorului, și în consecință caracterul cert, lichid și exigibil al creanței a fost astfel dovedit.

Se mai susține și lipsa rolului activ al instanței de fond, care avea obligația de a solicita administrarea probelor de care avea nevoie pentru elucidarea corectă a situației de fapt (articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă).

În consecință, se solicită de către recurent admiterea recursului, casarea sentinței atacate iar pe fond, admiterea cererii și deschiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL.

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.

Nu au fost administrate probe noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.

Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru următoarele motive:

În practicaua sentinței comerciale atacate, s-a consemnat faptul că la interpelarea judecătorul - sindic sub aspectul cererii de probatorii, recurenta-creditoare a menționat că, personal nu are cum să obțină contractul de muncă, dar dacă instanța consideră necesară prezentarea documentului respectiv, poate solicita acest lucru debitoarei, printr-o adresă oficială.

În această situație, judecătorul - sindic deși știa că în lipsa documentelor justificative cererea creditoarei nu va putea fi admisă iar potrivit dispozițiilor articolului 129 alineat 5 Cod procedură civilă avea îndatorirea pentru a afla adevărul și pentru a preveni orice greșeală să ordone administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar și în ipoteza în care părțile s-ar fi împotrivit, s-a mulțumit să ignore prevederile legale menționate și încălcând principiul rolului activ al judecătorului să pronunțe o soluție nelegală.

Recurenta-creditoare a învederat instanței faptul că înscrisul solicitat, respectiv contractul de muncă se află în posesia debitoarei care refuză să îl pună la dispoziție.

În această situație, judecătorul - sindic în baza dispozițiilor articolului 172 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 129 alineat 5 Cod procedură civilă pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului și în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale avea dreptul și totodată obligația de a ordona intimatei - debitoare înfățișarea înscrisului, respectiv contractul de muncă încheiat cu recurenta - creditoare.

în acest fel, instanța de fond - prin încălcarea principiului rolului activ al judecătorului și prin refuzul de a ordona pârâtei potrivnice prezentarea înscrisului de care era absolută nevoie în soluționarea cauzei, i-a încălcat recurentului creditor drepturile procedurale conferite și garantate de Constituția României în articolul 21 (dreptul la un proces echitabil).

În consecință având în vedere toate aspectele menționate, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineatele 1-3 teza a 3 -a Cod procedură civilă, apreciind că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu recomandarea respectării dispozițiilor articolului 129 alineat 5 Cod procedură civilă și ale articolului 172 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul, în contradictoriu cu intimata SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5106/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.

Casează sentința comercială atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

11.05.2009

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 611/2009. Curtea de Apel Bucuresti