Spete procedura insolventei. Decizia 671/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 789/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.671
Ședința publică de la 2.06.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 3: Elisabeta
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, în contradictoriu cu intimatele - & - și, împotriva sentinței comerciale nr.497/1.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și intimata - & - prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, intimata - & - prin avocat solicită să i se comunice motivele de recurs.
Recurenta prin avocat comunică un exemplar de pe motivele de recurs, învederând că singurul motiv invocat este cu privire la lipsa de procedură cu aceștia la fond.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate reprezentantului intimatei să ia cunoștință de motivele de recurs.
La a doua strigare a cauzei, intimata prin avocat solicită proba cu acte cu privire la sediul pârâtei.
Recurenta prin avocat se opune, învederând că la dosarul de fond există o adresă emisă de Registrul Comerțului din care rezultă sediul societății.
Intimata prin avocat învederează că nu contestă acea adresă, însă există un contract încheiat între părți, unde partea adversă și-a indicat alt sediu decât cel din adresa aflată la dosar.
Curtea deliberând, respinge ca neîntemeiată proba cu acte, având în vedere înscrisurile depuse la dosar și respectiv adresa emisă de Registrul Comerțului din dosarul de fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul părților pe recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, învederând că fondul s-a judecat cu lipsă de procedură, fiind citați la un alt sediu, fără cheltuieli de judecată.
Intimata prin avocat solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 497 din 1.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a admis cererea reclamantei creditoare & M 22 - în contradictoriu cu pârâta - debitoare - SRL și în baza dispozițiilor articolului 26 alineat 1, articolului 33 alineat 6, articolului 1 alineat 1 punctul 1, articolului 3 punctul 12 și punctul 24 din aceeași lege, a deschis procedura generală de insolvență pe o perioadă de observație de 60 zile reținând în esență faptul că cererea introductivă formulată de creditoare întrunește condițiile prevăzute de textele de lege menționate.
Împotriva acestei sentințe comerciale, debitoarea în termenul legal prevăzut de articolul 8 alineat 2 din Legea nr. 85/2006 a declarat recurs pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială, la data de 21.04.2008 a fost înregistrat dosarul nr-.
Recurenta - debitoare consideră că sentința atacată este nelegală deoarece instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de articolul 105 alineat 2 Cod procedură civilă (articolul 304 punctul 5 Cod procedură civilă).
Intimații legal citați nu au depus întâmpinare.
Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru următoarele motive:
Prin încheierea de amânare a pronunțării sentinței comerciale recurate, din data de 30.01.2008 (vezi fila 24 dosar fond) s-a reținut în practică faptul că procedura de citare a părților a fost incompletă, în sensul că debitoarea a fost citată la o adresă decât aceea la care își avea stabilit sediul la momentul respectiv, aspect care rezultă din listingul emis de (vezi fila 13).
Concret, debitoarea a fost citată pentru termenul din data de 30.01.2008, la fostul sediu din Otopeni, nr. 26, jud. I (fila 14)când în realitate, așa cum rezultă din listingul emis de la data de 15.01.2008 (fila 13),sediul firmei debitoare se află în Orașul Otopeni- jud.
Deși grefierul de ședință a menționat, "lipsa de procedură cu debitoarea" pentru termenul din 30.01.2008, judecătorul - sindic a scos dosarul de pe rol, amânând pronunțarea pentru depunere notelor scrise, la data de 1.02.2008.
Potrivit dispozițiilor articolelor 85, 87 punctul 2, 89 alineat 1 și 90 alineat 1 Cod procedură civilă, îndeplinirea actelor de procedură în cazul societăților comerciale se va face la sediul lor social principal.
În cauza de față, recurenta - debitoare a făcut dovada cu înscrisul eliberat, de, anterior, termenului de judecată, că sediul său social se află la o altă adresă decât acea la care s-a efectuat procedura de citare, și că deși agentul procedural a făcut pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 14) mențiunea că: "persoana citată și-a schimbat adresa" iar grefierul de ședință a sesizat că procedura de citare este incompletă, judecătorul - sindic a reținut totuși dosarul spre soluționare.
În această situație, Curtea constatând că la termenul de soluționare a cauzei, instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative ale articolului 85,87 punctul 2, 89 alineat 1 și articolul 90 alineat 1 Cod procedură civilă și pe cele ale articolului 21 și 24 din constituția României, cauza fiind soluționată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de articolul 105 alineat 2 Cod procedură civilă, în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 3 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - SRL, în contradictoriu cu intimatele - & - și, împotriva sentinței comerciale nr.497/1.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Casează sentința comercială atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
12.06.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta