Spete procedura insolventei. Decizia 729/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.729
Ședința publică din 18 mai 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
S-a luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursul declarat de creditoarea recurentă - SRL împotriva sentinței civile nr.426 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.426 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a admis contestația formulată de debitoarea - SRL și s-a respins cererea formulată de creditoarea - SRL pentru deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei, pentru recuperarea unei creanțe în sumă de 34.649,56 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de furnizare și distribuție de carte nr.1328/02.06.2006 în temeiul căruia creditoarea, în calitate de furnizor s-a obligat să pună la dispoziția debitoarei, în calitate de distribuitor-cumpărător, cărți și alte publicații în vederea vânzării acestora.
În temeiul acestui contract, furnizorul - SRL a emis facturile nr.12028/07.01.2008, nr.12347/03.-, nr.12875/20.08.2008, nr.12876/20.08.2008 și nr.12878/20.08.2008.
Prin cererea de chemare în judecată, creditoarea - SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva distribuitorului - debitor - SRL, pentru recuperarea unei creanțe în sumă de 32.649,60 lei rezultate din achitarea parțială a facturilor emise în sarcina debitoarei.
Debitoarea a formulat contestație prin care a solicitat respingerea acțiunii creditoarei, arătând că aceasta nu a anexat un probatoriu prin care să dovedească incapacitatea de plată și că împrejurarea că nu a plătit creditoarei suma pretinsă de către acesta nu reprezintă o prezumție de incapacitate de plată.
Debitoarea mai arată că relațiile comerciale dintre ea și creditoarea s-au derulat în baza contractului de furnizare și distribuție de carte nr.1328/02.06.2006 din care rezultă că este de fapt un contract de custodie din cuprinsul căruia nu reiese obligația de plată a vreunei datorii de către debitoare. Obiectul contractului, conform art.II.2.1 prevede că furnizorul pune la dispoziția distribuitorului cărți și alte publicații în vederea vânzării acestora. La cap.V pct.5.2 al aceluiași contract de prevede că plata distribuției de carte se va face pe măsura vânzării, iar până la vânzarea mărfii aflate în custodie, rabatul cuvenit distribuitorului se reține de către distribuitor.
În concluzie, debitoarea susține că între părți nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare ci unul de custodie marfă și că doar dacă distribuitorul refuză returnarea mărfii către furnizor intervine obligația de plată a cărților oferite spre distribuire, însă în prezent marfa se află pe stoc pentru a fi returnată furnizorului, respectiv creditoarei, iar aceasta nu s-a deplasata pentru aor idica.
Debitoarea mai arată și că nu a acceptat nici una dintre facturile invocate de creditoare și că litigiul dintre părți ar trebui judecat de către o instanță de drept comun.
Prin întâmpinarea formulată față de contestație, creditoarea - SRL a arătat că, după introducerea cererii, debitul s-a modificat și este în cuantum de 18.077,25 lei, având în vedere reglarea de stoc de marfă intervenită în cursul lunii noiembrie 2008.
Față de împrejurarea modificării cuantumului creanței, văzând că potrivit art.5 pct.2 din contractul încheiat de către părți, rabatul cuvenit și acordat distribuitorului - SRL de 30% din prețul de vânzare cu amânuntul se reține în momentul achitării facturilor, instanța de fond a apreciat că nu se poate vorbi despre o creanță certă, lichidă și exigibilă cu atât mai mult cu cât, ulterior, cuantumul creanței a fost modificat ca urmare a reglării stocului de marfă și că, în această situație, creditorul nu este în posesia unei creanțe în condițiile art.379 Cod procedură civilă și art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea - SRL solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare.
În motivarea recursului, creditoarea recurentă arată că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 32 alin. 1 coroborate cu cele ale art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, modificata, raportate la cele ale art. 379 Cod procedura civila, motiv de nelegalitate ce se încadrează in dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Creditoarea recurentă consideră că instanța de fond nu a cercetat condițiile prevăzute de dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, modificată, raportate la cele ale art. 379 Cod procedura civila, deoarece creanța deținută împotriva debitoarei este o creanța certa, lichida si exigibila.
Recurenta susține că prin întâmpinarea la contestația formulata de debitoare a arătat că, în fapt, cuantumul creanței sale s-a modificat după momentul introducerii acțiuni, in sensul ca s-a modificat numai cuantumul debitului principal, de la suma de 17.674,95 lei - arătată prin cererea de chemare in judecata - la suma de 18.077,25 lei, respectiv cu 402,30 lei mai mare decât debitul indicat in acțiune, această diferența rezultând din reglările de stoc intervenite intre părți, după momentul introducerii cererii de chemare in judecata. Aceasta situație a fost generata numai de culpa debitoarei, care până la momentul primirii citației pentru acțiunea ce a format obiectul dosarului de fond, nu a răspuns nici unei notificări sau solicitări ale reprezentanților societății creditoare de restituire a stocului de marfa pe care îl deținea.
Mai mult decât atât, recurenta consideră că instanța de fond nu a avut nici un moment in vedere, la pronunțarea hotărârii recurate, faptul că a formulat acțiunea privind deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei, pentru creanța existenta în actele contabile ale societății creditoare la momentul formulării acțiunii, iar aceasta creanță este reprezentată numai de contravaloarea sumelor cuvenite societății creditoare pentru vânzări deja efectuate de debitoare si pentru care aceasta si-a oprit deja comisionul aferent, iar aceste sume reprezentau sume scadente la momentul formulării cererii de chemare în judecata.
De asemenea, creditoarea recurentă arată că instanța de fond nu a avut nici un moment în vedere faptul că, creanța sa invocată prin acțiune a fost mai mică decât creanța înregistrată în contabilitatea societății, după momentul realizării reglărilor de stoc cu debitoarea din cursul lunii noiembrie 2008, această diferență fiind în plus față de creanța inițială, astfel că această creanță este una certă, lichidă si exigibilă, deoarece se referă numai la sume datorate de debitoare societății creditoare, pentru vânzări de mărfuri efectuate anterior de debitoare și pentru care aceasta și-a reținut deja comisionul convenit din sumele deja încasate pentru vânzări, însă după reținerea comisionului său, nu a mai virat diferențele de sume către societatea creditoare.
Recurenta susține că instanța de fond nu a avut in vedere și faptul că aceste sume reprezintă creanțe certe, lichide si exigibile, dovada acestei susțineri fiind făcută și prin aceea că după reglările de stoc dintre părți, intervenite in cursul lunii noiembrie 2008, sumele înregistrate în contabilitatea societății creditoare ca datorii ale - SRL, au crescut cu suma de 402,30 lei și nu au scăzut, aceasta din urmă situație putând interveni numai în situația în care creanța în cuantum de 17.674,95 lei nu ar fi fost una certă, însă după reglările de stoc cu debitoarea, stocul de marfă aflat in posesia acesteia este 0, iar datoria debitoarei a crescut.
S-a mai arătat de către creditoarea recurentă că instanța de fond nu a avut in vedere nici faptul că debitoarea nu a răspuns nici uneia dintre notificările sale, astfel încât este numai culpa acesteia ca reglările de stoc s-au efectuat după momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Creditoarea recurentă susține că instanța de fond nici măcar nu și-a motivat sau argumentat raționamentul pentru care a considerat că dispozițiile art. 5 pct. 2 din contract ar reprezenta un impediment în accepțiunea art. 379 Cod procedura civila, respectiv că suma indicată de societatea creditoare în acțiune ar reprezenta o creanță certă, lichidă si exigibilă, atâta timp cât întreg capitolul 5. cât și punctul 5.2 din contract sunt clare în a menționa că toate sumele reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate de societatea creditoare si vândute de către debitoare, aparțin creditoarei, iar comisionul cuvenit debitoarei din aceste sume, se va reține de către aceasta numai în momentul în care trebuie să vireze restul de sume.
Recurenta susține că, după momentul introducerii cererii de chemare în judecată (28.10.2008), respectiv în cursul lunii noiembrie 2008, între părți a avut loc o reglare de stoc de marfă, recuperându-si cu acea ocazie și întreg stocul de marfă deținut de către debitoare, iar la data de 27.11.2008, a emis avizul de însoțire a mărfii nr. 13082/27.11.2008, pentru suma de 12.321,26 lei, însa acest stoc de marfă ridicat în luna noiembrie 2008, era mai mic decât cel aflat in evidentele sale, cu o valoare de 402,30 lei, valoare care a fost adăugată la debitul deja înregistrat de debitoare. Astfel, la acest moment, stocul de marfa înregistrat în evidentele contabile ale creditoarei ca fiind deținut de către debitoare, este 0 lei, însă debitul principal înregistrat de aceasta este in cuantum de 18.077,25 lei.
Recurenta creditoare susține că a încercat să-și recupereze debitul restant, sens în care a expediat pe adresa debitoarei două notificări la care nu a primit nici un răspuns, debitoarea dând dovada de rea credință în derularea relațiilor contractuale, iar neachitarea debitului pentru o perioadă mai mare de 30 de zile de la scadență, se datorează numai culpei acesteia.
Debitoarea intimată - SRL A nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art.304 și 3041Cod procedură civilă raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată și reține că recursul de față este neîntemeiat și urmează a fi respins în baza următoarelor considerente:
Așa cum corect a reținut și instanța de fond creditoarea recurentă nu deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel încât cererea sa având ca obiect declanșarea procedurii insolvenței nu poate fi admisă.
Potrivit art.3 alin.6 din Legea nr.85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Potrivit art.279 Cod procedură civilă creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau/și din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul și este lichidă atunci când este determinată prin însuși actul de creanță sau este determinată cu ajutorul acestuia sau a altor acte, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui.
Din actele depuse în dovedire de către creditoare la filele 17-51 dosar fond, Curtea reține că nici unul nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru a reprezenta dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în înțelesul dispozițiilor legale arătate mai sus, deoarece sunt copii ale unor facturi fiscale emanate de la creditoare, semnate de aceasta pentru conformitate cu originalul și care nu poartă nici o dovadă privind acceptarea lor la plată de către debitoare, nefiind semnate și ștampilate de aceasta.
De asemenea, contractul încheiat între părți și depus la filele 10-16 dosar fond este un contract de furnizare și distribuție de carte și prevede la cap.VI pct.6.2 obligațiile distribuitorului, că acesta preia în custodie un număr de exemplare de carte pe care le expune în punctele de vânzare proprii, iar plata cărților vândute se va face în termen de 7 zile de la primirea facturilor emise de către furnizor. La dosarul nu există, însă, nici o dovadă a datei la care aceste facturi au fost primite de către debitoare.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală în conformitate cu dispozițiile Legii insolvenței nr.85/2006 și că în cauză nu s-au evidențiat nici unul din motivele de modificare ori de casare a hotărârii, dintre cele prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea - SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea - SRL împotriva sentinței civile nr.426 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 mai 2009.
Pentru
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - aflat în
semnează
Președinte Secție,
Grefier,
- -
Red./18.06.09
tehn./ 2 ex./24.06.09
Primă instanță: Tribunalul Arad,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
