Spete procedura insolventei. Decizia 730/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1231/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 730
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR 3: Eugenia
Grefier
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței comerciale nr.2280/19.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SA, intimat și intimata debitoare SC COM SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 2280 din 19.05.2008 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca nefondată cererea întemeiată pe articolul 138 literele c și d din Legea nr.85/2006 formulată de creditoarele SC B SA și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, împotriva pârâtului și a închis procedura insolvenței față de debitoarea SC COM SRL.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a constatat că în speță, nu poate fi reținută incidența disp.art.138 lit.c și d din lege.
Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duce în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății,sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de creditoare.
Nici incidența disp.art. 138 lit.d din lege nu a fost reținută, întrucât în cazul în care plătitorul nu își îndeplinește această obligație, de a depune raportările contabile, organele fiscale vor stabili din oficiu, obligația de plată, folosind metoda estimării sau plătitorul în cauză va fi supus de îndată unui control fiscal.
De altfel, legea contabilității și actele normative privind obligația de depunere a declarației privind obligațiile fiscale și a bilanțului contabil nu vine să sancționeze debitorul sau administratorul, ci precizează că organul fiscal are obligația stabilirii unui control de fond, aspect ce conduce la concluzia că această faptă nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență.
Potrivit art.1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, ori în cauză creditoarele nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele menționate în cerere imputate pârâtului și starea de insolvență a debitoarei.
În consecință, tribunalul a respins cererea creditoarelor ca nefondată.
Constatând că societatea debitoare nu mai are bunuri în patrimoniu a căror valorificare să asigure recuperarea creanțelor, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului, în conformitate cu disp.art.131 din lege și radierea societății debitoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, recurenta a susținut că în mod greșit instanța considera că, în speță, nu poate fi reținută incidența dispozițiilor articolului 138 litera c din lege.
Pârâtul, în exercitarea funcției de administrator a încălcat dispozițiile legale imperative, prin aceasta contribuind în mod nemijlocit la inducerea falimentului debitoarei, dispunând continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În sarcina administratorului exista culpa de gestiune, respectiv continuarea activității, deoarece rezervele financiare au fost inexistente, în întregime absorbite, dat fiind ca acesta a refuzat să reinjecteze fonduri indispensabile cât timp mai erau eficiente, în situația în care culpa de gestiune comisă nu era decât una dintre cauzele insuficienței activului, administratorul putând fi obligat să suporte datoriile.
Conform articolului 27 din Legea nr.85/2006 republicată "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență", ceea ce nu s-a întâmplat.
În mod eronat instanța a apreciată că "în cauză creditoarele nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele menționate în cerere imputate pârâtului și starea de insolvență a debitoarei".
Administratorul societății debitoare nu și-a îndeplinit obligațiile legale, în cazul de față, trebuind să ceară dizolvarea și lichidarea societății comerciale, limitând prejudiciul cauzat creditorilor, rezultând astfel un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciul adus creditorilor, pentru care în conformitate cu dispozițiile articolului 138 literele c și d se poate atrage răspunderea patrimonială a acestora.
Pârâtul nu a respectat prevederile legale, care obliga societățile comerciale să țină contabilitatea conform legii contabilității și să întocmească raportările economico-financiare la termenele și în condițiile prevăzute de acestea.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în faliment, așa cum este reglementată de prevederile articolului 138 din Legea nr.85/2006, republicată, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a se asigura acoperea pasivului debitorului.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate.
Curtea va proceda la gruparea argumentelor aduse de recurentă în sprijinul motivului de recurs întemeiat pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Este nefondat, motivul de recurs, întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 referitoare la obligația debitoarei de a solicita ea însăși aplicarea legii insolvenței.
Obligația la care face referire recurenta se regăsește în dispoziția prevăzută de articolul 27 din Legea nr.85/2006, iar încălcarea acestei dispoziții se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din lege.
Chiar dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006 întrucât această faptă nu poate determina insolvența debitorului în lipsa unei dovezi certe cu privire lainteresul personalal pârâtului în continuarea activității.
Dincolo de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere această faptă printre cele prevăzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de dispoziția legală în contextul căruia s-a invocat acest argument (articolul 138 lit c), rezultă că recurenta dorește să facă proba "interesului personal" al pârâtului cu prezumții pretins legale dar neprevăzute expres de lege.
În plus,prima condițiepentru antrenarea răspunderii întemeiată pe articolul 138, se referă la săvârșirea uneia dintrefaptele enumerate limitativ de lege.Nici o altă faptă care nu se încadrează între cele prevăzute de articolul 138 din Legea nr.85/2006 nu poate angaja răspunderea persoanelor prevăzute de acest text de lege.
Susținerea recurentei, potrivit cu care pârâtul se face vinovat de ajungerea societății debitoare în faliment, ca urmare a continuării unei activități, în folosul propriu, nu este susținută de probe în sensul dovezilor obținerii de foloase de către pârât.
Sarcina probei, potrivit articolului 129 Cod procedură civilă raportat la articolul 1169 Cod civil, incumbă reclamantului, iar invocarea articolului 138 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea pârâtul, deoarece nu s-a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, legea prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Culpa administratorului care răspunde delictual față de terți nu este prezumată și trebuie dovedită de cel care are interes în cauză.
Oricum, fapta omisivă în sensul dezinteresului privind funcționarea normală a societății, nu este suficientă pentru a lămuri raportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, câtă vreme nu s-a probat faptul că prejudiciul a rezultat direct din fapta săvârșită, iar insolvența a fost cauzată prin fapta culpabilă invocată, respectiv prin încălcarea articolului 27 și 28 din Legea nr.85/2006.
Fapta nedepunerii situațiilor financiare și neprezentarea actelor prevăzute de articolul 28 din lege de către pârât nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea cu atât mai mult cu câtnu s-a făcut dovada că aceste fapte au dus la starea de insolvență.
Mai mult, câtă vreme nu au fost lămurite cauzele care au dus la insolvența societății, chiar dacă s-ar considera că nedepunerea actelor prevăzute de articolului 28 din Legea nr.85/2006 creează o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea, tot nu apărare ca îndeplinită condiția cerută de legiuitor și anume, că fapta săvârșită să fi cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Prin urmare, fără cunoașterea cauzelor insolvenței (prin grija lichidatorului judiciar conform articolului 59(1) din legea nr.85/2006 -a se vedea filele 177-178 dosar fond) nu se poate aprecia nici dacă fapta nedepunerii situațiilor financiare la organele fiscale sau nedepunerii actelor prevăzute de articolul 28, dus la insolvență, acest raport de cauzalitate fiind o condiție fără de care atragerea răspunderii este lipsită de temei legal.
În plus, nedepunerea documentelor și informațiilor prevăzute de articolul 28 ca urmare a refuzului administratorului debitoarei, se sancționează potrivit articolului 147 din lege și nu potrivit articolului 138 litera d din lege.
În măsura în care însăși creditoarea în virtutea prerogativelor conferite de lege, ar fi respectat dispozițiile articolului 83(4), articolului 94(1) și (3) și articolului 95 din OG nr.92/2003 și ar fi desfășurat controale la agentul economic debitoare în cauza de față, ar fi fost în măsură să-și precizeze poziția sprijinită pe probe, care să ateste situația de fapt susținută.
În lipsa diligențelor depuse de creditoare pentru preîntâmpinarea prejudiciilor aduse bugetului consolidat de stat, supozițiile acesteia nu au valoare juridică și în consecință vor fi respinse ca neîntemeiate.
Cu aceste considerente, reținându-se că judecătorul - sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale față de situația de fapt configurată de materialul probator administrat în cauză, situație în care nu se poate aprecia că instanța a aplicat greșit legea, în sensul că ar fi dat o interpretare eronată prevederilor legale, Curtea constată că în cauză nu subzistă motivul de modificare a sentinței în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă sau alt motiv de casare în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care recursul urmează să fie respins în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței comerciale nr.2280/19.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC B SA, intimat și intimata debitoare SC COM SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
3.06.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia
