Spete procedura insolventei. Decizia 960/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 960
Ședința publică din 4 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței comerciale nr. 1434 din 16 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4038/2005, actual nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidatorul judiciar A având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 4 noiembrie 2008, prin fax, lichidatorul judiciar Aad epus întâmpinare la recursul creditoarei.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și considerând pricina lămurită, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1434 din 16 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr. 4038/2005 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar A și a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea, precum și radierea acestei societăți din registrul comerțului de sub nr. J-. De asemenea, tribunalul l-a descărcat pe practician și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați, dispunând, totodată, notificarea hotărârii creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice A și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea sentinței în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1024 din 27 iulie 2005 judecătorul-sindic a admis cererea formulată de creditoarea Direcția Regională Vamală A, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală B, și a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea, în calitate de administrator judiciar fiind desemnată Insolvency Management T, în prezent Ulterior, prin încheierea nr. 116 din 1 februarie 2006 împotriva societății debitoare s-a deschis procedura falimentului, iar ca lichidator judiciar a fost menținut același practician.
Având în vedere că pe parcursul desfășurării procedurii lichidatorul judiciar a reușit să valorifice bunurile din averea debitorului, a întocmit două planuri de distribuție conform art.122 din Legea nr. 85/2006, care au și fost executate, că nu au fost identificate acte sau operațiuni care să atragă aplicarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, reținându-se împrejurarea că în ședința din 21 mai 2008 practicianul a prezentat raportul final întocmit în condițiile art. 129 și că împotriva acestui raport nu au fost formulate contestații, tribunalul a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. 130, coroborat cu art. 131, dispunând închiderea procedurii colective cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea hotărârii și continuarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.
În motivare recurenta a arătat că prin sentința atacată în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea, lichidatorul nedepunând toate diligențele în vederea identificării bunurilor mobile și imobile ale debitoarei, în speță nefiind dispusă atragerea răspunderii persoanelor care au provocat starea de insolvență a societății și nici nu s-a formulat plângere penală pentru nedepunerea actelor contabile.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii acestui scop. Dacă în pofida tuturor inițiativelor acestuia nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora să le poată fi imputată provocarea stării de insolvență, abia atunci instanța poate accepta propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe art. 131 din lege. Acest text statuează că udecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii dacă se constată că nu există bunuri, ori în cazul de față, recurenta consideră că lichidatorul nu a depus toate diligențele pentru identificarea eventualelor bunuri ale debitoarei atâta timp cât administratorul societății nu a predat evidența contabilă, nu s-a formulat o acțiune în baza art. 147 din Legea nr. 85/2006 și nu s-a făcut atragerea răspunderii administratorului doar pentru motivul neavansării sumelor pentru continuarea procedurii. Din raportul final depus la dosar rezultă lipsa documentelor și a altor acte, motiv îndreptățit pentru lichidator să sesizeze judecătorul-sindic în vederea promovării unei acțiuni penale, conform articolului menționat.
Pe de altă parte, lichidatorul judiciar, în baza atribuțiilor legale, avea obligația să facă demersuri pentru identificarea de bunuri, impunându-se efectuarea unor verificări la registrul de carte funciară de pe lângă judecătorie, la arhiva electronică de gajuri mobiliare, la societățile bancare de pe raza municipiului A, identificarea unor bunuri personale ale persoanelor răspunzătoare de starea firmei.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, acestea trebuind să asigure realizarea drepturilor celorlalți participanți la procedură, sens în care se impune atragerea răspunderii fostului administrator pentru acoperirea unei părți din pasiv.
În considerarea faptului că nu sunt incidente prevederile art. 131 din Legea 85/2006, având în vedere că nu s-au depus toate diligentele de către lichidatorul judiciar în vederea identificării tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitoarei, că nu s-a atras răspunderea persoanelor care au provocat starea de insolvență conform art. 138 și că nu s-a formulat o plângere penală pentru nedepunerea actelor contabile se impune admiterea recursului și casarea hotărârii tribunalului.
În drept a invocat dispozițiile art. 3 (26), 5, 25 (a), 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Lichidatorul judiciar A, deși legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus întâmpinare (filele 11-12) prin care a solicitat respingerea recursului creditoarei, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Față de criticile invocate de recurentă trebuie precizat că propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii a fost formulată în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 ținând cont de faptul că sumele propuse prin planul de distribuție au fost distribuite efectiv către creditori, activul societății fiind astfel complet lichidat, și nu în temeiul prevederilor art. 131 cum în mod greșit afirmă instituția creditoare.
În ceea ce privește susținerile referitoare la nedepunerea de către lichidatorul judiciar a diligențelor necesare identificării tuturor bunurilor mobile sau imobile ale debitoarei practicianul a precizat faptul că au fost solicitate informații de la Primăria comunei, însă conform răspunsului acestei instituții transmis prin adresa nr. 2190/20.09.2005 societatea nu figurează în evidențele primăriei cu bunuri supuse impozitării. De asemenea, au fost întreprinse demersurile în vederea valorificării dreptului de creanță în valoare de 7.946,44 lei deținut față de T în cadrul dosarului nr. 12928/2005 al Judecătoriei Arad și, ulterior, în baza titlului executoriu obținut în cadrul dosarului execuțional nr. 261/2006 al, în urma cărora a fost recuperată suma de 4.452,21 lei. Ținându-se cont de faptul că nu mai deține bunuri și nu au fost identificate alte resurse financiare care să asigure recuperarea acestei creanțe executorul a eliberat procesul-verbal de constatare din 7 aprilie 2008 prin care executarea silită a încetat în conformitate cu dispozițiile art. 3715lit. b) din Codul d e procedură civilă.
În averea debitoarei fiind identificate și inventariate anumite stocuri de marfă, au fost efectuate demersuri pentru valorificarea acestora prin publicarea anunțului de vânzare pe site-ul lichidatorului, precum și prin afișare la locul de depozitare. Deși bunurile societății (prelate impermeabile duble și ață sintetică) au fost importate din Franța nu s-a reușit valorificarea lor pe piața din România, motiv pentru care, cu acordul creditorilor, s-a procedat la casarea acestora și valorificarea lor ca și deșeu către o societate de profil, respectiv Remat, încasându-se suma de 1.100,24 lei.
În urma valorificării tuturor bunurilor aparținând debitoarei, precum și a dreptului său de creanță s-a procedat la întocmirea, în temeiul art. 122 din Legea nr. 85/2006, a două planuri de distribuție, care nu au fost contestate de nici unul dintre creditori, astfel că s-a trecut la distribuirea efectivă a sumelor.
În ceea ce privește incidența art. 147 din același act normativ lichidatorul a învederat faptul că documentele prevăzute de art. 28 au fost puse la dispoziția sa de fostul administrator, în urma analizării acestora fiind întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, în cauză nefiind reținute motive de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății.
Examinând recursul declarat, în baza art. 3041și art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, în care se încadrează motivele creditoarei în conformitate cu alin. 3 al art. 306 din același cod, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor practicianului, precum și din oficiu cu privire la aspectele de ordine publică, Curtea constată că acesta nu este fondat, hotărârea judecătorului-sindic fiind temeinică și legală, în conformitate cu prevederile incidente în cauză.
În primul rând este de reținut faptul că propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii de insolvență față de debitoarea a fost formulată în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 deoarece activul societății debitoare a fost complet lichidat, iar sumele realizate în cadrul procedurii au fost distribuite efectiv către creditori, și nu în conformitate cu prevederile art. 131, cum în mod greșit afirmă instituția recurentă.
În al doilea rând, față de cele arătate de practician prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de insolvență, în special în cel final de la termenul de judecată din 21 mai 2008 și în cele de la termenele ulterioare în care acesta a propus închiderea procedurii declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 întrucât societatea falită nu mai deține niciun bun care să poată fi valorificat, cele identificate fiind lichidate, iar sumele obținute fiind deja distribuite creditorilor înscriși la masa credală potrivit ordinii de distribuție prevăzută de lege, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 132 alin. 2 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii colective.
Acest text de lege statuează fără echivoc că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.
Având în vedere că niciun creditor nu a formulat obiecțiuni la raportul final de activitate întocmit de practician în temeiul art. 129 din lege, potrivit căruia după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea urmând să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, precum și afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii având dreptul să formuleze obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării. La data ședinței, judecătorul-sindic va soluționa, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia, creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție neputând participa la ultima distribuire, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului suscitat.
Cu toate că recurenta Administrația Finanțelor Publice A consideră că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei și a fostului administrator, Curtea apreciază că această critică nu poate fi primită.
Din răspunsul Primăriei comunei nr. 2190/20.09.2005 reiese că nu figurează în evidențele acestei instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor societății falite. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu, mulțumindu-se să facă doar o simplă afirmație în acest sens, care însă nu poate fi luată în considerare raportat la prevederile art. 1169 cod civil potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
O eventuală verificare la registrul de carte funciară, deși nu rezultă din dosar că ar fi fost făcută, era inutilă și imposibil de realizat în considerarea faptului că potrivit art. 17 și următoarele din Legea nr. 7/1996, republicată, cărțile funciare constituie un sistem de publicitate real având la bază identitatea topografică a imobilelor, toate înscrierile făcându-se pe imobile și nicidecum pe proprietari. Doar sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni constituie un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare, aceste registre fiind ținute pe numele proprietarilor. Însă, cum în județul A se aplică sistemul cărților funciare, critica recurentei nu este întemeiată. De asemenea, nu se impuneau verificări la arhiva electronică de gajuri mobiliare sau operații de identificare a bunurilor persoanelor care au administrat societatea în condițiile în care în cauză nu s-a pus problema incidenței dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat apariția stării de insolvență a societății debitoare practicianul arătând fără echivoc că nu a identificat acte sau operațiuni care să atragă incidența acestui caz de răspundere civilă.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, aceste organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către administratorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat. De asemenea, oricare dintre creditori putea să formuleze plângere penală împotriva fostului administrator social pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 147 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, recurenta a avut cunoștință despre raportul final al lichidatorului judiciar, reprezentantul instituției fiind prezent la termenul din 21 mai 2008, când practicianul a depus acest raport de activitate, și nu a formulat nicio obiecție în conformitate cu art. 129 din lege, iar la următoarele termene nu s-a mai prezentat nimeni pentru această creditoare. În aceste condiții, nu i se poate imputa lichidatorului că nu a procedat la convocarea adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor, ca organe colective de reprezentare a intereselor masei credale, articiparea p. activă a creditorilor la procedura insolvenței fiind unul dintre principiile de bază care guvernează această materie.
Deși hotărârea tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recurs omisio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței comerciale nr. 1434 din 16 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4038/2005, actual nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidatorul judiciar
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /14.11.2008
Dact. /17.11.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător-sindic -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
