Spete procedura insolventei. Decizia 99/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.99 /C/2010-
Ședința publică din 4 februarie 2010
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- -- JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- -- grefier
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursurilor comerciale formulate de pârâții domiciliat în O,-, jud. B și domiciliată în O,-, jud. B și cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat - O,-,.14, jud. B în contradictoriu cu intimat lichidator CABINET DE INSOLVENȚĂ - O, Parcul,nr.11,.1, jud. B și intimata debitoareSC" "J -, CUI R - - O, str. -, nr.19, jud. B împotriva sentinței nr.445/F din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursurile sunt legal timbrate cu suma de câte 19,50 lei taxă judiciară de timbru achitată prin OP nr.2 din 17 iunie 2009 și nr.-/28.01.2010 plus câte 0,15 lei timbru judiciar, precum și faptul că, judecarea recursului în fond a avut loc la data de 28 ianuarie 2010, dată la care părțile prezente au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru data de 4 februarie 2010, dată la care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor comerciale de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 445/F din 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ cu sediul în O str. P-cul nr. 11,. 1 împotriva pârâților domiciliat în O- și ( fosta soție a pârâtului de rândul 1 ) domiciliată în O-, - 12,. 48.
A fost obligat pârâtul de rândul 1 la plata sumei de 283.608, 02 lei reprezentând pasivul debitoarei
Au fost obligați pârâții de rândul 1-2 să plătească în solidar suma de 329.985 lei plus TVA reprezentând contravaloarea imobilului situat administrativ în O-.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 23.09.2008, lichidatorul judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ i-a chemat în judecată pe pârâții și ( fosta soție a pârâtului de rândul 1 ) solicitând obligarea pârâtului de rândul 1 la plata sumei de 283.608, 02 lei reprezentând pasivul debitoarei, precum și a pârâților în solidar la plata sumei de 392.682, 15 lei reprezentând contravaloarea imobilului situat administrativ în O-.
În motivare a arătat că prin sent. nr. 624/F/2005 pronunțată la data de 22.11.2005 a fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei, fiind desemnat inițial în calitate de lichidatorul judiciar Băncui, iar ulterior CABINET DE INSOLVENȚĂ. Din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a rezultat că pârâții au cauzat această stare prin următoarele fapte:
A ) Au folosit bunurile societății în folosul lor și au mărit în mod fictiv pasivul societății întrucât la data de 21.04.2003 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 990/21.04.2003 cei doi au achiziționat imobilul situat administrativ în O- la un preț sub valoarea stabilită în contabilitate. În acest fel societatea a fost prejudiciată cu suma de 392.682 lei cât valora imobilul la data efectuării tranzacției, ambii soți obținând un beneficiu direct și personal.
B ) La datele de 19.01.2005 și 10.05.2005 societatea a transmis numiților și dreptul de proprietate asupra a două vehicule la o valoare cu mult diminuată față de cea de circulație. Împotriva acestor transferuri frauduloase a fost introdusă o cerere în anulare ce a fost admisă, însă nu au fost recuperate pierderile cauzate societății, cumpărătorul subsecvent având calitatea de creditor întrucât a fost de bună-credință.
C ) Pârâtul de rândul 1 procedat la diminuarea patrimoniului societății prin vânzarea a două combine agricole către Râmnicu S, însă factura fiscală nr. -/06.10.2005 nu a fost semnată de către cumpărător și dezatașată de la cotorul facturierului. Prin aceasta au fost încălcate dispozițiile contabile referitoare la emiterea facturilor prevăzute de Legea nr. 82/1991 și de Legea nr. 571/2003.
D ) Pârâtul de rândul 1 dispus continuarea activității în interes personal deși aceasta ducea în mod vădit debitoarea la încetare de plăți. Acesta a continuat efectiv activitatea deși începând cu anul 2002 societatea înregistra numai pierderi, interesul său personal reflectându-se în câștigurile personale.
Întrucât sunt întrunite toate condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, se impune admiterea cererii.
În drept au fost invocate prevederile art. 138 lit. a, c, d, e și f din Legea nr. 85/2006.
Prin concluziile scrise depuse pârâtul de rândul 1 solicitat respingerea cererii arătând că în speță nu este întrunită condiția existenței unui raport de cauzalitate din moment ce societatea dispune de bunuri, existând posibilitatea acoperirii creanțelor.
Constituind o formă specială de răspundere civilă delictuală, răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 poate fi antrenată în măsura în care la ajungerea în stare de insolvență a debitorului au contribuit administratorii, directorii, cenzorii și oricare altă persoană prin una dintre faptele expres și limitativ prevăzute.
Fiind o excepție de la dreptul de gaj general al creditorilor reglementat de art. 1781.civ. ea are un caracter excepțional putând fi antrenată numai în limitele și în măsura în care sunt întrunite condițiile amintite. Întrucât lichidatorul judiciar a invocat în susținerea cererii sale incidența a trei dintre cazurile prevăzute la art. 138, ele urmează a fi analizate în mod distinct.
Astfel, potrivit art. 138 lit. e ) din Legea nr. 85/2006 antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane se poate face dacă aceasta a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Fapta ilicită prevăzută de lege presupune schimbarea destinației unei părți din activul persoanei juridice prin scoaterea lui frauduloasă din patrimoniul acesteia. Nu interesează din punctul de vedere al aplicării acestei ipoteze dacă a fost sau nu anulat actul juridic prin care bunul a fost transferat, legea nefăcând nici o distincție în acest sens.
După cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitoarei ( filele 35-40 - vol. II ) aceasta a început să aibă pierderi încă din anul 2002 ca urmare a înregistrării unor cheltuieli superioare veniturilor realizate. Această tendință s-a menținut în continuare ducând, în cele din urmă, la crearea stării de insolvență.
În acest context pârâtul de rândul 1 în calitatea sa de administrator a procedat la încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare după cum urmează: la data de 28.02.2003 a transmis numitului autospeciala marca Mercedes în schimbul sumei de 2800 lei plus, la data de 6.10.2005 două combine agricole către Râmnicu S pentru suma de 37.500 lei, la data de 19.01.2005 autovehiculul marca Volkswagen către numitul în schimbul sumei de 5000 lei plus, iar la data de 10.05.2005 către numitul autovehiculul marca - în schimbul sumei de 3000 lei plus
Raportat la valoarea contabilă a acestor bunuri ( 9833, 3 lei, respectiv 9166, 7 lei în cazul ultimelor două ) este neîndoielnic că s-a înregistrat o pierdere în patrimoniul debitoarei cu atât mai mult cu cât în cazul primelor două bunuri nu s-a încasat nici o parte din preț. Încheierea acestor contracte în perioada foarte apropiată momentului la care s-a introdus cererea de deschidere a procedurii insolvenței ( 22.03.2005 ), cât și ulterior acestui moment, coroborat cu prețul mult inferior la care au fost transmise bunurile conduc la concluzia că pârâtul a urmărit deturnarea unei părți semnificative din activul societății, fiind incidentă ipoteza prevăzută de art. 138 lit. e ) din Legea nr. 85/2006.
Încadrarea acestor fapte și sub incidența art. 138 lit f ) impune luarea în considerare a faptului că această dispoziție are în vedere utilizarea unor modalități împovărătoare de obținere a unor resurse financiare în scopul întârzierii încetării plăților.
Transmiterea dreptului de proprietate asupra unui anumit bun la o valoare mult mai mică decât cea de circulație nu se încadrează însă în această categorie, legiuitorul având în vedere vânzarea la prețuri derizorii a bunurilor respective. Or, deși prețul obținut din încheierea contractelor de vânzare-cumpărare amintite anterior este mult mai mic decât valoarea lor contabilă, consideră că nu se poate reține fapta la care face trimitere art. 138 lit. f ).
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c ) reține că răspunderea poate fi antrenată dacă persoanele indicate au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți. Textul legal impune întrunirea a două condiții: continuarea activității persoanei juridice care duce în mod vădit la încetare de plăți și realizarea unui profit personal în urma acestei activități. Deși pârâtul de rândul 1 dispus continuarea activității debitoarei care întâmpina deja dificultăți începând cu anul 2002, prin aceasta nu a urmărit realizarea unui interes personal, astfel încât nu poate fi reținută incidența textului legal amintit.
În ceea ce privește cel de-al patrulea temei invocat- art. 138 alin. 1 lit. - instanța a reținut că antrenarea răspunderii se poate face dacă administratorii au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Toate cele trei ipoteze presupune comiterea faptelor cu intenție ce trebuie să fie dovedită prin probe convingătoare ce să ducă la concluzia încălcării prevederilor legale în materia contabilității.
Pârâtul de rândul 1 transmis în calitatea sa de administrator la data de 6.10.2005 dreptul de proprietate asupra a două combine agricole către Râmnicu S în schimbul sumei de 44.625 lei. Pentru a reflecta actul juridic încheiat pârâtul a întocmit factura fiscală nr. - pe care nu a transmis-o în vederea semnării și ștampilării ei către cumpărătoare, încălcând în acest fel prevederile art. 155 alin. 1 din Codul fiscal și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991.
Referitor la cea de-a cincea ipoteză invocată- art. 138 alin. 1 lit. a ) - a reținut că antrenarea răspunderii civile delictuale presupune întrunirea a două condiții: folosirea bunurilor sau creditului unei persoane juridice și crearea unui profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane. Întrucât legiuitorul nu a introdus vreo condiție suplimentară, nu interesează dacă posesia și folosința se exercită cu titlu precar sau ca urmare a ieșirii bunului din patrimoniul persoanei juridice și transferul acestuia în favoarea unei alte persoane.
Așa fiind, trebuie remarcat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 990/21.04.2003 de către G s-a transferat din patrimoniul debitoarei în patrimoniul celor doi pârâți dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în 4712 O nr. top. 8899. După cum s-a statuat în mod irevocabil prin dec. civ. nr. 180/C/2008- R pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dos. nr. - pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în schimbul sumei de 25.000 lei plus în condițiile în care valoarea lui de circulație la acel moment era de 277.298 lei plus
Achitarea unui preț ce reprezintă numai a zecea parte din valoarea de circulație a unui imobil a creat neîndoielnic un folos patrimonial în favoarea celor doi pârâți. Mai mult, în privința lor s-a statuat în mod irevocabil că respectivul contract de vânzare-cumpărare este nul absolut dispunându-se și rectificarea situației de carte funciară.
Transmiterea între timp a dreptului de proprietate în favoarea numiților și combinată cu menținerea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia face însă în prezent imposibilă aplicarea în natură a principiuluirestitutio in integrum. amintită nu înlătură însă prevederile art. 83 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora terțul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial anulat conform art. 80 va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor. Tocmai de aceea, instanța consideră că este incidentă această dispoziție în privința lor.
Pe de altă parte, examinarea de ansamblu a dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 conduce la concluzia că antrenarea răspunderii presupune întrunirea tuturor condițiilor generale ale răspunderii pentru fapta proprie prescrise de art. 998-999.civ: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două și vinovăția. Întrucât primul element a fost analizat anterior, iar prejudiciul reprezintă pasivul în cuantum de 283.608, 02 lei, precum și valoarea de circulație a imobilului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ( element ce se impune a fi reținut și prin prisma invocării art. 83 din Legea nr. 85/2006 ) urmează a fi examinate celelalte două.
Condiția existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă din chiar exprimarea folosită de legiuitor- " La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte". Ea nu trebuie înțeleasă ca un raport direct dintre cele două, fiind suficient ca fapta ilicită să se înscrie în ansamblul cauzal care a determinat în final producerea prejudiciului. Admiterea soluției contrare ar duce la reținerea exclusivă a faptei proxime sau a celei adecvate, ceea ce ar fi contrar situației complexe în care se desfășoară lanțul cauzal.
Așa fiind, instanța reținut că prin faptele reținute în sarcina lor pârâții au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, încălcând obligații elementare pe care le instituie în sarcina oricărui administrator. Mai mult, urmărind ascunderea situației juridice reale a patrimoniului acesteia au fost create dificultăți semnificative lichidatorului judiciar în reconstituirea lui cu atât mai mult cu cât o parte din acesta a fost transferat chiar în favoarea lor. În aceste condiții, instanța consideră că și ce-a de-a treia condiție este întrunită.
În ceea ce privește vinovăția, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, ea constă în atitudinea pe care autorul faptei a avut-o față de ea și de urmăririle ei la momentul la care a comis- Procedând la neîntocmirea actelor contabile și la folosirea bunurilor în interes personal, pârâții au avut reprezentarea diminuării patrimoniului debitoarei, rezultat pe care l-au și urmărit. Tocmai de aceea, atitudinea lor îmbracă forma intenției directe, fiind de natură să ducă la stabilirea răspunderii civile delictuale în sarcina acestora.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții și solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în totalitate și respingerea cererii lichidatorului pentru atragerea răspunderii patrimoniale a recurenților, susținând că potrivit art.138 lit.e din legea 64/1995 este evident că cele 2 combine vândute nu constituie o pagubă imputabilă, existând sentință de obligare la restituirea sumei de 37.ooo lei, cele două autovehicule au fost readuse în patrimoniul societății.
Continuarea activității societății s-a făcut nu pentru a duce la încetare de plăți ci pentru a salva societatea, iar pentru cele două combine s-a obținut prețul prin sentință și deci nu mai există prejudiciu.
În ce privește imobilul din 4712 O nr.top 8899, apreciază că prin acțiunile în anulare acesta va face parte din patrimoniul societății și nu pot fi obligați la achitarea lui.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că, pentru atragerea răspunderii patrimoniale trebuie să existe un prejudiciu clar, un raport de cauzalitate între acțiune făcute și producerea prejudiciului. Astfel, arată că procedura împotriva debitoarei a fost deschisă la data de 22.11.2005 în baza Legii 64/1995 iar contractul nr.990/2003 la care se face referire a fost încheiat și semnat sub imperiul de aplicare a acestei lei care era în vigoare la acel moment.
Potrivit art.124 din Legea 65/1995 " tribunalul poate dispune ca o parte a pasivului societății. să fie suportată de membrii organelor de conducere -administratori, directori,cenzori.". din analiza acestei prevederi legale, rezultă că printre persoanele în sarcina cărora poate fi reținută răspunderea patrimonială, enumerare strict limitativă, nu se regăsește și " orice altă persoană" care să poată fi considerată răspunzătoare de încetarea de plăți în care se află debitoarea.
La data transferului de proprietate în patrimoniul recurentei, precum și la data deschiderii procedurii, nu avea nici una din calitățile limitativ enumerate de art.124 din Legea 64/1995 pentru a putea fi trasă la răspundere, nefăcând parte din organele de conducere ale societății, astfel nu se poate reține săvârșirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.a din lege deoarece la data semnării actului translativ de proprietate legea nu recunoștea calitatea de subiect pasiv "oricărei alte persoane".
Consideră greșită aplicarea Legii 85/2006, raportul juridic născut la 21.04.2003, data la care a operat transferul patrimonial, conform principiului consacrat în Constituție care dispune în art.15 al.2 că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, precum și de art.1 cod civil,"Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă",astfel că în baza celor consacrate legea 85/2005 se aplică numai situațiilor de fapt sau de drept care se după intrarea ei în vigoare, iar nu și situațiilor născute anterior acestui moment, ea neputând avea efecte juridice decât din anul 2006 în continuare nu și pentru anii anteriori promulgării, întrucât, altfel, ar exista haos și nesiguranță a actelor juridice încheiate legal, încălcându-se dreptul de proprietate privată.
În ceea ce privește disp. Art.124 din Legea 64/1995, raportat la data transferului - anul 2003, arată că, aceste prevederi exclud calitatea procesuală pasivă a recurentei, câtă vreme, nu a avut niciodată calitatea de administrator, director sau cenzor. Abia în anul 2004 prin Legea nr.149/2004 a fost lărgit spectrul persoanelor asupra cărora putea fi aplicată răspunderea prin sintagma " oricăror alte persoane", aspect față de care invocă lipsa calității sale procesuale pasive.
Învederează instanței că și în situația în care s-ar reține că are calitate procesuală pasivă, instanța de fond nu a motivat sentința în ce privește culpa recurentei sau fapta de încălcare a prev. art. 138 din Legea 85/2006 - temeiul de drept al cererii - cadrul procesual stabilit de către lichidator, și totuși a fost obligată la plata unei sume de bani, context în care se impune modificarea sentinței în sensul respingerii cererii în ce privește obligarea sa la suportarea unei părți din pasivul debitoarei.
În ce privește suma de plată la care a fost obligată, arată că aceasta cuprinde inclusiv o taxă TVA, ori acest lucru nu este posibil câtă vreme prev. art. 83 din Legea 85/2006 arată explicit că se va restitui averii debitoarei valoarea bunului transferat de la data transferului, ori, TVA-ul nu reprezintă și nu are nici o legătură cu vreo contravaloare a bunului transferat.
În ce privește această contravaloare, arată că, deși în considerentele sentinței instanța reține că valoarea imobilului, la data transferului, ar fi fost de 277.298 lei RON, o obligă alături de pârâtul de rândul 1, la plata sumei de 329.985 lei RON la care mai adaugă și TVA, astfel că s-a acordat mai mult decât s-a cerut prin aceea că, obiectul cererii lichidatorului nu a fost de anulare a unor transferuri frauduloase ci de " atragere a răspunderii civile în temeiul prev.art.138 din 85/2006".
Mai arată că, prezenta acțiune este prescrisă prin prisma prev. art.139 din Legea 85/2006, trecând mai mult de 3 ani de la data la care se putea cunoaște persoana care a cauzat falimentul precum și de la data deschiderii procedurii.
Mai mult, recurenta invocă și lipsa calității procesuale active a lichidatorului, care a formulat cererea în nume personal și nu în numele debitoarei, context în care recursul trebuie admis și a se respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin întâmpinare, intimata debitoare SC SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, arătând că s-a făcut dovada faptului că recurentul fost administrator al falitei a înstrăinat două combine fără a întocmi acte legale în momentul livrării, la fel procedând și cu cele două autoturisme înstrăinate, înregistrându-se o pierdere patrimonială pentru societate în valoare de 4833,3 lei și respectiv 6.166,66 lei pentru ambele autoturisme.
Faptul că există pe rolul instanțelor acțiuni în anulare a tranzacției imobilului din 4712 O, nu semnifică faptul că recurenții urmează în mod obligatoriu să îl dobândească cu atât mai mult cu cât nefiind reclamanți în acel proces nu pot avea câștig de cauză.
Prin expertiza efectuată la dosarul cauzei, s-a stabilit că la data transferului, imobilul valora 392.682 lei iar valoarea contabilă era de 1.250.000 lei și nu s-a mai adăugat la aceste sume alte valori, nici TVA cum eronat susține recurenta.
În mod corect a reținut instanța de fond că ambii soți se fac vinovați de ajungerea în faliment a societății, deoarece pe de o parte, ambii au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil, iar pe de altă parte nici acea sumă modică de 25 milioane lei plus TVA nu a fost achitată.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, învederează instanței că, Legea 85/2006 a abrogat legea 64/1995 astfel că este fără echivoc că și recurenta se încadrează în "orice persoană" care a cauzat starea de insolvență și trebuie să răspundă.
Referitor la prescripția acțiunii invocată de recurentă, arată că art.139 din Legea 85/2006 prevede că"acțiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere procedurii "ori, procedura insolvenței s-a deschis la data de 22.11.2005 prin sentința 624/F/205 iar acțiunea de atragere a răspunderii s-a înaintat la 23.09.2008.
Și motivul de recurs privind excepția lipsei calității procesuale active a lichidatorului trebuie de asemenea respins, întrucât prin art.138 lin.1 din 85/2006legiuitorul recunoaște calitatea procesuală activă în vederea promovării acțiunii de atragere a răspunderii în principal administratorului judiciar sau lichidatorului care trebuie să adreseze o cerere judecătorului sindic,deci, în contextul actual numai aceștia au această calitate spre deosebire de vechea reglementare abrogată.
În ce privește fondul cauzei, arată că, în mod legal și temeinic instanța de fond a statuat că ambii recurenți au beneficiat de imobilul în discuție și au contribuit prin faptele lor la intrarea în insolvență a societății.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza art.304/1 cod procedură civilă, instanța apreciază recursurile declarate de recurenții și ca fiind fondate pentru următoarele considerente:
Prin sentința atacată cu prezentul recurs, judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet de Insolvență împotriva pârâților și și a obligat pârâtul de rândul 1 la plata sumei de 283.608,01 lei reprezentând pasivul debitoarei SC SRL. De asemenea a dispus obligarea pârâților de rândul 1 și 2 să plătească în solidar suma de 329.985 lei plus TVA reprezentând contravaloarea imobilului situat administrativ în O,-.
În ceea ce privește pe recurenta, se constată că instanța de fond a considerat ca fiind aplicabile în cauză prevederile art.138 alin.1 lit.a din Legea 85/2006reținând faptul că princontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.990/21.04.2003de către BNP prin care s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în O-, recurenta a prejudiciat patrimoniul debitoarei SC SRL contribuind la ajungerea societății în stare de insolvență.
Totodată judecătorul sindic a făcut aplicarea prev. art.138 din Legea 85/2006, considerând aplicabilă această lege privind procedura insolvenței, intrată în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 21.04.2006.
În speță însă, procedura împotriva debitoarei SC SRL a fost deschisă la data de22.11.2005în baza Legii 64/1995 - legea falimentului, astfel că și contractul nr.990/2003 la care se face referire a fost încheiat și semnat sub imperiul de aplicare a Legii 64/1995, lege care era în vigoare la momentul respectiv.
Conform prevederilor art.123 din Legea 64/1995, " tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societății să fie suportată de membrii organelor de conducere - administratori, directori,cenzori.".
Analizând aceste prevederi legale, se constată faptul că printre persoanele în sarcina cărora poate fi reținută răspunderea patrimonială, enumerare strict limitativă, nu se regăseșteși "orice alte persoane"care să poată fi considerate răspunzătoare de încetare de plăți în care se află debitoarea.
La data transferului dreptului de proprietate în patrimoniul recurentei pârâte, precum și la data deschiderii procedurii, aceasta nu avea nici una din calitățile limitativ enumerate de art. 124 din 64/1995 pentru a putea fi trasă la răspundere nefăcând parte din organele de conducere ale societății debitoare. Nu se poate reține astfel în sarcina recurentei săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. A din 85/2006 deoarece la data semnării actului translativ de proprietate, legea nu recunoștea calitatea de subiect pasiv "oricărei persoane".
Este greșită aplicarea Legii 85/2006 raportului juridic născut la data de 21.04.2003, data la care a operat transferul patrimonial, conform principiului neretroactivității legii civile, menționat în art. 15 al.2 din Constituție și art.1 cod civil. În baza celor consacrate, Legea 85/2006 se aplică numai situațiilor de fapt sau drept care se după intrarea ei în vigoare, iar nu în situațiile născute anterior acestui moment.
Legea 85/2006 nu poate avea efecte juridice decât din anul 2006 în continuare iar nu și pentru acte anterioare promulgării, iar în ceea ce privește aplicarea disp.art. 124 din Legea 64/1995, raportat la data la care a avut loc transferul criticat (anul 2003) aceste prevederi exclud calitatea procesuală a recurentei, câtă vreme aceasta nu a avut niciodată calitatea de administrator, direct sau cenzor (abia în anul 2004 prin Legea nr.149/2004 a fost lărgit spectrul persoanelor asupra cărora putea fi aplicată răspunderea prin sintagma "oricăror alte persoane".
Referitor la excepțiile prescripției acțiunii și respectiv a lipsei calității procesuale a lichidatorului, invocate de către recurenta, instanța le va respinge ca neîntemeiate. Pe de o parte, în acțiunea prev. La art.124 din 64/1995 se prescrie termenul general de prescripție de 3 ani, care nu este împlinit față de data deschiderii procedurii ( 22.11.2005) și introducerea acțiunii în răspundere patrimonială la data de 23.09.2008, iar pe de altă parte, legiuitorul recunoaște calitatea procesuală activă lichidatorului judiciar, în vederea promovării acțiunii de atragere a răspunderii patrimoniale. În actualul context, numai administratorul judiciar sau lichidatorul au această calitate, spre deosebire de vechea reglementare abrogată, Legea 64/1995, care la art.135 nu nominalizează persoanele la crearea cărora se poate promova această acțiune.
În ceea ce îl privește pe recurentul, instanța de recurs apreciază ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond în ceea ce privește săvârșirea de către acesta a faptelor prevăzute la art. A, d și e din Legea 85/2006 și de obligare a acestuia la plata pasivului debitoarei SC SRL în cuantum de 283.608,02 lei.
Astfel, instanța de fond a reținut corect sub aspectul săvârșirii faptei prev. la art. e din Legea 85/2006, că pârâtul a procedat la încheierea unor contracte de vânzare cumpărare privind o autospecială Mercedes, două combine agricole și un autovehicul marca Volkswagen iar raportat la valoarea contabilă a acestor bunuri s-a înregistrat o pierdere în patrimoniul debitoarei cu atât mai mult cu cât în cazul primelor două bunuri nu s-a încasat nici o parte din preț. Rezultă astfel că pârâtul a urmărit deturnarea unor părți semnificative din activul societății având în vedere încheierea acestor contracte în perioada foarte apropiată momentului la care s-a introdus cererea de deschidere a procedurii insolvenței (22.03.2005), cât și ulterior, coroborat cu prețul mult inferior la care au fost transmise bunurile.
Cu privire la fapta prevăzută la lit.d a Legii 85/2006, s-a reținut corect că pârâtul 1 în calitate de fost administrator al SC SRL a înstrăinat cele două combine la care s-a făcut referire mai sus către SC Râmnicu S fără a întocmit acte legale în momentul livrării. În contextul intrării societății în faliment, acesta a întocmit doar formal o factură către această societate care nu a fost detașată de la, neexpediată societății cumpărătoare și nesemnată de aceasta din urmă. Acest fapt a determinat diminuarea patrimoniului debitoarei intimate, întrucât doar ulterior, în urma acțiunii în anularea transferului a obținut o sentință de anulare, nici încasarea contravalorii acestor combine și nici returnarea lor în natură nu a mai fost posibilă, așa cum rezultă din cele menționate de către executorul judecătoresc de la Râmnicu, unde lichidatorul judiciar a început procedura ececuțională. În mod analog, pârâtul 1 procedat și cu două autoturisme marca Volkswagen și - pe care le-a înstrăinat cu 5.000 RON și respectiv 3.000 RON, înregistrându-se o pierdere patrimonială pentru societate de 4.833,3 și respectiv 6.166,66 RON pentru ambele autoturisme.
În ceea ce privește fapta prev.de art.138 lit.a judicios s-a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 990/21.04.2003 de către BNP G s-a transferat din patrimoniul debitoarei în patrimoniul pârâților 1 și 2 dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în 4712 O, nr.top 8899, statuându-se în mod irevocabil prin decizia civilă nr.180/C/2008 - Ra C urții de APEL ORADEA că pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în schimbul sumei de 25.000 lei plus TVA, în condițiile în care valoarea lui de circulație la acel moment era de 277.298 lei plus TVA.
Prin achitarea unui preț ce reprezenta numai a zecea parte din valoarea de circulație a unui imobil, s-a creat neîndoielnic un folos patrimonial în favoarea pârâților 1 și 2 în sensul cerut de art.138 lit.a din lege, cu atât mai mult cu cât, în privința lor, s-a statuat în mod irevocabil că respectivul contract de vânzare cumpărare este nul absolut dispunându-se și rectificarea situației de carte funciară.
În consecință, în baza considerentelor expuse în temeiul prev. Art.312 cod procedură civilă rap.la prev.art. 304 pct.9 cod procedură civilă și art.138 lit.a,d și e din Legea 85/2006, instanța va admite ca fondate recursurile declarate de recurenții și împotriva sentinței nr.445/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, care va fi modificată în parte în sensul că fi admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet de Insolvență împotriva pârâului și va fi obligat pârâtul, la plata sumei de 283.608,02 lei reprezentând pasivul debitoarei.
De asemenea va fi respins capătul de cerere privind obligarea pârâților 1 și 2 să plătească în solidar suma de 329.985 lei plus TVA, reprezentând contravaloarea imobilului situat administrativ în O,-, în privința recurentei pentru lipsa calității procesuale pasive iar în privința recurentului având în vedere împrejurarea că art.138 din Legea 85/2006 prevede antrenarea răspunderii patrimoniale numai în limita pasivului societății debitoare, care în speță este de 283.608,02 lei, soluția judecătorului sindic prin care a obligat la contravaloarea imobilului fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În baza prevederilor art. 276 cod procedură civilă instanța va obliga pe lichidatorul judiciar Cabinet de Insolvență să plătească suma de 1.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs în favoarea recurenților și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondate recursurile declarate de și împotriva sentinței nr. 445 din 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ împotriva pârâtului.
Obligă pârâtul la plata sumei de 283.608,02 lei reprezentând pasivul debitoarei SC SRL.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților și să plătească în solidar suma de 329.985 lei plus TVA reprezentând contravaloarea imobilului situat administrativ în O,-.
Obligă pe lichidatorul judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ la plata sumei de 1.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs în favoarea recurenților și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec.
În concept 16.02.2010.
Sent.fond.
Tehnored.
6 ex.în 18.02.2010.
4 com.
Recurenții pârâți O,-
O,-, jud. B
și cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat - O,-,.14
intimat lichidator CABINET DE INSOLVENȚĂ - O, Parcul,nr.11,.1, jud. B
intimata debitoareSC" "J -, CUI R - - O, str. -, nr.19,
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Bocșe Elena, Tătar Ioana
