Suspendare hotarare aga Spete. Decizia 377/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 377/COM

Ședința publică din data de 25 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier -

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurenta pârâtă SC TURISM SA - cu sediul în, Hotel, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 167/COM pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă TRANSILVANIA SA - cu sediul în B, str. - nr.2, județul B, având ca obiect suspendare hotărâre

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru recurenta pârâtă avocat - în substituire av. în baza delegației de substituire depusă la dosar, lipsind intimata reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază părțile, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual. Învederează că recursul este motivat și netimbrat, la dosarul cauzei intimata reclamantă a depus întâmpinare, un exemplar necomunicat intimatei reclamante.

Apărătorul recurentei pârâte depune chitanța nr. -/05.03.2009 reprezentând taxă judiciară de timbru in sumă de 5 lei, timbru judiciar de 0,30 lei, împuternicire avocațială și delegație de substituire, contractul de consultanță și management încheiat între SC &Management SRL și SC Turism SA, act la care face referire în motivele de recurs. Precizează, totodată, că nu mai are cereri prealabile de formulat probe de administrat.

Curtea luând act că nu mai sunt probe de administrat, cererii prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra excepțiilor invocate de intimata pârâtă în întâmpinare și asupra cauzei.

Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de suspendare a hotărârii AGA din 27.08.2008.

Învederează că la 01.09.2008 a fost semnat contractul de consultanță și management cu C &Management SRL la care face referire în cererea de ordonanță președințială; hotărârea fiind deja executată, suspendarea ei este inutilă.

În ce privește excepția tardivității formulării recursului, învederează că termenul de declarare al recursului împotriva unei hotărâri pronunțată asupra unei cererii de ordonanță președințială este de 5 zile de la data pronunțării.

În speță, hotărârea recurată a fost pronunțată la 11.11.2008, data de 16.11.2008 a fost într-o zi de duminică și având în vedere normele procedurale privitoare la calculul termenelor, recursul, depus prin postă la data de 17.11.2009, este declarat în termen legal, sens în care solicită respingerea excepției ca nefondată.

Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului în comercial d e față;

1.Obiectul litigiului și părțile în proces

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 09.10.2008 reclamanta Transilvania SA a solicitat, în contradictoriu cu SC Turism SA, suspendarea executării dispozițiilor punctului nr.4 al Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 27.08.2008, prin care s-a decis:

- aprobarea contractului de consultanță și management cu SC & Management SRL pentru anul financiar în curs, cu modificări ale art.4 privind plata.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în calitatea sa de acționar al pârâtei, a cerut anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 27.08.2008, pentru încălcarea dispozițiilor legale și ale actului constitutiv, îndeplinindu-se astfel prima condiție pentru promovarea cererii de ordonanță președințială.

Urgența acestei măsuri este motivată de împrejurarea că Legea 31/1990 recunoaște hotărârii adunării generale a acționarilor forța executorie, trăsătură rezultată din prevederile art.131 alin.5, iar punerea în executare a hotărârii ar conduce la plata, în mod ilegal, către societatea de consultanță formată din angajați ai societății, a unei sume exorbitante în raport cu prestațiile efectuate.

Prin pronunțarea ordonanței de suspendare a executării hotărârii adunării generale nu se prejudecă fondul pricinii, suspendarea executării fiind o măsură necesară, cu caracter vremelnic, până la soluționarea irevocabilă a cauzei privind anularea hotărârii.

În drept s-au invocat dispozițiile art.133 din Legea 31/1990, art.581 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

În susținerea cererii reclamanta a depus la dosar copia cererii în anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 27.08.2008, dovada publicării în Monitorul Oficial a hotărârii, contractul de consultanță, raport de expertiză contabilă-judiciară, situația sumelor achitate de societate către firma de consultanță în anul 2006.

2.Întâmpinarea

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată deoarece contractul a fost deja semnat și executat, hotărârea atacată fiind executată în integralitate. În aceste condiții reclamanta nu mai justifică urgența măsurii de suspendare, măsura nemaiputând, de altfel, să producă efecte.

3. Hotărârea tribunalului

Prin Sentința civilă nr.167/COM Tribunalul Constanțaa admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării dispozițiilor punctului 4 al Hotărârii Generale Extraordinare din data de 27.08.2008 a acționarilor Turism până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr- al Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin Hotărârea din 27.08.2008, societatea pârâtă a hotărât aprobarea contractului de consultanță și management cu SC & Management SRL pentru anul financiar în curs, cu modificări ale art.4 privind plata.

În cererea sa privind anularea acestei hotărâri, reclamanta a invocat aspecte care țin de legalitatea hotărârii, susținând în esență că hotărârea, adoptată cu votul abuziv al acționarului majoritar, nu face altceva decât să statueze, la nivelul conducerii executive a societății, un evident conflict de interese, câtă vreme toți acționarii societății de consultanță sunt și salariați ai SC Turism SA.

Hotărârea de majorare a sumelor cuvenite prin contractul de consultanță este disproporționată și influențează direct și în mod negativ rezultatele financiare ale societății, conducând la diminuarea profitului și, implicit a potențialelor sume cuvenite acționarilor sub forma de dividende.

Textul de lege este menit să apere drepturile și interesele acționarilor care au votat împotriva sau nu au participat la adunare și interesele societății însăși, întrucât actele sale trebuie sa fie conforme cu legea și contractul părților.

Cum suspendarea executării hotărârii AGA este lăsată la aprecierea instanței aceasta a constatat că punerea în executare a punctului 4 din hotărârea atacată ar duce la plata unor sume de bani importante din patrimoniul societății, recuperarea acestor sume în cazul admiterii cererii în anularea hotărârii fiind un proces de durată, de natură să prejudicieze interesele societății și ale celorlalți acționari.

Instanța a înlăturat apărările pârâtei în sensul că hotărârea a fost deja executată, cu întrucât plata serviciilor de consultanță și management se face în rate, rata II plătindu-se lunar, în timp ce rata III se calculează la sfârșitul anului financiar.Faptul că hotărârea a fost deja pusă în executare justifică însă urgența măsurii, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce are ca obiect anularea hotărârii.

4.Recursul

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs SC Turism SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

- în mod greșit a dispus prima instanță suspendarea executării dispozițiilor pct.4 din Hotărârea din data de 27.08.2008 a acționarilor SC Turism SA, întrucât contractul la care face referire reclamanta în cererea de ordonanță președințială a fost deja semnat, hotărârea fiind astfel executată, iar suspendarea ei nu-și mai poate produce efecte. În această situație, urgența nu mai există deoarece efectele s-au produs, neputându-se vorbi nici despre un caracter vremelnic al măsurii suspendării

Intimata reclamantă, legal citată a depus întâmpinareîn care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond care este legală și temeinică, motivând că nu se poate aprecia că hotărârea este deja executată întrucât plata serviciilor de consultanță și management se efectuează în rate, iar faptul că hotărârea a fost deja pusă în executare parțial justifică urgența măsurii.

5.Curtea

În ce privește excepția tardivității formulării recursului invocată prin întâmpinare Curtea apreciază că este nefondată motivat de faptul că termenul de declarare al recursului împotriva unei hotărâri pronunțată asupra unei cererii de ordonanță președințială este de 5 zile de la data pronunțării.

În speță, hotărârea recurată a fost pronunțată la 11.11.2008 iar recursul a fost depus prin postă la data de 17.11.2009, ultima zi de declarare fiind data de 16.11.2008, zi de duminică, astfel că față de normele procedurale privitoare la calculul termenelor - art.101 din Codul d e procedură civilă - Curtea apreciază că recursul este declarat în termen legal motiv pentru care excepția va fi respinsă ca nefondată.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod greșit recurenta susține că cererea de suspendare a executării dispozițiilor pct.4 din AGA din 27.08.2008 nu mai poate produce efecte și deci nu mai reclamă urgență cât timp contractul a fost semnat, fiind astfel executată hotărârea adoptată.

Art.133 din Legea 31/1990 oferă posibilitatea acționarilor care consideră hotărârile adunărilor generale ca fiind contrare legii sau actului constitutiv să înlăture temporar efectul obligatoriu al voinței majoritare, până la soluționarea acțiunii privind anularea respectivelor hotărâri.

Așa cum rezultă din dovezile administrate în fața tribunalului, prin hotărârea din 27.08.2008 s-a aprobat modificarea contractului de consultanță și management cu SC - Management SRL pentru anul în curs, în ceea ce privește plata prestațiilor, ori cum aceste plăți urmează a fi plătite pot influența direct și negativ patrimoniul societății, justificându-se suspendarea executării hotărârii AGA cu privire la modificările clauzelor contractului de management până la soluționarea cererii de anulare formulată de reclamantă în calitate de acționar minoritar al SC Turism SA.

Pe cale de consecință curtea apreciază că hotărârea adoptată în adunarea generală a acționarilor societății nu a fost executată cât timp nu s-a efectuat plata prestaților către SC - Management SRL, una dintre condițiile ordonanței președințiale, respectiv urgența, subzistând și la acest moment.

Concluzionând, curtea reține că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția tardivității formulării recursului, ca nefondată.

Respinge, ca nefondat, recursulcomercial formulat de recurenta pârâtă SC TURISM SA - cu sediul în, Hotel, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 167/COM pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă TRANSILVANIA SA - cu sediul în B, str. - nr.2, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

jud.fond:

red.dec.jud.-

2 ex./ 24.04.2009

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Suspendare hotarare aga Spete. Decizia 377/2009. Curtea de Apel Constanta