Suspendare hotarare aga Spete. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 595/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 458

Ședința din Camera de Consiliu de la 05 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur

GREFIER - -

********************

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanții reclamanți -, G, OREST, G -, G, G, -, -, G, -, G, N, și împotriva sentinței comerciale nr.1249/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 22 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 29 octombrie 2009 și 05 2009, când a decis următoarele:

CURTEA

Asupra apelului comercial d e față.

Prin cererea înregistrată la numărul - din 24 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, reclamanții acționari INIȚIALI AI SC SA, semnatari ai cererii în nume propriu, prin succesori legali sau prin mandatar, au solicitat pe cale de ordonanță președințială privind suspendarea tuturor hotărârilor și înscrisurilor elaborate pe baza conținutului procesului verbal al AGA de la 24 iunie 2008 constatarea nulității absolute a din 24 iunie 2008 (!) și a tuturor înscrisurilor elaborate în baza procesului verbal al acestei adunări. Cererea a fost formulată în contradictoriu cu SC SA, reclamanții solicitând și suspendarea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute.

În motivarea cererii s-a arătat că pregătirea și distribuirea materialului pentru această adunare generală, convocarea, desfășurarea și hotărârea luată încununează actele abuzive și manoperele dolozive continue și continuate ale conducerii SC SA, în colaborare cu Comisia de cenzori din 1 octombrie 1995 și până în prezent.

În fapt și în drept s-a susținut nulitatea absolută a convocării, care nu respectă prevederile articolului 117 din Legea nr.31/1990.

În concret, reclamanții au arătat că această convocare nu etalează modul și procedura de majorare a capitalului social propus (!), nu etalează cele trei faze propuse (!), nu publică suplimentarea articolului 11 cu punctul 7 introdus și admis în ședință, nu precizează locul depunerii procurilor și modifică ilegal solicitarea reclamanților privind data de referință pentru votul majorării de capital în data de referință 28 mai 2008, în locul datei de referință 31 decembrie 1998, oferind astfel un drept de vot ilegal în numele și în locul acționarilor inițiali existenți la 31 decembrie 1998 persoanelor prezente la adunarea generală contestată.

Reclamanții au mai susținut ca motive de nulitate faptul că anularea mandatelor de reprezentare a fost ilegală față de data de 23 mai 2008 eliberării materialului pregătit pentru Adunarea generală, precum și faptul că materialul pregătit este incomplet întrucât nu etalează comparativ modurile și procedurile legale privind majorarea capitalului social și nu justifică ce avantaje există ca urmare a modalității alese pentru procedura de majorare a capitalului social.

În fine, reclamanții au invocat ilegalitatea desfășurării ședinței raportat la faptul că aceasta a fost condusă de directorul și la prezența președintelui consiliului de administrație, care și-a etalat și votat propunerea ilicită.

La termenul din 8 ianuarie 2009, reclamanta a precizat că solicită doar anularea hotărârii AGA de la 24 iunie 2008.

La termenul din 15 ianuarie 2009, pârâta SC SA a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei pentru ceilalți acționari, astfel cum reiese din încheierea de ședință de la termenul respectiv.

Prin sentința comercială nr.1294 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.

A obligat pe reclamanți să plătească pârâtei SC SA 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel, în ce privește excepția lipsei calității de reprezentant tribunalul a reținut că această excepție este neîntemeiată având în vedere voința reclamanților de a-și însuși acțiunea, conform tabelului cu semnături de la dosar.

În ce privește fondul cererii, prima instanță a reținut că prin hotărârea AGA din 24 iunie 2008 acționarilor societății pârâte s-a dispus, printre altele, majorarea capitalului social al societății în condițiile articolului 10 din Legea nr.31/1990.

A reținut că o parte dintre acționari, împreună cu reclamanta au solicitat prin fax suplimentarea de pe ordinea de zi, iar textul integral al solicitării a fost depus la sediul societății la 9 iunie 2008, fiind încălcate dispozițiile articolului 1171alineat 2 din Legea nr.31/1990, în sensul că nu a fost înaintată solicitarea consiliului de administrație în cel mult 15 zile de la publicarea convocării la 21 mai 2008. reținut că termenul în care putea fi modificată ordinea de zi expirase la 5 iunie 2008.

A mai reținut că, potrivit anunțului de reluare a procedurii de majorare, operațiunea urma să aibă loc la anumite termene, care expiraseră la 15 ianuarie 2009 iar reclamanta nu a dovedit că procedura nu se executase deja ori a fost suspendată.

Prima instanță a reținut că la termenul din 23 iunie 2008 nu a fost întrunit cvorumul necesar, de aceea adunarea generală extraordinară s-a amânat pentru 24 iunie 2008, dată când s-a constatat că nu a depus procurile în original la sediul societății cu cel puțin 48 de ore înaintea primei date stabilite pentru convocarea adunării, de aceea s-a pierdut exercițiul dreptului de vot în adunare în condițiile articolului 125 alineat 3 din Legea nr.31/1990.

Tribunalul a înlăturat susținerea reclamantei privitoare la neindicarea locului de depunere a procurilor, în raport de conținutul convocării potrivit articolului 117 din Legea nr.31/1990.

A înlăturat susținerea reclamanților privitoare la încălcarea dispozițiilor articolului 117 din Legea nr.31/1990, raportat la neindicarea modului și procedurii de majorare a capitalului social și la nepublicarea suplimentării articolului 1 cu punctul f, în considerarea conținutului convocării, în care s-a făcut mențiune privitoare la ordinea de zi și la posibilitatea conferită acționarilor interesați de a studia materialul ce urma a fi prezentat în adunarea generală începând cu 23 mai 2008 la punctul de lucru al societății. Sub acest aspect, tribunalul a reținut și că reclamanții nu au dovedit că au solicitat consultarea materialului și că au fost refuzați.

A apreciat acțiunea ca neîntemeiată în raport de dispozițiile articolului 132, ale articolului 117 și ale articolului 1171din Legea nr.31/1990.

A făcut aplicarea dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel nemotivat reclamanta, în nume propriu și al mandanților, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 10 martie 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

Motivele de apel au fost depuse la 6 martie 2009, cu respectarea termenului prevăzut de articolul 287 alineat 2 Cod procedură civilă.

Prima critică vizează faptul că instanța de fond se pronunță greșit în favoarea pârâtei, deși prin punctul c al notelor depuse la 22 ianuarie 2009 s-a precizat calculul legal privind ultima dată legală pentru a cere suplimentarea ordinii de zi a adunării generale extraordinare a acționarilor.

A doua critică vizează faptul că prima instanță acreditează în mod subiectiv și ilegal ideea că la 15 ianuarie 2009 hotărârea atacată ar fi fost deja executată, fără ca această motivare să fie pusă în discuție, instanța contribuind la păgubirea restului acționarilor inițiali prin atestarea ilegală a acestei executări a hotărârii.

A treia critică este întemeiată pe susținerea că instanța de fond nu a făcut referire la împrejurarea că reclamanta a corectat greșeala materială cuprinsă în acțiunea inițială privind votul și menționarea în hotărârea nr.25 din 24 iunie 2008 punctului G, nu a punctului În plus, apelanții reclamanți au susținut că instanța și-a permis să nu studieze înscrisurile din dosar și să treacă peste nulitatea absolută a convocării în discuție ca și cum aceasta nu ar fi existat.

A patra critică vizează considerentele în care instanța a analizat dacă în convocare sunt indicate locul sau incinta de depunere a procurilor originale. A susținut că această soluție se datorează rămânerii în pronunțare pe excepțiile analizate prin notele din 22 ianuarie 2009 și nu pe fond.

A cincea critică vizează modul în care s-a soluționat motivul de nulitate bazat pe absența modului și a procedurii de majorare a capitalului social din cuprinsul convocării. Apelanții susțin că dezlegarea dată este rodul lipsei de studiu a înscrisurilor de la dosar, înscrisuri din care rezultă că modul și procedura nu apar legal consemnate.

Apelul nu este întemeiat în drept.

La 11 iunie 2009 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al lui în raport de dispozițiile articolului 68 alineat 1 Cod procedură civilă, având în vedere că de la dosarul cauzei lipsește mandatul întocmit exclusiv în formă autentică al celorlalți apelanți - reclamanți pentru promovarea prezentului apel.

A invocat și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, susținând că în lipsa adoptării măsurii de majorare a capitalului social societatea intimată ar fi fost în pericol să fie dizolvată pentru nerespectarea dispozițiilor articolului 10 alineat 1 din Legea nr.31/1990.

S-au formulat apărări și față de motivele de apel, solicitându-se respingerea acestora ca neîntemeiate.

La termenul din 22 octombrie 2009, Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității de reprezentant a apelantei pentru ceilalți apelanți - reclamanți, excepție care a fost invocată și de către intimata pârâtă. Excepția este întemeiată și va fi admisă.

Dacă instanța de fond a apreciat că reclamanții - alții decât - și-au însușit expres cererea de chemare în judecată conform tabelului de semnături anexat, iar excepția lipsei calității de reprezentant a fost respinsă fără ca soluția să fie apelată de intimata pârâtă sub acest aspect, Curtea apreciază în schimb că în cauză trebuia făcută dovada calității de reprezentant a lui pentru ceilalți acționari inițiali în promovarea apelului.

În acest sens sunt dispozițiile articolului 68 alineat 1 Cod procedură civilă, care prevăd că procura pentru exercițiul dreptului pentru chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută sub înscris sub semnătură legalizată. Înscrisul depus prin reprezentant în apel, aflat la fila 172 dosarului, reprezintă un tabel în care semnează 47 de persoane fizice, semnătura acestora fiind atestată de avocat, Curtea constată că din acest înscris nu reiese că persoanele a căror identitate s-a atestat au împuternicit-o pe să-i reprezinte cu puteri depline în declararea și susținerea apelului din cauza de față, acest înscris neconferind nici unei persoane drept de reprezentare în instanță.

Pe cale de consecință, Curtea a dispus ca actele de procedură să se îndeplinească față de apelanții reclamanți înșiși, care au fost citați la sediul ales în declarația de apel, în condițiile articolului 69 alineat 2 teza finală Cod procedură civilă.

Având în vedere că s-a acordat termen în condițiile articolului 161 alineat 1 Cod procedură civilă pentru complinirea lipsei semnăturilor celorlalți apelanți reclamanți, iar lipsa nu a fost complinită, în temeiul articolului 161 alineat 2 Cod procedură civilă Curtea va anula apelul declarat de apelanții reclamanți acționari Inițiali, apreciindu-se legal sesizată doar cu apelul declarat de apelanta reclamantă în nume propriu.

Analizând cu precădere excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii în nulitate a hotărârii, conform articolului 137 Cod procedură civilă, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, având în vedere că de esența acțiunii este susținerea despre încălcarea drepturilor fundamentale la informare și la convocare al acționarilor, care reprezintă tot atâtea garanții ale unui vot dat în cunoștință de cauză.

Criticile aduse hotărârii primei instanțe de către apelanta - reclamantă sunt apreciate de C ca neîntemeiate.

Prima critică este neîntemeiată și a fost înlăturată. Este indiscutabil că în notele de ședință aflate la filele 68-69 ale dosarului de fond s-a precizat punctul de vedere al apelanților - reclamanți cu privire la data de la care începe să curgă termenul pentru depunerea cererilor de completare a ordinei de zi. Numai că aceste precizări nu instituie,prin ele însele,obligația instanței de a achiesa la acestea. În speță, hotărârea instanței este argumentată și legală. Dispozițiile articolului 1171alineat 2 din legea nr.31/1990 prevăd expres data de la care curge termenul de 15 zile, anume de la publicarea convocării, iar instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic că termenul a început să curgă de la 21 mai 2008 (fila 49 dosar fond) și s-a împlinit la 5 iunie 2008, iar în acest context depunerea solicitării la 9 iunie 2008 este tardivă (filele 52-53 ale dosarului de fond).

A doua critică este neîntemeiată. Și dacă împrejurarea invocată de apelanta - reclamantă ar reieși din considerentele hotărârii atacate, aceasta este lipsită de relevanță. Aceasta întrucât instanța a fost sesizată cu o cerere de constatare a nulității absolute a unei hotărâri, iar pentru admiterea acestei cereri reclamanta trebuie să dovedeascăîmprejurări anterioare sau contemporane hotărârii atacate, de natură a antrena nulitatea,nu împrejurări ulterioare, care țin de executarea acestei hotărâri.

Critica este lipsită de relevanță și pentru că instanța de control nu are a verifica efectele pe care anumite considerente ale hotărârii le produce, ci dacă instanța de fond a pronunțat hotărârea cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt dovedită.

A treia critică este neîntemeiată. Nu rezultă din actele și lucrările dosarului de fond că apelanta - reclamantă și-a corectat eroarea privitoare la articolul 11, în sensul că a indicat litera g în loc de litera f precizată inițial. Dar și dacă o astfel de corectură s-ar fi dovedit a fi survenit, soluția primei instanțe încă este legală și temeinică.

Așa cum rezultă din hotărârea nr. 25 din 24 iunie 2008 (fila 36 dosarului de fond),punctul gla care face referire apelanta - reclamantă a fost propus a fi introdus la momentul ținerii acestei adunări generale, adică la 24 iunie 2008. Ca urmare, acest punct suplimentar la 24 iunie 2008 nu putea fi introdus în convocarea publicată la 21 mai 2008, convocare care, din acest punct de vedere, respectă cerințele legale.

A patra critică este lipsită de temei. Din analiza convocării publicată la 21 mai 2008, aflată la fila 49 dosarului de fond, reiese fără discuție că nu s-a precizat locul de depunere a procurilor pentru exercitarea dreptului de vot în adunarea generală. Dar prevederile articolului 117 din legea nr.31/1990 nu impun ca o astfel de mențiune să apară în convocatorul adunării generale. În plus, locul de depunere a procurilor rezultă din interpretarea articolului 125 alineat 3 din legea nr.31/1990, respectiv la sediul societății, câtă vreme societatea are dreptul de a le reține. De altfel, se constată că apelanta - reclamantă nu a pretins nimic în legătură cu eventualele încercări de a depune procurile în termenul legal și nici în legătură cu motivele pentru care aceste procuri nu au fost reținute de societate. Poziția cu privire la acest aspect nu este exprimată nici în procesul verbal de ședință (filele 56-62 ale dosarului de fond) și nici în fața instanțelor de judecată, astfel încât critica formulată apare ca pur formală și lipsită de fundament legal.

Curtea constată că apelanta-reclamantăa criticat, în cadrul aceluiași motiv de apel,în mod implicitși faptul că instanța de fond s-a pronunțat pe fondul cauzei, deși rămăsese în pronunțare doar pe excepții. Critica este neîntemeiată. Din încheierea de ședință de la 15 ianuarie 2009 (fila 282 dosarului de fond), reiese că instanța a acordat la respectivul termen cuvântul atât pe excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de pârâtă, cât și pe fondul cauzei, prin soluția pronunțată soluționând atât excepția, cât și cererea în fond.

A cincea critică este neîntemeiată. În punctul doi din convocarea publicată la 21 mai 2008 apare pronunțarea de majorare a capitalului socialprin majorarea valorii nominale a acțiunilor, în condițiile articolului 210 alineat 4 din legea nr.31/1990.Această mențiune, făcută inclusiv prin trimitere la textul legal incident, este suficient de lămuritoare, cu atât mai mult cu cât se lasă la latitudinea acționarilor să stabilească majorarea valorii nominale într-una din modalitățile prevăzute de lege.

De asemenea, Curtea apreciază ca lămuritoare și mențiunea făcută la punctul trei al ordinii de zi a convocatorului, întrucât aceasta reprezintăun subsidiaral primei posibilități de majorare a capitalului social și conferă acționarilor deplina libertate de a decide "modul și procedura de emitere" ( de noi acțiuni), precum și modul de "exercitare a dreptului de preemțiune de către acționari".

Toate aceste considerente expuse cu respectarea principiului de drept tantum devolutum quantum appellatum au fundament convingerea Curții că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și a aplicat în mod riguros dispozițiile legale incidente, hotărârea pronunțată fiind la adăpost de orice critică.

Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de, în conformitate cu dispozițiile articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă.

În temeiul articolului 298, raportat la articolul 274 Cod procedură civilă, Curtea îi va obliga în solidar pe apelanți, care au căzut în pretenții și se află în culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata-pârâtă, cheltuieli constând în onorariu de avocat conform chitanței aflate la fila 332 dosarului de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția lipsei de interes în promovarea apelului, invocată de intimată.

Anulează apelul declarat de acționarii inițiali prin G:, G, OREST, G -, G, G, -, -, G, -, G, N, ȘI, toți cu domiciliul ales la din B,-,. 1,. 2,. 6,. 85 sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.1249/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, cu sediul în B,-,. 3 sector 2 și în B, la punctul de lucru din-,. 3, sector 4.

Respinge ca nefondat apelul declarat de împotriva sentinței comerciale nr.1249/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.

Obligă pe apelanți să plătească în solidar intimatei 750 lei cheltuieli de judecată în apel.

Cu recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi,5.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

50 ex./

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Suspendare hotarare aga Spete. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Bucuresti