Spete pretentii comerciale. Decizia 1496/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1496

Ședința publică de 05 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Aurică Avram

JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu

JUDECĂTOR I

GREFIER

.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - B, împotriva sentinței comerciale nr.9231/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - INSURANCE SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și intimata, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, potrivit rezoluției de primire a dosarului și motive de recurs într-un singur exemplar.

Apărătorul recurentei depune la dosar azi, în ședință publică, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, potrivit rezoluției de primire a dosarului.

Se comunică intimatei motivele de recurs formulate de către recurentă.

Apărătorul intimatei invocă excepția nulității recursului pentru nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal.

Curtea lasă dosarul la a doua strigare pentru ca intimata să ia cunoștință de conținutul motivelor de recurs.

După reluarea dezbaterilor apărătorul intimatei, în temeiul art.306 alin.1 raportat la art.303 alin.1 și 3.pr.civ. menține excepția nulității recursului pentru nedepunerea în termenul legal a motivelor de recurs și solicită să se constate nul recursul.

Apărătorul recurentei solicită respingerea excepției nulității recursului învederând instanței că a înaintat la dosar motivele de recurs prin fax în termen, însă la un alt număr de fax.

CURTEA

Prin cererea formulată în data de 16.01.2009 la Judecătoria Sectorului 1 B, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta - Vienna Insurance SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la plata despăgubirilor în valoare de 45.104 EURO, reprezentând echivalentul sumei de 61.483,16 USD, cu penalizări aferente calculate de la data la care despăgubirea trebuia efectuată, potrivit poliței de asigurare pentru mărfurile transportate încheiată în data de 17.09.2007, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare formulată în cauză la data de 26.02.2009 reclamanta și-a redus cuantumul pretențiilor la suma de 17.301,24 USD, reprezentând valoarea daunei și 6.122,08 USD, reprezentând dobânda legală.

Prin sentința comercială nr.4918 pronunțată la 26.03.2009 în dosarul nr- Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția necompetenței materiale, invocată de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București (Secția Comercială), unde cauza a fost înregistrată sub nr-.

Prin sentința comercială nr.9231 pronunțată la data de 12.06.2009 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis excepția insuficientei timbrări și, în consecință, a anulat ca insuficient timbrată cererea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut că prin rezoluția de primire a cauzei s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de achitare a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 1.408,13 lei și timbrul judiciar de 5 lei sub sancțiunea anulării cererii, obligație care a fost adusă la cunoștința reclamantei prin citația emisă pentru termenul de judecată de la 12.06.2009, primită la 19.05.2009, fără ca reclamanta să depună la dosar dovada timbrării.

Împotriva acestei sentințe comerciale reclamanta - SRL a formulat cerere de declarare a recursului, în termen și timbrând legal, iar ulterior, la 05.11.2009, a formulat și motivele de recurs.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că se impune casarea hotărârii recurate deoarece cererea a fost soluționată de o instanță necompetentă, în raport cu valoarea pretențiilor rezultată în urma cererii precizatoare de la 26.02.2009. De asemenea, tribunalul a calculat greșit valoarea taxei judiciare de timbru, care trebuia să fie în raport cu valoarea inițială a pretențiilor, de 5.592 lei, din care reclamanta a achitat 2.022,50 lei, astfel că diferența ce mai trebuia să fie achitată era de 3.569,5 lei, iar nu de 1.408,13 lei, sau, în raport cu valoarea precizată a pretențiilor, trebuia să fie de 3.172,33 lei, din care diferența de achitat era de doar 1.149,83 lei. De altfel, tribunalul a invocat excepția netimbrării acțiunii la termenul de la 12.06.2009, iar nu excepția insuficientei timbrări.

Intimata - Vienna Insurance SA a invocat excepția nulității recursului, pentru nedepunerea în termenul legal a motivelor de recurs, cu privire la care, analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.306 alin.1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat de parte în termenul legal.

Conform prevederilor art.303 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs, sau înăuntrul termenului de recurs, de 15 zile prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, calculat de la comunicarea hotărârii recurate.

În cauză comunicarea către reclamantă a sentinței comerciale nr.9231/12.06.2009 s-a realizat la 16.07.2009, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 21 din dosarul primei instanțe. Cererea de declarare a recursului a fost formulată la 24.07.2009, deci în termen legal, dar depunerea motivelor de recurs a intervenit abia la data de 05.11.2009, evident după împlinirea termenului legal prevăzut de lege în acest scop.

Recurenta nu a dovedit în vreun mod nici susținerile formulate prin concluziile puse în cauză în sensul motivării recursului în termen.

Astfel fiind, excepția nulității recursului, pentru depunerea în mod tardiv a motivelor de recurs, este întemeiată, urmând să fie admisă și, în consecință, să se constate nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția nulității recursului.

Constată nul recursul declarat de recurenta - B cu sediul în B,-, sector 6, și cu sediul ales la Cabinet de Avocat în B,-,.2,.3A, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.9231/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - INSURANCE SA cu sediul în B,-, corp B, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia

I

Grefier,

Red.Jud. - 30.11.2009

Tehnored. - 2.12.2009/Nr.ex.: 5

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială/Președinte:

Președinte:Aurică Avram
Judecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 1496/2009. Curtea de Apel Bucuresti