Suspendare hotarare aga Spete. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 62/2009
Ședința publică din 12 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC - C N, împotriva ordonanței președințiale nr. 101/C/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect suspendare hotărâre AGA.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă, avocat și pentru intimat avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 15 decembrie 2008 s-a depus la dosarul cauzei o adresă din partea Tribunalului Comercial Cluj însoțită de completare a motivelor de recurs.
În data de 08 ianuarie 2009 s-a depus la dosarul cauzei concluzii scrise din partea recurentei prin care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.
Reprezentanta recurentei arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatului arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată pentru motivele depuse pe larg în scris și susținute în fața instanței. În prezent, se atacă și se cere anularea hotărârii din 12.08.2008, hotărâre care urmărește exclusiv producerea efectelor dorite de intimat. Astfel se apreciază că există două posibile explicații de a interpreta conduita intimatului: prima este perseverenta șicanare a conducerii societății imediat după ce a fost ales în consiliul de Administrație, iar cea de-a doua explicație este că abia după ce a văzut documentele Adunării Generale și-a dat seama că efectele demersurilor sale s-au produs dincolo de așteptări, acesta atacând o hotărâre din 2004 a obținut și anularea hotărârii din 1998.
Această hotărâre este perfect legală, se realizează punerea în aplicare a hotărârii Curții de Apel București. Instanța de fond a apreciat în mod greșit că această hotărâre nu este conformă cu ordinea de zi,existența unor diferențe între textul convocatorului și cel al hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor este în deplină conformitate cu lege.
Este inacceptabilă afirmația conform căreia suspendarea nu prejudiciază fondul cauzei pentru că o altă instanță a fost investită cu cererea pentru anularea hotărârii
Instanța a reținut că s-au invocat motive pentru a atrage nulitatea hotărârii A, argumente care nu au fost susținute cu probe.
Instanța de fond a considerat că urgența rezultă din necesitatea conservării unor drepturi care s-ar pierde dacă instanța nu ar suspenda efectele hotărârii A;aceste drepturi s-au pierdut ca urmare a pronunțării, la cererea intimatului, a hotărârii Curții de Apel București.
În ce privește legalitatea unor hotărâri ale unor Adunări Generale viitoare, acesta nu ar trebui considerată a fi pusă sub semnul întrebării, încurajând astfel atitudinea șicanatoare a intimatului care nu este în interesul societății - și este contrară legii.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate pentru motivele depuse pe larg în întâmpinare și note de ședință și susținute oral în fața instanței. În susținere se arată că în speță sunt întrunite cele 4 condițiile de admisibilitate ale ordonanțe președințiale prevăzute de dispozițiile art. 581.pr. civ, respectiv: urgența - măsurii și dreptului ce s-ar pierde în caz de nesuspendare a efectelor hotărârii rezultă din descrierea stării de fapt, neprejudicierea fondului - o altă instanță fiind deja legal investită cu cererea de anulare a hotărârii A, instanța de fond a făcut o examinare sumară, constatând că există o diferență între convocator și hotărâre, aparența de drept - hotărârea este nelegală întrucât încalcă ordinea de zi dată publicității prin convocator,convocatorul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art.117 alin6 și 7, hotărârea AGEA s-a votat cu un număr de acțiuni care fuseseră anulate prin hotărârea J, nu s-a întrunit prezența acționarilor prevăzută de art.217 alin.3; și vremelnicie.
Concluzionând, reprezentantul intimatului, arată că hotărârea atacată este vădit nelegală, încălcând-se drepturile și interesele acționarilor.
CURTEA
Prin ordonanța președințială nr.101/C din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC - și în consecință s-a dispus suspendarea efectelor hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC - din data de 12 august 2008, până la soluționarea definitivă a cererii ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Comercial Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că legea societăților comerciale stabilește în cuprinsul dispozițiilor sale dreptul reclamantului ca, odată cu intentarea acțiunii în anulare, să formuleze și să solicite instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate.
Procedând în această modalitate, reclamantul a solicitat suspendarea efectelor hotărârii AGEA adoptată de pârâta SC - la data de 12 august 2008, făcând dovada faptului că a formulat o cerere în instanță având ca obiect anularea aceleiași hotărâri adoptate de pârâtă, cererea făcând obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj.
Pentru formularea și admisibilitatea unei cereri de suspendare legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art.133 din Legea nr.31/1990, pe lângă necesitatea înregistrării unei cereri de anulare a hotărârii, și urmarea unei proceduri speciale și anume cea reglementată de prev. art.581 pr.civ. - ordonanța președințială.
Conform prev. art.581 pr.civ. instanța poate să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Condițiile de admisibilitate ale cererii sunt urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului. Prima condiție care justifică folosirea ordonanței președințiale este urgența, aceasta urmând a fi apreciată în concret de către instanță în raport de circumstanțele obiective ale cauzei, instanța putând să încuviințeze ordonanța președințială în măsura în care sunt îndeplinite și celelalte condiții de admisibilitate, respectiv vremelnicia și neprejudecarea fondului.
Urgența nu trebuie însă confundată cu celeritatea, cu promptitudinea în rezolvarea unei pricini și această condiție trebuie să persiste pe tot parcursul judecății, nefiind suficient ca ea să existe la data introducerii cererii și să dispară ulterior acestui moment.
A doua condiție de admisibilitate este ca măsura ordonată de instanță să fie. Pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri definitive, care privesc rezolvarea fondului litigios, ci numai măsuri provizorii care tind să păstreze un drept periclitat prin întârziere sau, să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireparabilă.
În principiu, măsurile luate pe această cale sunt limitate în timp până la rezolvarea în fond a litigiului.
Cea de a treia condiție de admisibilitate este ca măsura luată să nu prejudece fondul dreptului și decurge din cea anterioară. Condiția decurge și din prevederea legală conform căreia ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când există judecată asupra fondului. A nu prejudeca fondul înseamnă că instanța de judecată nu poate să se pronunțe asupra fondului cauzei și că, în consecință, nu este îndreptățită să statueze asupra existenței sau inexistenței dreptului, ci numai să facă o examinare sumară asupra aparenței acestuia.
Făcând aplicarea dispozițiilor legale sus enunțate, în cazul în speță, instanța reține faptul că reclamantul a atacat hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor SC - din 12 august 2008, considerând-o ca vădit nelegală, întemeindu-și cererea pe disp. art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990 republicată și actualizată și că în motivele invocate în cuprinsul cererii de suspendare a reiterat aceleași motive.
Reclamantul a susținut faptul că această împrejurare nu are relevanță în cauză și că susținerile pârâtei în sensul respingerii cererii de suspendare deoarece în caz contrar s-ar ajunge la o antepronunțare asupra fondului se impun a fi înlăturate.
Instanța apreciază că invocarea în cadrul cererii de suspendare a acelorași motive ca și în cuprinsul cererii prin care se solicită anularea hotărârii AGEA nu este de natură să determine respingerea cererii, întrucât, așa după cum rezultă din disp. art.581 pr.civ. aplicabile în cauză, în materia ordonanței președințiale judecătorul trebuie să pipăie fondul litigiului și să verifice în favoarea cărei părți este aparența dreptului.
Pe de altă parte, însăși legiuitorul a prevăzut în favoarea reclamantului posibilitatea de a formula o cerere de suspendare concomitent cu introducerea cererii în anulare a unei hotărâri AGA și a lăsat la latitudinea părții motivele invocate în susținerea unei astfel de cereri.
Fără a analiza fondul litigiului dedus judecății, făcând doar o analiză sumară asupra aparenței dreptului, instanța consideră că în cazul dedus judecății se impune suspendarea hotărârii AGEA adoptată de pârâta SC - la data de 12 august 2008, întrucât, pe de o parte, se invocă motive care ar atrage nulitatea hotărârii reglementate de prev. art.117 din Legea nr.31/1990 și, pe de altă parte, întrucât dacă s-ar avea în vedere doar modalitatea în care a fost publicată ordinea de zi în convocator și ulterior modalitatea în care a fost redactată și publicată hotărârea în Monitorul Oficial ar exista posibilitatea să fie constatate la analiza pe fond anumite diferențe care nu pot fi analizate doar odată cu soluționarea fondului cauzei.
În plus, instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite cerințele prev. de art.581 pr.civ. urgența rezultând din necesitatea conservării unor drepturi care s-ar pierde dacă instanța nu ar suspenda efectele hotărârii AGEA atacate, atâta timp cât se preconizează convocarea acționarilor în vederea adoptării unor noi hotărâri și există o dispută asupra legalității măsurilor luate prin hotărârea din 12 august 2008 cu referire expresă la capitalul social și, implicit, la numărul de acțiuni deținute de fiecare acționar.
Atâta timp cât convocarea unei adunări AGEA se face ținându-se cont de acționarii care la data de referință dețineau această calitate și de numărul de acțiuni deținute, tribunalul apreciază că existența unui echivoc în ceea ce privește calitatea de acționar și numărul acțiunilor deținute de fiecare potențial participant la adunare ar crea prezumția nerespectării disp. art.17 din Legea nr.31/1990 cu privire la o eventuală convocare avută în vedere pentru orice hotărâre ulterioară.
Referitor la susținerile pârâtei conform cărora în speță nu este întrunită cerința evitării pierderii unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, instanța urmează să le înlăture, întrucât aceasta decurge în mod clar din împrejurarea că reclamantul ar fi prejudiciat în situația în care nu ar cunoaște în mod clar și fără echivoc numărul acțiunilor deținute din capitalul social al pârâtei și ar fi, pe cale de consecință, prejudiciat la momentul la care și-ar exprima votul pentru aprobarea uneia sau alteia dintre hotărâri.
Cât privește vremelnicia măsurii dispuse, instanța consideră că aceasta este evidentă, atâta timp cât suspendarea hotărârii adoptate de AGEA la data de 12 august 2008 se solicită a fi dispusă până la data soluționării cererii având ca obiect anularea aceleiași hotărâri înregistrată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj.
În plus, se impune a se face precizarea că dosarul nr- în cadrul căruia se solicită anularea aceleiași hotărâri AGEA a cărei suspendare se analizează a fost suspendat de Înalta Curte de Casație și Justiție până la data de 6 februarie 2009 și, astfel, instanța nu va fi în măsură să se pronunțe asupra legalității hotărârii, în această perioadă de timp pârâta având practic posibilitatea, în caz de respingere a suspendării hotărârii AGEA din 12 august 2008 să adopte alte hotărâri a căror legalitate să fie pusă sub semnul întrebării.
Față de considerentele mai sus reținute, raportat la prev. art.133 din Legea nr.31/1990 coroborat cu prev. art.581 pr.civ. instanța a admis cererea de suspendare formulată de reclamant ca fiind fondată și a dispus suspendarea efectelor hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC - din data de 12 august 2008, până la soluționarea definitivă a cererii ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Comercial Cluj.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta -. C-N solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii ca nefondată a cererii de suspendare cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că rin p. Sentința comercială pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj În Dosar nr- s-a admis cererea reclamantului și s-a dispus suspendarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 12.08.2008.
Prin Decizia comercială nr. 522/06.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosar - s-a admis apelul reclamantului și s-a dispus anularea Hotărârii AGA a pârâtei din 22.10.2004 și a actului adițional la actul constitutiv, aferent acestei majorări de capital. Instanța a reținut că "Fată de probele administrate în cauză, Curtea reține că hotărârea AGA atacată a încălcat dispozițiile imperative ale Legii nr. 31/1990 odată ce s-a decis o nouă emisiune de acțiuni, respectiv o majorare de capital social cu aport în numerar în condițiile în care emisiunea de acțiuni precedentă nu fusese integral subscrisă și plătită." Această decizie a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat.
În vederea punerii în aplicare a dispozițiilor hotărârii judecătorești anterior menționate, recurenta a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 12.08.2008.
Astfel, convocatorul publicat în Monitorul Oficial prevede: "Ordinea de zi a adunării generale extraordinare: 1 punerea în aplicare a Deciziei comerciale nr. 522/2007 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de la Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilirea modalității de plată a unui nr. de 15.312 acțiuni în valoare de 38.280 lei la prețul de 2,5 lei pe acțiune, rămase, în opinia instanței, neachitate din emisiunea suplimentară din 11.12.1998."
Din procesul verbal al ședinței AGEA din data de 12.08.2008 reiese că această ordine de zi a fost dezbătută de către acționari și s-a propus spre aprobare un proiect de hotărâre.
Cererea nu îndeplinește condițiile specifice pentru admisibilitatea unei ordonanțe președințiale, deoarece nu face dovada urgenței și nu respectă cerința neprejudecării fondului cauzei A) Scopul ordonanței președințiale, astfel cum a fost reglementată prin art. 581 și urm. pr.civ. este acela de a evita pierderea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau de a preveni o daună iminentă ce nu s-ar putea repara. Așadar, această procedură specială este menită "să ocrotească acele drepturi care s-ar pierde cu totul, dacă s-ar recurge la procedura de drept comun; și respectiv "să prevină producerea unui prejudiciu imediat, atât de grav . să apară foarte greu de reparat, așa cum s-a arătat în doctrină.
În speță, reclamantul nu este amenințat să piardă niciun drept, nici să sufere vreo pagubă, deoarece toate aspectele hotărârii atacate privesc simple constatări ale unor efecte produse de hotărâri judecătorești irevocabile, care s-au pronunțat chiar la cererea reclamantului și în deplină conformitate cu această cerere.
Evident că nu poate fi vorba de nicio sancțiune aplicată acționarilor, ci de rezultatele procesului declanșat de reclamant. Nu poate fi luată în considerare nici susținerea că acționarii au suferit un prejudiciu injust, deoarece hotărârile judecătorești irevocabile nu pot fi injuste când s-au obținut în favoarea reclamantului și când sumele plătite vor fi restituite. Toți cei care au subscris acțiuni în cele două etape de majorare bineînțeles că între ei, în frunte, se situează reclamantul - vor fi astfel reintegrați în drepturile lor, dacă vor subscrie același număr de acțiuni și astfel sumele subscrise și plătite nu vor mai fi pretinse la noua majorare, ci se vor lua în calcul plățile efectuate anterior.
Prin completarea la motivele de recurs se mai arată că înainte de orice altă analiză, consideră că se impune să învedereze instanței că reclamantul abia după ce a văzut documentele Adunării Generale și-a dat seama că efectele demersurilor sale s-au produs dincolo de așteptări. anularea hotărârii Adunării Generale din 2004 prin care s-a majorat capitalul social el a invocat drept motiv nefinalizarea și deci eșecul hotărârii Adunării Generale de majorare a capitalului social din 1998. Instanțele judecătorești investite de el au constatat la cererea lui nelegalitatea ambelor hotărâri ale Adunării Generale și astfel suprimarea efectelor acestor hotărâri a fost opera justiției la cererea intimatului și nicidecum nu a fost efectul Hotărârii din 12 august, așa cum pretinde reclamantul.
Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9.pr.civ.)
Instanța de fond a apreciat că invocarea, în cuprinsul cererii de suspendare, a acelorași motive ca și în cuprinsul cererii de anulare a hotărârii Adunării Generale nu este de natură să determine respingerea cererii; judecătorul trebuie să pipăie fondul litigiului și să verifice În favoarea cărei părți este aparența dreptului.
În speță cele două cereri sunt aproape identice, cererea din dosarul de față nefiind motivată sub aspectul urgenței. Expunerea în cadrul cererii de suspendare a tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea de anulare excede cadrului procesual și prejudiciază fondul. Desigur că partea are dreptul, în virtutea principiului disponibilitătii, să invoce orice motive în cuprinsul cererii sale, chiar dacă acestea ar fi înafara cadrului procesual. Însă instanța era obligată să aibă un rol activ și să cenzureze astfel de motive prin hotărârea pronunțată.
Instanța a reținut ca argumente în favoarea suspendării invocarea unor motive care ar atrage nulitatea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor și existența unor diferențe Între textul convocatorului și textul hotărârii adoptate de către Adunarea generală.
Motivele la care se referă instanța nu au nicio aparență de temeinicie; intimatul reclamant a atacat toate hotărârile Adunării Generale a Acționarilor din momentul În care nu s-a mai aflat la conducerea societății. Sentința atacată nu face altceva decât să încurajeze conduita de rea-credință a intimatului, care recurge la orice mijloace pentru a-și atinge scopul. Simpla invocare a unor motive vădit nefondate nu este de natură să atragă suspendarea, așadar instanța a încălcat legea pronunțând hotărârea atacată.
Instanța de fond a considerat că urgența rezultă din necesitatea conservării unor drepturi care s-ar pierde dacă instanța nu ar suspenda efectele hotărârii AGEA; aceste drepturi s-au pierdut ca urmare a pn nunțării, la cererea intimatului, a hotărârii Curții de Apel București în Dosarul -. Hotărârea Adunării Generale Extraordinare suspendată de prima instanță nu a făcut altceva decât să aplice prevederile cuprinse în decizia menționată anterior. De aceea nu există nici un echivoc în ceea ce privește calitatea de acționar și numărul acțiunilor deținute de fiecare participant la o Adunare Generală viitoare, întrucât numai acțiunile anulate prin hotărâre judecătorească nu vor fi luate în considerare.
În ce privește legalitatea unor hotărâri ale unor Adunări Generale viitoare, aceasta nu ar trebui considerată a fi "sub semnul întrebării", doar din considerentul că există pe rolul instanței o cerere de anulare a hotărârii din 12.08.2008. Intimatul reclamant recurge la acțiuni în justiție după fiecare Adunare Generală în scop șicanator pentru a împiedica exercitarea atribuțiilor organelor de conducere a-i da satisfacție este contrar legii și intereselor societății
Prin întâmpinarea formulată reclamantul a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Cu privire la existente tuturor condițiilor necesare pentru admiterea suspendării pe cale de ordonanța președințială a dezvoltat pe larg, in fata primei instanțe, argumentele pentru care a considerat ca cererea formulata de reclamant in temeiul art. 133 din este întemeiata si sub aspectul întrunirii condițiilor speciale cerute de art. 581. pr. civ.:
Cu privire la neprejudecarea fondului. Este evident ca soluția de suspendare pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj nu prejudecă fondul cauzei, căci o altă instanță este deja legal investită cu cererea de anulare a hotărârii AGEA; suspendarea efectelor hotărârii AGEA nu reprezintă o măsură prin care instanța s-ar pronunța asupra meritelor acțiunii subsemnatului, aceasta urmând a cerceta doar aparenta dreptului, pe baza argumentelor prezentate de părți si a înscrisurilor ce însoțesc cererea de suspendare - fără administrarea altor probe ce vor fi administrate in fata instanței competente.
Din aceste motive, devine evident ca, "critica" aduse de recurenta cu privire la invocarea de reclamant a unor motive care "tin doar de fondul cauzei" (pag. 4, paragraf ultim din cererea de recurs) este făcuta de complezenta.
Cu privire la urgenta măsurii si prevenirea unui prejudiciu ireparabil. Această urgentă, precum și necesitatea conservării unor drepturi care s-ar pierde dacă instanța nu ar suspenda efectele hotărârii AGEA atacate, rezultă cu evidentă din descrierea stării de fapt prezentate in cererea sa; într-adevăr, prin ilegala anulare a unei întregi emisiuni de acțiuni (1998), cu consecința unor la fel de ilegale reduceri și majorări ale capitalului societății parate, sunt afectate iremediabil drepturile acționarilor care în 1998 au subscris și au plătit acțiuni.
Și mai important, prin aprobarea nelegală a majorării capitalului social și a emiterii unui număr de 880.000 noi acțiuni, cu limitarea simultană a dreptului de preferință al unor acționari de a mai subscrise acțiuni peste numărul de 280.000, acționarii majoritari își creează premisele pentru a săvârși noi abuzuri în societatea recurenta (în care astăzi dețin toate posturile-cheie de conducere), prin reducerea la tăcere a oricărui acționar minoritar care - în lipsa acestei limitări nelegale la subscriere - ar putea să-și prezerva cota de capital deținută, și să aibă un cuvânt de spus împotriva acestor abuzuri.
Este deosebit de elocvent, in acest sens, convocatorul prezentat la termenul de judecata din 16 octombrie 2008, din care rezultă ca recurenta pregătea deja o alta majorare de capital in condițiile in care a anulat ilegal votul ce ar fi putut fi exprimat cu 200.000 de acțiuni. Urgenta măsurii de suspendare a efectelor hotărârii AGEA atacate de mine este astfel pe deplin relevata: dacă efectele acestei hotărâri nu sunt păstrate suspendate, recurenta va folosi noua structura a acționariatului ilegal conturata pentru a adopta hotărâri prin care urmărește sa instaleze definitiv la putere un grup de interese legat prin conexiuni familiale si care ar înăbuși astfel orice urma de democrație acționarială sau de protecție a drepturilor acționarilor minoritari.
Analizând recursul promovat în raport de motivele de recurs din memoriul de recurs și completarea motivelor de recurs raportat la prevederile art.304 și 304/1 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Reclamantul prin cererea întemeiată pe dispozițiile art.133 din Legea nr.31/1990 și art.581 pr.civ. a solicitat suspendarea tutoror efectelor hotărârii AGEA a din data de 12 august 2008.
Motivarea cererii a fost realizată de reclamant prin arătarea împrejurării că a înțeles să solicite anularea hotărârii AGEA a din data de 12 august 2008 în temeiul dispozițiilor art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990 arătând că în calitate de acționat al pârâtei a participat la adunarea convocată și a votat împotriva tuturor propunerilor solicitând și consemnarea acestei împrejurări întrucât au fost supuse votului și s-au adoptat măsuri ce nu sunt cuprinse în convocatorul publicat în Monitorul Oficial partea a IV- nr.3755 din 08 iulie 2008.
Motivele pentru care apreciază ca nelegală hotărârea atacată sunt cuprinderea în ordinea de zi a unor măsuri care nu au fost menționate în convocator luarea în considerare a unui număr de acțiuni în mod nelegal și a unor neconcordanțe vădite între ceea ce s-a consemnat în procesul verbal și hotărârea AGEA.
Din perspectiva incidenței prevederilor art.133 din Legea societăților comerciale și art.581 pr.civ. arată că soluția de suspendare nu prejudecă fondul întrucât o altă instanță este deja investită cu cererea de anulare urgența măsurii și dreptul care s-ar pierde rezultă din starea de fapt descrisă anterior.
Analizând incidența dispozițiilor art.581 pr.civ. în aplicarea prevederilor art.133 din Legea nr.31/1990 prima instanță a reținut condițiile de admisibilitate ale cererii care sunt urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului cauzei.
Condiția urgenței care să justifice pronunțarea unei ordonanțe președințiale trebuie determinată în mod concret și prin raportare la celelalte condiții enunțate verificarea îndeplinirii acestei condiții urmând a se raporta și la momentele și faptele derulate în timpul procedurii.
Instanța a apreciat că urgența rezultă din necesitatea conservării unor drepturi care s-ar pierde dacă instanța nu ar suspenda efectele hotărârii atacate atât timp cât se preconizează convocarea acționarilor în vederea adoptării unor noi hotărâri și există o dispută asupra legalității măsurilor luate prin hotărârea atacată cu referire expresă la capitalul social și implicit la numărul de acțiuni deținute de fiecare acționar.
Starea de fapt reținută de către prima instanță în justificarea îndeplinirii condiției urgenței este o situație ipotetică și care ar urma să aibă loc în viitor astfel că cerința analizării urgenței în raport de momentul sesizării instanței ori al pronunțării asupra cererii de ordonanță președințială nu poate fi apreciat ca fiind îndeplinit.
Vremelnicia măsurilor dispuse de către instanță nu poate fi raportată doar la existența unui litigiu pe fond măsura solicitată e imperios necesar a fi una care prin natura ei să poată fi definită ca, provizorie.
Condiția de admisibilitate finală respectiv aceea a neprejudecării fondului cauzei a fost apreciată de asemenea ca fiind îndeplinită de către prima instanță reținându-se că a nu prejudeca fondul înseamnă ca instanța de judecată să nu se pronunțe asupra fondului cauzei nefiind îndreptățită să statueze asupra existenței sau inexistenței dreptului fiind obligată a realiza doar o analiză sumară.
Prima instanță a considerat că se impune suspendarea hotărârii AGEA a din data de 12 august 2008 întrucât au fost invocate motive care ar atrage nulitatea hotărârii reglementate de prevederile art.117 din Legea nr.31/1990 și întrucât dacă s-ar avea în vedere doar modalitatea în care a fost publicată ordinea de zi în convocator și ulterior modalitatea în care a fost redactată și publicată hotărârea ar exista posibilitatea să fie constatate la analiza pe fond anumite diferențe care nu pot fi analizate decât odată cu soluționarea fondului cauzei.
Analizarea în această modalitate a îndeplinirii condiției de neprejudecare a fondului nu poate fi primită întrucât deși s-a subliniat că instanța nu analizează motivele invocate de reclamant în acțiunea promovată pentru anularea hotărârii AGEA a din data de 12 august 2008 aceasta totuși realizează o analiză care nu poate fi caracterizată ca nefiind un a supra fondului cauzei.
Instanța trebuie să verifice aparența dreptului și persoana în favoarea căreia aceasta operează fără a prejudeca fondul cauzei, aceasta fiind de altfel una din condițiile esențiale pentru admisibilitatea cererii de suspendare în modalitatea aleasă de reclamant.
Verificarea susținerilor intimatului cu privire la aparența dreptului nu ar putea fi realizată fără antamarea fondului cauzei iar susținerile acestuia potrivit cărora soluția de suspendare nu prejudecă fondul cauzei doar prin raportare la împrejurarea că o altă instanță este deja legal investită cu cererea de anulare a hotărârii AGEA a din data de 12 august 2008 nu pot fi primite pentru considerentele enunțate anterior.
Considerentele enunțate anterior au evidențiat că recursul promovat este fondat, hotărârea pronunțată de către prima instanță relevând prin considerentele acesteia că dispozițiile legale incidente respectiv prevederile art.133 din Legea nr.31/1990 și art.581 pr.civ. au fost greșit aplicate astfel că în temeiul prevederilor art.304 pct.9 pr.civ. coroborat cu prevederile art.312 pr.civ.,Curtea va dmite recursul declarat de pârâta C-N împotriva Sentinței civile nr. 101/C/17.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj care va fi modificată în sensul că se va respinge cererea de suspendare a tuturor efectelor hotărârii AGEA din 12.08.2008, formulată de reclamantul.
În temeiul art.274 pr.civ. intimatul va fi obligat la plata sumei de 5.000 lei în favoarea recurentei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C- împotriva Sentinței civile nr. 101/C/17.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în sensul că respinge cererea de suspendare a tuturor efectelor hotărârii AGEA din 12.08.2008, formulată de reclamantul .
Obligă intimatul la plata sumei de 5.000 lei în favoarea recurentei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G - - - - -
GREFIER
- -
Red./
3 ex./14.01.2009
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț