Pretenţii. Decizia nr. 914/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 914/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 197/176/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 914/R/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător F. Ș.
Judecător C. L.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe recurent T. D. R. împotriva sentinței civile nr. 1391/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. și intimat R. B. SA, intimat R. B. SA AGENȚIA APULUM, având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță d-na consilier juridic A. G. Matarînga pentru intimată, lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
La data de 03.09.2013 intimata a depus la dosar întâmpinare..
Instanța constată că nu mai este necesară comunicarea întâmpinării întrucât aceasta a fost depusă înainte cu 5 zile de termenul de judecată.
Reprezentanta intimatei depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate pentru motivele invocate în întâmpinare pe care le susține și le dezvoltă. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra recursului de față ;
Prin sentința civilă 1391/2013 a Judecătoriei Alba Iulia a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii, invocată de pârâta R. B. SA, prin întâmpinare, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei R. B. SA – Agenția Apullum, invocată prin întâmpinare, și s-a respins acțiunea reclamantei T. (Ș.) D. R., domiciliată în A. I. – Oarda, ., jud. A. formulată în contradictoriu cu pârâta R. B. SA – Agenția Apullum, cu sediul în A. I., ., .. A. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
S-a respinge acțiunea reclamantei T. (Ș.) D. R. formulată în contradictoriu cu pârâta R. B. SA.
Pentru a stabili această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată în dosarul nr._, reclamanta T. (Seican) D. R. a solicitat instanței ca în contradictoriu pârâtele R. B. SA și R. B. SA – Agenția Apullum prin hotărârea ce o va pronunța:
- să constate abuzive și nule clauzele privind comisionul de administrare, comisionul de procesare și dobânda majorată cuprinse la pct. 3.5, pct. 3.7 și pct. 3.4 din art. 3 costuri din cuprinsul contractului de credit nr. RBRO_ din 04.03.2010 încheiat între părți;
- să dispună desființarea clauzelor contractuale sus menționate;
- să dispună desființarea scadențarului în privința acelorași clauze;
- să oblige pârâtele să restituie reclamantei sumele achitate cu titlu de comision de administrare și comision de procesare de la data semnării contractului până la data pronunțării sentinței și în continuare până la plata efectivă;
- să oblige pârâtele să refacă planul de rambursare a creditului cu luarea în considerare a hotărârii judecătorești și să întocmească un nou grafic de rambursare a creditului;
- să dispună obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale începând cu data plății până la plata efectivă a comisionului de administrare;
- să dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanta, în calitate de împrumutat, a încheiat cu pârâtele, în calitate de împrumutători, contractul de credit nr. RBRO_ din 04.03.2010, având ca obiect acordarea unui împrumut de 8000 lei, durata creditului fiind de 72 luni.
Reclamanta consideră că cauză sunt aplicabile prev. art. 14 din Legea nr. 193/2000, deoarece este un consumator prejudiciat prin încheierea unui contract cu încălcarea prev. acestei legi. Clauzele cuprinse în contractul de credit în art. 3 intitulat „costuri” la pct. 3.5, pct. 3.7 și pct. 3.4 sunt considerate a fi abuzive și având o cauză ilicită constând în aceea că formularul tipizat de contract pus la dispoziție a fost semnat fără să poată fi negociate toate clauzele, ceea ce a dus la transformarea tacită a contractului de credit într-un contract de adeziune.
Se apreciază că plata respectivelor comisioane creează un dezechilibru între interesele părților și se impune restituirea sumelor plătite cu titlu de comisioane de administrare și procesare.
Cu privire la dobânda majorată se arată că și aceasta ar fi tot o clauză abuzivă, deoarece în cazul plății cu întârziere a ratelor reclamanta plătește penalități de întârziere.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate prev. art. 1166, art. 1263 VCC și art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Reclamanta a depus la dosar, în copie, invitația la conciliere și răspunsul pârâtelor, plan de rambursare și contractul de credit (f. 6-16).
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtele au invocat excepția netimbrării capetelor 4 și 6 din acțiune și au solicitat anularea acțiunii ca netimbrată și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a R. B. SA – Agenția Apullum.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătându-se că nici una din clauzele pretins abuzive nu ar avea un astfel de caracter și nu încalcă prev. Legii nr. 193/2013.
Comisionul de administrare prev. de pct. 3.5 din contract și comisionul de procesare prev. de pct. 3.7 din contract nu constituie clauze abuzive, deoarece ele nu contravin art. 4 din Legea nr. 193/2000, iar simplul fapt că respectivele clauze au fost preformulate obligă banca să nu impună prin acestea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Contractul a fost însușit de client prin semnătura sa, ceea ce presupune cunoașterea conținutului și acceptării, cu cât mai mult cu cât contractele de credit bancar se încheie numai în condiții speciale privind validitatea.
Pârâtele susțin s-au conformat prev. art. 5 din Legea nr. 195/2000 și au pus la dispoziția reclamantei contractul de credit înainte de a fi semnat, iar reclamanta nu a solicitat negocierea vreunei clauze.
Cu privire la dobânda majorată pârâtele arată că este chiar dobânda penalizatoare pe care o suportă debitorul dacă nu-și îndeplinește la termen obligațiile de plată. În acest sens, clauza prev. la pct. 3.4 nu are caracter abuziv, deoarece este clar precizată în contract.
Comisionul perceput pentru procesarea cererii de credit se încasează în contul prestării unor servicii, precum analiza documentelor, elaborarea aprobării și ulterior a contractului de credit și se reține doar cu ocazia primei trageri, deci la momentul de începere a relației contractuale, fiind un comision de analiză a dosarului. Dispozițiile contractuale care îl cuprind (art. 1 pct. 1 lit. b și art. 3.7) conțin o dispoziție expresă și neechivocă ce stabilește un drept al băncii și angajează răspunderea contractuală a împrumutatului de a plăti suma de 233,01 lei cu titlu de comision de procesare, sumă inclusă în costul total al creditului și cunoscută și acceptată de reclamantă prin semnarea contractului.
În drept, au fost invocate prev. art. 969 și art. 970 Vechiul cod civil și art. 115 C.p.c.
În dovedirea întâmpinării, s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
Pârâtele au depus la dosar, în copie, practică judiciară și procedura de soluționare a cererilor de negociere a clauzelor contractuale (f. 31-56).
Prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la protecția consumatorilor atunci când persoanele fizice și asociațiilor pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenților economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor.
Reclamanta are calitatea de consumator și a acționat ca persoană prejudiciată în drepturile și interesele sale legitime, în speță fiind aplicabile dispozițiile legale sus menționate în temeiul cărora este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și, în consecință, excepția netimbrării acțiunii va fi respinsă ca nefondată.
Capacitatea procesuală de folosință presupune aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații. În cazul persoanelor juridice această calitate se dobândește la data înregistrării și cuprinde doar acele drepturi și obligații care corespund scopului pentru care a fost înființată persoana juridică, conținutul capacității de folosință a acesteia fiind dominat de principiul specialității.
Pârâta R. B. SA – Agenția Apullum are, într-adevăr, director cu atribuții, dar atribuțiile de serviciu ale acestuia sunt limitate de activitatea comercială specifică activității bancare și nu are organe proprii de conducere, respectiv administrator, în sensul prev. Legii nr. 31/1990 și, prin urmare, nu poate sta singură în judecată, în calitate de pârât, așa cum prevede art. 41 alin. 2 C.p.c.
Instanța constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei R. B. SA – Agenția Apullum este întemeiată și va fi admisă, urmând ca acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta să fie respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Reclamanta, în calitate de împrumutat, a încheiat cu pârâta R. B. SA, în calitate de împrumutător, contractul de credit nr. RBRO_ din 04.03.2010, având ca obiect acordarea unui împrumut de 8000 lei, durata creditului fiind de 72 luni.
În art. 3 - costuri - din contract la pct. 3.4 se prevede că pentru sumele restante datorate și neplătite la scadență împrumutatul datorează o dobândă majorată ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă prin aplicarea ratei dobânzii majorate la valoarea sumei restante. Rata dobânzii majorate se stabilește conform deciziei interne a băncii fără a putea depăși valoarea rezultată din cumularea ratei anuale a dobânzii în vigoare plus 15 puncte procentuale.
La pct. 3.5 din contract se prevede că pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de aceasta în baza contractului de credit împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,45% ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea inițială a creditului, iar la pct. 3.7 se prevede că pentru procesarea cererii de credit împrumutatul datorează băncii un comision de procesare de 3% calculat la valoarea creditului menționată la art. 1 pct. 1 lit. a. comisionul se va plăti integral la data tragerii creditului, împrumutatul autorizând banca să rețină automat contravaloarea comisionului de procesare.
La data încheierii contractului era în vigoare Ordinul nr. 92/2007 al ANPC care stabilea o procedură constând în punerea la dispoziția clienților persoane fizice a modelelor contractelor de credit, anterior încheierii contractelor, în vederea identificării acelor clauze care la cererea clienților ar putea fi modificate. O astfel de procedură a fost respectată și în cazul reclamantei.
Aceasta nu poate susține că nu a avut cunoștință de conținutul prevederilor contractuale. Comisionul de procesare a fost încasat îndată după încheierea contractului, deci în anul 2010, și faptul că acesta ar fi prevăzut de o clauză abuzivă se invocă abia după aproape 3 ani.
Comisionul de administrare a fost prevăzut, de asemenea, în contractul de credit, reclamanta obligându-se a plăti comisionul la data scadenței fiecărei rate lunare, cuantumul acesteia fiind de 0,45% procent aplicabil la valoarea inițială a creditului.
Dispoziția contractuală care reglementează comisionul de administrare respectă prev. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru că stipulează în mod clar că pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de aceasta în baza contractului de credit împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,45% ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea inițială a creditului.
Celelalte clauze prevăzute de art. 3.7 și 3.4 din contract privitoare la comisionul de procesare și dobânda penalizatoare sunt prevăzute în mod clar în contract și sunt conforme cu art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 care prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzare de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Comisioanele prevăzute în contract și cu privire la care se susține că ar fi instituite prin dispoziții abuzive sunt totuși legale, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca acestea să fie considerate clauze abuzive. Astfel, anterior încheierii contractului reclamantei i s-a înmânat un exemplar în vederea studierii, și prin aceasta respectivele clauze port fi considerate negociate și însușite în cunoștință de cauză de către reclamantă, nu sunt contrare bunei credințe și nu creează nici prin ele însele nici în coroborare cu alte prevederi contractuale în detrimentul reclamantei și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit art. 970 Vechiul cod civil, în vigoare la data încheierii contractului, buna credință este atitudinea prezumată de lege și constă în corectitudinea pe care un contractant trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului. În cauză, reclamanta nu a dovedit reaua credință a pârâtei și nici dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile asumate de către părți. Pentru a putea fi reclamat un astfel de dezechilibru ar trebui să lipsească o contraprestație pentru dreptul corelativ al uneia dintre părți. În speță, banca a indicat în mod clar că percepe respectivele comisioane ca fiind costurile serviciilor pe care le realizează anterior încheierii contractului și pe parcursul executării acestuia. De altfel, nu se poate accepta caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare pentru că astfel de comisioane sunt permise de art. 36 alin. 3 din OUG 50/2010 prin care s-a transpus în legislația națională Directiva 2008/48/CEE privind contractele de credit pentru consumatori.
Instanța a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată și a dispune respingerea acesteia, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs recurenta T. D. R., solicitând modificarea sentintei instantei de fond si în urma rejudecarii solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În fapt, a arătat că entința recurata este una nelegala, în care dispoziții exprese ale legii sunt interpretate . generis de instanța de fond, fara a tine cont de situația concreta a actului juridic dedus judecații si de prevederile legale aplicabile in cauza.
Desi ne aflam . care se retine calitatea subsemnatei de consumator fata de intimata parata, care este un profesionist in domeniul creditelor bancare, se susține in esența de catre instanta de fond ca recurenta a avut cunoștința de clauzele contractuale, deoarece acestea cuprind toate comisioanele si dobânzile criticate de mine.
Or, ceea ce a criticat in cauza nu a fost lipsa prevederilor contractuale pentru comisioanele si dobânzile contestate, ci caracterul abuziv al acestor clauze, imposibilitatea negocierii acestora, contractul având caracterul clar al unuia de adeziune.
Potrivit prevederilor art. 4 din Legea 193/2000, o clauza contractuala este una abuziva, in situația in care ea nu a fost negociata intre consumator si profesionist, pe de o parte, iar pe de alta parte, din aceasta clauza rezulta un dezechilibru evident pentru consumator, in favoarea intimatei parate.
Chiar bdaca comisioanele criticate nu mai au denumirea generica de comision de administrare, pentru a ne afla in prezenta unei clauze abuzive trebuie sa ne raportam la destinația acestor comisioane ca si la dezechilibrul dintre parti de care face vorbire textul legal mai sus indicat.
In analizarea clauzelor contractuale contestate de noi, instanța de fond s-a referit doar la prevederile art. 1 din Legea 193/2000 si a analizat cauza doar prin prisma acestor dispoziții. Or, recurenta nu a criticat caracterul echivoc al clauzelor contractuale, ci caracterul abuziv al acestora.
Dezechilibrul contractual dintre consumator si profesionist reiese in primul rand din valoarea mare a comisioanelor incluse in fiecare rata lunara, ca si din valoarea comisionului de procesare.
Comisionul de administrare, platibil lunar, s-a calculat permanent la întreaga valoare a creditului, desi pe masura achitarii acestuia, valoarea sumei ramase de rambursat a scăzut in permanenta. Astfel, doar valoarea acestui comision, pe perioada celor 72 de luni de rambursare a creditului, ajunge sa depășească un sfert din valoarea sumei creditate, el fiind in cuantum total de 2.592 lei pe perioada creditului.
Faptul ca acest comision a fost cunoscut la data semnării contractului de credit, nu înseamnă ca acesta si-a pierdut caracterul abuziv, deoarece, pe langa dobanzile legale, care constituie prețul creditului, aceasta suma rezultata din comisionul de administrare, este practic o dobânda mascata, pe care nu o putea refuza, contractul fiind unul efectiv de adeziune, iar intimata parata profitând la data încheierii contractului de situația de nevoie in care se afla.
Dezechilibrul dintre cele doua parti contractante se poate observa cu ușurința, in momentul in care se analizeaza valoarea creditului care a fost acordat si valoarea totala de restituit, calculandu-se comisioanele si dobânzile care se adaugă valorii creditului.
Reiese din acest simplu calcul ca pe perioada contractata, creditul se restituie cu accesorii de peste 50% din valoarea acestuia. Or, pe o perioada scurta de creditare, se ajunge sa se restituie cu titlul de accesorii mai mult de jumatate din valoarea creditului, nu poate fi interpretat ca fiind rezultat decât a unor clauze abuzive.
Deoarece dobânzile practicabile pe piața creditelor bancare in perioada contractării creditului aveau unele limitări, costuri mai mari ale creditului au fost mascate prin prevederea comisioanelor bancare abuzive.
Cu privire la dobânda penalizatoare, am apreciat ca aceasta este o clauza abuziva, fata de imprejurarea ca in situatia indeplinirii cu intarziere a unei obligații contractuale, sancțiunea este una disproporționat de mare. Calcularea pe perioada întârzierii restituirii unei rate a unei dobânzi aproape dublata fata de dobânda curenta, aduce din nou un evident dezechilibru intre consumator si profesionist.
Argumentul adus de instanța de fond, potrivit căruia, la aproape trei ani de la data încheierii contractului de credit s-a înțeles a se formula prezenta acțiune, nu este un argument care sa aiba vreo susținere legala. In cauza, nu putem discuta de împlinirea vreunui termen de prescripție, iar faptul ca împlinirea acestuia se apropia, nu are nici o semnificație juridica, pentru a putea fi adus drept argument pentru soluția adoptata de instanța de fond.
F. de aceste aspecte, apreciază ca solutia instantei de fond este una nelegala, iar in baza prevederilor art. 304 indice 1 si art. 304 pct. 8 si 9, se impune a se admite prezentul recurs.
Intimata R. B. S.A. a depus întâmpinare.
In fapt, fata de motivele invocate de recurenta-reclamanta, apreciază ca temeinica si legala soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca neîntemeiata si pe cale de consecința, solicită să se respingă recursul acesteia din următoarele considerente:
Intre R. B. SA prin Agenția Apullum si Seican D. R., actuala T., în calitate de împrumutat, s-a incheîat Contractul de credit nr. RBRO1136684/15.03.2010 in baza căruia aceasta a fost împrumutata cu suma de 8.000 RON, pe care s-a obligat sa o ramburseze in condițiile prevăzute in contractul de credit, . 72 de luni.
Arată ca, asa cum a reținut si instanța de fond, subscrisa am pus la dispoziția recurentei-reclamante contractul de credit înainte de a fi semnat, pentru ca aceasta sa poată lua la cunoștința despre clauzele prevăzute in contract, inclusiv despre clauzele reclamate (3.5., 3.7. si 3.4.), astfel ca aceasta acceptând sa semneze contractul in forma prezentata, fara a solicita modificarea vreunei clauze, si-a exprimat liber consimțământul cu privire la toate clauzele contractului.
Prima instanța, analizând clauzele 3.5, 3.7. si 3.4. din contractul de credit, prin prisma prevederilor Legii 193/2000 si a legislației europene in materie, raportat la susținerile recurentei-reclamante, a concluzionat, motivat, ca nu se poate retine caracterul abuziv al respectivelor clauze contractuale:
1. pentru ca sunt prevăzute in mod clar in contract, fara echivoc, fiind folosiți termini pentru a căror înțelegere nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, in conformitate cu prevederile art.l din Legea 193/2000;
2. pentru ca nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.4 alin 1 din Legea nr.193/2000 pentru ca aceste clauze sa fie considerate abuzive.
F. de motivarea sentinței atacate, recurenta-reclamanta afirma in recursul de fata ca nu a criticat clauzele incriminate din perspectiva prevederilor art.1 din Legea 193/2000 ci din perspectiva prevederilor art.4 din același act normativ, raportat la care, susține ca, desi a cunoscut clauzele contractului înainte de a-l semna nu a putut refuza anumite clauze, contractul fiind unul de adeziune.
Or, prin simplul fapt ca recurenta a recunoscut ca a cunoscut clauzele contractului, acesta fiindu-i pus la dispoziție in vederea studierii inainte de a fi semnat, este evident ca acesteia i s-a dat posibilitatea de a negocia clauze din contract insa fiind mulțumită la acea data cu oferta Băncii a ales sa semneze contractul de credit, fara obiectiuni, în deplina cunoștința de cauză.
Contractele de credit bancar sunt calificate in doctrina si in practica drept contracte standardizate, dar acest caracter al lor nu poate fi interpretat ca fiind prin sine insusi abuziv si nici de natura a împiedica negocierea între partile contractante.
Potrivit prevederilor art. 5 din Legea 193/2000 "în cazul contractelor standard preformulate, comerciantul are obligația sa remită, la cerere, oricărei persoane interesate un exemplar din contractul pe care îl propune, "fapt pentru care subscrisa am prezentat clientei contractul de credit integral inainte de a fi semnat, astfel ca aceasta, luând la cunoștința despre conținutul sau, a avut posibilitatea sa solicite negocierea clauzelor contractuale dar nu a formulat o astfel de cerere. De altfel, Banca anticipând aceasta posibilitate a negocierii si admițând-o a adoptat o procedura de soluționare a cererilor de negociere a clauzelor contractale inca din 2007 cod 11.13.1.01-20), procedura pe care am depus-o in probatiune la fondul cauzei.
Prin urmare, recurenta-reclamanta a cunoscut in totalitate clauzele contractului de credit si fiind de acord cu acestea, a semnat contractul de credit fara a solicita negocierea vreunei clauze. De altfel, aceasta nu a susținut ca a solicitat Banei! negocierea vreunei clauze la momentul "încheierii contractului si Banca i-a refuzat solicitarea, astfel incat vreo instanța de judecata sa poata constata un comportament abuziv din partea Băncii fata de clienții sai. Or, reclamanta nu-si poate invoca propria neglijenta {ca nu a solicitat negocierea) ca fiind cauza juridica a acțiunii in anularea clauzelor.
Recurenta - reclamanta intrepretand in mod eronat prevederile art.4 din Legea 193/2000 potrivit cărora „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor" susține caracterul abuziv al clauzelor incriminate, intrucat banca ar fi pus la dispoziția sa un contract cu clauze prestabilite, standardizate, ce nu puteau fi modificate, fara aduce nici o proba in sprijinul acestor afirmații.
Mai mult, desi prima instanța a analizor cauza si sub aceste aspecte, concluzionând ca nu sunt intrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de art.4 al. 1 citat mai sus: clauza sa un fi fost negociata direct, clauza, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, sa creeze in detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile partilor, clauza sa fie contrara bunei credințe recurenta susține in mod eronat prezenta unui dezechilibru intre cele doua parii contractante, comparând suma acordata cu titlu de credt cu suma pe care imprumutatul trebuie sa o restituie pana la finalul perioadei de creditare.
Este evident ca interpretare data de recurenta normei juridice in ceea ce privește "dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor", in sensul de a critica in mod nefondat prețul contractului raportat la suma împrumutata este una total greșita.
Asa cum a reținut prima instanța in motivarea sentinței atacate, recurenta -reclamanta nu a făcut dovada nici a relei credințe din partea subscrisei la semnarea contractului si nici a dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, astfel ca soluția de respingere a cererii acesteia ca întemeiate este una temeinica si legala.
Apreciază ca interpretarea recurentei-reclamante referitoare la dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor ca reprezentând diferența dintre împrumutul acordat si suma de restituit este o interpretare greșita, prin care recurenta incearca sa inducă in eroare instanța, criticând practic prețul împrumutului contractat, desi suntem in prezenta unui contract comercial valabil încheiat (art.969 - 970 Cod civil), al cărui cost este stabilit pe principiul libertății contractuale.
In ceea ce privește "dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor", asa cum a reținut in mod corect prima instanta (pag.5 din sentința recurata), pentru a putea fi reclamat un astfel de dezechilibru ar trebui sa lipsească o contraprestație pentru dreptul corelativ al uneia dintre parți.
Prin urmare, in cazul de fata ar trebui ca recurenta-reclamanta sa faca dovada ca Banca a perceput comisionul de procesare fara sa fi efectuat activități de procesare si analiza a cererii de credit si a documentației de credit, sau sa fi perceput comisionul de administrare credit fara sa fi efectuat activități de monitorizare a utilizării/rambursării creditului, de monitorizare a îndeplinirii de către imprumutat a obligațiilor asumate prin contract.
In realitate, subscrisa a prevăzut in mod clar aceste comisioane in contractul de credit ca fiind costul pe care banca ii percepe pentru serviciile pe care le realizează anterior încheierii contractului si pe parcursul executării acestuia, aceste costuri fiind parte din D. prezentata clientului înainte de semnarea contractului, acesta acceptând sa contracteze împrumutul in condițiile de cost prezentate.
De altfel, nu se poate susține caracterul abuziv al clauzelor contractuale care reglementează comisionul de procesare(analiza } ( 3.7.), comisionul de administrare credit ( 3.5.) si dobânda majorata( 3.4.) in condițiile in care însuși legiuitorul admite posibilitatea existentei acestor comisioane si a dobânzii majorate (penalitati) prin art.3 al.3 din OUG 50/2010, act normativ prin care a fost transpusa in legislația naționala Directiva 2008/48/CEE privind contractele de credit pentru consumatori
« Art. 36 - Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, dupa caz, penalități, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor."
Or, atâta timp cat aceste comisioane si dobânda majorată (penalitatile) sunt acceptate atat de legislația naționala cat si de cea a Comunității Europene, apreciază că sunt legale.
Suplimentar, subliniază ca, potrivit art. 4 alin. 2 Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Aceste dispoziții au fost transpuse prin art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit corola evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Or, din analiza documentelor contractuale a rezultat in mod indubitabil ca toate costurile creditului sunt exprimate conform cerințelor legale, in speța art. 36 -37 si art. 67-69 din OUG nr. 50/2010, fiind exprimate in mod clar si inteligibil, iar acțiunea introductiva si prezentul recurs vizează tocmai caracterul inadecvat al prețului contractului.
., Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a Vl-a Civilia (Decizia nr. 482/19.11.2012), a statuat: "Clauzele privind comisionul de risc (si comisionul de administrare din contractul adoptat) nu sunt insa de natura sa creeze un dezechilibru intre drepturile si obligațiile părtilor, debitorul băncii, suportând prețul creditului fiind dator in realitate sa suporte cele doua componente ale acestuia: dobânda si comisioanele.
Asa fiind, clauzele referitoare la dobânda si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit a Băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil, asa cum rezulta in cauza, in acest sens fiind si dispozițiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin.5) care au transpus Directiva nr. 93/13.C.E.E.""
Având în vedere ca întreaga argumentație din cererea introductiva si din recurs are în vedere tocmai caracterul adecvat al prețului, deși clauzele referitoare la costuri sunt cat se poate de explicite, apreciază ca perfect temeinica si legala hotărârea instanței de fond prin raportare la art. 4 din Legea nr. 193, sens in care solicita respingerea recursului formulat.
În drept: art. 115 din Codul de procedura civila, art. 969, art.970 Cod civil si celelalte texte de lege din întâmpinare.
Analizând recursul de față, instanța constată următoarele:
Instanța de judecată a fost sesizată pentru aplicarea dispozițiilor Legii 193/2000, cu privire la 3 clauze din contractul de credit bancar încheiat între reclamantă și pârâtă.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Art.4 alin.1 din același act normativ prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Și în recurs, raportat atât la legislația națională cât și la cea comunitară, se constată că, în fapt, clauzele contractuale care reglementează comisionul de administrare, comisionul de procesare și dobânda majorată sunt perfect legale, așa cum corect a reținut și prima instanță.
Astfel, în speță nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege pentru ca acea clauză să fie considerată abuzivă, și anume: să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; să fie contrară bunei credinte și prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
În primul rând, se reține că art.3.5 din contract, care reglementează comisionul de administrare, respectă prevederile art.1 alin.1 din lege, câtă vreme, stipulează foarte clar că „pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumată de aceasta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,45%, ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea inițială a creditului (…)”. Acest tip de comision este așadar reprezentat de o sumă fixă, atâta timp cât baza la care se raportează este aceeași. Determinarea acestui comision în maniera descrisă în contract este o opțiune a furnizorului de servicii bancare, acceptată de recurentă prin semnarea contractului.
Instanța de recurs constată banca are reglementată o procedură internă de negociere a clauzelor contractuale (fila 31 dosar de fond), care însă nu a fost activată, în lipsa unei cereri concrete a recurentei.
Este evident că această clauză a fost redactată . permite înțelegerea acesteia de către orice persoana, niciuna dintre expresiile folosite nefiind formulări abstracte, care sa nu aiba corespondent in realitate si in contractul de credit. În limbajul obișnuit a monitoriza, înseamnă a urmări cu atenție, a supraveghea, a controla. Din interpretarea gramaticala a clauzei rezulta fără echivoc faptul ca activitatea de monitorizare se desfășoară pe toata durata creditului, de la verificarea condițiilor de utilizare a acestuia si pana la rambursarea împrumutului si a indeplinirii de către împrumutat a obligațiilor asumate in legătura cu împrumutul prin contractul de credit. In acest context, împrumutatul a avut posibilitatea sa înțeleagă care sunt activitățile desfășurate de Banca pe durata derulării creditului pentru care se datorează comisionul de administrare.
Definiția data comisionului este una succinta, in termeni precisi si ușor de inteles.
Potrivit art. 4 alin.2 din Legea nr. 193/2000, noțiunea de clauză care nu a fost negociată, presupune impunerea unei clauze de către agentul economic „fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
Contractele de credit sunt asimilate noțiunii de „contract de adeziune” sau „contract standard preformulat” astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Trebuie precizat însă că Legea nr. 193/2000 instituie doar o prezumție relativă în sensul că o clauză va fi considerată a nu fi fost negociată dacă a fost pre-redactată; este adevărat că în cauză nu s-a dovedit negocierea, deci nu a fost răsturnată prezumția prevăzută de textul de lege, însă faptul că o clauză contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat la concluzia că aceasta ar fi abuzivă.
În aprecierea caracterului abuziv al clauzei trebuie avută în vedere atitudinea subiectivă
a băncii, respectiv dacă inserarea clauzei are la bază intenția acesteia de a-și crea un
avantaj ca urmare a unei poziții speciale în care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului.
Această atitudine poate fi analizată doar în strânsă legătură cu cea de a treia condiție a clauzei abuzive, respectiv crearea unui dezechilibru contractual semnificativ. Dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților rezultă din chiar conținutul și efectele unei clauze contractuale. Având în vedere că nu orice dezechilibru relevă o clauză abuzivă, caracterul semnificativ care ar justifica reținerea naturii abuzive a clauzei s-ar putea aprecia în funcție de natura prestației, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi și obligații în contextul interpretării sistematice a contractului. Aceasta înseamnă că noțiunea de „dezechilibru semnificativ” depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celui care deține poziția de supremație la încheierea contractului.
Raportat la dispozițiile art.970 Cod civil de la 1864, în vigoare la data nașterii raporturilor juridice, buna credință este privită ca fiind acea atitudine prezumată de lege, de corectitudine pe care un contractant trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului.
În cauză, nu s-a relevat și dovedit nici reaua credință a pârâtei și nici dezechilibrul semnificativ al drepturilor și obligațiilor asumate. Pentru a putea fi pretins un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidență lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al uneia dintre părți. Mai mult, potrivit legii, așa cum s-a arătat anterior, trebuie să existe un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă.
Or, în situația dedusă judecății, banca a indicat că percepe comisionul de administrare credit ca fiind costul unui serviciu realizat, a unei operațiuni prestate.
În privința comisionului de procesare, indicat în contract la art. 3.7, instanța constată că acesta este în cuantum de 3% și se calculează prin aplicarea procentului la valoarea creditului, urmând a se plăti integral la data tragerii acestuia.
Nici în privința acestui tip de comision, instanța de recurs, ca de altfel și prima instanță, nu identifică îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru ca această clauză să fie considerată abuzivă, și anume: să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; să fie contrară bunei credinte și prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Astfel, nu este îndeplinită cel puțin condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, având în vedere că banca percepe acest comision pentru analiza cazului particular al recurentei. Astfel cum a susținut și intimata, nu s-a dovedit de către recurentă că banca a perceput comisionul de procesare fără sa fi efectuat activități de procesare. Acestea sunt presupuse a fi efectuate, având în vedere că situația fiecărui solicitant de credit este diferită și trebuie să facă prin urmare obiectul unei analize particularizate.
În privința dobânzii majorate, instanța de recurs constată că potrivit art. 3.4 din contract, aceasta se datorează pentru sumele denumite generic restante.
În privința acestei clauze, instanța de recurs apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a fi considerată abuzivă indicate în art5. 4 din Legea 193/2000, prin raportare la caracterul contrar bunei credinte și prin faptul că ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Astfel, pentru ca această clauză să devină activă în raporturile dintre părți trebuie să fie îndeplinită condiția – premisă, anume ca plata ratelor să nu se mai facă la scadența fiecăreia, ci tardiv. Îndeplinirea condiției depinde în întregime de comportamentul recurentei. Așadar, faptul că banca a prevăzut o dobândă majorată pentru situația specifică de a nu obține la termen îndeplinirea obligațiilor contractuale de către cealaltă parte nu este contrar bunei credințe, ci banca, acționând în calitate de profesionist tinde să avertizeze doar asupra importanței respectării termenelor contractuale. De asemenea, dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților nu s-ar produce în acest caz prin faptul voluntar și individual al intimatei, ci cu concursul chiar al recurentei, în măsura în care plățile nu s-ar mai efectua la termen.
Având în vedere aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge recursul formulat de recurenta T. D. R., împotriva sentinței civile nr. 1391/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
În baza art. 274 C.p.c., va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta T. D. R., împotriva sentinței civile nr. 1391/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2013.
Președinte, C. M. C. | Judecător, F. Ș. | Judecător, C. L. |
Grefier, D. M. |
Red. CMC
Jud. fond C. H. D.
Tehnored. MD/2ex/05.10.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 787/2013. Tribunalul ALBA | Pretenţii. Decizia nr. 949/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|
