Pretenţii. Decizia nr. 787/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 787/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 7860/176/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 787/R/2013
Ședința publică de la 20 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C.
Judecător: D. C.
Judecător: A. C. P.– președinte secție
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta recurentă S. R. DE RADIODIFUZIUNE împotriva Sentinței civile nr. 95/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta intimată S.C. P. J. SRL, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță reprezentantul pârâtei F. I., lipsind reclamanta recurentă .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la identificarea reprezentantului pârâtei F. I..
Se constată că reclamanta a înregistrat la data de 31 mai 2013 un înscris la care a atașat dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 77,61 lei și a timbrului judiciar în valoare de 2,25 lei.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea recursului formulat de reclamantă.
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub dosar nr._ ,reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE a chemat în judecată pe pârâta S.C. P. J. SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 810,14 lei - reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 720 lei aferentă perioadei ianuarie 2010 – decembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 90,14 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a făcut trimitere la prevederile art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994 și H.G. nr. 977/2003.
În drept: art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994 și H.G. nr. 977/2003.
În susținere cererii s-au depus următoarele înscrisuri: adresa nr. C113423/09.11.2012, certificat O.R.C. și facturile emise în contul debitoarei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 5-31).
Debitoarea, legal citată, nu a depus întâmpinare, însă prezentă fiind la termenul de judecată din 10.01.2013, prin reprezentant, a solicitat respingerea acțiunii, întrucât nu deține aparatură radio.
Prin sentința civilă nr. 95/2013, instanța de fond a reținut că conform art. 3 alin. 1 din HG 977/2003 „persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale”.
Potrivit al. 2 al aceluiași articol, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul de radiodifuziune.
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal nr. 2.102 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a examinat recursul declarat de S. Comercială Kart Construct - S.R.L. Cluj-N. împotriva sentinței civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a anulat art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 și art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003.
Art. 40 al. 3 din Legea 41/1994 prevede că “Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii”.
Potrivit art. 1169 C. civ . „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”. Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada că pârâta este beneficiara unor servicii dintre cele pe care le prestează sau că ar deține aparat radio. Mai mult, administratorul pârâtei s-a prezentat în fața instanței și a arătat că nu deține aparat radio societatea.
În consecință, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE în contradictoriu cu pârâta ., ca nefondată.
Reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE a declarat recurs împotriva ..01.2013 pronunțată de Judecătoria A. I..
Se menționează că în vederea punerii în aplicare a Deciziei ICCJ nr. 2102/2009, s-a adoptat HG nr.1012/2009 prin care au fost exceptate de la plata taxei radio acele microîntreprinderi care au activitatea suspendată, stabilindu-se totodată și condițiile în care acestea beneficiază de exceptarea la plată și anume prin formularea unei cereri în acest sens, precum și prin prezentarea de dovezi, respectiv certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte suspendarea activității.
Astfel, prin HG nr.1012/2009, au fost modificate și completate normele cuprinse în Hotărârea Guvernului nr.977/2003, astfel încât prevederile normative să fie corelate cu constatările instanțelor judecătorești, fiind întregit cadrul legal privind plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune de către persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntreprinderilor.
Prin HG nr.1012/2009, a fost instituită o exceptare la plata a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune pentru persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntrepinderilor și care au activitatea suspendată, conform legii.
S-a răspuns în acest mod atât hotărârilor judecătorești menționate, cât și necesității sociale ca microîntreprinderile aflate în dificultate, care au ales să își suspende activitatea, să nu mai fie supuse unor obligații de plată suplimentare.
Raportat la cele prezentate, pârâta trebuia să facă dovada suspendării activității sale, în calitate de microîntreprindere, și a depunerii cererii pentru a putea beneficia de scutire la plata taxei radio, fapt nedovedit de către aceasta .
Potrivit prevederilor art.40 alin 3 din Legea 41/1994, „persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune".
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar in accepțiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin 3., iar în cazul de față nu se poate da o alta interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Deciziahr.297/2004 că textul de lege este constituțional.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/02.04.2009 s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004. Astfel, în interpretarea acestei sintagme, trebuie să se aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin 3 din Legea 41/1994.
Astfel, prin Decizia nr. 1930/02.04.2009, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele:
„în cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care l dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar obligativitatea plății acestor două taxe". „ De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..." „Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel Cluj au abordat-o".
De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărârii, se menționează faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio își găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.
A.. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome.
Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
In drept, art. 299, 304 pct.9, 304 ind.1 Cod pr civ.
Verificând legalitatea si temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate si din oficiu, sub toate aspectele, Tribunalul retine următoarele:
Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune
Prin sentința civilă nr. 185 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011, pronunțata de Curtea De Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 și a art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003.
Ulterior, prin Decizia nr. 607 din 3 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de Guvernul României și S. R. de Radiodifuziune împotriva Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
În partea relevantă a Deciziei nr. 607/2011 a ÎCCJ s-a reținut că, potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Nicăieri însă, în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicata, nu se regăsește o definiție a noțiunii de beneficiar, astfel încât sensul acesteia nu poate fi decât cel comun, respectiv cel care beneficiază de ceva sau o autoritate, instituție, societate etc. pentru care se face o lucrare.
În cazul de față, recurenta SRR nu a dovedit prin nici o probă faptul că pârâta ar utiliza receptor radio și, astfel societatea în cauză ar avea calitatea de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune.
Atât în Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004, menționată de recurentă cât și în Decizia ÎCCJ nr. 607/2011, se face referire la calitatea reală de beneficiar a serviciilor publice de radiodifuziune și televiziune și nu la prezumția legală potrivit căreia toate persoanele juridice ar avea calitatea de beneficiari ai serviciului public de televiziune.
Astfel, în Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 s-a reținut că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 a fost respinsa cu motivarea că obligația prevăzută in text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiază în diferite modalități de serviciile publice respective. Așa cum s-a arătat mai sus, în Decizia nr. 607/2011 a ÎCCJ s-a reținut că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 persoanele juridice au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Intimata reclamanta a invocat de fapt o așa numită prezumție legală absolută în sarcina persoanelor juridice, care ar trebui astfel să suporte taxa radio, indiferent dacă beneficiază sau de aceste servicii, ceea ce nu poate fi acceptat, tocmai având în vedere cele mai sus expuse.
Legislația comunitară și recomandările europene permit statelor să impună plata unei taxe pentru serviciul de radiodifuziune independent de calitatea de beneficiar real sau doar prezumat. Însă, aceasta rămână o opțiune lăsată la latitudinea fiecărui stat membru și nu o obligație.
Prin legea fundamentală nu s-a impus plata unei taxe de radio independent de calitatea de beneficiar, iar dreptul la informație sub toate aspectele sale, astfel cum este reglementat de art. 31 din Constituție, nu poate fi interpretat decât în favoarea cetățeanului.
Față de considerentele expuse mai sus, Tribunalul retine ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, interpretând in mod corect dispozițiile legale incidente in cauza, astfel încât, în baza disp. art. 312 alin.2 si 304 pct.9 Cod pr. civilă va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S. R. de Radiodifuziune împotriva sentinței civile nr. 95/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2013
Președinte, C. C. | Judecător, D. C. | Judecător, A. C. P. președinte secție |
Grefier, M. P. |
Red. C.C
Tehn. P.M. /2 ex./02.09.2013
Jud. fond: M. D. F.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 03-10-2013, Tribunalul ALBA | Pretenţii. Decizia nr. 914/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|
