Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 238/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 238/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 11734/107/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 238/F/2013
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
Judecător sindic C. C.
Grefier sef E. B.
Pe rol judecarea cauzei F. privind pe debitoarea S C K. P. S R L, având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță cons.jr.M. A. M. pentru lichidatorul judiciar H. C. IPURL și consilier juridic S. B. pentru creditoarea D. A.,lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar prin Serviciul de registratură la data de 21.03.2013 raportul final.
Reprezentanta de lichidatorului judiciar depune la dosar o cerere prin care solicită aprobarea decontului anexat la cerere.
Judecătorul sindic acordă cuvântul asupra cererii de închidere procedurii.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii insolvenței și aprobarea decontului conform decontului depus la dosar.
Reprezentanta creditoarei D. A. solicită închiderea procedurii.
Judecătorul sindic în baza art.150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cererii de față:
Prin cererea formulată la data de 01.11.2012 si înregistrată la Tribunalul A. sub dosar nr._ debitoarea . a solicitat a fi supusă procedurii simplificate de insolvență.
S-a susținut în motivarea cererii că societatea se află într-un impas financiar datorat în mare parte blocajului economic și financiar de pe piața românească în general și de pe piața construcțiilor de clădiri în special. Astfel s-a ajuns la imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății.
Prin încheierea nr. 286/F/CC/2012, judecătorul sindic a constatat că, din analiza actelor contabile depuse la dosar rezultă că la data formulării cererii datoriile totale ale debitoarei erau în sumă de 295.765 lei, reprezentând debit restant către bugetul consolidat al statului și salariați, iar societatea nu deține disponibilități bănești necesare achitării acestora . Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile art. 27-30 și 32 din Legea Nr.85/2006 a fost admisa cererea debitoarei, s-a constatat că debitoarea este în încetare de plăți și, față de solicitarea acesteia, s-a deschis procedura simplificată de insolvență împotriva sa. ,în baza art.11 lit. c din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a numit lichidator judiciar provizoriu H. C. IPURL.
La data de 06.02.2013 a fost întocmit tabelul definitiv al creditorilor, totalul creanțelor înscrise împotriva debitoare fiind în sumă de 350.490 lei.
Prin raportul asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență depus la data de 06.02.2013, lichidatorul judiciar a învederat că principalele cauze care au dus la . de plata sunt: concurenta mare existenta intre prestatorii de servicii de pe piață ce au obiectul de activitate similar cu cel al debitoarei, fapt ce a făcut necesară scăderea nivelului de tarifare a serviciilor prestate; blocajul economic si financiar existent pe piața românească; acumularea de datorii si imposibilitatea de a-si găsi noi clienți. Ca atare, s-a menționat că starea de incapacitate de plata a fost determinata de factori obiectivi care nu se datorează vreunei persoane fizice.
Deoarece nu existau bunuri sau creanțe de încasat în averea debitoarei, lichidatorul judiciar a solicitat creditorilor să avanseze sumele corespunzătoare în vederea continuării procedurii, însă D. A., singura creditoare participantă la procedură, nu s-a arătat dispusă să avanseze fonduri suplimentare pentru continuarea procedurii falimentului societății debitoarei. Ca atare, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.
În consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei ..R.L și radierea acesteia din registrul comerțului .
Onorariul lichidatorului judiciar și cheltuielile de procedură avansate în sumă totală de 4.296,91 lei (inclusiv TVA) vor fi achitate din fondul de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar H. C. IPURL si, în consecință:
În temeiul art. 131 alin.1 din Legea nr.85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei ., cu sediul social în ., nr. 91, județul A., nr. de ordine în registrul comerțului J_, CUI_.
Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006 descarcă pe lichidator de orice îndatoriri și responsabilități.
Aprobă decontul lichidatorului judiciar și dispune plata în favoarea acestuia, din fondul de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, a sumei de 4.296,91 lei (inclusiv TVA) reprezentând onorariu și cheltuieli de procedură.
În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului social, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04. 2013
Judecător sindic, C. C. | Grefier sef, E. B. | |
Red. C.C.
Tehnored. E.B/6 ex./07 Iunie 2013
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 889/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 487/2013.... → |
|---|








