Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 244/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 244/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 5649/107/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 244/F/2013
Ședința publică de la 8 aprilie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. C.
Grefier V. L.
Pe rol se află verificarea dosarului privind împotriva debitoarea ., în procedura falimentului prevăzută de Legea br.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță consilier juridic S. A. pentru creditoarea DGFP A. și consilier juridic G. P. pentru lichidatorul judiciar al debitoarei, practician D. I..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
La data de 4.04.2013 lichidatorul judiciar a depus la dosar Raportul de activitate cu propunerea de închiderea procedurii falimentului, la acesta anexând: Procesul verbal de conciliere directă încheiat la data de 22.02.2013, procesul verbal și dovada publicării în BPI a convocării adunării creditorilor din data de 14.03.2013.
Judecătorul sindic acordă cuvântul lichidatorului judiciar și reprezentantei creditoarei DGFP A. asupra cererii de închiderea procedurii falimentului.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii falimentului în condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006, având în vedere faptul că debitoarea nu deține bunuri de valorificat și nici creanțe de încasat iar adunarea creditorilor din data de 14.03.2013 a fost de acord cu această propunere.
Reprezentanta creditoarei DGFP A. precizează că este de acord cu închiderea procedurii falimentului, după cum de altfel și-a exprimat punctul de vedere și în cadrul ședinței adunării creditorilor.
JUDECĂTORUL SINDIC
Constată că lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Deliberând cu privire la această cerere, judecătorul sindic reține că:
Potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006: "(1) În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. (2) În cazul prevăzut la alin. 1 nu sunt aplicabile prevederile art. 129."
Având în vedere acestea, întrucât nu există bunuri în averea debitorului și nici creanțe de încasat și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, se va închide procedura falimentului, se va dispune radierea societății debitoare din registrul comerțului.
Iar în conformitate cu dispozițiile art. 136 din lege, judecătorul sindic și lichidatorul sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea ei, creditoare și asociați.
Pentru aceste motive.
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, închide procedura falimentului privind pe debitoarea ., cu sediul în A. I., .. 4, județul A., înmatriculată în Registrul comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare_.
Dispune radierea societății debitoare din registrul comerțului.
În conformitate cu dispozițiile art. 136 din lege, judecătorul sindic și lichidatorul sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea ei, creditoare și asociați.
Prezenta hotărâre va fi notificată potrivit art. 135 din Legea nr. 85/2006 către ORC de pe lângă Tribunalul A. și Direcției Generale a Finanțelor Publice A..
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 8.04.2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. C. V. L.
Redactat DC
Tehnoredactat VL/12.04.2013
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 42/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 272/2013.... → |
|---|








