Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 131/2013. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 131/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 2397/107/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA Nr. 131/F/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 23 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier I. B.

Pe rol judecarea cererii formulată de debitoarea . SRL, având ca obiect deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită fără citarea debitoarei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că a fost acvirat dosarul nr._ al Tribunalului A..

Având în vedere motivele care au dus la suspendarea prezentei cauze, reținând, pe de o parte, că prezentul dosar a fost suspendat până la soluționarea unui eventual apel împotriva încheierii pronunțată în dosarul nr._ iar pe de altă parte, având în vedere că un asemenea apel nu a fost promovat de către debitoare iar potrivit art. 413 al.2 NCPC suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea va deveni definitivă, în temeiul art. 413 al.3 NCPC, în condițiile în care debitoarea, deși avea posibilitatea să formuleze apel în dosarul nr._ nu a formulat o asemenea cale de atac, judecătorul sindic revine asupra măsurii suspendării prezentei cauze.

Față de actele dosarului judecătorul sindic constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cauzei de față;

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului A. la data de 26.03.2013, debitoarea . SRL a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolventei in ceea ce o priveste, invederand in esenta urmatoarele:

Starea de incapacitate de plata este evidenta si durează de mai mult de 30 de zile, societatea nu are disponibilități banesti pentru achitarea datoriilor exigibile în cuantum de 574.980,18 lei si nici mijloace de continuare a activității. Nu exista intentia de reorganizare.

In baza hotărârii Adunării Generale a Asociaților solicită desemnarea ca administrator judiciar CIl M. I. M..

Susține debitoarea că are ca principala activitate Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale si nerezidentiale - CAEN 4120, iar in condițiile scăderii cererii in domeniul sau de activitate, societatea a acumulat datorii ale căror termene de plata sunt depășite si care in situația data, nu se pot recupera, fapt relevat de următoarele documente:

a) bilanțul certificat de către administrator, balanța de verificare pentru luna precedenta datei inregistrarii cererii de deschidere a procedurii;

b) lista bunurilor societății ;

c) lista numelor si adreselor creditorilor, si a creanțelor acestora;

ci) contul de profit si pierderi pe anul anterior depunerii cererii;

c) declarație pe propria răspundere, din care rezulta ca societatea nu a rnai fost supusa procedurii prevăzute de prezenta lege . 5 ani anterior formulării cererii introductive;

f) declarație pe proprie răspundere din care rezuha ca asociatul nu a fost condamnat definitiv pentru fals sau pentru infracțiuni prevăzute in Legea concurentei nr.21/1996 si ca administratorii, directorii si/sau asociații nu au fost condamnați definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasa, infracțiuni de fals ori infracțiuni prevăzute in Legea concurentei nr.21/1996, in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;

g) Certificat constatator nr.6525 din 26.03.2013

h) Hotărârea A. din 11.03.2013.

Cererea a fost legal timbrata.

La termenul din 29.03.2013 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 138 al.6 coroborat cu art. 413 NCPC până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr._, judecătorul sindic revenind asupra acestei măsuri la data de 23.04.2013, pentru motivele reținute în practicaua hotărârii.

Analizand actele si lucrarile cauzei, judecatorul sindic retine urmatoarele:

Conform art. 3 pct.1 din Legea 85/2006, „insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile:

a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumtia este relativa;

b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.”

Potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze Tribunalului o cerere, pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, alin. 2 al aceluiasi articol, stipuland ca va putea sa adreseze Tribunalului o cerere similara si debitorul in cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta.

Conform art. 32 alin 1 din Legea 85/2006 „dacă cererea debitorului corespunde condițiilor prevăzute la art. 27, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută conform art. 28 alin. (1) lit. h) debitorul își arată intenția de a intra în procedura simplificată sau nu depune documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) și h) la termenul prevăzut la art. 28 alin. (2) ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), judecătorul va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate.”

Deși în cauză nu a fost invocată autoritatea de lucru judecat, având în vedere specificul cererilor formulate de debitori pentru deschiderea procedurii insolvenței, totuși nu poate fi ignorat faptul că în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului A., prin sentința nr.90/F/CC/20.03.2013, a fost respinsă cererea formulată de aceeași debitoare pentru deschiderea procedurii insolvenței, motivat de faptul că aceasta nu a făcut dovada că se află în stare de insolvență iminentă.

Trebuie precizat de asemenea, că cererea care face obiectul prezentului dosar a fort înregistrată la data de 26.03.2013, în condițiile în care cererea înregistrată în dosarul nr._ a fost depusă la data de 13.03.2013 (deci cu doar 13 zile înainte) și soluționată la data de 20.03.2013. În plus, debitoarea nu a înțeles să declare apel împotriva sentinței nr.90/F/CC/2013 (hotărârea devenind definitivă prin neapelare), concluzia care se desprinde fiind în mod evident aceea că în realitate, debitoarea recunoaște că nu se află în stare de insolvență care să justifice deschiderea procedurii simplificate reglementată de Legea 85/2006.

Distinct de aceste aspecte, se reține că și în dosarul de față, debitoarea s-a prevalat de existența acelorași pretinse creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 574.980,18 lei și de aceleași acte contabile depuse și în dosarul nr._, nefăcând în nici un fel dovada că de la pronunțarea sentinței nr.90/F/CC/2013 și până la data soluționării cauzei (23.04.2013) situația sa financiară s-a schimbat în vreun fel și că prin urmare a devenit insolvabilă.

Dimpotrivă, și în prezenta cauză, se constată că debitoarea a incheiat anul 2012, cu un profit de 900.808 lei, așa cum rezultă din Bilanțul prescurtat la data de 31.12.2012, (f.9), iar creanțele pe care le pretinde ca fiind certe, lichide si exigibile sunt în sumă de 574.980,18 lei. Astfel, concluzia care se desprinde este aceea că debitoarea nu se poate afla în incapacitate de plată, ci dimpotrivă are posibilitatea sa achite aceste creante și să ramână si cu lichiditati.

Având în vedere aceste considerente, reținând că debitoarea nu a facut dovada ca se află în stare de insolvență, actele contabile impunând concluzia contrarie, respectiv că aceasta are posibilitatea de a plăti la scadență datoriile exigibile angajate cu fondurile bănești disponibile la data scadenței, judecătorul sindic apreciază că cererea debitoarei . SRL având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței în ceea ce o privește este neîntemeiată și pe cale consecință urmează a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de debitoarea . SRL cu sediul în S., ..6, ., apt.9, jud.A., pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare.

Apelul si motivele de apel se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2013.

Judecător sindic,

M. P.

Grefier,

I. B.

Red./Tehnored.M.P.

29.04.2013/3ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 131/2013. Tribunalul ALBA