Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 68/2016. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 68/2016 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 68/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBBAC:2016:009._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 68/2016

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. C.

Judecător M. O.

Grefier A. M.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe apelanta S.C. T. CT S.A.ONEȘTI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C. PROFESIONAL TENARUS I.P.U.R.L. ONEȘTI, în contradictoriu cu intimata N. O. S., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea cauzei la ordine, nu au răspuns părțile.

Față de lipsa părților instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței părțile, obiectul cauzei și modul în care s-a realizat procedura de citare.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și față de lipsa părților, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

I. Prin cererea formulată la data de 13.03.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr._, reclamanta S.C. T. CT S.A. ONEȘTI, prin administrator judiciar S.C. PROFESIONAL TENARUS IPURL în contradictoriu cu pârâta N. O. S. a solicitat instanței, prin procedura specială reglementată pentru cererile de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 189,47 lei din care 79,11 lei reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate în baza contractului iar 110,21 lei penalități de întârziere calculate potrivit art. 4 lit. b din contractul părților.

În motivarea cererii s-a arătat că la data de 09.06.2010 au fost reînnoite relațiile contractuale prin contractul nr._, pentru o perioadă nedeterminată, contract prin care creditoarea se obliga să furnizeze energie termică, iar debitorul să achite contravaloarea facturilor aferente fiecărei luni în termen de 15 zile lucrătoare de la data expedierii prin poștă a facturii, iar în caz de întârziere penalități conform prevederilor contractuale. Creditoarea și-a îndeplinit obligația sa de furnizare, însă debitorul nu a achitat facturile ce i-au fost comunicate.

II. Prin sentința civilă nr. 1696 din data de 9 iulie 2015 Judecătoria Onești a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că scadența de plată a ultimei facturi de debit principal a fost în 2011. A reținut că potrivit art. 1 din Decretul 167/1958 aplicabil în cauză conform art. 201 din Legea 71/2011, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, termenul de prescripție fiind de 3 ani confom art 3 din același act normativ. A mai reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din același decret, odată cu stingerea dreptului la acțiune pentru debitul principal s-a stins și dreptul la acțiune privind debitele accesorii.

III. Împotriva acestei hotărâri reclamanta T. CT SA a declarat apel solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii.

În motivare arată că, dacă în vechea reglementare a prescripției extinctive, instanța de judecată era obligată ca din oficiu să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris, prin noua reglementare prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, neputând fi invocată din oficiu, în mod greșit procedând instanța de fond.

IV. Analizând înscrisurile aflate la dosar, tribunalul constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de apelantă vizează nelegalitatea sentinței sub aspectul greșitei aplicări a legii privind prescripția dreptului la acțiune.

Tribunalul reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 969 cod civil potrivit cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” precum si faptul că între părți s-a încheiat un contract de furnizare a agentului termic (reclamanta T. CT SA preluând obligațiile T. SRL din contract), potrivit căreia pârâtul avea obligația de a achita integral și la termen facturile emise reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

Tribunalul constată că scadența ultimei facturi de debit principal a fost în 15.05.2011, conform anexei intitulate Situația facturilor neachitate și de majorare calculate între 01.08._15, facturile scadente ulterior acestei date fiind de majorări, aspect corect sesizat și de către instanța de fond.

Prin raportare la data scadenței debitului principal, formularea acțiunii în pretenții pentru debit principal și penalități (majorări pentru neplata debitului principal) la data de 26.03.2015 apare ca fiind ulterioară împlinirii termenului de trei ani de prescripție a dreptului material la acțiune calculat conform art. 3 alin. 1 și art. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripție.

Susținerile apelantei în sensul că instanța nu ar fi avut dreptul să invoce din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune nu pot fi primite întrucât dispozițiile art. 18 din Decretul 167/1958 privitor la prescripție impun analizarea din oficiu de către instanță, aceasta fiind legea aplicabilă în cauză, și nu Noul Cod Civil. Termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru debitul principal a început să curgă de la data scadenței facturii, iar prescripția dreptului la acțiune pentru accesorii (dobânda legală / penalități de întârziere) are caracter accesoriu prescripției dreptului la acțiune pentru debitul principal, urmând soarta acestuia, conform art. 1 alin. 2 din același Decret.

Nu sunt aplicabile prevederile Noului Cod Civil, întrucât acestea guvernează doar prescripțiile care au început să curgă ulterior intrării sale în vigoare, și nu prescripțiile începute anterior intrării sale în vigoare, care sunt guvernate de legea în vigoare la momentul începutului cursului termenului de prescripție, așa cum s-a reținut în decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 1/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căreia „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.

Întrucât instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor legale pe care le-a aplicat în litera și spiritul lor, în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. 1 C.proc.civ, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat.

Prezenta decizie este definitivă conform art. 634 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondat apelul formulat privind pe apelanta S.C. T. CT S.A.ONEȘTI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C. PROFESIONAL TENARUS I.P.U.R.L. ONEȘTI, cu sediul în Onești, ., județul Bacău, CUI_, în contradictoriu cu intimata N. O. S., cu sediul în Onești, ., ., județul Bacău, CNP_ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016.

PREȘEDINTE A. C.

Judecător M. O.

Grefier A. M.

Red, th. O.M. 19.02.2016

Teh. A.M. 2ex/ 19 Februarie 2016

Red. Sent. Civ. L. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 68/2016. Tribunalul BACĂU