Alte cereri. Decizia nr. 136/2016. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2016 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 136/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBBAC:2016:009._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 136/2016
Ședința publică de la 09 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. G. P.
Judecător C. C. S.
Grefier R. B.
Pe rol judecarea apelului Litigii cu profesioniștii privind pe apelant S. DE A. REASIGURARE ASTRA SA și pe intimat G. A. SA., intervenient T. A. A., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea cauzei la ordine, au lipsit părțile din prezenta cauză.
Față de lipsa părților din cauza de față, la prima strigare a cauzei, instanța dispune lăsarea dosarului pentru a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, astfel încât părțile să aibă posibilitatea de a fi prezente în instanță la strigarea cauzei.
La a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Față de actele depuse la dosar și față de faptul că nu au mai fost formulate alte cereri, instanța, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, reținând apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de apel de față, reține următoarele:
OBIECT: Prin sentința civilă nr 2936/11.05.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr_ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta SOCIETATE A. REASIGURARE ASTRA și intervenient T. A. A., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de_,34 lei cu titlu de pretenții, penalități în sumă de 1051,52 lei, pentru perioada 18.11._15, ce se vor calcula în continuare în cuantum de 0,1% începând cu 11.01.2015 și până la data plății debitului, și 1096,81 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței s-au reținut următoarele:
„Potrivit adresei IPJ Bacău nr._/22.09.2014 rezulta că în data de 9.09.2014, numitul T. A. A. în timp ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ nu s-a asigurat la ieșirea din parcare și nu a acordat prioritate autovehiculului marca Audi Q7 cu numărul de înmatriculare_ intrând în coliziune cu acesta.
La data producerii accidentului rutier, domnul T. A. A. deținea pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ polița de asigurare RCA ./02/X1/SP nr._ valabilă la acea dată încheiată cu S. de Asigurarea Reasigurare ASTRA SA.
La data producerii accidentului, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ proprietatea Sotirex SRL este asigurat CASCO cu polița nr._ a cărei valabilitate este cuprinsă între 17.11.2013 și 16.11.2014.
Pentru pagubele provocate, G. A. SA, în baza contractului de asigurare, a despăgubit pe asiguratul Sotirex SRL achitând service-ului care a efectuat reparația autovehiculului_ Cybernet Auto Center SRL suma de 19.836,34 lei cu OP nr._ din data de 28.10.2014.
Prin adresa nr. 2397 din data de 17.11.2014 s-a realizat procedura concilierii prevăzută de art.193 și urm. Cod procedură Civilă cu asigurătorul RCA, S. de A.-Reasigurare ASTRA SA pentru suma achitată, respectiv pentru 19.836,34 lei. Ca urmare a convocării la conciliere, asigurătorul RCA nu a formulat obiecțiuni conform art.64 din Ordinul CSA 14/2011.
Mecanismul producerii accidentului rutier precum și culpa intervenientului forțat T. A. A., asigurat de răspundere civilă la societatea pârâtă, nu sunt contestate de aceasta.
De asemenea, instanța constată că pârâta nu contesta cuantumul debitului in suma de_,34 lei, arătând prin întâmpinare că debitul a fost propus la plată.
In drept, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.
Față de considerentele de fapt și de drept enunțate, instanța constată că reclamanta a făcut dovada susținerilor sale iar refuzul de despăgubire al pârâtei apare astfel ca nejustificat.
In ceea ce privește penalitățile pretinse la plată, sunt incidente in cauză dispozițiile art. 64 alineat (4) din Ordinul C.S.A. 14/2011, respectiv: dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a admite și capătul de cerere având ca obiect penalități.
În temeiul art. 453 C. va admite si cererea privind obligarea paratei S.C. A. REASIGURARE ASTRA SA la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1096,81 lei, reprezentând taxa de timbru. ”
APELANT: Împotriva acestei sentințe a formulat apel S. A. Reasigurare Astra Sa, solicitând respingerea penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată.
MOTIVE DE APEL: În motivarea cererii de apel s-a arătat că în data de 9.09.2014 a avut loc un accident rutier în care au fost implicate auto Audi Q7 cu nr_ și VW POLO, cu nr_, iar în urma avizării de către ., a fost deschis dosarul de daună RR1014DA003349. Apelanta a arătat că instrumentarea dosarului de daună a fost în lucru, întrucât exista posibilitatea unor diferențe între suma solicitată pe CASCO și cea rezultată pe RCA, suma nefiind certă, lichidă și exigibilă. S-a mia arătat că în urma verificărilor a propus la plată suma de_,34 lei, instanța trebuind să constate buna credință în rezolvarea amiabilă.
APĂRĂRILE INTIMATEI: Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului, indicând că pârâta a fost de acord în mod expres cu acțiunea, temeiul cererii constituindu-l Ordinul 14/2011.
ANALIZA INSTANȚEI:
Analizând cererea de apel, prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, reține că este întemeiată, doar sub aspectul momentului de la care încep să curgă penalitățile de întârziere, critica apelantei referitoare la lipsa dreptului creditorului de a obține penalități de întârziere și cheltuieli de judecată nefiind fondată.
Față de limitele controlului judecătoresc stabilite în cuprinsul cererii de apel și de principiul disponibilității, Tribunalul va proceda la examinarea sentinței civile doar sub aspectul acordării penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată, soluția referitoare la obligarea la plata debitului principal intrând în puterea de lucru judecat.
În drept, potrivit dispozițiilor articolului 64 din Ordinul 14/2011
„În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:
a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna;
b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata.
(3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.
(4) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar Tribunalul reține faptul că asigurătorul persoanei prejudiciate, subrogate în drepturile acesteia, a comunicat cererea de efectuare a plății despăgubirilor la data de 18.11.2014 (fila 15), în cauză asigurătorul RCA neformulând obiecțiuni asupra sumelor solicitate. Față de modul de derulare a raporturilor juridice dintre cele două părți, Tribunalul apreciază că sunt incidente dispozițiile articolului 64 alineat 3, obligația de plată a despăgubirilor devenind scadentă în termen de 30 de zile de la data comunicării sumelor solicitate, daunele interese, sub forma penalităților curgând după împlinirea termenului de plată, respectiv de la data de 19.12.2014.
Scopul acordării penalităților de întârziere este acela de reparare a prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea/executarea necorespunzătoare a obligației asumate de debitor, daunele interese moratorii cumulându-se cu executarea în natură a obligației principale.
Instanța va înlătura apărarea apelantei referitoare la necesitatea efectuării de investigații privind producerea accidentului și de probe suplimentare pentru stabilirea pagubei, din actele dosarului rezultând faptul că societatea de asigurări nu a notificat asiguratul/asigurătorul Casco cu privire la constatarea unor neregularități, nefiind formulate obiecțiuni împotriva cererii de plată. Recunoașterea obligației de plată a debitului principal nu exonerează partea de obligația de repararea a prejudiciului produs prin întârziere, societatea de asigurări fiind de drept pusă în întârziere, conform dispozițiilor articolului 1523 alineat 2 litera d Cod civil.
Obligația de plată a asigurătorului RCA în regres este o obligație legală, efectuarea plății trebuind a se realiza în temeiul legii, la termenele și după procedura stabilită de lege, plata constând în despăgubirile al căror cuantum și modalitate au fost stabilite și constatate de asigurătorul CASCO, neexistând posibilitatea reconsiderării acestora în lipsa formulării de obiecțiuni. Depășirea termenului de formulare a obiecțiunilor are ca efect împlinirea termenului de plată, odată devenită scadentă obligația principală, debitorul având îndatorirea de a achita și penalitățile aferente.
Astfel cum a statuat și Curtea Constituțională „În cazurile prevăzute de articolul 58 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul are un rol de simplu garant al plății despăgubirilor avansând, fără a o suporta finalmente, o sumă care va reintra în patrimoniul său pe calea regresului. În toate celelalte situații asigurătorul nu este doar un simplu garant, ci adevăratul debitor al despăgubirii care se cuvine terțului prejudiciat, deoarece el nu doar avansează, ci suportă, efectiv și definitiv, prejudiciul cauzat prin culpa asiguratului său.” (deciziile nr. 317/2013 și 77/2014).
În ceea ce privește critica referitoare la nelegalitatea soluției sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, Tribunalul apreciază că nu este fondată, culpa procesuală rezultând din constatarea neîndeplinirii obligației de plată a despăgubirilor. Având în vedere faptul că raportat la obiectul obligației pârâta se afla de drept în întârziere, instanța de apel apreciază că în mod corect s-a stabilit culpa procesuală a societății, și în mod corect s-a acordat suma de 1096.81 lei reprezentând taxă de timbru, această sumă reprezentând cheltuială efectuată de reclamantă pentru demararea și susținerea litigiului provocat de pârâtă prin refuzul de plată.
Având în vedere termenul de plată stabilit de articolul 64 din Ordinul 14/2011, Tribunalul va admite apelul, va schimba sentința civilă apelată în sensul că va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal din data de 19.12.2014 și până la plata efectivă a debitului, fiind menținute dispozițiile referitoare la obligarea la plata sumei de_,34 lei, cu titlu de pretenții și a sumei de 1096,81 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta S. DE A. REASIGURARE ASTRA SA prin lichidator judiciar KPMG RESTRUCTURING SPRL cu sediul în București, sector 1, DN1, V. Business Park, Șoseaua București – Ploiești, nr. 69 – 71 în contradictoriu cu intimata G. A. SA. Cu sediul procesual ales în București, .. 45, sector 1, intervenient T. A. A. cu domiciliul în Dărmănești, ., jud. Bacău.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâta la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal din data de 19.12.2014 și până la data plății debitului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.02.2016.
PREȘEDINTE O. G. P.
Judecător C. C. S.
Grefier R. B.
Red. Sent. Civ. Dolgoș P. D.
Red./Tehnored. Dec. Civ. O.P./ 16 Februarie 2016
Tehnored. R.B./5 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 68/2016. Tribunalul BACĂU | Opoziţie la dizolvare. Sentința nr. 16/2016. Tribunalul BACĂU → |
|---|








