Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 240/2016. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 240/2016 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 240/2016

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 240/2016

Ședința publică de la 23 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. G.

Judecător B. P.

Grefier A. A. O.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe apelanta S.C. T. CT S.A.ONEȘTI P. ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C. PROFESIONAL TENARUS I.P.U.R.L. ONEȘTI în contradictoriu cu intimata G. S.-prin curator av. M. C., având ca obiect cerere de valoare redusă PROPUNERE PERIMARE

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură, la data de 20 și 26 ianuarie 2016, apelanta a depus la dosar cerere de repunere pe rol, cerere de repunere în termen și de judecare a cauzei în lipsă.

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și repunerea pe rol a cauzei.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra excepției perimării și a cererii de repunere pe rol și repunere in termen a cauzei formulată de apelantă.

TRIBUNALUL

I. P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr._ la data de 01.10.2014, reclamanta . Onești, cu sediul în Onești, ., jud. Bacău, prin administrator judiciar Profesional Tenarus IPURL Onești, cu sediul în Onești, ., jud. Bacău a chemat în judecată pe pârâtul G. S., cu ultimul domiciliu în Onești, ., ., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 235,45 lei, din care suma de 202,87 lei reprezintă contravaloare energie termică, iar suma de 32,58 lei reprezintă dobândă legală.

II. P. Sentința civilă nr. 369/12.02.2015 pronunțată de Judecătoria Onești s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului G. S. și s-a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut următoarele: „P. cererea formulată reclamanta S.C. T. CT SA a solicitat obligarea pârâtului G. S., la plata sumei de 235,45 lei, din care suma de 202,87 lei reprezintă contravaloare energie termică, iar suma de 32,58 lei reprezintă dobândă legală.

În cursul etapei scrise au fost restituite cererea și înscrisurile comunicate pârâtului cu mențiunea agentului poștal că destinatarul nu mai locuiește la adresa respectivă.

Din adresa Serviciului de Evidență a Persoanelor din Onești rezultă că pârâtul G. S. a decedat la data de 31.08.2002.

Instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată (01.10.2014) și data decesului acestuia (31.08.2002).

Conform art. 34 din noul cod civil capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile, iar conform art. 35 din același cod capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.

Având în vedere cele arătate, instanța constată că pârâtul nu avea, la momentul introducerii cererii, capacitate procesuală de folosință, situație în care urmează a fi admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului G. S. și a fi respinsă acțiunea. ”

III. Împotriva acestei sentințe a declarat apel . Onești solicitând desființarea sentinței apelate.

IV. P. încheierea de ședință din data de 23.06.2015, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC s-a dispus suspendarea judecării cauzei, ce formează obiectul dosarului menționat.

După trecerea unui termen mai mare de 6 luni cauza a fost repusa pe rol în vederea discutării perimării.

La termenul din data de 23.02.2016 în condițiile în care procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, instanța a rămas în pronunțare cu privire la perimarea acțiunii.

V. Analizând actele dosarului sub aspectul propunerii de perimare Tribunalul reține următoarele:

În fapt, la termenul din data de 23.02.2016 în condițiile în care procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, instanța a rămas în pronunțare cu privire la perimarea acțiunii.

În drept, potrivit art. 416 Cod procedură civilă (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Potrivit art. 420 Cod procedură civilă (1) Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

(2) Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică.

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 23.06.2016 când cauza a fost suspendată în baza art. 411 alin. 1 pct. 1 NCPC pentru lipsa părților.

Cu privire la cererea de repunere a cauzei pe rol se reține faptul că, aceasta a fost formulată la data de 20.01.2016 după împlinirea termenului de perimare (care s-a împlinit la data de 23.12.2015), în intervalul de 6 luni ce a urmat datei suspendării apelantul nu a făcut nici un demers pentru a se interesa de starea dosarului și de măsurile dispuse de către instanță.

Astfel, având în vedere faptul, că sancțiunea perimării operează de drept și cererea de repunere a cauzei pe rol a fost formulată după împlinirea termenului de perimare, instanța urmează a respinge cererea de repunere a cauzei pe rol ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea de repunere în termen formulată la data de 26.01.2016, instanța constată faptul că, nu s-a indicat în care termen solicită a fi repus.

Conform art. 186 NCPC (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.

Pentru a se putea dispune repunerea în termenul de formulare a unei cererii este necesar ca partea care nu și-a exercitat dreptul procedural în termenul legal peremptoriu să facă dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința sa, deci a unui împrejurări ce exclude culpa părții, împrejurarea ce a împiedicat partea să acționeze trebuie să se fi produs înăuntrul termenul legal peremptoriu în care trebuia exercitat dreptul procedural, iar atât cererea de repunere în termen cât și actul procedural trebuie să fi fost formulate în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării.

Tribunalul, constată faptul că, nu s-a probat existența unui caz exclusiv de culpă care a împiedicat partea să formuleze cererea de repunere in termen anterior datei de 26.01.2016, nefiind de altfel indicat nici la ce termen se referă.

Pentru aceste motive instanța urmează a admite excepția perimării, în baza art. 416 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 420 al. 1 Cod procedură civilă a va constata perimată cererea de apel, va respinge cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite exceptia perimării.

În baza art. 416 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 420 al. 1 Cod procedură civilă, constată perimată cererea de apel formulată de apelanta - reclamantă S.C. T. CT S.A.ONEȘTI P. ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C. PROFESIONAL TENARUS I.P.U.R.L. ONEȘTI - ONEȘTI, ., J. BACĂU în contradictoriu cu intimat – pârât G. S.-prin curator av. M. C. din Mun. ONEȘTI, ., ., împotriva s.c. nr. 369/12.02.2015 pronunțată de Judecătoria Onești în dosar nr._ .

Respinge cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată.

Respinge cererea de repunere în termen.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2016.

Președinte,

L. G.

Judecător,

B. P.

Grefier,

A. A. O.

Red. s.c. I. Angel

Red Tehn.dec. B.P. /

4.ex./23.02.2016

. ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 240/2016. Tribunalul BACĂU