Alte cereri. Sentința nr. 729/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 729/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 7426/111/2010/a2*

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

Secția comercială, contencios administrativ și fiscal

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 729/F/2013

Ședința publică din 12.03.2013

JUDECĂTOR SINDIC: V. I.

GREFIER: P. E. G.

Pe rol fiind pentru azi judecarea cererii de revizuire formulată împotriva Sentinței nr. 2181/F/2011 formulată de F. V. I., cu dom. în Z., . nr. 47, jud. S., în contradictoriu cu pârâtul P. E. J. M., cu dom.în Șumugiu nr. 24, jud. Bihor.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâtul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, invederându-se instanței cele de mai sus, după care:

Revizuientul personal arată că își susține cererea de revizuire arată că nu mai are alte probe și cereri

Judecătorul sindic ridică excepția lipsei de interes în formularea cererii de revizuire, întrucât creanța cu care s-a înscris revizuientul la masa credală a fost achitată în totalitate.

Revizuientul recunoaște că i s-a achitat creanța dar societatea debitoare nu a achitat contribuțiile câtre bugetul asigurărilor sociale deși i s-au reținut din salariu astfel că pentru aceea perioadă nu figurează ca asigurat.

Judecătorul sindic unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părții prezente asupra acestora.

Revizuientul personal solicită respingerea excepției lipsei de interes în formularea cererii de revizuire, iar pe fond solicită admiterea cererii de revizuire și obligarea pârâtului la plata sumei de 3353 lei către bugetul de stat, sumă care a fost reținută din creanță. Fără cheltuieli de judecată.

JUDECĂTORUL SINDIC

DELIBERÂND:

Prin cererea înregistrată în urma casării cu trimitere dispusă prin Decizia nr.643/2012 din 18.10.2012 a Curții de Apel Oradea Prin cererea înregistrată în data de 12.03.2012 și precizată în data de 09.04.2012 revizuientul F. V. I. domiciliat în Z., ..47, jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul P. E. J. M. domiciliat în Italia, loc.Dalminte, ..56 cu reședința în ., ., jud.Bihor a solicitat revizuirea Sentinței nr.2181/F/04.10.2011 a Tribunalului Bihor rămasă irevocabilă prin Decizia nr.120/2012-RC din 9.02.2012 a Curții de Apel Oradea.

În motivarea cererii revizuientul arată că sentința a cărei revizuire o solicită este nefondată întrucât nu se bazează pe un probatoriu complet și pertinent.

La termenul de judecată din data de 26.06.2012 revizuientul a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Intimatul P. E. J. M. prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acesteia întrucât nu se încadrează în niciuna dintre motivele expres și limitative prevăzute de dispozițiile art.322 pct.1-10 C.proced.civ.

Analizând prezenta cerere de revizuire instanța stabilește următoarele:

Prin Sentința nr.2181/F/04.10.2011 a Tribunalului Bihor s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de lichidator judiciar C. Individual de Insolvență jurist M. B. cu sediu în Oradea, ..7, jud.Bihor și s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul F. V. I. în contradictoriu cu pârâtul P. E. J. M.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

]Reclamantul F. V. I. are calitatea de creditor al societății debitoare S.C. DE MONTE SERVICII INDUSTRIALE DE INGINERIE S.R.L., fiind înscris în tabelul preliminar de creanțe cu suma de 13.327,70 lei în grupa creanțelor salariale conform art.123 pct.2 din Legea nr.85/2006 (fila 49).

Întrucât creanța creditorului cu care a solicitat înscrierea în tabelul preliminar a fost mai mare, crditorul a formulat contestație care i-a fost respinsă prin Sentința nr.3264/F/2010 din 23.11.2010 a Tribunalului Bihor rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

În ceea ce privește calitatea procesual activă a reclamantului în promovarea prezentei acțiuni, în principiu au această calitate administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. De asemenea (în subsidiar) conform prev. art.138 alin.3, comitetul creditorilor poate solicita să fie autorizat să întroducă prezenta acțiune dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor și împrejurărilor persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1 din art.138 Legea nr.85/2006 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.1, riscă să se prescrie. Conform literaturii juridice de specialitate (Legea nr.85/2006 comentată și adnotată –fila 453 Ed.Hamangiu 2008) dacă în tabelul definitive de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori sau din alte motive nu se poate constitui comitetul creditorilor, creditorii debitorului insolvent vor putea exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului sindic să autorizeze întroducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii materiale a persoanei vinovate de starea de insolvență al societății debitoare. În cazul de față, a existat doar un singur creditor al cărei creanță a fost înscrisă în grupa creanțelor bugetare și reclamantul, al cărui creanță a fost înscrisă în grupa creanțelor salariale, nu s-a putut constitui un comitet al crditorilor iar administratorul judicia/lichidatorul judiciar nu a formulat o acțiune în răspundere întemeiată pe dispozițiile legii nr.85/2006, astfel că trebuie acorda legitimitate procesual activă reclamantului pentru a putea promova o astfel de acțiune pentru a-i acorda posibilitate în recuperarea creanței.

Din actele depuse de lichidatorul judiciar rezultă că creanța cu care creditorul reclamant s-a înscris la masa credală și care i-a fost acceptată, i-a fost i-a fost achitată integral, conform planului de distribuire între creditori, plan întocmit de lichidatorul judiciar, fiind astfel acoperită în procent de 100 % sumele înscrise în grupa creanțelor salariale.

De asemenea a fost achitată și creanța deținută de creditorul ITM Bihor.

Acțiunea întrodusă de reclamant nu mai are finalitate în aceste condiții, creanțele fiind achitate integral creditorilor,

Sentința nr.2181/F/04.10.2011 a Tribunalului Bihor a rămasă irevocabilă prin Decizia nr.120/2012-RC din 9.02.2012 a Curții de Apel Oradea în considerentele căreia s-au reținut următoarele aspecte: “ intimatul pârât a făcut dovada stingerii în întregime a creanțelor înscrise în tabelul de creanțe, nemaiexistând deci un pasiv ( un prejudiciu) la care acesta să poată fi obligat.

Natura răspunderii ce face obiectul analizei în cauză este una delictuală, iar elementele ce se impune a fi cercetate în acest caz sunt: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Pentru a putea fi antrenată răspunderea delictuală, toate aceste condiții se impune a fi întrunite cumulative. Ori, în speță, unul dintre aceste elemente, respectiv prejudiciul nu mai există, fiind acoperit.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, devreme ce atât creanța sa cât și a celorlalți creditori au fost stinse, analiza celorlalte elemente ale răspunderii delictuale ar fi lipsită de finalitate practică și fără relevanță în acest cadru procesual.”

Revizuientul în motivarea prezentei cereri, a invocat incidența dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, invocând faptul că instanța a pronunțat hotărârea atacată pe baza unui probatoriu incomplet. Înscrisul nou invocat de revizuient este adeverința nr.4252/09.03.2012 emisă de CJP Bihor referitoare la stadiul de cotizare, contribuția angajatorului fiind în sumă de 3335 lei.

Având în vedere că la termenul de judecată din data de 12.03.2013 revizuientul și-a justificat interesul în promovarea prezentei cereri, acesta fiind acela de a fi evidențiată perioada lucrată, cu stadiu de cotizare completă, la Casa Județeană de Pensii Bihor.

Cererea de revizuire formulată împotriva Sentinței nr.2181/F/04.10.2011 a Tribunalului Bihor rămasă irevocabilă prin Decizia nr.120/2012-RC din 9.02.2012 a Curții de Apel Oradea este neîntemeiată pentru mai multe considerente, astfel.

În primul rand, prin Sentința nr. 2596/F/2011 din 08.11.2011 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosarul nr._ 0 rămasă definitivă și irevocabilă față de reviztuientul F. V. I. prin nerecurare, s-a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar C. Individual de Insolvență jurist M. B. cu sediu în Oradea, ..7, jud.Bihor .

S-au respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de creditorul F. V. I..

În temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. DE MONTE SERVICII INDUSTRIALE DE INGINERIE S.R.L., cu sediul social în Oradea, ..4, ., având nr. de înregistrare la ORC Bihor J_ și CUI R_

S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului .

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,s-a dispus notificarea prezentei sentințe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Prin Decizia nr.274 /2012 din 03.05.2012 a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosarul nr. 7426/111//a1.1 s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul creditor F. V. I. prin mandatar F. M. în contradictoriu cu intimata debitoarea . INDUSTRIALE DE INGINERIE SRL, intimata creditoare Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor și Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor, împotriva sentinței nr. 2596/F din 08.11.2011 din pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totalitate.

În baza hotărârilor sus menționate, s-a procedat la radierea din evidențele ORC Bihor a societății debitoare . INDUSTRIALE DE INGINERIE SRL. Deci, la data prezentă această societate nu mai există, prin radierea din Registrul Comertului, inceteaza personalitatea juridica a societatii comerciale.

În aceste condiții, practica judiciară a statuat în sensul că formularea unei acțiuni în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 după închiderea procedurii și radierea societății nu este admisibilă. Cererea de atragere a răspunderii administratorului nu poate să fie examinată ulterior cererii de închidere a procedurii, deoarece din analiza și interpretarea dispozițiilor art. 138 alin. 1, art. 140, art.136, art. 142 alin. 1, art.2 și art. 5 din Legea nr. 85/2006, rezultă că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006, hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială se pronunță în raport cu debitorul, sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea patrimonială, sunt distribuite de lichidatorul judiciar conform art. 123 din lege, că întreaga procedură de valorificare a bunurilor și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări este în sarcina lichidatorului.

În ceea ce privește cererea de revizuire a hotărârii prin care s-a respins cererea de antrenare a răspunderii fostului administrator statutar, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac deoarece motivele pentru care poate fi introdusă o cerere de revizuire sunt prevăzute limitativ de legiuitor. Hotărârea judecătorească atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la momentul pronunțării respectivei hotărâri. Cu alte cuvinte, în cadrul revizuirii nu se poate pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Revizuirea este o cale de atac de retractare întrucât ea se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, căreia i se cere să revină asupra hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări invocate, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii. Motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea judecătorească a fost justă în raport de actele dosarului existente la momentul pronunțării ei, însă ulterior, s-au descoperit materiale noi sau se constată că probele care au fundamentat-o au fost false, astfel încât situația de fapt reținută de instanță, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realității impunându-se retractarea hotărârii respective.

În legătură cu această cale extraordinară de atac trebuie avut în vedere că, potrivit prevederilor art. 322 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere doar pentru una din situațiile prevăzute la cele 9 puncte ale acestui articol.

În speță, revizuientul a invocat incidența dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, invocând faptul că instanța a pronunțat hotărârea atacată pe baza unui probatoriu incomplet. Înscrisul nou invocat de revizuient este adeverința nr.4252/09.03.2012 emisă de CJP Bihor referitoare la stadiul de cotizare, contribuția angajatorului fiind în sumă de 3335 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: () 5. dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Din interpretarea textului citat rezultă că pentru a se putea formula o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv trebuie să se descopere înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau înscrisuri care din motive obiective nu au putut fi prezentate instanței sau dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În ceea ce privește suma de 3.335 lei, la plata căreia solicită revizuientul să fie obligat intimatul, instanța constată că revizuientul a fost admis la masa credală cu suma de 13.327,70 lei în grupa creanțelor salariale conform art.123 pct.2 din Legea nr.85/2006, creanță ce i-a fost achitată integral în cursul procedurii.

Revizuientul a solicitat ca intimatul să fie obligat la plata diferenței de 3.335 lei (declarația de creanță fiind depusă pentru suma de totală de 16.662,70 lei ) cu atât mai mult cu cât obligația de a achita CAS, șomaj, CASS, impozit pe profit îi revenea debitoare . INDUSTRIALE DE INGINERIE SRL în calitate de angajatoare.

Totodată, se constată că contestația formulată la tabelul preliminar de creanță de câtre revizuientul din prezenta cauză, tot pentru diferența de 3.335 lei a fost respinsă ca neîntemeiată.

În cauză, nu sunt incidente dipozițiile art. 322 pct. 5 din codul de procedură civilă în ceea ce privește înscrisul nou descoperit pe care o invocă revizuientul adeverința nr.4252/09.03.2012 emisă de CJP Bihor, de existența fptului nevirării sumei de 3.335 lei la bugetul asigurărilor sociale revizuientul a avut cunoștiință cu ocazia soluționării contestației la tabelul preliminar (vezi fila 21- notificarea trimisă revizuientului de câtre lichidatorul judiciar) chiar dacă adeverința pe care o invocă este datat ca fiind înregistrat în data de 19.03.2012.

Pentru aceste motive, va respinge excepția lipsei de interes invocată din oficiu, și va respinge ca nefondată cererea formulată de revizuientul F. V. I. în contradictoriu cu intimatul P. E. J. M. privind revizuirea Sentinței nr.2181/F/04.10.2011 a Tribunalului Bihor rămasă irevocabilă prin Decizia nr.120/2012-RC din 9.02.2012 a Curții de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de interes invocată din oficiu,

Respinge ca nefondată cererea formulată de revizuientul F. V. I. domiciliat în Z., ..47, jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul P. E. J. M. domiciliat în Italia, loc.Dalminte, ..56 cu reședința indicată în ., ., jud.Bihor privind revizuirea Sentinței nr.2181/F/04.10.2011 a Tribunalului Bihor rămasă irevocabilă prin Decizia nr.120/2012-RC din 9.02.2012 a Curții de Apel Oradea.

Definitivă.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 12.03.2013.

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

V. I. P. E. G.

Red. VI/dact. PEG

Red. 22.03.2013

6 ex./4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Sentința nr. 729/2013. Tribunalul BIHOR