Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Încheierea nr. 2985/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2985/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 3254/111/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
Sectia a II civila, contencios administrativ si fiscal
ÎNCHEIEREA NR. 2985/F/2013
Ședința publică din data de 15.10.2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. I.
GREFIER: P. E. G.
Pe rol fiind pentru azi judecarea cererii de antrenare a răspunderii formulată în temeiul art. 138 din legea insolvenței formulată de CABINET DE INSOLVENȚĂ S. G., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . SRL, cu sediul în Tărian, CF NDF 19/A, nr. cadastral 33, jud. Bihor, având CUI_ și J_, în contradictoriu cu pârâta P. C. V., cu dom. în Sacalasău, nr. 8/A, jud. Bihor.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprez. lichidatorului judiciar, av. S. C., pârâta fiind lipsă.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura este completă, după care:
Reprez. lichidatorului judiciar depune la dosar copia procesului verbal de predare primire a actelor contabile, există un dosar penal în care se fac cercetări, arată că a intrat în posesia actelor contabile și invederează instanței că formulează oral cerere de renunțare la judecată.
JUDECĂTORUL SINDIC
Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de CABINET DE INSOLVENȚĂ S. G., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . SRL față de pârâta P. C. V.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art.246 C.proc.civ. ia act de renunțare la acțiunea formulată de CABINET DE INSOLVENȚĂ S. G. C., cu sediul în Oradea, .. 6, .. Bihor în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . SRL, cu sediul în Tărian, CF NDF 19/A, nr. cadastral 33, jud. Bihor, cu număr de ordine în Registrul Comerțului J_, CUI_ în contradictoriu cu pârâta P. C. V. domiciliată în ./A, . .
Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 15.10.2013.
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
V. I. P. E. G.
Red. VI/PEG
Red. 18.10.2013
4 ex/2 .>
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1669/2013. Tribunalul BIHOR | Acţiune în anulare. Sentința nr. 949/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|