Contestare raport şi plan de distribuire sume. Încheierea nr. 2915/2013. Tribunalul BIHOR

Încheierea nr. 2915/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 4272/111/2008/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 2915/F/2013

Ședința publică din data de 10.10.2013

Judecător sindic: D. J. L.

Grefier sindic: D. B.

Pe rol, examinarea contestației formulată de contestatorul S.C. E. F. S.A. (fosta E. F. Transilvania Nord S.A.), cu sediul în București, ., nr. 1/A, etaj 1 - 2, sector 1, cod de identificare fiscală RO_, înregistrată la O.R.C. București sub nr. J40/8974/21.07.2011, prin Agenția de F. a Energiei Electrice cu sediul în Oradea, .. 26, jud. Bihor, împotriva planului de distribuire a fondurilor către creditori, în contradictoriu cu C. V. audit IPURL, cu sediul în Oradea, ., cod unic de înregistrare RO/_, județul Bihor, nr. de înregistrare în R.S.P._, în calitate de administrator judiciar al debitorului . cu sediul social în Salonta, . Fântânelor), nr.13, jud.Bihor, CUI:_, J_ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta administratorului judiciar, cj Ciobanca D., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, s-a depus prin registratură la data de 5 iulie 2013 cerere de renunțare de către contestatoare, după care:

Reprezentanta administratorului judiciar solicită a se lua act de cererea de renunțare.

JUDECĂTORUL –SINDIC

DELIBERÂND,

Având în vedere cererea de renunțare formulată și depusă la dosar de către contestatorul S.C. E. F. S.A. (fosta E. F. Transilvania Nord S.A.)-prin Agenția de F. a Energiei Electrice,

DISPUNE

Ia act de renunțarea la judecată a contestatorului S.C. E. F. S.A. (fosta E. F. Transilvania Nord S.A.), cu sediul în București, ., nr. 1/A, etaj 1 - 2, sector 1, cod de identificare fiscală RO_, înregistrată la O.R.C. București sub nr. J40/8974/21.07.2011, prin Agenția de F. a Energiei Electrice cu sediul în Oradea, .. 26, jud. Bihor, cu privire la contestația formulată împotriva planului de distribuire a fondurilor către creditori, în contradictoriu cu C. V. AUDIT IPURL, cu sediul în Oradea, ., cod unic de înregistrare RO/_, județul Bihor, nr. de înregistrare în R.S.P._, în calitate de administrator judiciar al debitorului . cu sediul social în Salonta, . Fântânelor), nr.13, jud.Bihor, CUI:_, J_ .

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bihor.

Pronunțată în ședință publică astăzi 10.10.2013

Judecător sindic, Grefier,

D. J. L. D. B.

Red. J.L.D./ 18.10.2013

Tehnored. B.D./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestare raport şi plan de distribuire sume. Încheierea nr. 2915/2013. Tribunalul BIHOR