Procedura insolvenţei. Sentința nr. 676/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 676/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 603/111/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 676/F/2013
Ședință publică din data de 07.03.2013
Președinte: D. J. L.
D. B. - grefier
Pe rol fiind examinarea cererii formulată de lichidatorul judiciar C. I. DE INSOLVENȚĂ T. O., cu sediul în Oradea, ., ., ., număr de ordine în tabloul U.N.P.I.R. 1 B 1990/2007, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului .., cu sediul în Oradea, .. 36, jud. Bihor, număr de ordine în Registrul Comerțului J_, cod unic de înregistrare_, pentru închiderea procedurii, în temeiul art.131 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar, lipsă fiind restul părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se judecătorului sindic cele de mai sus, după care:
Lichidatorul judiciar depune cerere de închidere în baza art. 131 din L.85/2006 și solicită închiderea procedurii în baza art. 131 din L.85/2006, radierea debitorului din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități și aprobarea onorariului.
Judecătorul sindic, rămâne în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.
JUDECĂTORUL – SINDIC
DELIBERÂND,
Constatând că la data de 07.03.2013 lichidatorul judiciar C. I. DE INSOLVENȚĂ T. O., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului .., a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin hotărârea nr. 223/F/2011;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu, că cererea de închidere a procedurii a fost comunicată creditorilor, iar aceștia nu și-au manifestat intenția de a avansa sume pentru continuarea procedurii și nici nu s-au opus la închiderea procedurii, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar C. I. DE INSOLVENȚĂ T. O., cu sediul în Oradea, ., ., ., număr de ordine în tabloul U.N.P.I.R. 1 B 1990/2007.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului .., cu sediul în Oradea, .. 36, jud. Bihor, număr de ordine în Registrul Comerțului J_, cod unic de înregistrare_;
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului /registrul societăților agricole /registrul asociațiilor și fundațiilor /alte registre.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Încuviințează plata onorariului lichidatorului judiciar C. I. DE INSOLVENȚĂ T. O., cu sediul în Oradea, ., ., ., număr de ordine în tabloul U.N.P.I.R. 1 B 1990/2007, în cuantum de 3.000 lei conform decontului, sumă ce va fi achitată din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006..
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul BIHOR sau R. Societăților Agricole, R. Asociațiilor și Fundațiilor /altor registre pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 07.03.2013.
Judecător-sindic, Grefier,
D. J. L. D. B.
red.JLD/18.03.2013
tehnored. .>
ptr. conf.
1 .>
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3799/2013. Tribunalul BIHOR | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 677/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|