Contestaţie creanţe. Sentința nr. 3084/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 3084/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 11662/111/2012/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 3084/F/2013

Ședința publică de la 21.10.2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC: V. I.

GREFIER: P. E. G.

Pe rol fiind pentru azi pronunțarea asupra contestației la tabelul preliminar de creanțe formulată de creditoarea ., cu sediul în Oradea, .. 14, jud. B., tabel întocmit de P. I. IPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei ..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează judecătorului sindic că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 15.10.2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 18.10.2013 și 21.10.2013, după care:

JUDECĂTORUL SINDIC

DELIBERÂND:

Sub nr.dosar_ din data de 25.07.2013 s-a înregistrat contestația timbrată cu 200 lei taxă timbru, contestație formulată de creditoarea . la tabelul preliminar de creanțe, întocmit de P. I. IPURL în calitate de administrator judiciar al debitoarei . cu sediul în Oradea, ., jud. B. prin care s-a solicitat admiterea prezentei contestații și înscrierea creanței deținute la grupa 1 în categoria creanțelor garantate.

În temeiul dispozițiilor art.103 C.proced.civ. s-a solicitat repunerea în termenul de formulare a contestației prevăzute de art.73 alin.2 din legea nr.85/2006.

În motivarea cererii se invocă lipsa notificării de administratorul judiciar asupra deschiderii procedurii insolvenței, neavând astfel posibilitatea de a lua cunoștință de termenul stabilit pentru întocmirea și afișarea tabelului preliminar de creanțe. Creditoarea susține că a luat cunoștință despre deschiderea procedurii insolvenței, întâmplător, de pe portalul instanței, ocazie cu care a formulat cerere de admitere a creanței, acesta fiind depusă chiar anterior efectuării oricăror acte de procedură în prezentul dosar. Totodată se invocă faptul necomunicării refuzului înscrierii creanței în categoria creanțelor garantate, așa cum s-a solicitat prin cererea de admitere.

Creditoarea susține că a luat la cunoștință de conținutul tabelului de creanțe doar în urma demersului efectuat la administratorul judiciar și la reprezentanții debitoarei.

În ceea ce privește fondul contestației, s-a solicitat să se constate că prin cererea de admitere a creanței formulată la data de 06.03.2013 creditoarea a solicitat înscrierea la masa credală cu o creanță în sumă de 1.747.291 lei în grupa creanțelor garantate în conformitate cu dispozițiile art.3 pct.9, art.72 alin.1 și 2, art.74 alin.1, art.100 alin.3 din Legea nr.85/2006 având în vedere contractul de garanție imobiliară încheiat în data de 20.01.2012 la BNP B. C. B..

Creditoarea susține că din motive necunoscute, administratorul judiciar a înscris creanța în categoria creanțelor chirografare, la grupa 4, poziția 2 din tabel, deși se impunea înscrierea acesteia ca și creanță garantată având în vedere dispozițiile art.3 pct.9 din Legea nr.85/2006.

În drept sunt invocate prevederile art.73 din legea nr.85/2006.

În probațiune s-a depus cererea de admitere a creanței, contractul de garanție imobiliară încheiat în formă autentică.

P. întâmpinarea depusă, s-a invocat excepția tardivității depunerii prezentei contestații, nefiind respectat termenul prev. de art.73 din Legea nr.85/2006.

În apărare se arată că tabelul preliminar de creanțe a fost depus la dosarul cauzei în data de 24.04.2013 și publicat în BPI în data de 26.04.2013. Contestația la tabelul preliminar a fost depusă la dosarul cauzei în data de 25.07.2013 cu mult timp după data prevăzută de art.73 din Legea nr.85/2006.

Conform art.103 C.proced.civ. neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea din dreptul de a mai formula astfel de căi.

În ceea ce privește cererea creditoarei de repunere în termen, se solicită a se avea în vedere faptul că administratorul judiciar a formulat o cerere de prelungire a termenelor, conform prevederilor art.62 din Legea nr.85/2006. În consecință, se arată că termenele la care face referire reclamantul au fost prelungite de câtre instanță.

De asemenea, se arată că societatea creditoare . a participat prin vot prin corespondență și la adunarea creditorilor din data de 15.05.2013, adunare la care a fost convocată prin scrisoare cu confirmare de primire. Se concluzionează că, societatea creditoare avea cunoștință de deschiderea procedurii insolvenței și de termenele stabilite în prezenta cauză, mai ales că a participat așa cum a arătat, la o adunare a creditorilor.

În drept sunt invocate prevederile art.73 din Legea nr.85/2006.

Analizând cu prioritate excepția tardivității depunerii prezentei contestații și cererea de repunere în termenul de formulare a prezentei contestații instanța stabilește următoarele:

Deschiderea procedurii generale de insolvență față de societatea debitoare . s-a dispus prin Încheierea nr.2783/F/2012 din data de 20.11.2012 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr._ 12 fiind desemnat la cererea debitoarei, în calitate de administrator judiciar P. L. GROUP SPRL, cu sediul în Oradea, .. 11, jud.B..

P. încheierea sus menționată, în temeiul art.61 din Legea nr.85/2006 s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaților, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B., prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea de către creditori a opozițiilor la sentința de deschidere a procedurii în termen de 15 zile de la comunicare, iar termenul de soluționare a eventualelor opoziții în 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora.

S-a pus în vedere administratorului judiciar prevederile art.252 din Legea nr.31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.

S-a fixat termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 la data de 05.12.2012.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 07.01.2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 28.01.2013, termenul limită pentru întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului definitiv al creanțelor la 14.02.2013

S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.

In temeiul art.4 din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Declarația de creanță formulată de creditoarea . a fost înregistrată în data de 06.02.2013, deci în ultima zi a termenul legal stabilit, întrucât prin încheierea din data de 08.01.2013 s-a admis cererea administratorului judiciar P. L. GROUP SPRL și pe cale de consecință în baza art.60 alin.2 din Legea 85/2006 s-a dispus prelungirea termenului de depunere a cererii privind declarația de creanță stabilită prin Încheierii nr. 2783/F/20.11.2012 pronunțată de Tribunalul B., cu 30, 15 și respectiv 15 zile.

Conform prevederilor art.7 alin.7 din Legea nr.85/2006 „Creditorii care au inregistrat cereri de admitere a creantelor sunt prezumati ca au in cunostinta termenele prevazute la art. 62 ori la art. 107, 108 sau 109, dupa caz, si nu vor mai fi citati.”.

În cazul de față, creditorul . a înregistrat în termen cererea de admitere a creanței și se prezumă că a luat la cunoștință de termenele prevazute la art. 62 din Legea nr.85/2006.

Tabelul preliminar de creanțe a fost depus de administratorul judiciar, la dosarul cauzei, în data de 24.04.2013 și publicat în BPI în data de 26.04.2013. Contestația la tabelul preliminar a fost înregistrat în data de 25.07.2013 cu nerespectarea termenului de 30 de zile prev. de art.73 din Legea nr.85/2006.

Potrivit prevederilor art.73 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006“Debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestații cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar/lichidator in tabelul preliminar de creante.

Contestațiile trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată.”

Conform prevederilor art.76 alin.1 din Legea nr.85/2006(1) Cu exceptia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încalcarea dispozitiilor art. 7, titularul de creante anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creațelor până la expirarea termenului prevazut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor si nu va dobândi calitatea de creditor îndreptatit sa participe la procedura. El nu va avea dreptul de a-si realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru efectuarea de plăti ori transferuri frauduloase.

În baza acestor texte de lege rezultă că, termenul pentru depunerea declarației de creanță este un termen procedural de decădere si un termen de prescripție extinctiva, nefiind aplicabila instituția repunerii in termen prevăzută de art 19 din Decretul 167/1958, creditorul poate dovedi insa ca o împrejurare mai presus de voința sa l-a împiedicat sa acționeze, pentru a fi aplicabile dispozitiile alin 2 al art 103 Cod pr. Civila.

Conform art.103 C.proced.civ. neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea din dreptul de a mai formula astfel de căi.

În cazul de față, creditoarea a depus în termen legal declarația de creanță fiind obligată să respecte și termenele stabilite prin încheierea nr.2783/F/2012 din data de 20.11.2012 a Tribunalului B., așa cum au fost ele prelungite prin Încheierea nr. 2783/F/20.11.2012 a Tribunalului B.. P. depunerea declarației de creanță conform prevederilor art.7 alin.7 din Legea nr.85/2006 se prezumă că a luat la cunoștință de termenele prevazute la art. 62 din Legea nr.85/2006.

Omisiunea verificării publicării în BPI a tabelului preliminar implicit a termenelor de depunere a contestațiilor la tabelul preliminar nu poate fi reținută ca motiv de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță în aplicarea art.103 coroborat cu art.101 C.pr.civ.

Legiuitorul a instituit reguli de procedură pentru ca părțile implicate să se bucure de o informare corectă pentru a-și putea exercita drepturile instituite în favoarea lor în cadrul procedurii, ceea ce ar fi presupus din partea creditoarei contestatoare minima diligență de a verifica în BPI publicarea tabelul preliminar de creanțe, aceasta cu atât mai mult cu cât, declarația de creanță a fost depus în data de 06.02.2013 (deci știa de existența deschiderii procedurii insolvenței față de societatea debitoare ) iar tabelul preliminar de creanțe a fost publicat în BPI din data de 26.04.2013, perioadă de aproximativ o lună și jumătate în care creditoarea a stat în pasivitate fără a depune minimele diligențe pentru verifica dacă creanța a fost sau nu acceptată la masa credală.

Astfel, instanța nu poate reține ca întemeiate motivele invocate de contestatoare pentru justificarea cererii de repunere în termenul de formulare a contestațiilor respectiv, necunoașterea deschiderii procedurii insolvenței și lipsa notificării de câtre administratorul judiciar.

Totodată, creditoarea nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prev. de art.103 din Legea nr.85/2006 respectiv că ar fi fost împiedicată de o împrejurare mai prsus de voința sa pentru a îndeplini obligațiile în termen, respectiv de a depune contestația la tabelul preliminar în termen.

Faptul că știa de existența deschiderii procedurii de insolvență rezultă așa cum a arătat creditoarea și administratorul judiciar în întâmpinarea depusă, atât din faptul depunerii declarației de creanță în data de 06.02.2013 cât și din faptul că a fost convocat prin scrisoare recomandată la adunarea creditorilor din data de 15.05.2013, adunare la care a votat prin corespondență asupra punctelor de pe ordinea de zi.

Pentru aceste motive, va respinge ca neîntemeiată cererea formulată creditoarea . privind repunerea în termenul de formulare a contestației prev. de art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Va admite excepția de tardivitate a formulării prezentei contestații, excepție invocată de P. I. IPURL în calitate de administrator judiciar al debitoarei . și de creditoarea ..

Va respinge ca tardivă contestația formulată de creditoarea . la tabelul preliminar de creanțe, întocmit de P. I. IPURLîn calitate de administrator judiciar al debitoarei . .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată creditoarea . cu sediul în Oradea, ..14, jud. B. privind repunerea în termenul de formulare a contestației prev. de art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Admite excepția de tardivitate a formulării prezentei contestații, excepție invocată de P. I. IPURL în calitate de administrator judiciar al debitoarei . cu sediul în Oradea, ., jud. B. și de creditoarea . cu sediul în Oradea, ., jud.B..

Respinge ca tardivă contestația formulată de creditoarea . cu sediul în Oradea, ..14, jud. B. la tabelul preliminar de creanțe, întocmit de P. I. IPURL, cu adresă de corespondență Oradea, ..8, ., în calitate de administrator judiciar al debitoarei . cu sediul în Oradea, ., jud. B..

Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la data de 21.10.2013.

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

V. I. P. E. G.

Red. VI/dact. PEG

Red. 31.10.2013

6 ex/4 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie creanţe. Sentința nr. 3084/2013. Tribunalul BIHOR