Contestaţie. Sentința nr. 3161/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 3161/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 5405/111/2013/a4

ROMANIA

TRIBUNALUL BIHOR

Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR. 5405/111/ 2013 a 4

SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 3161/F/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 23-10-2013

Judecător-sindic: C. M.

Grefier: D. M.

Pe rol fiind examinarea contestației formulate de creditorul B. I. Romena Spa prin B. I. Romena Spa Italia Volpago Del Montello- Sucursala București, Agenția Oradea cu sediul în Oradea P-ța Unirii nr. 2-4, Pasajul Vulturul N., jud. Bihor, J_ împotriva hotărârii adunării creditorilor din data de 10.09.2013 privind debitorul .. cu sediul în Oradea Șoseaua Borșului nr. 16 A, birou nr. 10, CUI RO_, J_ .

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 16.10.2013 când partea prezentă a pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 23.10.2013, după care:

JUDECĂTORUL SINDIC

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.09.2013, legal timbrată, creditorul B. I. Romena Spa prin B. I. Romena Spa Italia Volpago Del Montello- Sucursala București, Agenția Oradea a solicitat anularea hotărârii din data de 19.09.2013 adoptate în adunarea creditorilor debitorului .., a procesului-verbal din data de 19.09.2013, constatarea că adunarea generală a creditorilor a fost convocată cu încălcarea prevederilor legale neexistând cvorumul necesar pentru a avea loc și anularea măsurilor adoptate.

În motivare se arată că la data de 19 septembrie 2013 a avut loc adunarea creditorilor .. având ca ordine de zi contractarea unui credit de nevoi temporare pentru desfășurarea activităților curente, garantarea cu bunuri din patrimoniul debitorului și împuternicirea administratorului special în vederea semnării documentelor necesare obținerii facilității de credit. Potrivit tabelului preliminar de creanțe deține un procent de 66, 66 % din totalul creanțelor, iar B. Transilvania 27, 35 %, adunarea fiind ținută numai în prezența acestui creditor.

Mențiunea consemnată în preambulul procesului-verbal referitoare la procentul de 82, 02 % deținut de B. Transilvania nu corespunde realității din moment ce creanța sa este de 39.398.606, 92 lei ce corespunde unui procent de 66, 66 %.

În drept au fost invocate prevederile art. 3, 15, 19 și 62 din Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinarea depusă administratorul judiciar a invocat excepția lipsei calității procesuale active arătând că a înscris creditorul sub condiție suspensivă, fiind incidente prevederile art. 64 alin. 5 din Legea nr. 85/2006. Din moment ce nu are drept de vot, nu poate fi luat în calcul la stabilirea masei credale.

Înscrisul pe care și-a întemeiat declarația de creanță îl reprezintă biletul la ordin . nr._ a cărui legalitate a fost contestată pe calea cererii reconvenționale. Biletul la ordin a fost emis în alb, creanța fiind exigibilă numai față de debitorul principal- S.C. M. S.A. Completarea lui și introducerea la plată contravin clauzelor contractuale, nefiind scadente anticipat. Creditul acordat debitorului principal este garantat cu mai multe bunuri și numai în măsura în care nu s-ar putea valorifica respectivele active ar fi posibilă executarea împotriva debitorului ..

Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul sindic reține în fapt că la data de 19 septembrie 2013 a avut loc adunarea generală a creditorilor debitorului .. în cadrul căreia au fost luate în discuție următoarele aspecte: contractarea unui credit de nevoi temporare pentru desfășurarea activităților curente, garantarea cu bunuri din patrimoniul debitorului și împuternicirea administratorului special în vederea semnării documentelor necesare obținerii facilității de credit. Creditorul contestator nu a fost prezent, fiind prezent numai creditorul B. Transilvania.

Potrivit art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate la cererea creditorilor care au votat împotriva luării măsurii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței care au lipsit de la ședința adunării creditorilor. Fiind vorba despre o dispoziție cu caracter special în raport cu atribuțiile conferite de lege participanților la procedura insolvenței, legitimitatea procesuală trebuie raportată la aceste dispoziții.

Textul legal prevede în mod expres că numai creditorii care întrunesc anumite calități pot pune în discuție legalitatea hotărârii. Din moment ce creditorul contestator a fost absent de la adunare, acesta exprimându-și în mod clar intenția de a vota împotrivă ( fila 137 vol. I- dos. nr._ ), consideră că acesta justifică calitatea procesuală activă pentru a contesta hotărârea adunării creditorilor, astfel încât va respinge excepția ca nefondată.

Referitor la motivele invocate în susținerea contestației, trebuie precizat că determinarea cvorumului în funcție de care se impune stabilirea pragului minim pentru dezbaterea problemelor înscrise pe ordinea de zi impune examinarea coroborată a prevederilor art. 3 pct. 8, 15 și 64 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006. Primul text stabilește într-o enumerare care nu are caracter exhaustiv drepturile conferite creditorului în cadrul procedurii insolvenței stabilind că ele se nasc din momentul în care acesta a formulat o cerere de înregistrare a creanței care i-a fost admisă parțial sau integral în tabelele de creanțe contra debitorului.

Caracterul general al formulării permite instituirea unor derogări sau atenuări ale drepturilor amintite, însă ele virtual se nasc din momentul întocmirii tabelului preliminar de creanțe. În acest sens art. 64 stabilește drepturile creditorilor ale căror creanțe sunt afectate de modalități, limitându-le pe cele ale creditorilor cu creanțe sub condiție suspensivă la data deschiderii procedurii.

Potrivit alineatului 5 aceștia sunt îndreptățiți să voteze și să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiției respective. Limitarea expresă a celor două drepturi împiedică extinderea interdicției și asupra celorlalte drepturi conferite de lege întrucât s-ar aduce atingere principiului exceptio firmat vim legis in casibus non exceptis (excepția confirmă puterea legii în cazurile neexceptate de la ea ). Or, din moment ce dreptul de a participa la adunările creditorilor a fost stabilit distinct de cel de a vota, legiuitorul înțelegând să limiteze numai ultimul concluzia certă ce se impune este că primul poate fi exercitat indiferent dacă este vorba despre o creanță pură și simplă sau afectată de vreo modalitate.

Așa fiind, cvorumul impus de lege pentru legala ținere a adunării creditorilor, respectiv pentru adoptarea hotărârilor sunt chestiuni diferite, sens în care art. 15 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stabilește regula de cel puțin 30 % din valoarea totală a creanțelor asupra averii debitorului ( prima ipoteză ), respectiv votul favorabil al titularilor majorității prin valoare a creanțelor prezente ( cea de-a doua ipoteză ).

Calculul valorii pentru determinarea cvorumului se face ( ținând seama de momentul la care se găsește în prezent procedura față de debitorul .. ) prin raportare la valoarea creanțelor verificate și acceptate de administratorul judiciar astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar. Textul legal nu face vreo referire la modul în care au fost înscriși creditorii și la efectele pe care înscrierea le are asupra drepturilor conferite în cadrul procedurii. Orice condiție suplimentară ar fi o adăugare nepermisă la lege, astfel încât judecătorul sindic consideră că la calculul cvorumului se impunea luarea în considerare și a creanței deținute de către creditorul contestator.

Faptul că acesta nu are drept de vot nu are nicio relevanță întrucât și în alte ipoteze legiuitorul a înțeles, din diverse rațiuni, să limiteze dreptul de vot al creditorilor ( e.g. art. 17 alin. 5 sau art. 100 alin. 5 ). Participarea unui procent minim de 30 % din valoarea masei pasive se impune întrucât rezultatul deliberării poate fi influențat și de discuțiile ce au loc în cadrul adunării creditorilor.

Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât legiuitorul a operat o modificare expresă prin O.U.G. nr. 91/2013 în privința cvorumului stabilind că ședințele vor putea avea loc în prezența titularilor de creanțe însumând cel puțin 30 % din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot asupra averii debitorului ( art. 49 alin. 1 ). În măsura în care Legea nr. 85/2006 ar fi avut în vedere la calculul cvorumului creditorii cu drept de vot, modificarea ar fi fost inutilă. Or, este de principiu că orice dispoziție diferită introdusă în dreptul pozitiv este determinată de schimbarea concepției legiuitorului cu privire la modul în care înțelege să reglementeze un anumit raport social. Tocmai de aceea, consideră că în mod nelegal administratorul judiciar a considerat că este întrunit un cvorum de 82, 02 % din totalul creanțelor, creanța creditorului contestator fiind exclusă fără nici un temei.

În ceea ce privește însă solicitările exprese ale creditorului judecătorul sindic reține că actul supus controlului de legalitate este numai hotărârea luată de creditori ( art. 14 alin. 7 ), textul legal nefăcând trimitere la procesul-verbal în care se consemnează deliberările și hotărârile acestora ( art. 14 alin. 6 ). Cu atât mai mult, nu s-ar putea consemna în dispozitiv constatarea cvorumului nelegal sau a celui legal întrucât aceste împrejurări constituie motive ce susțin cererea în anularea hotărârii creditorilor.

Față de toate acestea, va admite în parte cererea și va declara nulă hotărârea adunării creditorilor din data de 19 septembrie 2013, respingând ca nefondate celelalte pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată excepția lipsei de calității procesuale active invocate de administratorul judiciar Cabinet de Insolvență S. F. C. cu sediul în Oradea ., jud. Bihor.

Admite în parte cererea formulată de creditorul B. I. Romena Spa prin B. I. Romena Spa Italia Volpago Del Montello- Sucursala București, Agenția Oradea cu sediul în Oradea P-ța Unirii nr. 2-4, Pasajul Vulturul N., jud. Bihor, J_ .

Dispune anularea hotărârii adunării creditorilor .. cu sediul în Oradea Șoseaua Borșului nr. 16 A, birou nr. 10, CUI RO_, J_ din data de 10.09.2013.

Respinge ca nefondate celelalte pretenții.

Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bihor.

Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică de la 23.10.2013.

Judecător sindic, Grefier,

C. M. D. M.

Se va comunica:

administratorul judiciar Cabinet de Insolvență S. F. C. cu sediul în Oradea ., jud. Bihor

contestatorul B. I. Romena Spa prin B. I. Romena Spa Italia Volpago Del Montello- Sucursala București, Agenția Oradea cu sediul în Oradea P-ța Unirii nr. 2-4, Pasajul Vulturul N., jud. Bihor, J_

Red.C.M./D.M.

4 ex/ 01.11.2013 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Sentința nr. 3161/2013. Tribunalul BIHOR