Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1961/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 1961/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 11183/111/2012/a1

ROMANIA

TRIBUNALUL BIHOR

Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscală

DOSAR NR._/111/ 2012 a1

SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 1961/F/2013

Ședința publică din data de 19-06-2013

Judecător-sindic: C. M.

Grefier: D. M.

Pe rol, examinarea contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitorului .. cu sediul în loc. Haieu nr. 158, jud. Bihor, CUI RO_, J_ formulată de creditorul B.R.D.- G.S.G. S.A. prin Sucursala Bihor cu sediul în Oradea P-ța Regele F. I nr. 4, jud. Bihor.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta contestatorului- av. A. Crăveanu și reprezentanta administratorului judiciar- cons. jur. D. Ciobanca, lipsă fiind părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentanta administratorului judiciar arată că a rămas fără obiect contestația formulată întrucât a înscris creditorul în tabelul preliminar așa cum acesta a solicitat.

Reprezentanta creditorului solicită respingerea contestației.

Considerând cauza lămurită, judecătorul sindic rămâne în pronunțare asupra contestației.

JUDECĂTORUL –SINDIC

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.03.2013, legal timbrată, creditorul B.R.D.- G.S.G. S.A. prin Sucursala Bihor a formulat contestație împotriva tabelului preliminar de creanțe al debitorului ..

În motivare se arată că în mod greșit administratorul judiciar a înscris numai parțial ca fiind scadentă creanța sa din moment ce potrivit art. 31.1 din contractul încheiat are dreptul să declare scadentă întreaga sumă în măsura în care nu este respectată obligația de plată.

În drept au fost invocate prevederile art. 73 din Legea nr. 85/2006.

La termenul de azi a fost depus tabelul preliminar rectificat de creanțe în care creditorul figurează cu întreaga sumă pretinsă, astfel încât consideră că cererea a rămas fără obiect, sens în care o va și respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca rămasă fără obiect contestația formulată de creditorul B.R.D.- G.S.G. S.A. prin Sucursala Bihor cu sediul în Oradea P-ța Regele F. I nr. 4, jud. Bihor în contradictoriu administratorul judiciar C. V. audit IPURL cu sediul în Oradea ,., jud. Bihor.

Definitivă.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 19.06.2013.

Judecător sindic, Grefier,

C. M. D. M.

Red. C.M./D.M.

3 ex/ 28.06.2013

- creditorul B.R.D.- G.S.G. S.A. prin Sucursala Bihor cu sediul în Oradea P-ța Regele F. I nr. 4, jud. Bihor

- administratorul judiciar C. V. AUDIT IPURL cu sediul în Oradea ,., jud. Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1961/2013. Tribunalul BIHOR