Procedura insolvenţei. Sentința nr. 4156/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 4156/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 7027/111/2013

ROMANIA

TRIBUNALUL B.

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4156/F/2013

Ședința publică din data de 12.12.2013

Judecător-sindic: P. A.-R.

Grefier: S. A.

Pe rol derularea procedurii prevăzute de Legea privind procedura insolvenței și examinarea cererii formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. B. M., cu sediul în Oradea, .. 11, ., nr. de înregistrare în Tabloul UNPIR RFO I-0160, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului .., cu sediul în ., ., CUI RO_, înregistrată în Registrului Comerțului sub nr. J_, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar, prin consilier B. M., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se judecătorului sindic că din partea lichidatorului judiciar s-au depus la dosar tabel preliminar și definitiv al creanțelor, care au fost afișate la ușa instanței, precum și proces-verbal al adunării creditorilor din data de 25.11.2013, după care:

Lichidatorul judiciar, prin consilier, depune la dosar raport de închidere a procedurii insolvenței, însoțit de decont de cheltuieli, având atașate înscrisuri privind demersurile efectuate ulterior deschiderii procedurii insolvenței debitoarei pentru recuperarea debitelor acesteia. Arată că nu mai are alte probe, cereri, excepții.

În temeiul prevederilor art. 255 C.proc.civ. judecătorul sindic încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, considerând-o legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul prevederilor art. 394 C.proc.civ. judecătorul sindic declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de închidere a procedurii.

Lichidatorul judiciar solicită admiterea cererii de închidere a procedurii și acordarea decontului de cheltuieli, a se dispune radierea debitorului din Registrul Comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

JUDECĂTORUL – SINDIC

DELIBERÂND:

Constatând că la data de 12.12.2013 lichidatorul judiciar C.I.I. B. M., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului .., a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului;

Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea nr. 2606/F/2013 pronunțată în ședința publică din data de 23.09.2013;

Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,

Constatând că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin. (3) din Legea privind procedura insolvenței,

În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, având în vedere că nu se dorește avansarea cheltuielilor în vederea continuării procedurii de către creditoare, va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.

Cât privește onorariul solicitat de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză, judecătorul sindic reține că potrivit art. 38 alin. (2) din O.U.G. 86/2006, el se stabilește în funcție de gradul de complexitate al activității depuse. Determinarea lui impune examinarea elementelor obligatorii enumerate de legiuitor (literele a-i).

Raportat la acestea, trebuie precizat că în tabelul preliminar al creanțelor a fost înscris un creditor, nefiind formulate pe parcursul soluționării cauzei contestații din partea acestuia sau a unor terți. Tocmai de aceea, consideră că acordarea unui onorariu în cuantum de 3000 lei + TVA, precum și a cheltuielilor de procedură în cuantum de 65 lei, corespund criteriilor amintite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului .., cu sediul în ., ., CUI RO_, înregistrată în Registrului Comerțului sub nr. J_ .

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 4 alin. (4) din Legea privind procedura insolvenței,

Încuviințează plata onorariului lichidatorului judiciar C.I.I. B. M., cu sediul în Oradea, .. 11, ., nr. de înregistrare în Tabloul UNPIR RFO I-0160, în cuantum de 3000 lei+TVA, și a cheltuielilor de procedură în cuantum de 65 lei, care se va face din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea prezentei sentințe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.12.2013.

Judecător sindic, Grefier, P. A. R. S. A.

Red. P.A.R..

Tehnored. Sz.A.

5 ex/17.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 4156/2013. Tribunalul BIHOR